Valoarea sufletului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!„

Prin anul 1956, într-o zi călătoream cu trenul de la Pașcani spre Buzău. Eram într-un compartiment de clasa I și deodată au urcat mai mulți ofițeri: maiori, colonei, fel de fel, și un plutonier cu soția. Eu stăteam liniștit; nu-i cunoșteam și nu le știam nici gradele. Când am făcut armata nu erau stele pe umăr, ci trese.

Unul dintre ei, ca să nu tacă, a făcut o glumă:
– Uite, măi, popa! O să ne meargă bine! Nu ar fi bine să ne spună povestea cu Dumnezeu?
Vine spre mine și-mi zice:
– Știi ce zic popii: că deșerturile și constelațiile și munții și apele le-a făcut un moșneguț pe care Îl cheamă Dumnezeu.
IA SĂ NE SPUI ȘI NOUĂ CUM E POVESTEA AIA CU DUMNEZEU.
– Domnilor, eu nu vă cunosc, dar vă rog să-mi spuneți: De ce nu credeți în Dumnezeu?
– Cum, nu este o absurditate să crezi în ce nu vezi?
– Ține minte ce ai spus!
– Da, este mare nebunie să creadă cineva în ce nu vede! Cine l-a văzut pe Dumnezeu?
– Fraților, eu merg până la Bacău, dar atât vă spun:
DACĂ ÎNCEP POVESTEA CU DUMNEZEU, TRENUL ACESTA TREBUIE SĂ ÎNCONJOARE LUMEA DE TREI ORI ȘI NU O TERMIN!…
– Ia auzi ce spune popa?!
– Ați auzit că dumnealui a spus că e mare nebunie să crezi în ce nu se vede. Dacă e vorba că trebuie să discutăm, vă cer ceva, un cuvânt de onoare: Nu vă supărați?
– Să fie nebun cel ce se supără!
Nu tot ce nu se vede, nu există – Argumente și demonstrație
– Ei, să începem povestea cu Dumnezeu. Întâi și întâi, vă spun asta: Dumneavoastră toți sunteți nebuni! Dar să vă explic de ce vă fac nebuni! În primul rând, la noi în Scripturi scrie așa: „Zis-a cel nebun în inima sa. Nu este Dumnezeu” (Psalmul 13, 1; 52, 1). În al doilea rând: Nu-i o nebunie să cred că voi aveți minte? Dacă n-am văzut-o!? Arătați-mi mintea, cum este: galbenă, roșie, verde? Ce formă are: hexagonală, triunghiulară, dreptunghiulară?… Cum să cred că aveți minte, dacă nu mi-o arătați? Parcă voi spuneați că e o nebunie să crezi în ceea ce nu vezi!…
– Măi prostule, nu ai pus bine problema, a zis unul dintre ei către cel care m-a întrebat.
– De acum, eu pot să zic că dumneavoastră toți sunteți morți! Dacă nu văd viața care este în voi? Nu-i o nebunie să cred că aveți viață?
– Dar viața se manifestă. Din manifestarea ei se crede că avem!
– Da, așa-i și cu Dumnezeu! Dumneavoastră aveți imaginație, mânie, simțire, poftă, gândire! Ați văzut cum creșteți? Nouă ne spune Sfânta Scriptură că omul este după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, dar nu după această formă trupească, ci după însușirile sufletului.
MÂHNIREA, ÎNTRISTAREA, BUCURIA, CUVÂNTUL ȘI CELE ASEMENEA, TOATE SUNT ÎNSUȘIRI ALE SUFLETULUI.
Dar sufletul, l-ați văzut vreodată? Toate acestea se cred fără să se vadă, nu?
– Auzi, mă, la popa, ne face nebuni!…
Părintele Cleopa – Sufletul și durerea există, deși nu se văd, așadar…
Se ridică un maior-doctor și-mi zice:
– Eu operez, tai omul peste tot, dar încă nu am dat de suflet. Și cum să cred că există, dacă nu am dat niciodată cu bisturiul peste el?
– Dar ce credeți, există durere în lume?
– Există!
– Eu nu cred; e o nebunie să cred asta, dacă nu am văzut-o, nu? Parcă așa spuneați dumneavoastră „că e o nebunie să crezi în ceea ce nu vezi”.
– Măi, am dat de dracu! Da, e frumos! Mai spune, popă!
Nu este timp să vă povestesc toată discuția care a durat vreo două ore, dar voi mai aminti încă ceva. Un ofițer îmi zice:
– Măi popă, știința a încălecat religia. Uite, Uniunea Sovietică a lansat un satelit care a înconjurat pământul și a venit înapoi, jos. Ce știe religia?
–Dacă o albină a ieșit din stup și l-a înconjurat de trei ori, a făcut mare lucru? Astronomia spune că „osia” de la Carul Mare are o distanță de 1300 ani-lumină. Dar ați ajuns voi la Alfa Centauri? Calculați acum ce a făcut Iuri Gagarin!…

DUMNEZEU NU-ȘI ARATĂ PUTEREA NUMAI ÎN LUCRURILE CELE MARI, CI ȘI ÎN CELE MICI.
Se zice că într-un vârf de ac se găsesc 8 sextalioane de atomi care au viață în ei, se mișcă. Ei bine, cum a putut Dumnezeu să pună atâția atomi într-un loc așa mic?
Nici nu am știut ce repede au trecut aceste discuții și numai ce suntem anunțați că se apropie Bacăul. Le-am spus că îmi pare rău, dar nu am timp să termin povestea cu Dumnezeu, pentru că trebuie să cobor. Acum nu mai eram popă, ci părinte.
Unul dintre ei îmi zice:
– Ne pare rău că nu mergi cu noi până la București! Ce am auzit în aceste două ore, nu am auzit de când ne-a făcut mama! Să ne spui și nouă cu cine am stat de vorbă.
– Abia ați stat de vorbă cu ciobanul de la oile Mănăstirii Sihăstria! Dacă ați sta de vorbă cu un stareț sau cu un episcop să vă spună ei ce știu… Dacă vreți să vedeți studiile mele, veniți să vedeți unde le-am făcut: La „Poiana Cireșului”, „Râpa lui Coroi”, „Movila lui Dubău”…
Au scos cireșe, bomboane; nu puteam scăpa de ei; unul m-a și sărutat pe obraz. La despărțire le-am zis:
– Mergeți sănătoși, să ajungeți generali, și mă iertați, că abia am început povestea cu Dumnezeu!”
Sursă povestire: Părintele Cleopa Ilie – „Valoarea sufletului”, Editura Bunavestire

PENTRU CEI CE IAU LUCRURI GĂSITE PE JOS

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



          Un om din satul Valea-Glodului era bun gospodar şi cu nume bun între toţi oamenii. El iubea dreptatea şi adevărul şi era vestit pentru asta. Dar iată că o ispită îi pune în cale o nenorocire. O femeie vrăjitoare a fost chemată de o altă femeie să facă în aşa fel încât să o scape de boala pe care o avea, că-i va da orice va cere. Căci a fost pe la doctori, pe la preoţi, dar nimic nu folosea. Şi atunci îi spune altcineva cum să facă şi va scăpa. Vrăjitoarea i-a cerut să-i dea baticul ei cel mai frumos. Iar ea i l-a dat. Vrăjitoarea l-a luat acasă, a făcut ce a ştiut ea şi i l-a adus înapoi ca să-l poarte câteva zile, apoi iar l-a luat vrăjitoarea şi a făcut ce a făcut şi apoi l-a dus de dimineaţă pe o cărare pe care mergeau oamenii la oraş. Şi l-a lăsat pe cărare. Trecând pe cărare un om, vede pe jos acel batic, s-a uitat să vadă cine l-a pierdut, dar, nevăzând pe nimeni, l-a luat şi l-a băgă în traistă şi s-a dus mai departe. Vrăjitoarea, se făcea a culege ceva de pe jos, până ce ajunse omul lângă ea. Se luă la vorbă cu ea, fără să ştie cine este şi cu ce scop îi ieşise în cale. Şi din vorbă, a aflat de unde este, cum îl cheamă, câţi copii are şi cum o cheamă pe soţia sa. Vrăjitoarea rămase mai în urmă, zicând că nu poate merge. Întorcându-se omul acasă, i-a dat baticul soţiei şi ea de bucurie l-a pus pe cap, deşi i se spusese că este găsit. Chiar în noaptea aceea o luă o boală neaşteptată încât a fost să moară, de nu interveneau cu multe rugăciuni şi au dus baticul la locul unde îl găsise soţul ei, după care s-a însănătoşit. De atunci învăţă minte omul, să nu mai ia nimic, orice ar fi găsit.

Că lucrul străin în casă este spin /iar în gură tot pelin.
(Pr. Ilarion Argatu, "Pilde si intamplari adevarate",pag.166)