Ministru si nevinovatii

Un ministru se prezintă odată în inspecţie la o temniţă. După ce inspecteaza bunul mers al instituţiei, trece apoi în revistă şi pe cei deţinuţi. Se interesează de soarta lor şi de păsurile lor.

- Dumneata cum ai ajuns aici?

- Sunt nevinovat, domnule ministru! Lucrurile stau aşa şi aşa. Am fost judecat pe nedrept.

- Dar cu dumneata?

- Şi eu, domnul ministru, tot aşa. Alţii m-au cumpănit să ajung aici. Sunt nevinovat!

- Şi dumneata?

- Tot satul ştie ca am fost omul cel mai de treabă. Numai întămplător eram şi eu atunci la crâşmă. Lucrul stă aşa şi aşa. Eu sunt nevinovat!…

Şi tot aşa, al patrulea deţinut, al cincelea, al şaselea, al zecelea etc. Numai un biet ocnaş stătea la o parte smerit şi cu capul plecat

- Dar cu dumneata, ce-i? îl întreabă ministrul.

- Eu, domnule ministru – zise robul smerit şi plângând – am fost un hoţ şi-un talhar şi sufăr după dreptate. Pentru blăstămăţiile mele… Sunt un ticălos şi-mi iau acum pedeapsa ce mi se cuvine.

Atunci ministrul, întorcându-se spre directorul temniţei, îi zise:

- Domnul director, cum ţii dumneata pe acest ticălos între drepţii ăştialalţi? Da-i drumul de-aici! Aici sunt numai oameni nevinovaţi. Şi locul acestui nevinovat nu este aici. Da-i drumul de-aici!

Şi astfel, vinovatul fu dat afară din temniţă, iar “nevinovaţii” rămăseră şi pe mai departe acolo…

Exact aşa se întâmplă şi cu creştinul care, făcând păcatul, îşi arată mereu “nevinovăţia” şi se apără mereu, în loc să-şi plângă greşeala cu amar. Face pe “avocatul” în loc să-şi plângă păcatul.

Toti cei ce-şi apără păcatul, în “tem­niţă” vor rămânea şi toţi cei ce-şi recunosc păcatul şi-l plâng cu amar, vor scăpa din temniţă şi pieirea sufletească.
sursa
https://www.facebook.com/OVIDIU.FLO?hc_location=group_dialog

Spovedania soacrei

O creştină s-a dus la duhovnicul ei să se spovedească. Acolo, la biserică, părintele a întrebat-o cu blândeţe:


- Ia spune, soră Tincuţa, ce-ai mai păţit?

- Părinte, mărunţişuri din astea. Eu stau, precum ştiţi, cu soacra mea în casă şi cele mai multe păcate le fac din cauza ei.

Am minţit, părinte; să vedeţi cum. Într-o zi a venit o vecină şi a întrebat de soacră-mea. Voia să-i ceară un ciur de mălai, iar eu i-am spus că nu e acasă, căci asta bătrână o face pe milostiva şi dă din ale noastre. N-avem nici noi părinte. Aşa că, din cauza ei am minţit.

- Înţeleg, zise părintele. Altceva?

- Părinte, m-am certat cu soţul, tot din cauza ei. Zice că bărbatul meu este şi băiatul ei şi că trebuie s-o mai ajute şi pe ea. Dar are pensie de la CAP, baba. E şmecheră, vrea să dea de pomană la toţi puturoşii.

- Altceva, soră?

- Părinte, m-am mâniat, dar tot din cauza soacrei mele. Dimineaţa târăşte picioarele pe bătătură, de nu mai pot să dorm. Zice că se duce să dea de mâncare la păsări. Într-o dimineaţă n-am mai răbdat şi am făcut-o cu ouă şi cu oţet, de m-au auzit şi vecinii. Şi multe alte păcate am făcut, părinte, din cauza ei.

Pentru toate câte v-am spus, părinte, vă rog să mă dezlegaţi şi să-mi rânduiţi canon.

- N-am cum, soră Tincuţa. Nu pot să-ţi dau nici canon, nici să te dezleg de păcate, pentru că toate păcatele spuse sunt ale soacrei dumitale. De aceea te rog să te duci acasă şi să-i spui soacrei să vină s-o dezleg de păcatele făcute, să-i dau canon şi cred că o s-o şi împărtăşesc, pentru că e bătrână şi ca mâine scăpaţi de ea. Iar dumneata vii altădată, când te-o mustra conştiinţa pentru păcatele proprii.

Dacă i se potriveşte şi altei „Tincuţe” istorioara aceasta, o rog să nu se supere şi să nu se mânie… din cauza mea, care mai rău ca o soacră vă tot pisez cu poveşti din astea.