(versuri: Eliana Popa)
Tu, Sodoma..tu, Gomora, Domnul v-a mai ars cândva
Dar v-ati ridicat din moarte, ati mai renăscut din ea ?
V-au zidit acum in trupuri si in suflete si-n minte
V-au fortificat cu patimi, chiar si fe?ele ,,cinstite"!
Dumnezeule al milei si al celor in nevoi ,
Cum l-ai scos pe Lot din ele, asa sa ne scoti pe noi !
Sa ne izbavesti de patimi, sa ne scoti din astă lume
Merele cele stricate, vor strica pe cele bune !
Ne tot cearta Cel din ceruri, prin cutremure si semne
Prin necazuri, boli cumplite...ne mai rabda iar o vreme,
Ne trimite a Sa milă, ne mai dă o dimineată
Poate ne-om opri sa punem, un nou inceput in viată !
Falsi crestini, chiar si-n biserici, L-au pe Domnul doar in minte
Iar in suflete mandrie, farisei in cele sfinte,
Unii prea cunosc Scriptura,altii pe Sfintii Parinti,
Si stiind toate acestea, cred ca-s, Doamne, mântuiti !
Dacă-n suflet au mândria, dacă-i stăpâneste ura
Degeaba citează Sfintii, degeaba cunosc Scriptura
Dacă mintea isi inaltă,cu dispret privesc la frati
Ce-n Biserica cea Una, ca si ei sunt botezati,
N-au nici plată, nici răsplată, nici cununi de mucenici
Si cu cât mai mult se-naltă, cu atât devin mai mici,
Cum a spus cu sfânta-i gura si Apostolul odată:
Celui ce-i pare că stă,aminteste-i să nu cadă !
Unii tot repedă-ntruna ca ei sunt in Adevăr,
Să nu uite ca si Eva, a căzut de la un măr
Si Adam fiind in Slavă, si in gra?ia divină
A fost izgonit de Tatal, din Cereasca Sa Grădină !
Iară Lot trăind sărmanul in cetatea desfrânată
Dumnezeu trimis-a ingeri si nu l-a lăsat să cadă,
Numai Dumnezeu cunoaste care sunt alesii Săi,
Nestiute-s uneori, ale mântuirii căi
