M-AM PLICTISIT DE MINE ÎNSUMI!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

M-am plictisit de mine însumi,
Aș vrea să fiu mai bun, mai blând,
Aș vrea ca zâmbet, numai zâmbet
Să am pe buze și în gând..

Dar firea mea cea păcătoasă
De zâmbete s-a sărăcit,
E acră, rea și mofturoasă,
De asta eu m-am plictisit!

M-am plictisit de mine însumi,
Aș vrea să fiu mai credincios,
Să nu-mi arăt credința-n vorbe,
Ci SĂ TRĂIESC cum vrea Hristos..

Dar firea mea cea păcătoasă,
De fapte bună s-a golit,
E leneșă și guralivă,
De asta eu m-am plictisit!

M-am plictisit de mine însumi,
Aș vrea să fiu mai săritor,
Văzându-i în necaz pe oameni,
Eu să le vin în ajutor..

Dar firea mea cea păcătoasă
Mă trage la odihnă-n pat,
E pricepută doar la vorbe,
De asta eu m-am săturat!

Mă uit așa.. la mine însumi,
Și îmi vorbesc cu ton sever:
"Cu firea asta păcătoasă,
Vrei, omule, să mergi în Cer?..

Rușine mare să îți fie
Să vrei să urci murdar cum ești
În cerurile cele sfinte
Unde sunt oștile-ngerești!

Tu pune mâna și te schimbă,
Jertfește-ți duhul umilit,
Că cine știe, poate Domnul,
Văzându-te tâlhar smerit,

Se va-ndura să te prefacă
Prin harul Duhului Cel Sfânt,
Și-atunci nu vei mai face umbră
Degeaba pe acest pământ"!

Pustnicul ..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Cândva demult, într-o pădure deasă trăia un pustnic. Oamenii din satul alăturat îl vorbeau de rău, cum că el face vrăji și alte răutăți. Cu toate acestea atunci când treceau printr-o încercare, toți apelau la ajutorul său.

Unul din acei săteni era foarte ghinionist, în viața lui nimic nu mergea bine și îi apăreau necazuri peste necazuri. Într-o bună zi nu i-a mai ajuns răbdare să îndure toate acestea și el a hotărât să ceară ajutorul pustnicului.

– Ce cauți aici? – a întrebat indignat pustnicul când bărbatul a venit la el într-o dimineață devreme.

Acesta i s-a închinat călugărului și i-a spus:

– Am auzit multe despre tine. Ajută-mă, alungă de la mine toate nenorocirile. Soția m-a lăsat, casa a luat foc, calul a pierit…

– Bine, răspunse călugărul, te voi ajuta. Urmează-mă.

Apoi au mers ambii în adâncul pădurii. La un moment dat pustnicul a dispărut, iar bărbatul a rămas singur fără să știe unde se află.

El disperat a mers o zi întreagă prin pădurea deasă și abia spre seară a reușit să ajungă la marginea ei. Când a văzut capătul pădurii, apusul minunat al soarelui și satul său de baștină, bărbatul era în culmea fericirii că a rămas viu.

– Oare de ce eram atât de deprimat? – se gândi el. Sunt întreg, sănătos, capul mi-e la loc. Voi lucra cu mai multă străduință și voi ieși din impas. Și soția mi-o voi întoarce, și casa mi-o voi ridica, și un cal îmi voi cumpăra.

S-a gândit el așa un pic și a pornit în sat, fiind plin de bucurie.

Când colo îl vede pe pustnic venindu-i în întâmpinare. Bărbatul a rămas blocat… Călugărul i-a zâmbit și i-a spus:

– Acum ai înțeles că dacă viața îți închide toate ușile, ea neapărat îți lasă o mică ferestruică pentru ieșire. E destul să cauți această fereastră cu aceeași ardoare cu care ai căutat astăzi ieșirea din pădure.

Atunci când treceți printr-o mare greutate și toate par a fi împotriva voastră, nu cedați pentru nimic în lume! Tocmai în momentul în care ați înțeles că sunteți la capătul prăpastiei vă vine Dumnezeu în ajutor și vă scoate din disperare, oricât de mare ar fi ea!