Dând curs bănuielii

O bătrânică, adusă de spate, mergea cu greutate prin parcul unui oraş. Drumul ei trecea pe lângă un teren de joacă. Mulţi copii se jucau acolo. Cei mai mulţi dintre ei alergau desculţi după o minge nărăvaşe, care mai mereu părăsea terenul de joacă. În apropiere, un educator stătea şi-i supraveghea.

Bătrâna se uită la copii şi deodată se aplecă, luă un obiect de jos şi-l ascunse în şorţul ei. Supraveghetorul vede scena şi, ajungând grăbit la dânsa, o întrebă: "Ce aţi ascuns în şorţul dumneavoastră?" Bătrâna femeie, fiind luată prin surprindere, nu a putut să răspundă imediat. Supraveghetorul bănui că ea ar fi găsit un portofel pe care nu voia să-l înapoieze. De aceea o ameninţă: "Dacă nu-mi spuneţi ce aveţi în şorţ, vă voi duce la poliţie". Alţii, care se strânseseră pe margine, au şi jignit-o, zicându-i: "Arată, babă hoaţă, ce ai în şorţ, nu te mai codi..."

Atunci bătrâna deschise cu mâinile ei tremurânde încet şorţul şi-i arătă supraveghetorului un ciob de sticlă. Uimit, omul o întrebă: "Ce vreţi să faceţi cu acesta?" Femeia răspunse: "Iertaţi-mă! L-am luat de jos pentru ca aceşti copii desculţi să nu calce în el şi să se taie". Şi a plecat în ale ei, târându-şi încet picioarele, fără să supere pe cineva cu vreun cuvânt nepotrivit.

"Hoţul crede că toţi fură". (Proverb)

„Cel ce iscodeşte păcatele altora sau judecă din banuieli pe fratele său, încă nu a pus început pocăinţei”. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

CORESPONDENTA UNUI CARCIUMAR CU DIAVOLUL.

Preainaltate domnule al întunericului 😈

Cu multa încredere iti fac cunoscut,ca am deschis o carciuma,pe care am întocmit-o minunat si am aranjat-o cum e mai bine,pentru vânzarea de rachiu,biter,lichioruri,vin,bere si cu alte băuturi amețitoare,amestecate cu var,soda,vitriol,zaharina,cenusa,metilic,etc.Te rog foarte mult,fă-mi hatârul acesta și intră în legătură cu mine,ca să-mi fii de ajutor pentru totdeauna.Eu doresc de la oameni banul lor muncit cu sudoare,pe cand toate celelalte:trupul,Sufletul si inima lor,raman ale tale.Te rog,ia parte cu mine la această afacere,îndemnând pe oamenii credincioși,evlaviosi,smeriti,cumpatati,trezi,intelepti,de ispravă,etc.,să dea pe la mine,la crâșmă,daca nu toată ziua,macar dimineața când pleacă la lucru,la amiază când merg la masa si seara când vin obosiți,sa ia câte un paharut,pana s-or învață si deprinde cu băutura.Adu-mi-i mai ales în Sărbători,cand nu lucrează nimic,mai înainte de a pleca la Biserica.Daca pe unii îi vei scăpa la Biserica,apoi baga de seama,că după ieșirea de la Slujba numai decât să dea pe la mine,si să nu ai nici o grijă,cai eu,cu ajutorul băuturilor întărite cu metilic si alte otrăvuri,cu care falsific bauturile îmbătătoare,in scurta vreme ti-i dau îndărăt bețivi notorii,scapatati si săraci lipiți pământului.Daca-mi vei trimite pe copiii nevinovați,sa fii încredințat,ca în scurt timp voi risipi si spulbera de la dânșii toate învățăturile bune,deprinse de la părinții,preotii si bunii lor învățători,de la prieteni sau de prin cărțile bune.Trimite-mi,te rog pe părinții lor.Daca nu poți să mi-i aduci pe amândoi odată,atunci ada-mi pe câte unul,si eu,cu ajutorul băuturii,le voi ameți capul,le voi inrosi ochii ca la câinii turbati,si aproape când nu vor mai ști pe ce lume se găsesc,ii voi îndemna să si mai ia câte o sticlă de băutură la subsuoară,ca să aibă peste săptămână,si când voi fi încredințat ca nu vor nimeri nici drumul,nici cărarea,ii voi da afară,asa cam pe după cântatul cocosului,de miezul nopții,si să fii pe pace iubitul meu,ca în acest chip voi arunca între ei cearta si neînțelegere,discutii si bâtăi,divort,risipirea familiei,dupa care ura si blestemul copiilor,va fi asupra lor,din care tu vei trage mult folos.Trimite-mi pe tânărul înalt ca bradul,rumen si roșu ca trandafirul,si pe loc îl voi arunca cu ajutorul băuturilor,jocurilor,cântecelor curvesti si al muierilor lumete,in lux,trufie si desfrâu,ii voi nimici cinstea,ii voi zdruncina sănătatea,ii voi slabi puterile,si în scurt timp îi voi scurta viața și l voi face vrednic pentru tot lucrul rău.Ada-mi pe fecioarele tinere si mai mari,vrednice,si în toată frumusețea nevinovăției lor,si ce ai să vezi ?! Pe loc,cu asortimentele cârciumii mele,le voi răpi virtutea curățeniei,le voi depărta toată credință,nădejdea și dragostea,le voi despuia de cinste si de cumințenie,slabindu-le si desfigurandu-le ti le voi da destrăbălate,gata a trage pe alții în păcate și în fărădelegi.Daca nu poți astfel reuși să mi-i aduci pe toți,pune-te pe câte lângă un moșneag sau baba bătrână,care nu prea se duc la Biserica si nu prea asculta din învățăturile Evangheliei,care înjura,fumeaza si fac farmece,de parcă n-ar fi creștini.Sopteste le la acei bătrâni ca să-i îndemne să facă jocuri Duminica si in Sărbători mari,si asa,cu încetul îi vom putea atrage la noi chiar pe cei mai credincioși și evlavioși.Eu voi îngriji ca să am lautarii,muzicantii cei mai renumiți,cu cântecele cele mai imorale,mai destrăbălare si putrede ale tuturor haiducilor si descreieratilor veacului acestuia...
Fii sigur,iubitul meu Scaraoschi,ca prin muzica renumita si prin cântări de amor,care nu lipsesc de la nici o petrecere lumească,nici de la nunti sau botezuri îi voi atrage foarte ușor și pe cei tineri.Si chiar de ne ar mai scăpa câte unul pe la Biserica Duminica si Sărbătoarea,nu si va afla loc nici acolo,stiind ca în acea zi va fi o astfel de petrecere lumească.Fii încredințat ca vom birui foarte lesne astfel,caci în Biserică nu stau decât 2,3 ceasuri la slujbă.Daca tu te vei îngriji ca prin îndemnurile tale și ale unora din cei bătrâni,să facă petreceri,baluri,jocuri,etc.,în Duminici si Sărbători,apoi să n-ai nici o grijă,ca seara la despărțire,pe la câte un colt de gard,pe la răscruci de drum,prin câte o gradina,prin câte o pădure,prin câte un loc dosnic,nu vor mai vorbi despre Iisus Hristos și de Evanghelia Lui,de credință,de virtute,de curățenie și de alte fapte bune,care sunt spre viața veșnică,ci numai despre feluritele desartaciuni lumești si de atragerea în păcatul desfrânării,la jocuri,chefuri si in felurite blestematii.Fii sigur că și restul zilelor,se vor pune la cale tot lucruri care vor fi in folosul nostru,la amândoi.Ajuta-mă te rog,si-mi ada pe oamenii curați,cinstiti,bogati,si ti-i voi da înapoi saraciti,zdrentarosi,prapaditi,si gata de rasul tuturor.Trimite la mine în crâșmă,pe meșterii de lemn,pe fierari,pe zidari,pe mecanici,pe cizmari,pe tipografi,pe lucrătorii de pământ,croitori,negustori,precupeti,etc.,si eu te asigur,ca tot banul lor,castigat cu sudoare si munca grea,va rămâne în mâinile mele;iar dânșii vor duce în casele lor lipsa de toate,boli si păcate.N-ai grija,ca tot greul e pana vor lua câte un paharut pe nemâncate,si peste unul după ce au mâncat.Incolo,e foarte ușor..Eu am intenția ca mereu să le recomand tot felul de băuturi,unele preparate de mine,iar altele de pe la depozitele cele speciale.Trimite-mi chiar și pe mărturisitorul credinței lui Hristos,pe bunul Creștin,si cu încetul,insa bine chibzuit,voi nimici într-însul toată evlavia si-l voi întrebuința încă a semăna,a împrăștia si a lati si intre oameni necredința si desfrânarea.Ah,ce dobânda va fi aceasta pentru d.ta.Fa cum poți și arunca in latul meu,la câte un aperitiv,pe domnii guvernanți,pe învățători,pe profesori,pe judecători,pe avocați,pe funcționari,pe redactorii de ziare si pe toți legiuitorii.Si atunci vei vedea cum se vor învârti paragrafele după placul tau.Atunci se vor rupe hotarele legii și se vor instraina om de om.Atunci pe fiecare stradă,ulita,drumuri si prin țărani,vor fi certuri si bătăi.Atunci se vor disprețui oamenii unii pe alții și si vor bate joc de judecători si de dreptate.Uitasem pe cineva,pe preoți,pe diaconi,pe călugări,de poți,fa tot chipul șa mi-i aduci așa când sunt osteniți,sau după slujbă.Sa știi,iubitul meu Scaraoschi,ca si pentru astfel de fete m-am grijit cu câte ceva deosebit.Pot să-i servesc cu orice,si nu-i va vedea nimeni,de vor bea de vor juca,de vor fuma,etc.,ca de,doar si ei sunt oameni care muncesc,si astfel eu ii voi putea întunecă mai lesne,ca să nu se lumineze lor Evanghelia lui Hristos.De-i vei îndemna să dea pe la mine,apoi foarte ușor voi putea aduce rușine și batjocora asupra Bisericii lui Hristos si religiei înaintea oamenilor.Pe Preasfintii arhierei,cred că nu-i vei putea îndupleca a da pe la mine,dar ai grija,pe unde se întâmplă să fie câte o zi onomastica,cate un banchet sau patron pe la cei bogați,sau mai ales pe la cei ce sunt creștini doar de forma,numai cu numele si certificatul de botez,îndeamnă-i tu si pe ei să ia parte,si n-ai grija,ca acolo mă duc eu singur cu lazile si cu coșurile cu băuturi.Si după mâncărurile cele grase,li se va face pofta,chiar nevrand,de câte un paharut mai întâi.Apoi,mai pe urmă nu se știe...Ia aminte,te rog la cele ce-ti scriu.Eu le voi da rachiuri si vinuri delicate,colorate,ca,cu acest mijloc să câștig cât mai mulți bani,iar tu si iadul veti castiga pe toată ziua,mii si nenumărate suflete.
Aștept un răspuns urgent si satisfăcător.
Al tau fiu ,un crasmar 

RASPUNSUL LUI SCARAOSCHI 😈

"Mult iubitul meu crasmar ! 

Cu această numire frățească îndrăznesc a mă adresa către tine,si aceasta pentru înrudirea si înfrățirea în lucrul nostru,pentru a împiedica pătrunderea luminii Evangheliei lui Hristos în lume.Din toată inima a primit propunerea ta,si ma grăbesc chiar a-ti răspunde cât mai urgent,căci în zadar am căutat până acum o ființă pe lume care să înceapă între oameni lucrul după gândul meu.Iti spun drept,ca nici în fundul iadul n-am putut afla duhuri care ar fi putut iscodi un astfel de mijloc ca al tau,pentru a nimici si pierde sufletele oamenilor.Toata munca noastră de până acum,n-a avut mai nici un folos.Am trimis în lume pe diavolul prapadeniei Sufletelor omenești,dar ducandu-se pe la credincioși și evlavioși,nu-mi aduce aproape nici un câștig.Am trimis apoi pe diavolul plăcerilor,al curviei,ai beției si al feluritelor blestematii intunecatoare sufletelor,drept care,am si castigat mii si mii de oameni,si au făcut mare blazgonie în lume.Cu toate astea însă,multi au scăpat din ghiarele mele,cu puterea Harului lui Hristos,vrajmasul meu cel mare.Am trimis apoi pe diavolul minciunariilor,pizmelor,clevertirilor,furtisagurilor si a tot fel de nedreptăți,si am primit mulțime mare de astfel de păcătoși,dar dintr-însii pocaindu-se,s-au dus unii în Rai si alții au căzut în iad,însă tot nu am atâta folos,cat nădăjduiesc să am de la tine.Inima mea diavoliceasca a fost deznajduita acum cu totul,si tremuram de frica,ca-mi voi pierde coroana si împărăția,mai ales când vedeam că Biserica lui Hristos scoate din ghiarele mele multe suflete ale oamenilor.Insa cum am primit în mână telegrama ta,cea bine venita,am racnit de mare bucurie:"l-am aflat!" încât tot iadul a răsunat! Iubitul si bunul meu prieten!Când aș putea,te-as îmbrățișa si saruta de mii de mii de ori,si chiar am dat poruncă,ca,diavolii mei să-ți caute aici în iadul de jos locul cel mai fierbinte,cel mai de aproape,langa inima mea diavoliceasca,un loc de cinste în împărăția mea.Eu cunosc cum,că numai tu ești vrednic sa stai cu mine în legătură,si stiu prea bine,cum ca meșteșugul tau,ne va aduce la amandoi dobânda destul de buna.De acum înainte,nu mă mai tem că-mi voi pierde tronul meu.Tu împlinește-ti numai gândul,si vei avea bani,măcar că din pricina aceasta se vor face multe furturi,se vor rupe inimile văduvelor,macar ca s-ar lua si pâinea din gura orfanilor,sau va patimi averea altora.Umple numai tu temnițele de bețivi si criminali,umple spitalele cu tot felul de bolnavi,inmulteste numărul răilor si al desfranarilor,fa în fiecare sat si târg scranciobe si închisori,si toate lăzile tale se vor umple cu bani.Prietene,să știi,că pentru ca să poți săvârși mai cu înlesnire lucrul tau de devotat conlucrator al meu,eu ti-oi face inima ta mai vârtoasă decât Piatra,așa,incat cugetul tau nu te va mustra niciodată.Tu singur vei crede că ești cel mai cinstit om de pe lume,macar ca te va mustra preotul si Biserica.Tu nu te teme nici de Dumnezeu.Moartea si veșnicia,Raiul sau iadul,nu vor avea înaintea ochilor tai nici un preț.Iar când vei veni la mine,aici în fundul iadului,iti vei primi răsplata cuvenită pentru munca ta,de devotat conlucrator al meu,un loc lângă mine.Al tau,până la Judecata cea de apoi..SCARAOSCHI 😈

Lacrimile lui Hristos

Un tânăr monah era tare mâhnit că niciodată nu i se arătase Domnul, în vis sau altfel, că niciodată nu vorbise măcar cu unul din Sfinţii lui Dumnezeu. El auzise că Dumnezeu s-a arătat tuturor fraţilor şi că mulţi fraţi vorbeau zilnic cu sfinţii şi atunci hotărî să renunţe la călugărie. 

A lepădat hainele călugăreşti, apoi în lume, într-o singură zi s-a îmbătat, a curvit, a participat la jefuirea unui bogătaş beat apoi a cerut o slujbă unui cârciumar. Cârciumarul i-a dat o slujbă de ajutor la bucătărie şi i-a dat şi o cameră. 

Aici călugărul adormi dar se trezi la miezul nopţii după obiceiul pe care şi-l făcuse, căci întotdeauna se ruga la miezul nopţii când era monah. 

Şi-a dat seama că poate rugăciunea îl va ajuta să mai spele din păcatele pe care le-a făcut în acea zi şi s-a dus într-un colţ îngenunchind. Acolo rugându-se l-a podidit plânsul. 

Nu a băgat de seamă la lacrimile care îi curgeau, şi acolo – după atâta oboseală şi după atâta păcat – adormi din nou. A dormit adânc şi trezindu-se dimineaţă, a văzut că locul era pătat de sânge acolo unde el a plâns. S-a uitat peste tot, chiar şi în oglindă; şi-a cercetat fiecare parte a corpului. Văzu că nu are nici cea mai mică zgârietura, că sângele nu era al lui.

 S-a uitat mai bine şi iar s-a apropiat de locul unde făcuse rugăciunea şi văzu din nou stropii de sânge. 

Atunci a înţeles că pentru păcatele lui, Hristos plânsese odată cu el, dar nu cu lacrimi de om, ci cu lacrimi de sânge.

NECREDINTA BATRANULUI CREDINCIOS

Odata traia un om tare evlavios. In fiecare zi, de cum se trezea, se spala si apoi mergea la biserica pentru slujba de dimineata.
Inalta mereu o ruga fierbinte:,,Doamne, eu vin mereu la tine, n-am lipsit niciodata. Dimineata si seara, ma rog, fac pomana. N-ai putea veni si tu odata la mine?"
Dumnezeu i-a ascultat rugaciunea si i-a spus:,,Miine voi veni la tine."
Ce bucurie pe bietul om. A curatat toata casa, a facut mincare, a aprins luminari. In camera de oaspeti a orinduit multime da tavi pline cu fructe, placinte dulci si flori. Toate erau pregatite pentru a-l primi pe Dumnezeu.
La ceasul slujbei de dimineata, un baietel, care tocmai trecea pe acolo, zareste prin fereastra deschisa tavile cu placinte, se apropie si spune:
-- Tataie, ai multe placinte, nu-mi dai si mie una?
Miniat de indrazneala, omul cel credincios ii raspunde suparat:
--Ia sterge-o, impielitatule, cutezi sa-mi ceri, ce-am pregatit pentru Dumnezeu?
Baietelul infricosat pleca fugind.
Clopotul anunta sfirsitul slujbei de dimineata. Crestinul isi spune: ,,De buna seama, Dumnezeu va veni dupa rugaciunea de amiaza. Sa-l asteptam".
Obosit s-a asezat pe banca din fata casei. Vine un cersetor si-i cere de pomana. Omul il alunga, fara prea multa vorba. Apoi spala cu grija locul, unde a calcat cersetorul. Trece si amiaza si Dumnezeu tot nu apare. Vine seara. Tot mai abatut omul nostru asteapta vizita fagaduita. La ceasul rugaciunii de seara, se infatiseaza un pelerin si-l roaga: ,,Ingaduie-mi sa ma odihnesc pe banca ta si sa-mi petrec noaptea aici..."
-- Nici gind! E locul, pe care l-am pregatit pentru Dumnezeu!
S-a innoptat. ,,Dumnezeu nu si-a tinut fagaduiala" isi spuse sarmanul om necajit.
A doua zi, omul merge la biserica, la slujba de dimineata, ducind prinoasele si izbucneste in lacrimi:
-- Doamne, n-ai venit la mine asa cum ai fagaduit! de ce?
-- De trei ori am venit si de trei ori m-ai alungat.

Zgârcitul

Un zgârcit fără pereche îşi îngropase banii în grădină. Însă într-o zi banii i-au dispărut din ascunzătoare, fiind înlocuiţi de hoţ cu o piatră mare.

- Offf, nefericitul de mine - se plânse el unui vecin - ce mă voi face acum?
Vecinul, după ce i-a ascultat cu răbdare văicărelile lui, i-a spus:
- Tu oricum, nu aveai de gând să te foloseşti vreodată de comoara ta, de aceea închipuie-ţi că piatra ce o ai în loc e şi ea tot o comoară şi deci, nu eşti mai sărac decât erai înainte!
- Chiar de-ar fi aşa cum zici tu, zise zgârcitul, totuşi nu am linişte când ştiu că hoţul e acum mai bogat decât mine. Gândul acesta nu îmi dă deloc pace… Mă face chiar să turbez de mânie…

Omul zgârcit mai are şi multe alte păcate tot la fel de grele, căci nu în zadar zice Psalmistul David: ”adânc pe adânc cheamă”, adică păcat pe păcat cheamă.

Degeaba ai postit, degeaba ai tacut …

O femeie a venit la duhovnic si i-a spus:
– Părinte, anul trecut, de Crăciun, mi-ati dat canon să învăt câtiva psalmi si să îi rostesc ori de câte ori pot. Si mi-ati dat binecuvântare ca în fiecare zi de vineri să ajunez, si să încerc să nu mai clevetesc si să nu mai vorbesc fără rost. Am învătat pe de rost toată Psaltirea, am ajunat nu numai vinerea, ci si lunea si miercurea. Iar de vorbit, am început să vorbesc din ce în ce mai putin, si la serviciu toti mă lasă în pace, mă privesc ca pe o ciudată. Tac aproape tot timpul. Îi salut pe colegi când vin si când plec, iar în rest nu am nimic de împărtit cu nimeni. Am citit o carte despre marii pustnici yoghini si m-am gândit că trebuie să duc si eu o viată mai aspră.
– Ti-am spus eu să înveti toti psalmii?
– Nu.
– Ai zis psalmi?
– În fiecare zi spun o Psaltire întreagă.
– Trebuia să vii să îmi ceri binecuvântare pentru asa un canon. Spune-mi, îti dai seama când te ispiteste mândria?
– Părinte, asta este singura mea patimă. Că mă tot compar cu altii, si îmi dau seama că nimeni nu e ca mine. Nu zic că sunt sfântă, dar, dacă nu as fi mândră, poate că as ajunge la sfintenie.
– Eu nu ti-am spus nici să ajunezi lunea, miercurea si nici să taci tot timpul. Ai făcut astea de capul tău si, prin mândrie, ai pierdut plata ostenelii tale. Nu esti la măsura la care să postesti atât si nici la cea la care să taci atât. Îl iubesti mai mult pe aproapele tău?
– Părinte, dar am încercat să mă ocup doar de desăvârsirea mea. Nu am mai avut timp să mă gândesc la altii sau să mă rog pentru ei.
– Degeaba ai postit, degeaba ai tăcut. Dacă vrei să dobândesti raiul, fă ceea ce îti spune duhovnicul. Eu stiu mai bine cum trebuie să urci pe scara virtutilor. Dar, dacă modelele tale sunt pustnicii yoghini, care erau înselati de puterile întunericului, cazi la rândul tău în înselare.

DOAMNE, AI MILA DE NOI

,,Intr-o barca erau doi pescari. Unul era NECREDINCIOS, iar celalalt era FOARTE CREDINCIOS, foarte ravnitor, si prin multa staruinta se invrednicise a dobandi si rugaciunea neincetata, rugaciunea inimii. Asteptand ei sa prinda peste pentru a duce de mancare familiilor lor, deodata cerul se intuneca si se porni o furtuna puternica si o ploaie asemenea, iar barca se rasturna cu cei doi. Fiind destul de departe de mal si neputand a ajunge, cei doi au inceput sa strige cu glas mare: “

- DOAMNE, AI MILA DE NOI!".

 In clipa aceea, o mana s-a desprins din cer si a ridicat pe cel necredincios, l-a dus si l-a asezat pe mal. Apoi mana s-a intors in cer, lasandu-l pe celalalt in apa. Amandoi, si cel credincios care se scufunda, si cel necredincios care era pe mal, cu lacrimi in ochi au inceput a striga:

 ,, - MULTUMIM, DOAMNE!".

Ne-am putea intreba: “De ce au multumit amandoi, daca a fost salvat doar necredinciosul, si nu si cel care isi inchinase toata viata de pe pamant lui Dumnezeu?", Raspuns: Dorintele celor doi au fost implinite intocmai. Cel credincios a primit mila lui Dumnezeu, prin aceea ca nefiind salvat trupeste, avea sa-L intalneasca in curand pe Cel caruia Ii slujise cu toata cucernicia si care avea sa-i salveze sufletul, iar cel necredincios a primit mila lui Dumnezeu prin daruirea vietii si sansei de a lucra trupeste la mantuirea sufletului sau”. (Γιώργος - Μιχαήλ Χριτσουλέακ)
   🙏 Bucuria mea, pentru ca Dumnezeu toate le face in mod perfect, pentru mantuirea noastra se cuvine sa strigam si noi ca aceia: DOAMNE, AI MILA DE NOI! Amin si Aliluia!
                                                                                                                              Preot Ioan .

DARUL IMEDIAT

Uneori Dumnezeu raspunde imediat la rugaciune .Acum ceri, acum ti-a dat.Depinde de cat ceri si cum ceri. Intamplare relevanta,
.Intr-o biserica goala doi cetateni se rugau la Dumnezeu sa le dea bani.
Unul se ruga astfel : Doamne da-mi si mie cativa lei sa-mi iau o paine si un kg. de cartofi.
Altul se ruga Doamne da-mi si mie o suta de milioane sa incep o afacere grozava!
Primul continua :Doamne da-mi si mie cativa lei...
Celalalt, enervat , scase din buzunar cativa lei... ii da saracului si spune :Na, tine cativa lei si nu mai face galagie ,lasa-l pe Dumnezeu sa se concentreze pe problema mea!
De aici se vede cine a fost ascultat Sus.

Impăratul

A fost odată un împărat nebun care a chemat la el pe toţi învăţaţii din împărăţia lui şi le-a cerut să îi arate şi lui pe Dumnezeu, să-i spună cine a fost înaintea lui Dumnezeu şi ce face Dumnezeu acum. Le-a dat timp de gândire o săptămână, iar apoi să vină şi dacă nu vor răspunde la aceste trei întrebări, la toţi li se vor tăia capetele.

Mare tulburare a fost peste ei, nu ştiau ce să facă să răspundă împăratului. Trei dintre ei mai cunoscuţi au plecat trişti şi îngânduraţi spre dealurile şi pădurile din apropierea oraşului lor. Mergând ei, întâlnesc pe câmpie un ciobănaş cu sufletul curat, păscându-şi oiţele.

Când îi vede aşa de trişti acesta îi întreabă: ,,Pentru ce sunteţi aşa de supăraţi?"

 Ei îi spun supărarea lor, iar ciobănaşul îi domoleşte cu cuvinte blânde, spunându-le că în ziua când vor trebui să meargă la împărat, să-l ia şi pe el şi va răspunde la întrebările lui. Aşa au făcut. În ziua când s-au prezentat toţi în faţa împăratului l-au luat şi pe ciobănaş.

Când i-a întrebat împăratul pe filozofi dacă au găsit răspunsul la întrebările lui, aceştia l-au prezenta pe ciobănaş spunând că va răspunde în locul lor. Împăratul a întrebat atunci pe ciobănaş: ,,Eşti tu capabil să răspunzi la aceste întrebări?".

 ,,Da, împărate, voi răspunde cu ajutorul lui Dumnezeu".

 Vezi - i-a zis împăratul - că dacă nu-mi dovedeşti, unde-ţi stau picioarele îţi va sta capul".

Atunci în faţa la toţi învăţaţii, care se adunaseră acolo, împăratul îi cere să-i arate pe Dumnezeu. Acesta îi răspunde: ,,Împărate, nu se poate aici în palat, că Dumnezeu este mare; să ieşim afară ca să ţi-L arăt".

 Ieşind afară în curtea palatului îi spune împăratului: ,,Ia priveşte în sus împărate, priveşte bine în soare, uită-te bine acolo!".

Împăratul se uita şi nu putea să ţină ochii în soare, îi pleca repede în jos. Ciobănaşul îi spuse cu glas tare: "Priveşte bine, împărate, în soare, că acolo îl vei vedea".

 Împăratul îi spuse că nu se poate uita. Atunci ciobănaşul îi răspunse: ,,Păi vezi, împărate nu poţi să priveşti la lucrul mâinilor Lui, la o jucărie a lui Dumnezeu, atunci cum ai să poţi privi cu ochii aceştia muritori, pe Acela care a făcut toate, nu te temi că ai să fi ars?" Împăratul s-a lămurit pe loc şi a trecut la a doua întrebare: ,,Bine, bine dar atunci să-mi spui cine a fost înaintea lui Dumnezeu?" Întrebarea aceasta o pun mulţi nebuni şi în vremea 8 noastră, să ştiţi.

Ciobănaşul îi răspunde împăratului: ,,Te rog, împărate, numără până la zece". Împăratul începu să numere zicând: ,,Unu, doi ....".

,,A, nu aşa, împărate, zi înainte de unu ce este?"

Atunci împăratul îi spuse că înainte de unu nu este nimic. ,,Aşa şi cu Dumnezeu împărate - zice ciobănaşul - înaintea lui Dumnezeu n-a fost nimic".

 Atunci a treia întrebare: ,,Ia spune tu ce face Dumnezeu acum?".

Ciobănaşul îi răspunde: ,,Dumnezeu lucrează mereu, împărate, şi creează mereu. El a creat cerul şi pământul, soarele şi luna, stelele şi mările, oceanele şi tot ceea ce vedem şi nu vedem.

El dezlănţuie fulgerele şi trăsnetele, vânturile, ploile şi apele îl ascultă şi se cutremură pământul şi temeliile lui când priveşte spre ele. El lucrează prin îngerii săi şi prin oamenii curaţi la suflet şi aleşi de El. El, împărate, vorbeşte prin gura mulţimii şi într-o zi când El nu va mai vrea să fi împărat, vei fi alungat din scaunul tău fără voia ta şi pierzarea te aşteaptă.

" La toate acestea împăratul a rămas mut şi s-a mirat de înţelepciunea unui simplu ciobănaş care a scăpat pe toţi filozofii şi învăţaţii din împărăţia lui, de la moarte. Împăratul s-a smerit şi a oprit pe ciobănaş cu el ca să-l înveţe mai departe căile de urmat ale acestui mare Dumnezeu care nu se poate pipăi cu mâna omului pământean.

 După cum ne încredinţează Sfânta Scriptură Dumnezeu este Duh şi tot Dumnezeu este foc mistuitor, aşa cum s-a lăsat descoperit prima dată lui Moise în pustie şi aşa cum zic sfintele cărţi că pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, căci spre El nu pot privi nici oştile îngereşti; dar prin Născătoarea de Dumnezeu ni s-a arătat Dumnezeu întrupat, ca să ne arate ca la nişte copii existenţa Lui şi să ne încredinţeze de puterea Lui.

Pescarul

Într-un sat trăia odată un om care înjura la orice vorbă. Într-o zi, omul a mers la pescuit. Un om cu frică de Dumnezeu, care îi cunoştea năravul, trecea pe acolo.
„- Bună ziua, ce faci aici?
 - Ce dracu să fac, prind peşte.
 - Şi ce ai în vasul de lângă tine?
 - Râme pentru pescuit.
 Deoarece peştele nu-i prost să sară la cârligul gol, trebuie să-l înşel cu ceva momeală.
-Vezi, dragul meu, a zis omul cel cu frică de Dumnezeu, peştele este mai cu minte decât tine. El nu sare la cârligul gol, dar tu faci acest lucru.
- Cum aşa? - Ori de câte ori drăcui şi înjuri, te arunci în cârligul diavolului, fără ca el să-ţi dea ceva. Cu drăcuiturile şi cu înjurăturile tale nu câştigi nimic; diavolul te prinde fără nici o momeală. În numele Domnului, te rog, nu mai drăcui, nu mai înjura, nu-ţi mai da sufletul în mâinile celui rău“. Rana pricinuită de săgeată se cicatrizează, pădurea doborâtă de secure creşte din nou, dar rana produsă de vorba urâtă şi rea nu se mai vindecă în cele mai multe cazuri.

Casa cu covorul roșu.

                                          O  pildă de urmat .... un model de RUGĂCIUNE ! 

O femeie foarte nevoiașă, trăia într-o mare sărăcie împreună cu nepoata sa foarte bolnavă.

Starea copilei se înrăutățea pe zi ce trecea nemaiavând medicamente dar nici bani să cumpere altele.
Cu multă durere în suflet, bunica, hotărî să o lase singură pe nepoțica ei și să meargă la oraș să caute ajutor. La singurul spital public din regiune i s-a spus că medicii nu se pot deplasa la domiciliu şi că ea trebuie să o aducă pe fată pentru a o examina. Era disperată pentru că ştia că nepoata ei, nici măcar nu se putea ridica din pat. A plecat şi trecând pe lângă o biserică, hotărî să intre.
Câteva doamne stăteau în genunchi spunându-şi rugăciunile. Îngenunche şi ea. A auzit rugăciunile acelor femei şi când a avut ocazia a spus şi ea cu voce tare :
Bună, Doamne, sunt eu, Maria! Uite Doamne, nepoata mea este foarte bolnavă. Eu aş vrea să mergi la ea şi să o vindeci. Te rog Doamne, notează adresa.
Doamnele erau foarte surprinse de asemenea rugăciune şi continuau să asculte.
Este foarte ușor, zise ea, doar trebuie să urmezi un drum de piatră şi după ce treci un râu cu un pod, trebuie să mergi pe o cărare de pământ. Treci de magazinul de cadouri. Casa mea este ultima colibă din aia, mai dărăpănată.
Celelalte doamne erau foarte atente la această rugăciune și se abțineau să nu râdă.
Ea continuă :
Uite Doamne, uşa este încuiată, dar cheia se află sub covorul roșu de la intrare. Te rog, Doamne, tratează-mi nepoțica. Mulțumesc.
Şi când toate acele doamne credeau că a terminat, Maria mai adăugă :
Ah, Doamne, te rog, nu uita să pui cheia la loc sub covor că dacă nu, nu voi putea intra în casă. Mulțumesc, mulțumesc mult Doamne!
După ce doamna Maria plecă, celelalte doamne începu să murmure spunând :
Cât de deplorabil este să vezi persoane care nici măcar nu știu cum să se roage.
Când doamna Maria a ajuns acasă nu mai putea de bucurie văzându-şi nepoțica stând pe podea și jucându-se cu păpușile.
Deja te-ai ridicat din pat strigă ea.
Şi copila privind-o cu seninătate, i-a spus :
Un medic a fost aici, bunico! Mi-a dat un sărut pe frunte și mi-a zis că o să mă fac bine. El era aşa de frumos bunico. Hainele Lui erau aşa de albe și părea că strălucesc.
A, mi-a mai spus să-ți zic că a fost uşor să găsească casa noastră şi că a lăsat cheile sub covor aşa cum tu i-ai cerut.

MORALA

DUMNEZEU NU VREA CUVINTE FRUMOASE, EL VREA CUVINTE SINCERE DIN INIMĂ ȘI SUFLET.

Ce nu se vede e veşnic

Un flăcău trufaş, zicea unui preot că nu crede în Dumnezeu de vreme ce el crede numai în ceea ce vede.
Atunci preotul îi aduse o mică maşină electrică, si-l întrebă:
- ?Ce vezi aici?"
Şi flăcăul îi răspunse:
- "Văd nişte sârmă, o rotiţă şi două fire."
- "Numai atât?
- "Da."
Preotul îi puse atunci un fir de sârmă într-o mână şi altul în cealaltă. Pe urmă, învârti mânerul maşinii. Se produse un puternic curent electric, care, trecând prin mâinile flăcăului, îl zgudui aşa de tare, că începu să ţipe.
- "Ei, prietene, ai văzut ce ţi-a trecut prin mâini?"
Tânărul răspunse cu teamă:
- "N-am văzut, dar de aici încolo n-am să mai zic că ,cred numai ce văd.?

TAINA FERICIRII

Un negustor oarecare si-a trimis fiul sa invete Taina Fericirii de la cel mai intelept dintre toti oameni. Baiatul a umblat 40 de zile prin desert pana a ajuns la un frumos castel, in varful unui munte. Acolo traia Inteleptul pe care il cauta.

Insa in loc sa intalneasca un sfant, eroul nostru s-a trezit intr-o incapere unde a vazut o vanzoleala extraordinara: era un dute-vino de negustori, oameni care stateau de vorba prin colturi, o mica orchestra canta melodii suave, mai era si o masa plina cu cele mai alese bucate din acea parte a lumii. Inteleptul vorbea cu toata lumea, iar baiatul a trebuit sa astepte vreo doua ore pana sa-i vina si lui randul.

Inteleptul asculta cu atentie motivul vizitei, dar ii spuse ca in acel moment nu avea timp sa ii explice Taina Fericirii. Ii sugera baiatului sa dea o raita prin palat si sa se intoarca peste vreo doua ore.

- Dar pana atunci, vreau sa te rog ceva, a completat Inteleptul, dandu-i baiatului o lingurita in care picura doi stropi de untdelemn sfintit. Cat mergi, poarta aceasta lingurita fara sa versi untdelemnul din ea.

Baiatul a inceput sa suie si sa coboare scarile palatului, cu ochii atintiti la lingurita. Dupa cele doua ore s-a prezentat iarasi in fata Inteleptului.

- Vasazica, incepu Inteleptul, ai vazut tapiseriile persane din sufragerie ? Ai vazut gradina care i-a luat Maestrului Gradinar zece ani ca sa o creeze ? Ai observat frumoasele pergamente din biblioteca mea?

Rusinat, baiatul marturisi ca nu vazuse nimic. Singura lui preocupare fusese sa nu verse picaturile de untdelemn sfintit pe care I le incredintase Inteleptul.

- Atunci intoarce-te si cunoaste minunile lumii mele, ii spuse Inteleptul. Nu poti avea incredere intr-un om, daca nu ii cunosti casa.

Mai linistit de aceasta data, baiatul lua lingurita si reincepu sa se plimbe prin palat, de data aceasta observand toate operele de arta care atarnau de tavane si pe pereti. A vazut gradinile, muntii din jur, gingasia florilor, rafinamentul cu care fiecare opera de arta era asezata la locul ei. Intors la Intelept, ii relata in amanuntime ceea ce vazuse.

- Dar unde sunt cele doua picaturi de untdelemn pe care ti le-am incredintat ? a intrebat Inteleptul.

Privind lingurita, baiatul vazu ca o varsase.

- Acesta este singurul sfat pe care ti-l pot da, spuse Inteleptul. Taina Fericirii consta in a privi toate minunile lumii si a nu uita niciodata de cele doua picaturi de untdelemn din lingurita.

(Alchimistul - Paolo Coehlo)

Lucrurile nu sunt intotdeauna ceea ce par a fi

Doi ingeri calatori s-au oprit sa-si petreaca noaptea in casa unei familii instarite. Familia a fost rea si a refuzat sa-i lase pe ingeri sa innopteze in camera de oaspeti. In schimb, le-a oferit o camaruta in subsol.
In timp ce isi faceau paturile, ingerul cel batran a vazut o gaura in perete si a reparat-o imediat.
Cand ingerul cel tanar l-a intrebat de ce, celalalt inger i-a raspuns: "Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi".
       In noaptea urmatoare ingerii au ajuns sa se odihneasca in casa unui om foarte sarac, dar foarte ospitalier, taran ce locuia impreuna cu sotia lui.
Dupa ce au impartit cu ei putina mancare ce o aveau, i-au lasat pe ingeri sa doarma in patul lor, unde se puteau odihni in voie.
Cand s-au trezit a doua zi, ingerii i-au gasit pe taran si pe sotia lui plangand. Singura lor vaca al carei lapte era singurul lor venit, murise pe camp.
Ingerul cel tanar s-a infuriat si l-a intrebat pe cel batran, cum se poate intampla un asemenea lucru?
"Primul om avea tot si totusi l-ai ajutat", a spus el.
"A doua familie avea atat de putin, dar era in stare sa imparta totul, si tu i-ai lasat vaca sa moara".
"Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi", i-a raspuns ingerul cel batran.

"Cand am stat in subsol am observat ca in gaura din perete era depozitat aur. De vreme ce stapanul era obsedat de lacomie si era incapabil sa-si imparta bogatia cu altcineva, am astupat zidul ca sa nu o mai gaseasca.
Noaptea trecuta cand am dormit in patul familiei de tarani, ingerul mortii a venit dupa sotia lui. I-am dat in schimb vaca.

"Lucrurile nu sunt intotdeauna ce par a fi".

     Uneori chiar asa se intampla cand lucrurile nu se desfasoara asa cum ar trebui.Daca ai credinta, e nevoie doar sa crezi ca orice intamplare este intotdeauna in avantajul tau. S-ar putea sa nu stii (sa nu afli de ce anume te-a pazit Dumnezeu) ...

        Unii oameni intra in viata noastra si pleaca repede... Unii ne devin prieteni si stau aproape de noi...lasandu- si minunatele amprente asupra inimii noastre... si noi nu mai suntem aceiasi pentru ca ne-am facut un prieten bun!!!

Ieri a trecut. Maine este un mister. Astazi este un dar. De aceea se cheama prezent (de la present = dar)! Cred ca viata aceasta este deosebita... traieste si savureza fiecare moment...
Sa va fie sarbatorile pline de Iubire si Lumina , si de tot ceea ce aveti voi nevoie.

Postitorul

     Spuneau părinţii că era într-un sat un om care postea mult, încât oamenii îl cunoşteau sub numele de postitorul. Şi auzind Părintele Zinon despre dânsul l-a chemat la el; iar el s-a dus cu bucurie. Ajungând acolo, Părintele Zinon lucra tăcând, iar postitorul, văzând că nu vorbeşte cu dânsul, s-a supărat şi i-a zis Părintelui: „Roagă-te pentru mine, Părinte, că vreau să plec! Când eram în sat, până seara posteam şi niciodată  nu mi s-a făcut aşa ceva, adică să nu fiu băgat în seamă! “. Şi Părintele i-a zis lui: „În sat te hrăneai cu urechile tale (adică din laudele pe care i le aduceau ceilalţi pentru că postea = păcatul slavei deşarte), de acum înainte, întru ascuns să posteşti, să faci milostenie, căci aceasta este calea după Dumnezeu“.

SOLDATUL...

Un soldat, în sfârşit, se întorcea acasă, după ce luptase într-un război foarte lung și în care mulți din camarazii săi muriseră. Înainte să ajungă acasă îşi sună părinţii dintr-un oraș invecinat: 

- Mamă, Tată, mă întorc acasă, dar înainte vreau să vă cer o favoare. Am un prieten foarte bun pe care mi-ar face plăcere să-l aduc cu mine. 

- Sigur, au răspuns părinții. Ne-ar încânta să-l cunoaştem. 

- Dar ar trebui să ştiţi ceva dinainte. Prietenul meu a fost rănit îngrozitor în luptă. A călcat pe o mină şi a pierdut un braţ şi un picior. Şi în afară de asta nu are nici un loc unde să locuiască.

 -Ce suferinţă!!! Regretăm mult să auzim asta. Poate putem să-l ajutăm să găsească vreun loc unde să locuiască. 

-Nu mamă, aș dori, dacă se poate, ca el să poată locui la noi acasă! Ce să facă el acum și cine să aibă grijă de el. Părinții săi au murit și nu are pe nimeni!

 - Dar fiule, nu ştii ce ne ceri? O persoană cu astfel de probleme ar fi o povară prea grea pentru noi. Nu ne putem permite sa îngrijim o persoană invalidă care are permanent nevoie de îngrijire. Hai repede acasă şi uită acest subiect, o să găsească el o soluție , dealtfel credem că nici el nu ar dori să devină o povară pentru noi! Fiul, profund dezamăgit de răspunsul părinților, închise telefonul şi niciodată nu au mai auzit de el. Câteva luni mai târziu, părinţii au primit un telefon de la poliţie prin care erau informați că fiul lor murise căzând de pe un pod și că nu pot închide dosarul pentru că nu era clar dacă a fost sinucidere sau crimă. Părinţii, îngroziţi, au mers in cea mai mare grabă la morgă pentru identificarea victimei. Ei l-au recunoscut şi spre groaza lor, au descoperit un lucru pe care nu îl cunoşteau: “FIUL LOR AVEA NUMAI UN BRAŢ ŞI NUMAI UN PICIOR”. Prietenul fiului lor era, de fapt, ... el însuși. 

Părinţii din această poveste sunt ca și noi, găsim că e mai uşor să iubim pe aceia care sunt perfecţi, frumoşi, sănătoşi, simpatici. Nu ne plac însă persoanele cu handicapuri fizice sau psihice care ne incomodează şi ne fac să ne simţim rău. Să ne rugăm lui Dumnezeu, să ne dea puterea de care avem nevoie pentru a accepta pe cei din jurul nostru aşa cum sunt ei, chiar dacă sunt diferiți față de de noi. Când cerem lui Dumnezeu, să ne dea răbdare, Dumnezeu ne răspunde punându-ne în diferite situații ale vieții! Răbdarea se dobândește prin rugăciunea izvorâtă din frământările sufletești; ea nu se poate da, ci trebuie să fie învăţată, ea se cultivă până ce devine mod de viață Dumnezeu ne dă Harul, dar fericirea depinde de noi. Trebuie să înțelegem că suferinţa ne apropie de semenii noștri şi, mai mult, ne apropie de Dumnezeu. Ce s-ar face bogatul fără cel sărac? Ce s-ar face cel sănătos fără cel bolnav? Ce s-ar face înțeleptul fără cei neștiutori? Așa a făcut Dumnezeu lumea ca oamenii să se completeze unii pe alții, să aibă nevoie unii de alții intrând astfel in ARMONIA creată de Dumnezeu!

 Să-i cerem lui Dumnezeu să ne ajute să ne iubim unii pe alții, aşa cum EL ne iubeşte pe noi. 

Atunci Dumnezeu ne va spune: În sfârşit, ai înţeles, OMULE, ce vreau de la tine! În iubire, pentru lume poţi fi o persoană, dar pentru orice persoană tu poţi fi lumea.

 O zi cu cer senin și multă sănătate

CREDINTA

Un om, prins în cumpenele cele mari ale vieţii, se gândea adânc: ,,Cine oare mă va mângâia pe mine, în ceasurile cele grele ale vieţii mele?”, şi cu acest gând a adormit.
În vis, i-a apărut un bărbat strălucitor şi mândru, care îi spuse:
- Eu te voi mângâia…
- Dar cine eşti tu?
- Eu sunt ştiinţa lumii acesteia.
Omul însă răspunse:
- Nu, nu mă poţi mângâia, căci adeseori te-am urmat şi mi-ai otrăvit cugetul şi sufletul.
Apoi, veni şi o femeia orgolioasă şi atrăgătoare care-i zise:
- Eu îţi voi putea aduce mângâiere.
- Dar tu, cine eşti?
- Eu sunt slava oamenilor…
Omul acoperindu-şi faţa să nu o mai vadă, îi spuse:
- O, te-am ascultat de multe ori, şi numai rău mi-ai pricinuit. Pleacă din faţa mea!
A mai venit apoi şi un bărbat voinic, strălucitor, cu haină aurită, având în mână un buzdugan cu pietre scumpe care i-a spus:
- Eu te voi putea mângâia…
- Dar tu, cine mai eşti?
- Eu sunt Banul – Averea – Puterea.
- Piei din faţa mea, căci tu mi-ai adus cele mai multe şi grele suferinţe…
După ce plecă şi aceasta, apăru şi o femeie umilă, îmbrăcată simplu şi cuviincios, dar care răspândea o lumină cerească şi o binecuvântată pace, care-i spuse cu glas cald şi blajin:
- Eu sunt Credinţa, şi glas bun îţi aduc de la Cel Ce m-a trimis: ,,Veniţi la Mine toţi cei necăjiţi şi împovăraţi, şi vă voi mângâia, căci jugul Meu e dulce şi sarcina Mea uşoară…”
Omul se deşteptă, şi după câteva clipe de gândire îşi zise: Da, tu singură grăieşti adevărul, pe tine te voi urma.
Şi într-adevăr, Credinţa i-a adus omului mângâiere în întreaga sa viaţă şi l-a însoţit până la mormânt.

Zidul și parcul!

            Povestea următoare este despre doi bărbați grav bolnavi, imobilizați la pat împărțind aceeași cameră de spital. Unuia dintre ei i se permitea să stea așezat în fiecare zi câte o oră pentru a facilita drenarea fluidului din plămâni. Patul său era poziționat în dreptul singurei ferește din cameră.

Celălalt bărbat era imobilizat în poziție culcată și îi era inaccesibilă ipotetica priveliște pe care o oferea unica fereastră.

Cei doi nu aveau altceva de făcut decât să stea de vorbă. Și vorbeau la nesfârșit: despre soțiile lor, despre carierele lor, despre serviciul militar și despre locurile în care își petreceau vacanțele. În fiecare după-amiază, cel căruia i se permitea să stea așezat, îi descria celuilalt ceea ce vedea afară.

Omul care nu putea privi pe fereastră ajunsese să trăiască pentru ora aceea din zi când i se descria amănunțit ceea ce se întâmpla în afara spitalului. Perspectiva sa se lărgea și căpăta substanță datorită acestei descrieri. Fereastra pare-se că dădea spre un parc cu un minunat lac. O mulțime de rațe sălbatice și lebede își găsiseră cămin în acel lac, iar copiii se jucau lansând în apă bărci în miniatură. Îndrăgostiții se plimbau îmbrățișați admirând florile în toate culorile curcubeului ce creșteau din belșug în parc. Copacii seculari mărgineau aleile, iar pe cer se profilau clădirile orașului ce se vedea în depărtare.

Omul de la fereastră povestea cu o voce domoală și cu detalii minuțios alese tot ce parcul îi dezvăluia. Celălalt se lăsa purtat de poveste închizând ochii și imaginându-și toate scenele. Într-o după-amiază călduță omul de la fereastră povesti despre parada care tocmai trecea prin parc. Deși bolnavul imobilizat nu putea auzi muzica, reușea să își imagineze clovnii, carele alegorice, caii împodobiți și mașinile decorate de sărbătoare.

Zilele treceau, iar omul ce nu putea privi pe fereastră începu să fie invidios pe șansa celuilalt. Aprecia efortul celui de la fereastră de a-i descrie în detaliu ce se întâmpla afară, dar și-ar fi dorit să fie el cel care putea admira priveliștea. Începuse să-și antipatizeze colegul de cameră și, în cele din urmă, ajunsese să-și dorească cu disperare să fel așezat în locul aceluia.

Într-o dimineață, infirmiera ce îi avea în grijă constantă că bolnavul de la fereastră murise liniștit în somn. Cu tristețe, cheamă asistenții să ia trupul neînsuflețit.

Curând după aceea, bolnavul ce tânjea după patul de lângă geam întrebă dacă nu poate fi mutat în locul pe care și-l dorise atât. Infirmiera îl transferă imediat și se asigură că stă confortabil apoi îl lăsă singur. Încet și cu mare greutate bolnavul nostru reuși se să proptească într-un cot și să încerce să arunce o primă privire afară. În sfârșit, se putea bucura nemijlocit de priveliștea de afară!

Se căzni să se întoarcă și privi pe fereastră. În locul parcului nu era decât un zid gol! Sună infirmiera și o întreabă: „Cum se face că omul acela, colegul meu de cameră, vedea un parc și un lac și îmi descria totul atât de fidel? Cum putea să îmi spună despre frumusețe și dragoste când, de fapt, el nu putea vedea decât un zid vechi de cărămidă?”

Sora îi răspunse surprinsă: „Vai! Nu știai că bietul tău coleg de cameră era orb? Nu putea vedea nici măcar zidul darămite altceva”. Apoi adăugă tristă: „Poate vroia doar să te încurajeze”[1].

---

[1]Pr. Lect. Univ. dr. Ovidiu Panaite, Prin joc spre viață, Reîntregirea, Alba Iulia, 2010, pp. 267-268

sursa:

file:///C:/Users/user/Desktop/hrabalexandru.blogspot.com-Zidul%20%C8%99i%20parcul.

Ce te costă?

Un mare înţelept din vechime întrebă într-o zi pe un împărat, care fără vină şi fără pricină era necontenit rău:
- "Ce te costă să fii bun şi milostiv?"
La o asemenea întrebare, împăratul neavând ce răspunde, s-a ruşinat, şi de mânie, a dat poruncă să se taie capul înţeleptului.
Atunci înţeleptul surâzând, i-a zis:
- "Iată o răutate care are temei, şi de aceea o primesc cu plăcere."
Împăratul îl întrebă:
- "Cum asta?"
- "Foarte bine - răspunse înţeleptul - această răutate dovedeşte că am dreptate când spun că eşti rău fără vină şi fără pricină".
Împăratul a căzut pe gânduri şi, văzând că înţeleptul are dreptate, l-a iertat de pedeapsă, iar el s-a făcut de atunci bun şi iertător.

Ucigaşul în pragul morţii !

Un mare ucigaş, fu condamnat la moarte. 

Cu o zi înainte de a fi spânzurat, el fu apucat de-o mare căinţă si ceru să vină preotul. 

Când veni, îl găsi spăimântat. Preotul îi zise: 

- "Ce este fiule? Ce vezi de eşti atâta de înfricoşat?"

Căzând în genunchi, ucigaşul zise: 

- "Părinte, ce vede duhul meu acum, nu se poate spune cu vorbe omeneşti... E dincolo de fire şi-i atâta de groaznic, cum nimic nu este pe lumea asta!? 

Plângând, ceru preotului să-l împace cu Dumnezeu. Preotul îi aduse mângâiere şi, după ce-l spovedi, îi dete Sfânta Împărtăşanie. 

Şi numai aşa, ucigaşul a putut primi cu linişte, moartea.