Veşnicie fericită.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

  Un om mi-a spus într-o zi: „Eu duc o viaţă virtuoasă, mă

feresc de orice păcat care ar dăuna aproapelui meu. Dar creştinii

susţin că viaţa mea nu-mi asigură o veşnicie fericită dacă nu cred

în Iisus Hristos. Eu nu sunt lămurit în această problemă şi te rog

să mă ajuţi“. Să presupunem că mama dumitale este o femeie dintre

cele mai bune din lume. „Chiar aşa şi este!“, a adăugat el

nedumerit. Că ea te-ar iubi, mai mult decât iubeşte orice mamă

copiii săi. „Chiar aşa şi este!“, a răspuns acela. Dacă mama

dumitale ar fi gata să moară ca să-şi scape viaţa şi dacă iubirea

mamei dumitale este într-adevăr aşa de mare cum susţii, iar

dumneata ţi-ai îndeplini îndatoririle faţă de soţie, de copii, de vecini

şi de toţi oamenii cu care vii în contact, iar pe mama dumitale o laşi

să moară de foame izgonită pe stradă, uitând tot ce-a făcut ea pentru

dumneata, ce zici despre purtarea asta? „Aş spune că sunt un mare

ticălos!“ Ei, află că Iisus Hristos este mai bun decât orice mamă ce a

existat pe pământ vreodată. El te iubeşte mai mult decât îşi iubeşte

mama copilul. El, nu numai că ar fi gata să moară pentru dumneata,

ci a şi murit, şi chiar în chip îngrozitor, pe cruce. Şi dacă dumneata

îţi îndeplineşti îndatoririle faţă de toată lumea, dar de Iisus nu vrei să

ştii (primind Sfintele Taine: Botez, Mirungere, Cununie, Spovedanie,

Împărtăşanie şi Sfântul Maslu), apoi ce vei spune despre purtarea

aceasta a dumitale? „ACUM, VĂD CĂ SUNT UN MARE

PĂCĂTOS!“

     „Cine crede în Fiul are o viaţă veşnică, dar cine nu crede în

Fiul nu va vedea viaţa, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el“

(Ioan 3:36). A crede în Domnul Iisus înseamnă a-L primi pe El ca

Mântuitor al nostru, care a murit pentru noi şi care ne şterge păcatele

mărturisite în Taina Spovedaniei, înseamnă a-L recunoaşte ca Stăpân

al nostru, Singurul care are dreptul să ne ocârmuiască viaţa. Dacă am

făcut aceasta apoi să fim siguri că am făcut primul pas şi cel mai

important spre a ne câştiga o Veşnicie fericită.

 

Cântarul lumii este fals şi amăgitor

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

 

     Bunurile trebuie cumpănite cu cumpăna dumnezeiască, nu cu aceea

a acestei lumi, căci cântarul lumii este fals şi amăgitor. Dacă i-am întreba

pe bogaţii, învăţaţii, conducătorii şi împraţii care au trecut deja la cele

veşnice, ce le-a mai rămas din măreţia şi bogăţia lor, toţi ar răspunde:

„Nimic, nimic!“.

Când a murit Alexandru Macedon, s-au adunat mulţi filosofi,

dintre care unul a zis: „Ieri nu încăpea pe Alexandru lărgimea şi

lăţimea lumii, iar acum numai trei coţi de pământ l-au încăput“.

Altul iarăşi a zis: „Ieri putea împăratul Alexandru să izbăvească

mult popor de la moarte, iar astăzi nu poate să-şi ajute lui“. Şi, în

fine, un altul a zis: „Ieri călca pe pământ cu slavă nepovestită, iar

astăzi îl acoperă pământul ca pe omul cel mai defăimat şi

necinstit“. Şi aşa fiecare filosof a vorbit mai multe cuvinte

vrednice de amintire ca să arate deşertăciunea vieţii celei

vremelnice şi a slavei omeneşti.

           Căci despre oamenii cei mari ai lumii, care mor, abia se mai aude

câtva timp vorbindu-se despre ei, apoi se pierde şi amintirea lor. Dacă au

ajuns nefericiţii în iad, se tânguie amarnic: „Ce ne-a adus nouă bogăţia,

mărirea şi puterea? Toate au trecut ca umbra şi nu ne-a rămas

altceva decât tânguire, chin şi disperarea veşnică“. O, Doamne, de ce

oare cei mai mulţi oameni nu se gândesc la sufletul lor în timpul vieţii iar

în ceasul morţii sunt cuprinşi de spaimă în faţa adevărului, zicându-şi:

„Cât de amarnic am greşit, neglijând sufletul meu cel nemuritor!“

Omule, mai stai să cumpăneşti vremelnicia cu veşnicia?

Aşa zice profetul: „Şi va merge omul la locaşul său de veci“

(Ecclesiast 12:5), spre a arăta, că fiecare merge în casa în care vrea să

meargă; el nu va fi dus, ci va merge acolo după voia sa liberă. Este ştiut

că Dumnzeu voieşte ca noi oamenii, să ne mântuim, toţi să fim fericiţi,

dar El nu vrea să ne silească, nici chiar la fericire. Înaintea omului este

viaţa şi moartea. Ceea ce va alege el i se va da. Dumnzeu ne-a arătat

două căi: una care merge către rai şi alta care merge către iad. Totuşi este

un lucru de mirare că toţi oamenii păcătoşi doresc să fie fericiţi, să

meargă în rai, dar ei se aruncă de bună voie în iad, zicând: „Mai târziu

mă voi gândi la îndreptarea răului şi voi reuşi“. Această socoteală

greşită pe mulţi i-a dus la pierzare. MAI STAI SĂ CUMPĂNEŞTI

VREMELNICIA CU VEŞNICIA? Nu-ţi dai seama omule, cât de mare

este diferenţa dintre una şi cealaltă? Nu te gândeşti că fericirea sau

nefericirea veşnică este problema cea mai importantă a vieţii tale???

Cum poţi să mergi către osândă şi chinuri, când poţi alege fericirea

veşnică? Cei mai multi oameni se gândesc la aceste lucruri în apropierea

ceasului morţii, dar atunci pentru unii este prea târziu. Calea şi-au ales-o

aşa cum au voit. Nu se mai poate îndrepta nimic. Să ne trezim acum, în

această clipă. Să nu mai amânăm, căci mâine poate va fi prea târziu. Să

ne întărim în credinţă zicându-ne în sinea noastră: „Cred în viaţa de veci,

cred că după această viaţă va fi o altă viaţă, ce nu va avea sfârşit“.