Diavolul, prefăcut în babă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                

Diavolul, prefăcut în babă, îi iese înaintea unei fetițe, care merge la biserică, și-i zice:
- Unde te duci tu, copilă?
- La Sfânta Biserică, mătușică?
- Ei, la Biserică!
Ce-ai să faci tu la Biserică?
Acolo se duc oamenii mari, babele şi moşnegii.
Las-că tu ai vreme şi de Biserică.
Ia vezi colo în poieniţă, ce mai hârjoană!
Du-te de te joacă și tu, acolo...
- Bine mai zici, mătuşică!
Și s-a dus fetiţa la hârjoana copiilor, în loc de a se duce la Sfânta Biserică, unde plecase.
Se face fetița fată mare și pleacă iar la Sfânta Biserică.
Diavolul-babă îi iese înainte și o întreabă:
- Unde te duci tu, fată mare?
- La Sfânta Biserică, mătușică!
- Iată, că mai auzii una!
Fată mare la Biserică!
Fetele mari, iată-le cum sar în joc! Iată-le, cum se îndrăgostesc!
Du-te și tu cu ele...
- Că bine mai zici, mătușică!
Și s-a întors fata din calea Bisericii la joc!...
După aceea se căsătorește, ajunge femeie cu bărbat şi copiii...
Pleacă iar la Sfânta Biserică.
Diavolul-babă îi iese înainte, zicându-i:
- Unde ai plecat, nevastă?
- La Sfânta Biserică, mătușică!
- Ei, la Biserică!
Ai lăsat copiii singuri în casă să ardă, ori îşi scot ochii, ori ies pe drum și-i calcă vitele, îi rup câinii, bărbatul când vine nu găsește mâncare, și-apoi huiet și înjurături... bătăi!... Întorce-te înapoi, că după ce vei înbătrâni, tot la Biserică îi fi!
- Că bine mai zici, mătuşică! - şi s-a înapoiat acasă.
Ajunge nevasta, babă bătrână.
Pleacă iar la Sfânta Biserică.
Diavolul-babă îi iese iar înainte, întrebând-o:
- Unde te duci, babă hai?
- Ia, la Sfânta Biserică, mătușică!
- Ia, mai auzii una ca asta!
Baba surdă, la Biserică D-apoi, ce-ai să mai poți face tu la Biserică.
Aşa surdă, gârbovită, slabă şi sfârșită de suferință?
Te dor picioarele, îți tremură corpul, n-auzi nimic.
Te apucă tusea, ba și neputințele și sminteşti atâta lume!
Du-te înapoi acasă, că după ce-i muri, tot la Biserică vei fi!...
Baba s-a întors din calea Bisericii şi a stat acasă până a murit, neagră de păcate.
Vedeți?
Iată, aşa a câștigat și câștigă diavolul sumedenii de suflete creștine de toate vârstele...
Așa a înşelat şi înşeală diavolul pe toți și pe toate, care cedează ispitelor lăsându-se amăgiți de ele.
,, Fiți treji, privegheați, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită” (Întâia Epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru 5-8).

PILDA CELOR DOI POMI…

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!





Se spune că un om avea doi meri în faţa casei.
Unul dintre meri era bun, iar altul rău şi nemulţămitor.
Când omul ieşea din casă cei doi pomi întotdeauna îl rugau ceva.
Mărul rău de fiecare dată cerea diferit:
-„Sapă-mă împrejur”, „Văruieşte-mă”, „Toarnă-mi apă”, „Depărtea-ză noroiul de la tulpina mea”, „Acoperă-mă de arşiţa soarelui”!
Iar mărul bun întotdeauna avea doar o singură rugăminte: „Stăpânul meu, ajută-mă să aduc roadă bună.”
Gospodarul era binevoitor faţă de ambii pomi, îngrijea de ei, asculta atent dorinţele lor şi le îndeplinea toate cererile.
El făcea tot ce l-au rugat şi primul măr şi al doilea, cu alte cuvinte, pomului rău el îi dădea tot ce dorea iar pomului bun îi dădea doar ceea ce socotea de cuviinţă că este bun pentru ca să dea o roadă îmbelşugată, aşa după cum l-a rugat. Şi ştiţi ce s-a întâmplat apoi?
Mărul rău a crescut mare, tulpina şi rădăcina străluceau de parcă erau unse cu ulei, iar frunzişul des era verde – închis.
Spre deosebire de el, mărul bun prin exteriorul său nu atrăgea nimănui atenţia.
Când însă a venit timpul roadei pomul rău a rodit nişte mere mici şi verzi care aşa şi n-au reuşit să se coacă din cauza frunzişului des de care erau înconjurate. Iar pomul bun a rodit mere mari şi gustoase.
Îi era ruşine pomului rău că n-a dat şi el aşa roadă bogată ca şi vecinul său, deacea a început să cârtească împotriva stăpânului său, învinuindu-l pe el. Stăpânul s-a supărat pe el şi a zis:
-Parcă eu sunt vinovat de cele întâmplate? Oare nu eu am fost acela care tot anul împrejur ţi-am îndeplinit toate dorinţele? Dacă şi tu te-ai fi îngrijit doar de roadă aşa cum a făcut vecinul tău eu şi pe tine te-aş fi ajutat. Dar tu te-ai prefăcut că eşti mai înţelept decât mine, care te-am sădit deacea ai şi rămas neroditor.
Mult s-a supărat pomul rău şi a promis că la anul viitor nu va mai cere nimic de la stăpân decât să-l ajute să dea roada, iar de celalte toate se va lăsa în grija lui. Cum a promis aşa şi a făcut iar în anul următor adat şi el roade bogate la fel ca şi vecinul său. Bucuria stăpânului a fost nespus de mare.
Morala acestei pilde este următoarea. Stăpгnul este Dumnezeu, iar noi oamenii suntem pomii pe care El i-a sădit.
sursa: #pilda, #credinta, #sfaturiDuhovnicesti, #spiritualitate, #traditii