Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

luni, 29 aprilie 2024

AI MURIT ȘI-A PLÂNS PĂMÂNTUL..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




de Preot Sorin Croitoru

Ai murit și-a plâns pământul,
De suspin s-a zguduit..
Soarele, în semn de doliu,
Razele și le-a oprit,

Stoluri mari de păsărele
Sus în ceruri se-nvârteau,
Toate fiarele pădurii
Cu amar necaz plângeau,

Vântul șuiera cu jale,
Codrul fremăta și el,
Toate lucrurile Tale
Au plâns jertfa Ta de Miel,

Iară Tu pe Crucea 'naltă
Fără viață atârnai,
Coborând în iad cu drepții,
Însoțind tâlharu-n Rai.

Dacă nu aș ști, Iisuse,
După Cruce ce-a urmat,
Dacă n-ar striga creștinii
Că "Hristos a înviat!",

Eu Ți-aș plânge toată viața
Patima și ce-a mai fost,
Însă raza Învierii
Face plânsul fără rost,

Dar Îți cer, Iisuse Doamne,
Printre lacrimi: fă-mă demn
De-nfricoșătoarea-Ți moarte
Pe al Răstignirii Lemn.

Ceartă-mă, Iisuse Sfinte,
Pentru răul ce-am făcut
Când, luat de valul lumii,
Am uitat prin ce-ai trecut.

Harul Tău să mă învețe
Viața să-mi trăiesc frumos,
Ca în ceasul morții mele
Să mă-ntâmpini bucuros..

Dacă azi la ceas de noapte
Rănile mi-ai arăta,
Ca și Toma din Scriptură
Tălpile Ți-aș săruta,

Ca Maria Magdalena
Aș dori să Te ating
Și în fața slavei Tale,
Fricile să mi le-nving!

Ai murit și-a plâns pământul,
Că-L jelea pe Dumnezeu..
Și eu plâng când mă apucă
Dorul după Domnul meu..
amin

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog