O femeie veni la un duhovnic şi-i mărturisi:
- Părinte, cu toată osteneala ce-mi dau, nu pot crede, nu pot veni la Dumnezeu.
- Fă binele! - îi zise preotul.
Femeia plecă. Întorcându-se după o bucată de vreme, spuse preotului:
- Părinte, am făcut binele, dar tot nu pot veni la Domnul...
- Du-te şi te roagă mult, o sfătui duhovnicul. Femeia plecă iar, dar după un timp se întoarse, şi cu mare zdrobire de suflet, mărturisi:
- Părinte, m-am rugat cu putere, dar tot nu m-am putut apropia de Dumnezeu.
- Du-te şi ai nădejde femeie, o linişti părintele, dar în gândul său duhovnicul zise: Doamne, de este aşa voia Ta, dă acestei fiinţe doctoria suferinţei!
Femeia plecă.
Trecu o vreme mai lungă.
Şi într-o zi, femeia veni la preot. Din toată înfăţişarea ei, se vedea că acuma cunoaşte pe Dumnezeu.
Zise preotului:
- Părinte, acuma sunt învrednicită a cunoaşte pe Dumnezeu.
- Ce-ai făcut?
Femeia răspunse:
- Datorită suferinţei! Mulţumesc ei. Ea m-a dus spre Dumnezeu.
E ultima şansă pentru cei mai mulţi... Şi aţi văzut şi dumneavoastră, că mulţi oameni nu vor să se apropie de Dumnezeu; nu le trebuie. Chiar i-am auzit pe unii zicând că n-au nevoie de Dumnezeu, dar când vine suferinţa, ce Îl mai caută...
Să fim înţelepţi, şi să nu aşteptăm biciul suferinţei, ci să ne străduim să ne apropiem de Dumnezeul dragostei, care ne vrea să fim ai Lui.
| |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.