MINUNEA SFINTEI EUHARISTII

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Cam la 30 de mile de orașul Aegeae din Cilicia trăiau doi călugări stâlpnici depărtați unul de altul cam la 6 mile. Unul din ei făcea parte din sfânta Biserica sobornică și apostolică. Celălalt, deși se urcase de mai mult timp pe stâlp în apropiere de satul Casidora, aparținea totuși ereziei lui Sever. Ereticul învinuia în multe chipuri pe ortodox, încercând și voind să-l atragă spre erezia lui. După ce i-a trimis multe cuvinte, părea că l-a biruit, și i-a condamnat credința. Ortodoxul însă, inspirat de Dumnezeu, a cerut să-i trimită o părticică din Sfânta Împărtășanie săvârșită de el. Acesta, crezând că s-a rătăcit, i-a trimis îndată cu bucurie, fără să mai stea la îndoială. Când a primit-o ortodoxul, a luat părticica trimisă lui de eretic, adică de severian, a fiert în fața lui apă într-o oală și a aruncat în ea părticica pe care a primit-o. Părticica s-a descompus îndată în fiertura oalei. A luat apoi o părticică din Sfânta Împărtășanie a Bisericii Ortodoxe, a băgat-o și pe ea în oală, și pe dată apa fiartă din oală s-a răcit, iar Sfânta Împărtășanie a rămas întreagă și neudată. Aceasta părticică a păstrat-o și ne-a arătat-o și nouă când am trecut pe la el.

Aștept pe DUMNEZEU!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                                                                                                                                                                                                                                  

Era o tristă zi de iarnă. Un băiețaș de 7-8 ani, singur și tremurând de frig, sta pe-o bancă, în gradina unui oraș. I-o fi fost tare frig, căci hăinuța de pe el era subțirică, iar pantalonașii aveau două găuri mari la genunchi! Buzișoarele îi erau vinete și fața slabă era galbenă ca ceara. Poate o fi avut o supărare mare, căci plângea și din când în când privea spre CERUL acoperit de nori. Pe lângă el trecuseră mulți oameni fără să le pese de el. Într-o vreme, un domn bătrân se apropie de el și-i spuse părintește: Ce faci acolo, micuțule? Aștepți pe cineva? Da, domnule, îi răspunse copilașul. Aștept pe DUMNEZEU, să vină să mă caute. Ce vrei să spui, drăguțule! Ești bolnăvior? Crezi c-ai să mori? Nu, dar anul trecut, EL a trimis să caute pe tatăl meu și pe fratele cel mic al meu, ca să-i aiba în casa LUI, în CER. Iar ieri, la spital mama mi-a spus așa, că și ea pleacă tot acolo și că DUMNEZEU nu mă va părăsi în nici un fel. Acum – adaugă el în lacrimi, n-am pe nimeni care să mă îmbrățișeze și să-mi dea să mănânc. Și iată, e atâta vreme de când mă uit în sus la CER, să văd, dacă vine DUMNEZEU, dar nu văd nimic. Totuși, DUMNEZEU va veni desigur, dacă-l mai aștept nițel. Nu e așa, domnule? Da, copile dragă, zise domnul, podidindu-l lacrimile. Nimeni n-așteaptă-n zadar pe DUMNEZEU, EL m-a trimis să port grijă de tine. Vino cu mine. Nu te voi lăsa să duci lipsă de nimic. Ochii copilașului străluciră de bucurie. Și pe fața lui fu ca un fulger de biruință. Știam bine, zise el, că DUMNEZEU va veni, sau va trimite pe cineva, căci mama niciodată n-a spus minciuni. Dar cât a-ți întârziat pe drum și cât a trebuit să vă aștept!