Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

miercuri, 16 noiembrie 2022

De luat aminte:

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Odată, un bătrân a fost întrebat:
- Părinte! Învață-mă cea mai puternică rugăciune pentru că începe postul.
Pentru că mă rog, mă rog, dar Dumnezeu nu mă aude. Acum începe și postul și aș vrea să am inima liniștită.
Bătrânul, zâmbind, i-a răspuns:
- Doi oameni erau pe o insulă pustie și nu puteau să primească ajutor de nicăieri.
Și s-au rugat - fiecare cât a putut mai bine.
Mai întâi de toate, aveau nevoie de mâncare.
S-au rugat și Dumnezeu a trimis mâncare unuia din belșug, iar celuilalt deloc.
Apoi aveau nevoie de un loc în care să se adăpostească de vreme.
Unul a găsit o peșteră confortabilă, iar celălalt nimic.
Pentru a pleca de pe insulă era nevoie de o barcă. Unul a găsit o astfel de barcă la mal, iar celălalt, nu.
Când cel care a găsit barca a vrut să urce în ea și să plece de pe insulă, s-a gândit că prietenul său se află în aceeași nenorocire și a decis să-l ia cu el.
Când au plecat din insulă, cel dintâi l-a întrebat pe celălalt:
„De ce, indiferent ce i-am cerut lui Dumnezeu, Dumnezeu mi-a dat, dar ție nu?”
Celălalt a răspuns:
„Dumnezeu mi-a dat tot ce i-am cerut ! Pentru că în toată această vreme i-am cerut doar un singur lucru:
Să te ajute pe tine !"

Cea mai puternică rugăciune în post este Iubirea aproapelui !

Fii bun și vei avea pe Dumnezeu în inimă !
Post cu folos duhovnicesc tuturor !





marți, 8 noiembrie 2022

PILDA cerbului inghetat!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul de la poalele muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl ţintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului , l-a chemat pe tatăl acestuia şi i-a spus:
- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea l-au răpus.

Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme!
Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi l-a urmat la locul cu pricina.
Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.

Văzând toate acestea, călugărul îi spuse ţăranului:
- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuşi de griji şi nevoi, de lipsuri şi greutăţi. Sufletul lor se întunecă şi "îngheaţă" în atâtea necazuri. Aceştia uită de Dumnezeu şi de cele sfinte, furaţi de viaţa grea pe care o trăiesc, când doar credinţa le-ar mai putea încălzi sufletul. Numai dragostea şi mila lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute, însă alţii - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui şi, cu toate acestea, sunt şi ei morţi sufleteşte. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea şi altora.

Sufletul lor este "îngheţat" de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleşit de greutăţi este o neputinţă, însă să fii doborât de plăceri este o ruşine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăţi, dar va fi vai şi amar de sufletul îngenunchiat de plăceri .


Sfintii Zilei

Arhivă blog