O femeie bârfea cu o prietenă despre un bărbat pe care abia dacă îl cunoştea. În noaptea care a urmat, femeia a avut un vis. O mână a apărut deasupra ei şi a arătat-o cu degetul. Imediat, un sentiment copleşitor de vinovăţie a pus stăpânire peste ea. A doua zi s-a dus să se spovedească. L-a găsit pe preot şi i-a povestit toată tărăşenia. E bârfa un păcat? l-a întrebat ea pe omul bisericii. Era mâna Atotputernicului cea care mă arăta cu degetul? Ar trebui să cer iertarea păcatelor? Părinte, spune-mi, am făcut ceva rău? Da, i-a spus preotul. Da, femeie ignorantă şi needucată. Ai împrăştiat mărturii mincinoase împotriva aproapelui tău. Ţi-ai bătut joc de reputaţia lui şi ar trebui să fii profund ruşinată. Atunci femeia a spus că-i pare rău şi a cerut iertarea păcatelor. Nu aşa de repede, a mai spus preotul. Vreau să te duci acasă, să iei o pernă şi să te urci pe acoperiş, să o spinteci cu un cuţit şi apoi să te întorci la mine!
Aşa că femeia s-a dus acasă, a luat o pernă de pe pat, un cuţit din sertar, a urcat pe acoperiş, pe scara de incendiu, şi a înfipt cuţitul în pernă. Apoi s-a întors la preot după cum i se spusese. Ai spintecat perna cu cuţitul? a întrebat-o el. Da, părinte. Şi care a fost rezultatul? Fulgi, a spus ea. Fulgi? repetă el. Fulgi peste tot, părinte. Acum, vreau să te duci înapoi şi să aduni toţi fulgii care au fost luaţi de vânt. Bine, zise ea, dar asta nu se poate. Nu ştiu unde s-au dus. Vântul i-a împrăştiat peste tot. Asta, spuse amărât părintele, este bârfa!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.