Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

miercuri, 12 august 2015

Vulpea şi grădina cu poame




O vulpe văzu odată o grădină încărcată de toate bunătăţile. Dar grădina era apărată cu ziduri înalte, pe care vulpea nu le putea sări.
"Ce aş putea face să străbat în grădină?" - se întreba vulpea. Umblând de jur-împrejurul zidului, dădu peste o gaură în zid, dar gaura era prea îngustă să se poată strecura prin ea. Tot gândindu-se şi judecându-se ce-i de făcut, vulpea îşi zise: "Stiu ce voi face! Voi răbda foame câteva zile, voi slăbi şi voi încăpea prin gaură".
Zis şi făcut. După trei zile de foame, vulpea se strecură prin gaură şi, ajungând la poame, se ospătă din belşug. Dar, după câteva zile, îşi aduse aminte că trebuie să iasă iar de aici, mai ales că sosise vremea culesului. Însă aici, un alt necaz: se îngrăşase de-a binelea şi nu mai încăpea pe gaură. Ce-i de făcut?
"Nu-i alt mod să scap de aici - îşi zise vulpea necăjită - decât să mă pun iarăşi pe foame şi răbdare, ca să slăbesc".
Răbdă iar trei zile şi, slăbind, se strecură afară. Când se văzu scăpată, uitându-se spre grădina cu poame, zise:
" Frumoasă eşti tu, grădină şi dulci sunt poamele tale, dar ce folos am avut eu de ele? Cât am mâncat atât am răbdat... Cum am intrat aşa am ieşit..."
Ce istorioară plină de înţeles! Aşa e şi cu noi. Cum am intrat în lumea asta, aşa vom şi ieşi din ea. Nimic nu vom putea duce cu noi.
Lume, lume, cât de dulci sunt poamele tale, dar ce folos ne rămâne nouă din ele!?

duminică, 9 august 2015

MINCIUNA CEA BUNA!




Doi frati au mers impreuna la un targ, ca sa-si vanda lucrul mainilor lor si daca au intrat in targ, s-au desparut unul de altul. Iar unul cu mestesugul si indemnarea diavolului, s-a inselat si a cazut in pacatul curviei.

Dupa aceea, aflandu-l pe el fratele, i-a zis:

- Sa mergem, frate, la locul si chiliile noastre.

Acesta a zis:

- Eu, frate, astazi nu voi merge cu tine.

Iar fratele auzind acel cuvant, s-a minunat si l-a intrebat zicand:

- Pentru ce, frate, zici ca nu vei merge cu mine ?

El a oftat si i-a spus, zicand:

- Eu, frate, dupa ce te-ai dus tu si te-ai departat de mine, am cazut cu o femeie in pacatul curviei si de aceea nu voi merge acum cu tine la chilia mea.

Fratele auzind acestea si vazandu-l foarte mahnit, scarbit si deznadajduit si vrand ca sa-i scoata sufletul din pieirea deznadajduirii, i-a zis:

- Frate si eu daca m-am desparut de tine, am cazut in acelasi pacat. Pentru aceea dar, frate, sa mergem degraba la chiliile noastre si cu osardie sa ne pocaim si Dumnezeu ne va ierta greseala si pacatul nostru.

Si asa, ascultand fratele, a mers la chilia sa si mergand la batranul, si-au marturisit amandoi impreuna caderea lor in pacatul curviei. Iar batranul le-a dat canon de pocainta; si amandoi, cu dragoste primind canonul, se rugau lui Dumnezeu unul pentru altul. Vazand Dumnezeu silinta si osteneala pe care o facea fratele cel ce nu cazuse in pacat pentru dragostea si mantuirea fratelui sau, peste putine zile i-a iertat pacatul.

Si l-a instiinat Dumnezeu pe batranul ca pentru multa dragoste a fratelui ce n-a gresit, s-a iertat pacatul celui ce a gresit. Iata fratilor, a zis batranul, aceasta este dragostea cea adevarata, ca sa-si puna cineva sufletul sau pentru mantuirea fratelui sau.

Sfintii Zilei

Arhivă blog