Într-o casă de muncitor sărac, dar plin de credinţă în bunătatea lui Dumnezeu, zăcea de grea boală un copilaş. Doctorul nu mai avea nici o nădejde să-l scape. Mama copilului, ostenită de veghere, aştepta voia lui Dumnezeu.
Văzând că boala nu se dă bătută, femeia chemă pe preot, ca să împărtăşească pe copil.
După ce-i dădu Sfânta Împărtăşanie, părintele întrebă pe copil:
– „Cum îţi este?
Copilul îşi adună toate puterile şi răspunse:
– „Da, mi-i foarte bine.”
A doua zi, când veni doctorul, căzu în uimire: copilul era mult mai bine.
Peste o săptămână, copilaşul se juca în ogradă cu frăţiorii lui, însănătoşit pe deplin, cu toate că doctorul spusese că nu mai este nici o nădejde.
Fiindcă una-i puterea omului şi alta este aceea a lui Dumnezeu.
Din Al. Lascarov-Moldovanu, Viata crestina în pilde, Editia II, Bucuresti
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.