ULCIORUL CU VIN

ULCIORUL CU VIN

DOAMNE AJUTA!

Un barbat si o femeie se casatorira la o varsta inaintata si spre marea lor bucurie si surprindere avura un copil. Il crescura cu toata iubirea si grija lor si, desi erau foarte saraci, il trimisera la scoala unui intelept pentru ca si sufletul sa-i fie cultivat. Intors acasa, baiatul avea o singura dorinta: aceea de a-i rasplati pe parintii sai.

"Ce lucru as putea face care sa va faca intr-adevar placere?"
"Lucrul cel mai drag noua esti tu, fiule", raspunsera batranii. "Dar daca totusi tii sa ne faci un dar, adu-ne putin vin. Ne place foarte mult si sunt ani de zile de cand n-am mai baut un strop macar..."
Baiatul nu avea o letcaie. Intr-o zi, pe cand mergea prin padure sa taie lemne, isi muie mainile in apa care curgea dintr-o cascada si bau: i se paru ca apa avea gustul celui mai bun si mai limpede vin pe care-l gustase vreodata. Umplu un ulcior pe care-l avea cu el si se intoarse in graba acasa.
"Iata darul meu", le spuse parintilor. "Un ulcior de vin, doar pentru voi."
Parintii au gustat apa si, desi nu simteau decat gustul apei, i-au zambit si i-au multumit din inima.
"Saptamana viitoare va voi aduce un altul", le spuse baiatul. Si asa a facut, multe saptamani la rand.
Batranii au intrat in joc: au baut apa cu mult entuziasm si erau bucurosi sa vada bucuria inflorind pe chipul fiului lor. Astfel, s-a intamplat ceva nemaipomenit: bolile si ridurile le-au disparut, ca si cum acea apa ar fi avut ceva miraculos.

Este minunea cuvantului "multumesc". Sunt persoane care spala, calca, gatesc pentru altii, timp de zece, douazeci, treizeci de ani. Le tin companie, ii ingrijesc, ii iubesc zi de zi si totusi, n-au auzit niciodata spunandu-li-se "multumesc!".

A spune "multumesc" nu e o chestiune de politete. Inseamna sa-i spui celuilalt: "Stai! Mi-am dat seama ca existi!" De aceea lumea e plina de atatea persoane care nu se vad cu adevarat.

Casa Domnului- Pilda

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică,mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:.
- Mamă, de ce plângi?
- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea trăi amvândut şi casa aceasta frumoasă.
Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă multmai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat,unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi cavai de ea…
- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vommuta?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înţelescă, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletului omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în sufletdrumul spinos al vieţii e străbătut mai uşor.
"Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţa prin foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fiecercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.”
„De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)