Credinţa lui Newton

Un oarecare om îl întrebă odată pe marele fizician Isaak Newton: "Crezi că omul, după ce prin moarte a devenit praf şi cenuşă, poate să învie din morţi?". Fizicianul îi răspunse: "Cred, cum să nu cred". Omul îl întrebă mai departe: "Poţi să-mi dovedeşti lucrul acesta?" Newton îi răspunse: "Da, voi încerca". El luă un pumn cu nisip şi unul cu pilitură de fier, le amestecă şi apoi îl întrebă pe acel om: "Crezi că se poate despărţi nisipul de această pilitură de fier?" Omul îi răspunse: "Nu, cum să se poată!".

Newton luă atunci un magnet, îl apropie de grămadă şi adună laolaltă toată pilitura de fier despărţind-o astfel de nisip. Apoi adăugă: "Dacă Dumnezeu a dat atâta putere acestui magnet ca să poată atrage toată pilitura de fier, nu va avea el oare atâta putere, încât să poată învia pe oameni din morţi? Cu siguranţă că da".

STAU LA USĂ SI BAT

Într-o familie de oameni credincioşi din Scandinavia, tatăl obişnuia ca în fiecare seară să citească din Biblie tuturor celor din casă adunaţi în jurul mesei.
Într-o seară, tatăl deschise şi citi vorbele Mântuitorului: "Iată Eu stau la uşă şi bat." Auzind acestea, copilul cel mai mic al casei se sculă repede şi, pe deplin încredinţat că aşa este precum citise tatăl, se duse către uşă să deschidă.
Tatăl îi zise:
- "Ce vrei să faci?".
Copilul răspunse:
- "Mă duc să deschid Domnului, că dacă nu mă duc, El pleacă".
Toţi ai casei se cutremurară de credinţa copilului.
Aşa trebuie să ne grăbim şi noi să deschidem uşa inimii noastre, Celui ce ne spune fără încetare şi cu dragoste: "Iată Eu stau la uşă şi bat."