PEDEAPSA

      Trăia odată un grădinar foarte bun la inimă, care lucra toată ziua în grădina sa, iar banii pe care îi câştiga pe acestea îi dădea săracilor. Multă vreme a petrecut grădinarul aşa, şi Dumnezeu îl ajuta în toate pentru bunătatea sa.Dar iată că într-o zi venind la el diavolul a început a-l ispiti zicându-i:
- De ce îţi dai toţi banii tăi săracilor şi nu-ţi pui şi tu măcar câţiva deoparte? Iată vei ajunge şi tu în curând bătrân şi ce vei face dacă vine peste tine vreo boală?
La început, grădinarul nu a luat în seamă acele vorbe, deoarece ştia că Dumnezeu îl ajută în toate, dar trecând zilele şi tot cugetând el la acestea, a hotărât să pună deoparte un galben şi pentru el.
Dar, nu a trecut multă vreme, şi grădinarul a dorit a-şi mai pune încă un galben deoparte, şi tot aşa până a umplut cu galbeni un borcan întreg, pe care mai apoi l-a îngropat în grădină.
Nimeni nu pricepea ce se întâmplă cu grădinarul, însă cu toţii vedeau că de la o vreme el se schimbase foarte mult. Săracii, care până nu demult veneau la el şi primeau din legumele din grădină, erau acum alungaţi cu mânie. Grădinarul vindea totul la piaţă, iar banii îi ascundea cu teamă în borcan.
Văzând zgârcenia la care ajunsese grădinarul, şi Dumnezeu Şi-a întors faţa de la el şi nu îl mai ajuta. Dar iată că într-o zi, lucrând el în grădină şi gândindu-se la borcanul său cu bani, grădinarul a călcat într-o greblă şi şi-a rănit piciorul până la os. Mulţi doctori a chemat grădinarul la sine, însă fără de niciun folos, căci piciorul i se umfla tot mai mult, şi deja începuse să îi şi putrezească.
Aşa şi-a cheltuit grădinarul tot borcanul cu galbeni pe doctori. Rămas acum şi bolnav şi fără bani, a hotărât să mai cheme un doctor şi de ultimul galben şi să-l roage să-i taie piciorul.
Noaptea grădinarul a adormit mâhnit şi iată că în vis i s-a arătat îngerul Domnului care l-a întrebat:
- Unde îţi sunt banii grădinarule? De ce nu te faci sănătos cu ei, aşa cum nădăjduiai? Să ştii de acum banii nu sunt de mare folos, iar omul cel milostiv îl are ca ajutor pe Dumnezeu. Iată şi eu am fost trimis la tine să te ajut, căci Dumnezeu Şi-a adus aminte de vremea în care împărţeai averea ta săracilor şi erai bun cu toată lumea.
Şi atingându-se piciorul grădinarului, acesta s-a făcut complet sănătos, iar dimineaţa, când a venit la el doctorul, l-a aflat lucrând în grădină.
Toată lumea s-a minunat de cele întâmplate, dar mai cu seamă oamenii săraci s-au bucurat de însănătoşirea grădinarului căci din acea zi a redevenit milostiv ca mai înainte şi tot ceea ce câştiga împărţea săracilor.

Sarantocul din tinda bisericii

Un om sarac si batran, fara rude si fara casa avea permisiunea de la preot sa doarma noaptea in tinda bisericii. El se invelea cum putea cu o patura rupta si murdara si dormea acolo in frig, singurul avantaj fiind ca nu s-ar fi udat daca Dumnezeu ar fi dat ploaie. El nu deranja pe nimeni, nu vorbea si nici nu cersea, dar cu toate astea mai multe femei din zona nu-l sufereau spunand ca este murdar si ca cine stie ce microbi poarta in hainele lui murdare. Gasira aceste femei un pretext si se dusera apoi la parinte sa discute. Ele spusera ca nu pot dimineata sa se apuce de curatenie in tinda bisericii, fiindca sarantocul sta acolo intins si slujitorul lui Dumnezeu le facu pe plac si ii spuse batranului sa plece, fiindca deranjeaza. Acesta a plecat fara sa carteasca, iar femeile erau bucuroase ca se facuse in biserica ceea ce ele voiau.

Dupa ce au iesit intr-o seara de la vecernie intrara in vorba cu jandarmul care patrula prin targ dupa cum ii era misiunea. Acesta le intreba:

- Dar unde este batranul care dormea in tinda bisericii?

O femeie isi ascuti glasul si rosti cu mandrie.

- Un’ sa fie? La treburile lui! L-am izgonit din tinda bisericii…Ce acolo e loc de dormit?

- Pai rau ati facut! rosti jandarmul.

- Pai de ce sa facem rau, ca ne-a dat voie parintele! rostira ele raspicat.

- Ei stiti ca eu mai am si ronduri de noapte! Si de multe ori l-am surprins pe batran facand lucruri dumnezeiesti.

- Eiiiii, cum sa faca lucruri dumnezeiesti zdrentarosul acela!?

- Ei, aflati crestinelor acestea, ca sunt lucruri pe care nici parintele nu le stie. Sarantocul din tinda bisericii, sau zdrentarosul cum ii ziceti voi, a aparat odata biserica de hoti si pradatori sarind la ei cu bata. Alta data i-a dat lumanari unei femei care avea sotul muribund. Femeia nestiind ce sa faca, fiind miezul noptii si sotul ei aproape sa-si dea sufletul, a venit aici la biserica ca sa gaseasca o lumanare si sarantocul a ajutat-o. Si altadata vazand ca vasul cu agheasma are o gaura prin care se scurgea apa sfintita de Boboteaza s-a pus sa repare vasul, caci altfel toata apa sfintita ar fi curs pe jos si s-ar fi facut mare pacat…

- Si de ce nu ne-ai spus astea din timp? Caci noi n-am stiut ca omul are faptele astea bune, spusera femeile.

- Batranul m-a rugat frumos sa tainuiesc acestea, fiindca fapta buna se face intr-ascuns, nu se trambiteaza. Voi stiti ca el nu vorbea, dar mi-a spus intr-o seara acestea: ,,Mai repede ma odihnesc, fata de pacatele mele cand sunt inghiontit, jignit sau izgonit, decat atunci cand ma lauda lumea. Rogu-te fii bun si nu spune cuiva ca as fi facut ceva bun, lasa-ma astfel sa ma odihnesc!”

Auzind acestea femeilor le-a parut rau ca au izgonit saracul si au plecat apoi care incotro sa-l caute. Si se spune ca inca mai cauta si astazi, fiindca nu l-au mai gasi