Nu vă blestemaţi copiii, ci binecuvântaţi-i!

Episcopul Ermoghen povesteşte cum un bărbat se purta rău cu femeia lui. Când mama bărbatului şi-a mustrat fiul pentru urâta lui purtare cu soţia sa, acesta a lovit-o pe mama lui cu multă sălbăticie. Atunci nenorocita mamă a strigat: „Doamne, blestemat să fie fiul meu, şi în veac să nu aibă parte nici de binecuvântarea mea, nici de a Ta!“ În aceeaşi zi fiul a căpătat un tremur cumplit în tot trupul, nefiind în stare nici să-şi ducă la gură lingura cu mâncare. În cele din urmă, mama şi-a mărturisit păcatul la preot, i-a părut rău, după Spovedanie a primit Sfânta Împărtăşanie, ceea ce i-a mai uşurat întrucâtva starea. La scurt timp după aceea mama a murit. Aşadar, să ne temem de blestemul părintesc, căci cumplit lucru este blestemul părinţilor. Să preţuim şi să căutăm binecuvântarea părinţilor, căci ea ne va ajuta de-a lungul întregii vieţi. Blestemul lui Noe asupra seminţiei lui Ham i-a urmărit de-a lungul veacurilor pe nenorociţii hamiţi, pe când fiii lui Iacov au fost binecuvântaţi toată viaţa lor. Tânăr fiind, Sfântul Serghie a cerut binecuvântarea părinţilor lui ca să se facă monah. Părinţii erau însă vârstnici şi l-au rugat pe fiul lor să aştepte până când vor muri ei şi apoi să se tundă monah. Serghie s-a supus părinţilor lui şi a avut parte de binecuvântare în toată viaţa lui, până la moarte.

„Departe-i iadul?"

- 0 întâmplare dintr-un orăşel al Germaniei -
UN NECREDINCIOS ÎNGÂMFAT plecase într-o plimbare cu calul. întâlnindu-1 pe preot, îl agrăi, aşa, în batjocură: - Domnule păstor, am înţeles că dumneata te ocupi mult la biserică cu iadul... Te rog, spune-mi cât de departe-i acest iad, căci vreau să zbor cu roibul meu până acolo!?
- Domnul să te ape¬re de un astfel de drum! - grăi păstorul, trecând pe lângă hula necredin¬ciosului.
Pe la amiază, roibul sosi fără stăpân. La o cotitură de drum, calul se împiedicase şi, izbindu-şi stăpânul cu capul de nişte bolovani, îl lăsase mort în drum. Ajunsese la ţinta dorită: în iad.
Cu adevărat: „Dumnezeu nu Se lasă batjocorit"
(Galateni 6, 7).