Părintele Arsenie Boca, un gigant al vieţii spirituale în trăire şi-n învăţătură, spunea că Domnul Iisus Hristos vine în viaţa noastră din vreme în vreme, ca persoană, ca să nu se uite adevărul absolut al existenţei Sale. Şi Sfinţia Sa L-a întâlnit de câteva ori pe Domnul Hristos, iar lucrul acesta l-a şi schimbat ca om. Părintele fost trimis în Basarabia la Chişinău, ca să înveţe metaloplastia şi să facă icoane acoperite cu metal. Atunci a avut loc şi cedarea Basarabiei către Rusia (1940). Ruşii au lăsat o singură zi în care cine voia putea să plece. Părintele Arsenie Boca a ajuns la ultimul tren. Oamenii se împingeau disperaţi să ajungă în tren, renunţau şi la bagaje numai să nu rămână la ruşi. Şi el avea un mic bagaj şi o franzelă care să-i ţină de foame până ajunge la mănăstire. Privind cu milă la oamenii ce se îmbulzeau, a văzut aproape de el pe cineva îmbrăcat sărăcăcios şi care se uita şi el cu atâta milă la acei oameni, cum nu mai văzuse în viaţa lui aşa ceva. Atâta durere exprimau ochii aceluia, încât primul gest al părintelui Arsenie a fost să se aplece să ia franzela şi să i-o dea lui. Dar, în acele fracţiuni de secundă cât s-a aplecat să ia franzela, acel om a dispărut pur şi simplu. Când a întins mâna acela nu mai era! Atunci a avut un fior, un înţeles adânc: ERA HRISTOS! Era chipul de care vorbea Isaia, chipul durerilor, mielul care ia păcatele noastre...
Spunea părintele Arsenie că atunci a înţeles multe lucruri, ceea ce într-o viaţă întreagă, chiar duhovnicească, n-ar fi putut înţelege. Când îl vezi pe Hristos viu şi adevărat, atunci şi credinţa devine vie, de nezdruncinat. Nu te clatini la orice vorbă a unora, nu te sminteşti la orice faptă, ci rămâi cu Hristos şi în Hristos.
Cine ştie de câte ori nu L-am întâlnit şi noi pe Hristos şi nu L-am băgat în seamă. Poate că L-am şi îmbrâncit, l-am judecat, am râs de veşmintele Lui sau am zis: “La muncă, nu la întins mâna!”
Vedeţi, Părintele avea o singură pâine şi pe aceea a vrut să i-o dea săracului, fără să se mai gândească la sine, că nu va mai avea ce să manânce până la mănăstire. Aceasta este adevărata milostenie, când dai din raţia ta, nu când ai burta plină şi dai din surplusul tău. Când îţi dai haina de pe tine, cum a făcut Sfânta Parasceva, de dragul unei fetiţe sărmane. Când alini durerea altora, iat tu eşti mai bolnav decât ei, precum făcea Părintele Paisie Aghioritul, care ducea cu el un cancer. Aceasta este adevărată faptă de milostenie. Aceasta ne-a învăţat şi Părintele nostru Visarion, care era un bun prieten al Părintelui Arsenie Boca. Dumnezeu să-i odihnească pe amândoi cu Sfinţii.
