Să nu uiți că totul ni se întoarce!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Au fost, s-au dus si au revenit vremurile grele, fiule : a spus batranul.

„ Inca de cand ma stiu, am dus o viata grea…dar parca acum e mult mai greu decat a fost. Viata obisnuia sa fie mai usoara inainte. Oamenii nu aveau mult, dar inima lor era impacata cu ceea ce aveau. Inima lor era plina cu altceva, era plina cu dragoste si respect pentru cei dragi.
Tata era tata, mama era mama si copilul…era doar un copil nevinovat. Astazi, din ce in ce mai multi oameni in intreaga lume se spala cu propriile lacrimi caci fericirea, pentru multi dintre ei, nu este decat un cuvant desprins dintr-un basm.
Daca ma intrebi pe mine, fiule, nu am mai simtit nici macar o frantura de bucurie si pace de foarte, foarte mult timp. Nici macar nu imi mai amintesc, fiule, cand am ras ultima oara cu adevarat, cu inima, cand am ras ultima oara din tot sufletul.
I-am spus in mai multe feluri…mi-a parut rau sa admit ca intr-un final sa-i spun vietii doar…”o viata”, ca oricare alta. Nu-mi traiesc viata intr-un fel anume. Daca ma intrebi de copiii mei, ei sunt buni cu mine. ‘
Tot ce imi doresc eu este ca lor sa le fie bine. Si ei, la randul lor, au viata lor, familie, copii. Vin si ei si ma viziteaza cand pot, cum pot, imi aduc ce pot.
Eu ii astept uitandu-ma pierdut pe geam. Nu stiu unde ma uit,ma uit departe, cat mai departe…Insa atunci cand copiii mei vin la mine, este ca si cum soarele imi zambeste.
Si mie soarele imi zambeste foarte rar. Imi spun ca au foarte multe treburi, obligatii si ca le este greu sa vina sa ma viziteze mai des. Cand vin sa ma vada, sunt pe fuga, grabiti sa plece. Dar eu ii inteleg si tot ma bucur sa ii vad.
Stii la ce ma gandesc fiule? Ca totul se intoarce. Tot ceea ce ne da Dumnezeu noua, oamenilor, se intoarce. Am fost si eu asa cum sunt copiii mei. Am fost si eu asa cu parintii mei.
Astazi suntem tineri, suntem copii, maine suntem parinti si batrani. Azi suntem puternici, maine suntem slabi. Cine stie ce se va mai intampla?
Acum….sunt asa cum sunt. Obisnuiam sa fiu vesel, entuziast, voios. S-au dus acele vremuri. Acum stau si privesc pe geam. Si astept. Asa cum si parintii mei ma asteptau pe mine.
Tine minte fiule…totul ni se intoarce! Totul ni se intoarce…
Dumnezeu sa va Binecuvinteze!

Elisei Ieromonah

Taina pãdurii...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Demult , nu existau biserici la tot pasul, pädurile şi munții erau oamenii care se întâlneau cu Dumnezeu. Singurätatea, frumuseţea, armonia în mijlocul naturii îi ajutau sä se regãseascã şi, în acelaşi timp, sä dobândeascã elanul de a se ruga de a şi deschide sufletul. Iarna natura are un farmec cu totul aparte - nicicãnd nu este mai multã pace şi linişte în pãduri, în crãnguri şi pe câmpii. Brazdele înţepenite, copacii golaşi, luminä puţinã , toate duc cu gândul spre moarte, dar, în acelaşi timp spre renaştere.
Din covorul de frunze uscate, peste doar douä- trei luni vor ieşi primele tulpini de flori; pe crengile golaşe ale copacilor , au apãrut deja mugurii, din care vor țâşni în primãvarä vrunzele. Totul e mort şi ïn acelaşi timp este pregätit sä se nascã. O plimbare în imima un ei pãduri înainte de sãrbätori, vä va introduce, fãrä sã vã dați seama, în aceastä atmosferä de miracol a naşterii lui Hristos. Mergeţi ïn täcere printr o pãdure, înainte de sãrbãtori, , priviţi copacii, mângâiaţi le cu privirea ramurile golaşe, inspirați mirosul frunzelor moarte ale iernii , relaxaţi vã şi lä sați vä sufletul są zboare cât mai sus, sä prindã aripi ca îngerii. Naşterea Domnului e aşteptatã de întreaga fire, în care vëți fericiți şi vä reintegraţi,