Degeaba ai postit, degeaba ai tacut …

O femeie a venit la duhovnic si i-a spus:
– Părinte, anul trecut, de Crăciun, mi-ati dat canon să învăt câtiva psalmi si să îi rostesc ori de câte ori pot. Si mi-ati dat binecuvântare ca în fiecare zi de vineri să ajunez, si să încerc să nu mai clevetesc si să nu mai vorbesc fără rost. Am învătat pe de rost toată Psaltirea, am ajunat nu numai vinerea, ci si lunea si miercurea. Iar de vorbit, am început să vorbesc din ce în ce mai putin, si la serviciu toti mă lasă în pace, mă privesc ca pe o ciudată. Tac aproape tot timpul. Îi salut pe colegi când vin si când plec, iar în rest nu am nimic de împărtit cu nimeni. Am citit o carte despre marii pustnici yoghini si m-am gândit că trebuie să duc si eu o viată mai aspră.
– Ti-am spus eu să înveti toti psalmii?
– Nu.
– Ai zis psalmi?
– În fiecare zi spun o Psaltire întreagă.
– Trebuia să vii să îmi ceri binecuvântare pentru asa un canon. Spune-mi, îti dai seama când te ispiteste mândria?
– Părinte, asta este singura mea patimă. Că mă tot compar cu altii, si îmi dau seama că nimeni nu e ca mine. Nu zic că sunt sfântă, dar, dacă nu as fi mândră, poate că as ajunge la sfintenie.
– Eu nu ti-am spus nici să ajunezi lunea, miercurea si nici să taci tot timpul. Ai făcut astea de capul tău si, prin mândrie, ai pierdut plata ostenelii tale. Nu esti la măsura la care să postesti atât si nici la cea la care să taci atât. Îl iubesti mai mult pe aproapele tău?
– Părinte, dar am încercat să mă ocup doar de desăvârsirea mea. Nu am mai avut timp să mă gândesc la altii sau să mă rog pentru ei.
– Degeaba ai postit, degeaba ai tăcut. Dacă vrei să dobândesti raiul, fă ceea ce îti spune duhovnicul. Eu stiu mai bine cum trebuie să urci pe scara virtutilor. Dar, dacă modelele tale sunt pustnicii yoghini, care erau înselati de puterile întunericului, cazi la rândul tău în înselare.

DOAMNE, AI MILA DE NOI

,,Intr-o barca erau doi pescari. Unul era NECREDINCIOS, iar celalalt era FOARTE CREDINCIOS, foarte ravnitor, si prin multa staruinta se invrednicise a dobandi si rugaciunea neincetata, rugaciunea inimii. Asteptand ei sa prinda peste pentru a duce de mancare familiilor lor, deodata cerul se intuneca si se porni o furtuna puternica si o ploaie asemenea, iar barca se rasturna cu cei doi. Fiind destul de departe de mal si neputand a ajunge, cei doi au inceput sa strige cu glas mare: “

- DOAMNE, AI MILA DE NOI!".

 In clipa aceea, o mana s-a desprins din cer si a ridicat pe cel necredincios, l-a dus si l-a asezat pe mal. Apoi mana s-a intors in cer, lasandu-l pe celalalt in apa. Amandoi, si cel credincios care se scufunda, si cel necredincios care era pe mal, cu lacrimi in ochi au inceput a striga:

 ,, - MULTUMIM, DOAMNE!".

Ne-am putea intreba: “De ce au multumit amandoi, daca a fost salvat doar necredinciosul, si nu si cel care isi inchinase toata viata de pe pamant lui Dumnezeu?", Raspuns: Dorintele celor doi au fost implinite intocmai. Cel credincios a primit mila lui Dumnezeu, prin aceea ca nefiind salvat trupeste, avea sa-L intalneasca in curand pe Cel caruia Ii slujise cu toata cucernicia si care avea sa-i salveze sufletul, iar cel necredincios a primit mila lui Dumnezeu prin daruirea vietii si sansei de a lucra trupeste la mantuirea sufletului sau”. (Γιώργος - Μιχαήλ Χριτσουλέακ)
   🙏 Bucuria mea, pentru ca Dumnezeu toate le face in mod perfect, pentru mantuirea noastra se cuvine sa strigam si noi ca aceia: DOAMNE, AI MILA DE NOI! Amin si Aliluia!
                                                                                                                              Preot Ioan .