Pasărea...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

A FOST ODATA o pasăre care trăia în deșert, foarte bolnavă, fără pene, fără nimic cu care să se hrănească, fără picătură de apa cu care să-și potolească setea, fără un loc în care să se poată adăposti de arșiță; blestemându-și viața zi și noapte.
Într-o zi un înger traversează acel pustiu și pasărea îl oprește și îl întreabă:
- Unde te duci?
- Merg la o întâlnire cu Dumnezeu, îi răspunde.
Atunci, pasărea îl roagă să-l întrebe pe Dumnezeu când se va termina suferința ei.
- Sigur că da, îl voi întreba, o asigură Îngerul!
Apoi își ia rămas-bun.
La întâlnirea cu Dumnezeu, Îngerul îi transmite mesajul păsării.
Îi povestește despre starea jalnică în care se află și întreabă când se va termina acea cruntă suferință pentru acea plăpîndă ființă.
- Pentru cât îi mai rămâne din viață, pasărea nu va avea fericire, zice Dumnezeu...
- Când pasărea va auzi aceasta se va descuraja de tot.
Poți sugera, totuși, o soluție pentru asta, întreabă Îngerul?
Dumnezeu îi răspunde:
- Spune-i să repete, ca pe o sacră rugăciune, iar și iar și iar, până cuvintele învață să iasă singure:
" Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Îngerul se întoarce la pasăre și îi transmite mesajul lui Dumnezeu.
O săptămână mai târziu, Îngerul coboară din nou pe același drum, întâlnește iarăși pasărea și o vede foarte fericită.
Corpul îi era acoperit cu pene, în apropiere apăruse un mic lac și o plantă crescuse pe mal, iar pasărea cânta și dansa veselă din cale-afară.
Îngerul era uimit de ce vedea. Își amintea ce i-a zis Dumnezeu - că pentru ce i-a mai rămas din viață, nu va exista fericire pentru pasăre.
Și plin de curiozotate, merge în vizită la Dumnezeu.
Îngerul întreabă, Dumnezeu răspunde:
- Da, nu există fericire pentru pasăre. Totul s-a schimbat când în fața oricarei situații, pasărea mulțumea. Orice i se întâmpla, repeta "Mulțumesc Doamne, pentru tot!", o "rugăciune" sacră în care mintea ei a învățat să creadă. Și dacă așa a crezut, așa a primit.
Când cădea pe nisipul fierbine, spunea "Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Când nu putea să zboare, repeta, "Mulțumesc Doamne, pentru tot!"
Oricare era situația prin care trecea, pasărea continua să repete "Mulțumesc Doamne, pentru tot!", iar aceasta a facut ca mintea ei sa creadă, să aiba speranță și recunoștință și astfel, a schimbat ce i-a mai rămas din viață...
Un simplu cuvânt, un simplu gând, care ne învață să avem încredere și să fim recunoscători, are puterea să dizolve orice situație "nefericită" pe care o cărăm după noi de-o viață!...
Mulțumesc Doamne pentru tot și toate!

Pomenirea la Proscomidie

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

O pildă de seară

Harul divin care acoperă jertfa cea fără de sânge se oferă nu numai celor vii, ci şi morţilor. 

   De aceea slujitorii nu încetează să se roage nu numai „pentru sănătatea”, ci şi „pentru odihna sufletelor adormiţilor robilor lui Dumnezeu”.

  

Cu cât sunt mai mari credinţa şi dragostea preoţilor, cu atât mai mare este numărul numelor care se pomenesc la proscomidie.

Părintele Sava Duhovnicul, o personalitate contemporană atonită (1821-1908), părea, cu trupul lui firav, un neînsemnat călugăr. Însă când slujea, chipul lui lumina ca lumina unui înger.

La proscomidie, pomenea nume „fără de număr”. Folosea un disc foarte mare şi pentru două-trei ore scotea părţi şi pomenea neîntrerupt.

‒ Sfinte părinte, te oboseşti mult cu atâtea nume, îi spuneau din dragoste câţiva părinţi.

‒ Nu obosesc, răspundea acela. Din contră, simt o mare bucurie. Se folosesc mult cei pomeniţi. Folosinţa lor e bucuria mea.

Tânăr fiind încă, părintele Sava a primit o descoperire prin care Dumnezeu i-a arătat cât de mult se folosesc sufletele adormiţilor prin pomenire.

 A scris-o puţin înaintea adormirii sale, ca un răspuns pentru cei care îl întrebau de ce pomeneşte atâtea nume.

„În 1843 mi-au dat câteva nume pentru 40 de liturghii. În ziua în care urma să fac ultima liturghie, aşteptând duhovnicul meu ca să pot citi rugăciunile

începătoare, m-am sprijinit de strană, am aţipit şi am văzut acest vis: eram îmbrăcat cu veşmântul meu preoţesc şi stăteam în faţa sfintei mese, deasupra căreia era aşezat Sfântul Disc plin de Sângele lui Hristos.

 Văd atunci un înger al Domnului, în chip de preot, care a luat hârtia cu numele de la proscomidie şi s-a apropiat de Sfânta Masă. 

  Acolo, după ce a pus hârtia lângă sfântul disc, a luat linguriţa şi a înmuiat-o în Sângele lui Hristos şi a şters un nume, şi tot aşa până hârtia rămăsese curată.

După Sfânta Liturghie am amintit despre acest vis duhovnicului meu care mi-a spus:

‒ Tu nu eşti vrednic ca să li se ierte păcatele acelora pe care i-ai pomenit. Prin credinţă au luat iertare de păcate.

Acestă viziune este motivul pentru care pomenesc numele tuturor”.

(Minuni şi descoperiri din timpul Sfintei Liturghii, Editura Egumeniţa, 2000, pp. 24-25)

   Pomenirea morților te scoate din toate necazurile !

   

      Fiți binecuvântați !

      Sus  inimile !