De la mandrie la smerenie nu este decat un pas. O singura clipa i-a trebuit talharului de pe cruce sa intre in Rai. In acea singura clipa, el doar si-a dat seama ca Cel de langa El era Dumnezeu adevarat si Stapanul lumii si al lui. L-a recunoscut si s-a inchinat Lui, si in momentul acela, a inteles ca El este Totul, ca Lui i se cuvine totul, ca ii datoreaza Lui totul…adica in acea clipa, el a trait smerenia. De fapt la asta se si rezuma smerenia: la recunoasterea ca NU POTI, NU STII, NU ESTI nimic fara El. La celalalt pol, este EU POT, STIU, EXIST fara El, si toate mi se datoreaza mie, inteligentei, frumusetii, calitatilor MELE, CARE SUNT NUMAI SI NUMAI ALE MELE.
Ne-recunoasterea Lui Dumnezeu, ne-bagarea lui in ecuatie, la asta se rezuma mandria, si de fapt, o intreaga atitudine “mandra” de a privi viata, care nu poate duce in alta parte, in cele din urma, decat in iad.
