Eu sunt Credinţa...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un om, prins în cumpenele cele mari ale vieţii, se gândea adânc: ,,Cine oare mă va mângâia pe mine, în ceasurile cele grele ale vieţii mele?”, şi cu acest gând a adormit. În vis, i-a apărut un bărbat strălucitor şi mândru, care îi spuse:

 - Eu te voi mângâia… 

- Dar cine eşti tu?

 - Eu sunt ştiinţa lumii acesteia. Omul însă răspunse:

 - Nu, nu mă poţi mângâia, căci adeseori te-am urmat şi mi-ai otrăvit cugetul şi sufletul. Apoi, veni şi o femeia orgolioasă şi atrăgătoare care-i zise:

 - Eu îţi voi putea aduce mângâiere.

 - Dar tu, cine eşti? 

- Eu sunt slava oamenilor… Omul acoperindu-şi faţa să nu o mai vadă, îi spuse:

 - O, te-am ascultat de multe ori, şi numai rău mi-ai pricinuit. 

Pleacă din faţa mea! A mai venit apoi şi un bărbat voinic, strălucitor, cu haină aurită, având în mână un buzdugan cu pietre scumpe care i-a spus: - Eu te voi putea mângâia…

 - Dar tu, cine mai eşti? 

- Eu sunt Banul 

– Averea

 – Puterea. 

- Piei din faţa mea, căci tu mi-ai adus cele mai multe şi grele suferinţe… 

După ce plecă şi aceasta, apăru şi o femeie umilă, îmbrăcată simplu şi cuviincios, dar care răspândea o lumină cerească şi o binecuvântată pace, care-i spuse cu glas cald şi blajin:

 - Eu sunt Credinţa, şi glas bun îţi aduc de la Cel Ce m-a trimis: ,,Veniţi la Mine toţi cei necăjiţi şi împovăraţi, şi vă voi mângâia, căci jugul Meu e dulce şi sarcina Mea uşoară…” 

Omul se deşteptă, şi după câteva clipe de gândire îşi zise: Da, tu singură grăieşti adevărul, pe tine te voi urma. Şi într-adevăr, Credinţa i-a adus omului mângâiere în întreaga sa viaţă şi l-a însoţit până la mormânt.

Rugăciune...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un părinte călugar bătrân era bolnav de multa vreme şi de multe zile nu putea mânca. Iar ucenicul lui a stăruit să-i facă o fiertură de
mâncare, ca să mai prindă putere. Şi îndată, făcând foc, a pus într-o oală o mână de orez să fiarbă. Şi erau în chilie două vase: unul cu miere, altul cu ulei de cânepă, rânced, amar şi împuţit, pentru candelă. Ucenicul, voind să îndulcească puţin fiertura, n-a luat aminte din care vas să ia şi în loc de miere a pus în oală ulei rânced şi amar. Apoi s-a dus la bătrânul şi l-a îndemnat sa mănânce. Bătrânul gustând, a cunoscut greşeala ucenicului, dar a tăcut, nezicând nimic. Iar fratele stăruia: „Te rog mai mănâncă, căci bune bucate ţi-am făcut şi cu miere le-am îndulcit. Iată că şi eu voi mânca împreună cu tine”. Şi gustând, şi-a văzut greşeala şi s-a rugat de bătrân să-l ierte. Bătrânul i-a răspuns: „Nu te scârbi, fiule, de cele întâmplate. Căci de-ar fi fost voia lui Dumnezeu să-mi puie miere în fiertură, miere ar fi pus. Iar acum ce-a vrut Dumnezeu aceea mi-ai dat”. Şi acestea zicând, bătrânul îndată s-a vindecat de boala sa.

Ca preot creştin ortodox, te îndemn să spui zilnic această rugăciune: „Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, te rog să-mi dai şi mie smerenie, blândeţe, răbdare şi iubire pentru Tine, pentru aproapele meu şi pentru toţi vrajmaşii mei”