Se povesteşte din vechime că un rege voia să construiască o catedrală măreaţă spre gloria lui Dumnezeu. Niciun alt om nu avea voie să contribuie cu bani la această construcţie. Toată lucrarea voia s-o facă din avuţia sa proprie. Când se termină construcţia, dădu ordin să se scrie pe o placă de marmură, cu litere aurite, următoarele cuvinte: "Această catedrală a fost construită numai din banii regelui". A doua zi dimineaţa toţi înmărmuriră, deoarece nu mai era scris numele regelui, ci numele unei biete femei. Regele dădu imediat ordin ca numele să fie schimbat. A doua zi se repetă povestea.
Atunci regele recunoscu că purta în inima sa o mare mândrie pentru acest lăcaş sfânt. Ordonă să fie căutată femeia şi să fie adusă la el. Ea intră la el tremurând. "Spune-mi tot adevărul, îi spuse regele prieteneşte. Ai contribuit cu ceva la construcţia acestei catedrale, cu toate că era interzis acest lucru?". Atunci femeia căzu în genunchi la picioarele regelui şi-i spuse cu lacrimi în ochi: "Iartă-mă, maiestate! Trebuie să-mi câştig pâinea cea de toate zilele torcând. Totuşi am economisit câţiva bani şi cu mare plăcere doream să-i dau spre slava lui Dumnezeu. Dar cunoşteam porunca ta şi mă temeam de pedeapsă. De aceea am cumpărat puţină iarbă şi am dat-o boilor care cărau pietre la catedrală. Astfel mi-am îndeplinit dorinţa şi totuşi nu am încălcat porunca ta!".
Şi regelui îi păru rău de egoismul său şi-i dădu femeii atâţia bani, încât din acel moment ea n-a mai trebuit să lucreze.
