Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

vineri, 2 februarie 2018

IMPĂRTĂSANIA ...


În vremea Sfântului Ioan Gură de Aur (sec. IV) trăia un bogat, care ţinea, împreună cu soţia lui, de erezia lui Macedonie. Odată, ascultând învăţătura sfântului, s-a pocăit şi s-a întors la adevărul Sfintei Biserici. Soţia lui însă, în timp ce din gură mărturisise credinţa ei în ortodoxie, inima ei trăia încă în erezie.
La o mare sărbătoare a Bisericii, când se obişnuia să se împărtăşească mulţi creştini, s-a întâmplat următorul fapt:
Soţia bogatului s-a dus pe ascuns la preoţii ereticilor să se împărtăşească. Dar nu s-a împărtăşit, ci luând în mâinile ei pâinea, a dat-o pe ascuns slugii ei să o păstreze fără ca cineva să-şi dea seama ce a făcut.
(La începuturile creştinismului, creştinii luau Sfintele Taine separat. Adică luau în mâna dreaptă Sfântul Trup şi după aceea, separat, Sângele Mântuitorului. Această ordine s-a schimbat se pare în secolul al VIII-lea, iar astăzi numai preotul se împărtăşeşte cu Sfintele Taine separat.)
Când mai târziu se săvârşea Sfânta Liturghie a ortodocşilor, femeia s-a dus împreună cu bărbatul ei să se împărtăşească. Când a venit rândul ei, a luat Sfântul trup din mâna Sfântului Ioan Gură de Aur, însă nu s-a împărtăşit, ci a luat pe ascuns pâinea ereticilor.
Însă imediat s-a cutremurat de o minune. Pâinea ereticilor s-a transformat în gura ei în piatră. Femeia s-a înfricoşat. Cu o voce tare a povestit tuturor întâmplarea şi a crezut din tot sufletul în Biserica Ortodoxă. Sfântul Ioan Gură de Aur a aşezat acea piatră în chivot ca să amintească minunea.

Milostenia - nimic mai simplu



Un credincios mai nevoiaş îl întrebă pe preotul lui, zicându-i: ,,Părinte, cum poţi face milostenie când nu ai ce da?”.
Preotul răspunse: ,,Să luăm ca pildă pe Ioana cea din capul satului cu bărbatul ei şi cu cei trei copii. Ei sunt mai nevoiaşi ca dumneata, dar pentru că Ioana este o bună creştină, găseşte mereu prilej să facă milostenie. Să-ţi dau nişte exemple:
Ieri dimineaţă, Ioana văzând o bătrână cu o greutate cam mare de lemne în spinare, i le-a luat şi le-a cărat până a trecut dealul.
Tot ieri, vecina ei trebuia să plece la doctor, dar nu avea cu cine să lase copilul. Ioana s-a oferit, a luat copilul la ea şi l-a îngrijit împreună cu copiii ei.
O femeie bătrână, din vecini, a primit o scrisoare de la fiul ei din armată şi, cum nu ştia să citească, Ioana i-a citit-o cu răbdare şi dragoste, încât bătrâna nu mai putea de bucurie că băiatul ei este sănătos şi apreciat de superiorii lui.
După vreo două ceasuri, în faţa porţii ei doi tineri se certau dintr-o nimica toată, iar Ioana nu s-a lăsat până nu i-a împăcat, spunându-le că sunt creştini şi dacă nu sunt împăcaţi, supără pe Dumnezeu...
Iată iubire frate, câte milostenii poate face un om nevoiaş, dar numai să fii credincios şi milostiv. Aşa face un adevărat creştin.

Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, ne spune şi ne asigură că sunt fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui, cu alte cuvinte, se vor mântui.

Sfintii Zilei

Arhivă blog