AVVA MACARIE SI CIORCHINELE DE STRUGURE

Aducându-i-se odata Sfântului Macarie un ciorchine de strugure, lucru rar în pustie, acesta, care iubea mai mult sa odihneasca pe fratele, decât pe sine, l-a trimis unui pustnic, socotind ca acela are mai multa nevoie de el. Pustnicul, care, ca si Macarie, se îngrijea mai curând de binele semenului, laudând pe Domnul pentru atâta bunatate, duse ciorchinele altui frate, iar acela altuia. Si asa se facu ca strugurele înconjura multimea chiliilor risipite în pustie si foarte departate una de alta, fara sa fi gustat nimeni din el, pâna ce ajunse din nou la Macarie. Si mult s-a bucurat sfântul vazând atâta înfrânare si iubire printre frati, si folosindu-se de pilda lor îsi înteti lucrarea nevointelor celor duhovnicesti (Istoria monahilor din Egipt, 29. PL 21, 453).

Mărturisirea

O femeie veni la un duhovnic şi-i mărturisi: - Părinte, cu toată osteneala ce-mi dau, nu pot crede, nu pot veni la Dumnezeu. - Fă binele! - îi zise preotul. Femeia plecă. Întorcându-se după o bucată de vreme, spuse preotului: - Părinte, am făcut binele, dar tot nu pot veni la Domnul... - Du-te şi te roagă mult, o sfătui duhovnicul. Femeia plecă iar, dar după un timp se întoarse, şi cu mare zdrobire de suflet, mărturisi: - Părinte, m-am rugat cu putere, dar tot nu m-am putut apropia de Dumnezeu. - Du-te şi ai nădejde femeie, o linişti părintele, dar în gândul său duhovnicul zise: Doamne, de este aşa voia Ta, dă acestei fiinţe doctoria suferinţei! Femeia plecă. Trecu o vreme mai lungă. Şi într-o zi, femeia veni la preot. Din toată înfăţişarea ei, se vedea că acuma cunoaşte pe Dumnezeu. Zise preotului: - Părinte, acuma sunt învrednicită a cunoaşte pe Dumnezeu. - Ce-ai făcut? Femeia răspunse: - Datorită suferinţei! Mulţumesc ei. Ea m-a dus spre Dumnezeu. E ultima şansă pentru cei mai mulţi... Şi aţi văzut şi dumneavoastră, că mulţi oameni nu vor să se apropie de Dumnezeu; nu le trebuie. Chiar i-am auzit pe unii zicând că n-au nevoie de Dumnezeu, dar când vine suferinţa, ce Îl mai caută... Să fim înţelepţi, şi să nu aşteptăm biciul suferinţei, ci să ne străduim să ne apropiem de Dumnezeul dragostei, care ne vrea să fim ai Lui.

Raiul si iadul

Odată un creştin se ruga lui Dumnezeu ca să-i arate Raiul şi Iadul. După ce s-a rugat el un timp, se pomeneşte într-o noapte cu un înger, care îi spune: Dumnezeu ţi-a ascultat rugăciunea şi m-a trimis ca să-ţi arăt Raiul şi Iadul. L-a luat de mână şi l-a condus în faţa a două uşi. A deschis una dintre ele, iar creştinul nostru a privit înăuntru. În mijlocul încăperii era o masă mare şi rotundă. În mijlocul mesei era un vas mare cu mâncare, care, după mirosul îmbietor, părea a fi deosebit de plăcută. Însă oamenii care stăteau în jurul mesei erau slabi ca nişte schelete, flămânzi, palizi si bolnăvicioşi. Fiecare avea în mână câte o lingură cu coadă foarte lungă. Ajungeau cu lingurile până la vasul cu mâncare, umpleau lingurile, însă când trebuia să introducă lingurile cu mâncare în gură, nu reuşeau fiindcă lingurile aveau cozile foarte lungi. Se părea că de mult timp se chinuiau aşa. Creştinul s-a cutremurat la vederea acestei nenorociri şi suferinţe şi mare milă l-a cuprins. Îngerul i-a spus: ai văzut Iadul. Hai să vezi şi Raiul.

Au mers la a doua uşă şi au deschis-o. Era o încăpere exact ca prima. Avea masă mare şi rotundă cu o oală mare cu mâncare, care împrăştia acelaşi miros plăcut. Cei care erau în jurul mesei aveau în mâini aceleaşi linguri cu cozi lungi, cum aveau şi cei din camera alăturată. Nici ei nu puteau să introducă singuri mâncarea în gură, însă, spre deosebire de ceilalţi din camera alăturată, aceştia păreau hrăniţi, erau veseli şi cântau. Atunci creştinul i-a spus îngerului: nu înţeleg nimic. De ce aceştia se simt ca în Rai, iar ceilalţi se chinuiesc ca în Iad ? E simplu, i-a spus îngerul. Vezi tu, ei au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce egoiştii, lacomii, indiferenţii se gândesc doar la ei înşişi.

Frumoasă istorioară. Atâta timp cât îl vom hrăni pe aproapele, atâta timp cât îl vom folosi sufleteşte, pe noi înşine ne vom hrăni. De aceia vă îndemn, fraţilor, să nu pregetaţi al folosi pe aproapele, căci este poruncă de la Hristos: să-l iubim pe aproapele ca ne noi înşine

Cel mai de preț bun!…

Odată, au venit niște filosofi la Sf. Macarie, în pustie, să vadă de ce aleargă atât de mulți oameni să-i asculte cuvântul înțelept. Pasă-mi- te, erau oarecum invidioși, că după ei nu se prea înghesuia lumea. 
Când au sosit în pustie, au găsit un bătrân sărăcăcios îmbrăcat, cu vorbă curată, dar meșteșugită. Nu prea le-a venit bine filosofilor. Și au început să-l întrebe: 

-Macarie- ai citit cutare carte ? N-am cetit-o, răspundea Macarie. 
-Dar cutare învățat, știi ce a zis despre lume și despre altele ? 
-Și la acestea, Macarie, răspundea că nu știe. 
-Ei însă îl tot întrebau, cu gândul de a-l rușina. 
-Atunci Macarie, ghicindu-le gândurile, le-a zis: 
-Rogu-vă, îngăduiți-mi să vă întreb și eu ceva. 
-Întreabă, părinte, răspunseră ei veseli. 
-Fiți buni și spuneți-mi, ce-a fost mai întâi: mintea sau cartea? După oarecare răgaz, răspunseră, oarecum nedumeriți de rostul întrebării:Vezi bine că a fost mintea! 
-Nu vă supărați, răspunse Macarie, că eu am ceea ce a fost mai întâi: mintea. 
-Atunci au priceput filosofii că orice om, dacă-și folosește darul minții dat de Dumnezeu, poate să fie înțelept, cu sau fără prea multă carte...

Tocmai fiindcă ai uitat...

Într-o noapte, un creştin neînsemnat şi smerit: a visat că, intrase în Paradis - şi că un înger îl ducea de mână.
Spăimântat, omul a zis:
- "Nu sunt vrednic să păşesc aici - căci n-am făcut nimic, ca să merit aceasta!"
Dar îngerul i-a spus:
- "Nu, aici se ştie ce-ai făcut"
- "N-am făcut nimic - şi nu sunt vrednic.”
Îngerul i-a zis:
- „Ai ajutat în ziua aceea pe fraţii tăi lipsiţi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai păşit în casa văduvei şi-ai purtat darul milei.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- „Ai cercetat pe cei în suferinţă.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
- "Nu te-ai trufit, n-ai bârfit, n-ai ridicat glas de pâră asupra fraţilor tăi.”
- "Nu-mi aduc aminte.”
Dar îngerul i-a spus:
- "Fii liniştit. Tocmai fiindcă ai uitat tu, ţinem noi minte. Iar pentru tot ce-ai făcut, se cade acum să stai aici cu noi.”

Al Patru-lea Mag

             Exista o poveste veche, care spune ca, de fapt, au fost patru magi care doreau sa se inchine Mantuitorului, la nasterea Sa. Cel de-al patrulea si-a vandut tot ce avea si, cu banii obtinuti, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin si o perla, pe care sa le duca in dar Mantuitorului. Grabindu-se sa ajunga in Babilon, unde il asteptau cei trei magi, acesta a intalnit pe drum un om ranit, pe care nimeni nu il ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor caruia i-a dat safirul pentru a-l ingriji pe bolnav pana ce se va insanatosi complet. Toate acestea l-au intarziat. Cand a ajuns la locul intalnirii, magii plecasera deja fara el, insa nu s-a descurajat, ci si-a continuat drumul singur, calauzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat ca magii L-au gasit deja pe prunc, ca soldatii lui Irod omoara toti copiii nou-nascuti si ca Sfanta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mania regelui. Chiar in fata sa, un soldat incerca sa-i smulga unei tinere femei copilul pentru a-l omori. Femeia isi apara cu disperare pruncul. Magul i-a aratat soldatului necrutator rubinul si i-a spus:

- Lasa copilul sa traiasca si iti voi da aceasta piatra scumpa. Nimeni nu va afla de targul nostru.

Ademenit de nestemata, soldatul a luat piatra, indepartandu-se grabit. Tanara femeie i-a multumit strainului cu lacrimi de bucurie si recunostinta.

Acesta s-a hotarat sa-L caute mai departe pe Mantuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat si el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a cautat pe Iisus, insa fara nici un rezultat. Dupa 30 de ani, a aflat ca undeva, in Palestina, Mantuitorul propovaduieste Evanghelia. Bucuros ca, in sfarsit, stie unde Il poate gasi, s-a grabit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seara, a aflat ca Iisus Hristos este rastignit pe Dealul Capatanii. S-a grabit magul spre locul acela cu dorinta sa-L vada in viata pe Mantuitor, sa-I duca darul sau pe care il pastrase de atata timp. Insa, prin fata lui au trecut doi soldati romani ce duceau in sclavie o tanara evreica. Oprindu-i, magul le-a spus: 

- Daca ii dati drumul fetei, va daruiesc aceasta perla. O puteti vinde si imparti banii. Veti castiga mult mai mult lasand fata libera.
Lacomi, soldatii au luat perla, eliberand-o pe tanara, care, plangand de fericire, nu stia cum sa-i multumeasca strainului. Dar magul, rugandu-se cerului sa-L vada macar o clipa pe Mantuitor, se grabea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Ii era rusine sa se inchine Imparatului imparatilor fara nici un dar. Insa, cand a ajuns langa Cruce, Mantuitorul S-a uitat drept spre el si i-a spus:

- In sfarsit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri ...

- Bine, dar nu mai am nimic, ce Ti-am adus eu ? - a intrebat mirat magul.

- Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorati. Dandu-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tau a ajuns la Mine si, iti spun, ca el este cel mai insemnat, caci, acela care Il iubeste pe Dumnezeu, ii iubeste pe oameni.
Cine nu cauta nevoile celorlalti spre a fi de folos cu ce poate, nu va gasi multumire si bucurie, nu va afla adevarata viata. Cu cat te apropii mai mult de oameni, cu atat esti mai aproape de Dumnezeu.

Curătirea inimii

Intr-o zi, un calugar tanar si-a intrebat duhovnicul:
- Avva, ce ma sfatuiesti sa fac, pentru ca de cand sunt in manastire tot spun rugaciunea lui Iisus dar nu simt nimic.

Parintele i-a raspuns:

- Mergi si ia un butoi mare cat sa incapi tu in el. Il asezi la o distanta de 10 metri de raul ce curge-n vale.
Iei sita aia veche din magazie si cari apa cu ea pana umpli butoiul in intregime. Vii la mine peste o luna.
Tanarul calugar a facut ascultare si a venit peste o luna la duhovnicul sau.

- S-a umplut butoiul, l-a intrebat duhovnicul?
- Nu.
- Dar sita? Cum era sita veche la inceput?
- Ruginita, Avva.
- Si acum cum este?
- Curata, a raspuns calugarasul.
- Vezi, a spus batranul: Nu umplerea butoiului este ceea ce urmarim noi, ci curatirea sitei!.

                                                      Ce este rugăciunea lui Iisus

„Atunci când ne rugăm, trebuie să stăm cu mintea în faţa lui Dumnezeu, şi la El Unul să ne gândim. În tot acest timp în mintea noastră roiesc diferite cugete şi sustrag mintea de la Dumnezeu. Pentru a învăţa mintea să stea pe loc, Sfinţii Părinţi rosteau nişte rugăciuni mici şi se obişnuiau să le repete necontenit. Această neîncetată repetare a rugăciunii, ţinea mintea cu gândul la Dumnezeu şi alunga cugetele ce veneau dinafară.
Aceste rugăciuni erau diferite, dar în uzul general a rămas şi s-a instituit rugăciunea lui Iisus: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”.
Iată, aceasta este rugăciunea lui Iisus! Ea este una din cele mai scurte rugăciuni cuvântătoare, asemănătoare celorlalte rugăciuni scurte. Este indicată pentru a ţine mereu mintea cu gândul la Dumnezeu. Nu trebuie să uitaţi faptul că nu trebuie să vă limitaţi doar la o repetare mecanică a cuvintelor rugăciunii lui Iisus. Esenţa lucrării este starea în mod conştient în prezenţa Domnului, cu frică, credinţă şi dragoste”.

CEL MAI RĂU OM DIN LUME

   Odata, Dumnezeu a vorbit cu Moise si i-a spus: "Moise, din poporul tau vreau sa-mi alegi 100 cei mai buni barbati". Moise i-a ales, a facut o selectie. Dupa cateva zile Dumnezeu i-a spus din nou: "Moise, din cei 100 sa-mi alegi 10 cei mai buni barbati". Moise a facut o super selectie. Dupa alte inca cateva zile, Dumnezeu i-a spus iar: "Moise din cei 10 sa-mi alegi unul, adica, cel mai bun barbat. Si Moise a facut o super-super selectie. Si Dumnezeu i-a spus: "Ca sa-mi dovedesti ca l-ai ales bine, trimite-l prin lume si vreme de 3 luni de zile sa-l caute pe cel mai rau om din lume si sa-l aduca la tine. A umblat omul prin lume dar nu l-a gasit pe cel mai rau om din lume si in cele din urma s-a intrebat: "Dar oare, Moise pe ce criterii m-a ales pe mine ca fiind cel mai bun?" Si s-a intors la Moise: "Moise, l-am gasit pe cel mai rau om din lume!" "Unde este?", a zis Moise. "EU SUNT CEL MAI RAU OM DIN LUME!". Si atunci s-a auzit glasul lui Dumnezeu din cer: "Moise, l-ai ales bine, acesta este cel mai bun om din poporul tau!"
   Te-as intreba: Tu il cunosti pe cel mai rau om din lume? Zici ca tu esti???

Nuuuu, nu esti tu, ci eu, Ioan preotul sunt cel mai rau om din lume si daca vrei, tu esti dupa mine. Amin si Aliluia!
                      Preot Ioan.

Te gândeşti la săraci?

Un creştin şi-a întrebat duhovnicul:
- Părinte, când fac multă mâncare, în două-trei zile mă satur de ea. Şi vreau să dau la săraci ce rămâne, şi pentru mine să gătesc altceva. Cum vi se pare treaba asta?
- Dacă o dai la săraci numai ca să nu o arunci, nu e bine. Săracii nu sunt coşul tău de gunoi. Mâncarea, dacă nu s-a stricat, trebuie mâncată.
Altfel, dacă gătim numai mâncăruri care ne stârnesc patima îmbuibării şi dacă trăim ca să mâncăm, nu e bine.

Te gândeşti la săraci?

Foarte bine: cum ai terminat de gătit, du-le şi lor. Dar nu le duce abia când tu însuţi te-ai plictisit de aceeaşi mâncare. Pentru ei e bine şi aşa, că îşi astâmpără foamea. Dar ţie nu îţi este de folos, îţi adapă patimile.

AMIN!