4 MAI - ZIUA NAȚIONALĂ A INIMII

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

La un croitor vestit, vine-o inimă rănită
Și cu ochii plini de lacrimi, cere să fie cusută!
Croitorul o priveşte, plin de milă și căldură
Și incearcă să-i găsească fir şi petec pe măsură!

El o coase şi-o ,,descoase" despre ce s-a întâmplat,
Ştiind că nu-i prima dată, când vine la reparat!
Ea sfioasă-şi pleacă ochii:-- ,,Ştiu, că nu te-am ascultat!
Mai repară-mă o dată şi promit că nu mai fac!"

Scuturându-şi capul, trist, croitorul o întreabă :
,, Scuză-mă, dar nu rezist... Cum de eşti atât de bleagă?
Te-am cusut de-atâtea ori, sfaturi bune, eu ți-am dat,
Însă nu trece prea mult şi iar vii la reparat!

Milă-mi este-acum de tine..ciudă-mi e că nu m-asculți,
S-alegi cu mai multă grijă şi să ştii când să renunți!
Te-arunci cu ,, capu"-nainte, crezând că stau brațe întinse,
Te trânteşti cu toată forța, de zid şi de uşi închise !

Uită-te şi tu la mine, că-s bătrân şi nu mai pot,
Teamă-mi e de ziua-n care, n-am să pot pune la loc
bucățelele pe care le-ai împrăştiat prin lume...!
Ai să pierzi inconştiento, chiar şi sufletul din tine!"

Fiecare-,,mpunsătură" care-i provoca durere,
O primea ca pe-o pedeapsă: resemnată...în tăcere!
Croitorul puse firul, tare, ca dojana grea!
--,,Sper c-această cusătură, să îți fie ultima!"

Fiecare inimă cred c-a fost la croitor,
Cu o rană de cuvânt, de iubire sau de dor!
Cred că ați ghicit desigur, croitorul cel sărman,
Vestit, plin de iscusință... este creierul uman!

Dacă inima ar fi de natură ascultătoare,

Poate n-ar mai fi nevoie, creierul, să o repare!

UN COPIL CA PÂINEA CALDĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

În anul 1807 se pornise o foamete cumplită. N-aveau oamenii ce să bage în gură și mureau cu sutele de foame.
În târgul Hârlău, un om cu inimă și bogat, îi chemă pe copiii săraci și le spuse.
– Măi copii, în coșul acesta e câte o pâine pentru voi. Să veniți în fiecare zi să luați pâinișoara, până când s-o îndura Bunul Dumnezeu și o trimite zile mai bune.
Copiii dădură năvală la coș, întrecându-se fiecare să apuce pâinea ce i se părea mai mare și mai frumoasă și apoi plecară fără măcar să mulțumească binefăcătorului lor. Dintre toți, numai Irina, o fetiță îmbrăcată cu hăinuțe sărace, dar curate, stătu la o parte, luă pâinea cea mică ce rămase în coș, apoi sărută mâna avutului și plecă bucuroasă acasă.
A doua zi, copiii veniră iarăși și se purtară ca întâia oară. Biata Irina luă și de data aceasta o pâine abia pe jumătate decăt a celorlalți.
Când aduse pâinea acasă la maica sa, care era bolnavă, și când aceasta o frânse în două, căzu din ea o mulțime de bani de argint. Cei ai săi rămaseră uimiți.
– Du banii înapoi – îi spuse mama – căci desigur, din greșeală s-au strecurat în aluat.
Irina alergă repede și întinse banii binefăcătorului ei. Dar el o privi lung și-i zise.
– Ia-ți banii, fetițo! Nu e nicio greșeală. Dinadins am spus să se pună acești bani în pâinea cea mică, pentru a-ți răsplăti cumințenia ta. Fii și de aici înainte tot așa de bună, tot așa de blândă și de nelacomă, căci într-o bună zi, ca în pâinea aceasta, pe neașteptate, Dumnezeu îți va dărui o cunună neveștejită – un loc în rai, alături de El.