PASTORUL SI MIOARA INDARATNICA

La caderea serii, un Păstor si-a numarat oile si a aflat ca lipseste una.Era mioara cea mai indaradnica si mai razvratita.A tot chemat-o...a tot asteptat ca ea sa-L strige...a trimis toate ajutoarele Sale sa o caute.Si chiar au gasit-o, dar ea nu a vrut sa se intoarca in Staul.Ii placea sa zburde...sa se joace...sa guste din toate ierburile chiar daca unele erau amare sau spinii lor o intepau.Alerga sa se adape din toate baltile pe care ea le credea izvoare si se insotea cu toti potrivnicii Stapanului sau.
Iar inima Păstorului era trista si inca o astepta...Pana intr-o zi...cand Maica Păstorului, vazand tristetea Fiului sau ii spuse: ,, Te rog, mai asteapta o vreme ! Am sa-Ti aduc mioara "
Si porni insotita de un slujitor credincios al Iubitului sau Fiu, sa caute mioara ratacita.Si o striga...si o cauta si ea, prin toate hatisurile si maracinii acelor locuri murdare in care mioarei ii placea sa zburde inca de cand era mielusea.Pana cand auzi behaitul ei slab si o gasi haituita si incoltita de fiarele infometate care se pregateau sa o sfasie si care pana atunci o insotisera in chip de prieteni.Era murdara si speriata si nu mai indraznea sa-si strige Pastorul ! Si ochii ei plini de lacrimi, cereau Maicii sa o duca in Staul, acolo unde o astepta Stapanul pasunii si unde erau si celelalte surori ale ei.Atunci Maica isi trimise slujitorul cel credincios sa o scoata din ghearele fiarelor, sa-i alunge teama, sa-i stearga lacrimile si sa o calauzeasca Acasa...
Au pornit catre Staul iar mioara ii urma indeaproape.Vazand-o Pastorul a imbratisat-o cu bucurie, iar Maica i-a spus :,, Te rog, Fiule, ca de astazi sa iubesti si pe aceasta, la fel de mult ca pe celelalte mioare din turma ta , pentru ca ea s-a ratacit dar acum a fost gasita"
Si iarasi El a imbratisat mioara cu bucurie iar ea nu s-a mai despartit de El !

Mioara sunt eu

Eliana Popa

Povestire Din Pateric

Un tânăr, ne povesteşte Avva Ioan, atras de lumea plăcerilor, s-a afundat în noroiul fărădelegilor. Odată însă şi-a venit în fire, ca şi fiul cel pierdut, şi a căutat drumul de întoarcere către casa Părintelui. A lăsat lumea, ca să găsească deşertul cel izbăvitor, departe de pricinile păcatului. Refugiu i-a fost un mormânt vechi. Închis de bunăvoie în această temniţă, îşi plângea cu amar sufletul rănit. Îngerii se bucurau, dar duhurile curviei, care 1-au văzut fugind atât de neaşteptat ca să le scape din mână, nu au întârziat să se arate. Se învârteau noaptea, şi încercuiau mormântul, şi strigau mânioase:
- Unde eşti nefericitule, de ce te-ai lepădat de noi după îndelunga noastră prietenie? De vreme ce ai gustat toate cele ale plăcerilor, acum te-ai hotărât să te faci sfânt? Prea târziu acum să faci pe înţeleptul, cerând milă.
- Vino afară, prostule, îl strigau alţii, te aşteaptă prietenii tăi!
- Nefericitule, îi şopteau viclenii, pentru tine nu este mântuire. Aici, unde ai săpat, repede îţi vei găsi moartea şi osânda veşnică.
Cu câtă răutate încercau să-l aducă în deznădejde, dar luptătorul curajos era hotărât mai bine să moară decât să se întoarcă la aceleaşi. A cerut cu căldură dumnezeiescul ajutor, împotrivindu-se nălucirilor diavoleşti.
În următoarea seară diavolul a devenit amenintător:
- Dacă nu ieşi neîntârziat afară, nu vei scăpa de mâna mea!
Şi, deoarece acela nu 1-a ascultat, s-a repezit asupra lui şi 1-a lăsat aproape mort de multele lovituri. Aşa s-a răzbunat.
Iar rudele lui, neliniştite de brusca lui dispariţie, îl căutau peste tot. Până la urmă, 1-au descoperit într-o stare rea, în mormânt. Dar, oricât au insistat, el a rămas cu neputinţă de convins să-i urmeze.
Încă o noapte 1-au atacat diavolii, cu o nestăvilită furie, şi 1-ar fi omorât cu loviturile sălbatice, dar nu aveau această putere. Luptătorul nu s-a lăsat învins. A dorit să-şi piardă viaţa cea vremelnică decât să-şi mai murdărească după pocăinţă trupul şi sufletul cu întinarea păcatului.
Atunci diavolii şi-au recunoscut înfrângerea:
- Am fost înfrânţi, am fost înfrânţi! strigau jelindu-se
şi s-au făcut nevăzuţi.
Eliberat astfel de orice încercare, a rămas în mormânt până la sfârşitul vieţii, el, cel mai înainte pierdut, şi s-a învrednicit să facă minuni, ca să se arate puterea pocăinţei.”