O problemă de iubire

              Se spune că într-o zi îngerii de la botez, păzitori ai oamenilor,

s-au prezentat înaintea lui Dumnezeu şi s-au plâns că nu ştiu ce să mai

facă, fiindcă oamenii s-au făcut deosebit de nepăsători şi răi; au timp

pentru toate relele, numai pentru rugăciune nu. Domnul Dumnezeu i-a

întrebat: - Voi ce părere aveţi, ce ar trebui să fac pentru ei? Îngerii

au spus: - Doamne, măreşte-le ziua cu o oră şi noi le vom spune că

este darul tău numai pentru ca ei să se roage. Bine, a zis Domnul.

Şi ziua s-a făcut de 25 de ore. Dar oamenii tot nu s-au rugat. Atunci

îngerii s-au prezentat din nou în faţa Stăpânului, supăraţi pentru

nepăsarea oamenilor: - Doamne, oamenii tot nu se roagă. Domnul

i-a întrebat iarăşi: - Ce credeţi că ar trebui să le mai fac?

- Doamne, fă-le ziua numai de 20 de ore! Îşi vor da seama

cât de scurtă este viaţa şi cât de repede vine judecata ta şi aşa se

vor ruga. Domnul a aprobat cererea şi viaţa a devenit mai scurtă. Dar

nici acum oamenii nu îşi făceau timp să se roage. Îngerii au mers din

nou în faţa Lui Dumnezeu şi s-au plâns că oamenii sunt tot răi. - Ce-i

de făcut? i-a întrebat Domnul. Îngerii n-au mai avut nimic de adăugat

şi Dumnezeu le-a spus: - Rugăciunea nu este o problemă de timp, ci

de iubire. Cine mă iubeşte găseşte timp suficient în cele 24 de ore

ca să se roage. Şi a lăsat timpul ca mai înainte.

Rugăciunea este cea mai grea faptă bună. Cred că v-aţi dat

seama. Creştinii practicanţi fac multe fapte bune: ajută pe aproapele,

citesc cărţi sfinte, se ostenesc în vreun fel sau altul, dar când e

vorba de rugăciune… De ce ? Pentru că rugăciune înseamnă

vorbeşti cu Dumnezeu, iar vrăjmaşului nu-i convine. Pentru aceasta

sunt piedici de tot felul, mai ales înainte de rugăciune, şi cu atât mai

mult în timpul rugăciunii.

„Rugaţi-vă neîncetat!“ (1 Tesaloniceni 5:17).