Covorul Sfântului Nicolae

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                         

În Constantinopol trăia un om cu numele Neculai. Era cu baba lui. Pe copii i-au căsătorit și acum erau singuri.
Ei în viața lor, la ziua Sfântului Nicolae, duceau la biserică jertfă multă, pomelnice, slujbă, colaci, tămâie, lumânări, vin de slujbă, prescuri, orice.
Și când acum erau bătrâni, au sărăcit. Și venea ziua Sfântului Nicolae, că ei făceau praznic la Sfântul Nicolae.
Când veneau acasă de la biserică, puneau masa pentru toți, să zică bogdaproste. Și-i zice baba:
– Măi Neculai, ce facem noi acum, bătrâni și săraci? Uite, ziua Sfântului Nicolae vine și n-avem nimic: nici bani, nici alimente. Ce facem noi, să putem face și anul acesta ceva la Sfântul Niculae? Poate la anul nu mai suntem – că erau bătrâni amândoi.
Bătrânului îi părea foarte rău că nu avea bani. Dar baba avea ascuns ceva în lada ei de zestre. Nu știa moșneagul. Avea un covor de când era ea mireasă. Frumos tare. Îl ținea ea acolo. Și mai avea ea pregătit acolo șervete pentru înmormântare.
Tot ce-i trebuie. Moșneagul nu umbla în lada babei.
Se duce baba și scoate covorul acela frumos.
– De unde l-ai scos, babă hăi?
Ehei, de când eram mireasă l-am păstrat.
– Dar cum l-ai păstrat așa de bine?
– Am pus naftalină să nu-l mănânce moliile. Du-te, moșnege, și vinde covorul acesta! Cât vei lua pe el, facem praznic la Sfântul Nicolae.
– Măi babă, acesta-i covor greu. Dar l-oi pune pe-un ciomag și l-oi duce cum oi putea. Dar cam cât face covorul acesta?
– Când eram eu tânără mi-a dat pe el 10 galbeni și n-am vrut să-l dau. Dar acum, dacă ți-ar da numai un galben, să-l dai cu atâta. Să te duci să cumperi pentru Sfântul Nicolae prescuri și vin și lumânări. Ai înțeles? Cât ți-o da, numai înapoi să nu mi-l aduci! Cât ți-o da, că nu știu, la anul oi mai ajunge ori oi muri, și vreau la ziua Sfântului Nicolae să facem ceva, știi câte minuni a făcut Sfântul Nicolae și cât ne-a ajutat în viața noastră.
Și-a luat moșneagul covorul, l-a pus pe un ciomag și s-a dus la târg. Era zi de iarmaroc. A trecut de biserica Sfântului Platon, în Constantinopol, mai încolo era statuia marelui Constantin și a ajuns în târg.
Acolo unul vindea purcei, altul vindea fasole, unul făină, altul boi, unul cai, altul oi.
Vine un moșneag cu barba albă, bătrân, evlavios, la acesta cu covorul:
– De vânzare covorul, cumătre?
– De vânzare.
Și cât costă?
– Apoi dă, zice, baba mea spune că pe vremuri îi dădea 10 galbeni pe unul ca acesta, dar mi-a spus să-l dau acum mai ieftin, că avem nevoie mare.
Vine ziua Sfântului Nicolae și n-avem nimic.
– 10 galbeni?
– Da.
Moșul se mai uită la dânsul și scoate 10 galbeni și-i dă la acesta și ia covorul și se duce.
Acesta, când s-a văzut cu 10 galbeni, a zis: „Măi, ce credință mare are baba mea! Ia uite, domnule!” și se duce în târg.
Dar cel ce a cumpărat covorul era Sfântul Nicolae, dar bătrânul nu știa. Se duce cu covorul acasă la babă și bate în poartă. Iese baba. Vede un moșneag cu covorul.
– Ce-i?
– Cumătră, zice, bărbatul matale mi-a fost prieten mie din tinerețe și treceam prin târg și l-am văzut cu covorul acesta. A zis să ți-l aduc acasă, că el se mai uită prin piață.
Dar baba s-a făcut foc
Dar ce i-am spus eu? Să-l vândă cu-n galben, atât.
Și baba a luat covorul mânioasă și s-a dus murmurând în casă. Așa om am eu? Ce i-am spus eu? Să dea covorul, să cumpere ceva. Iaca, mi l-a trimis acasă. Iaca pomană!
Cârtea baba.
– Bună ziua, cumătră, a zis bătrânul și s-a dus.
Moșneagul din cei zece galbeni a luat tot ce-o trebuit, două traiste. Tot. Făină, lumânări, tămâie, untdelemn, vin bisericesc, ce-a știut el că-i trebuie la praznicul Sfântului Nicolae. Și bărbatul vine mai către seară încărcat.
Dar baba nu l-a întrebat ce are în spate, îl ia la batjocură:
Așa? Amu bătrână te las și mă duc la un băiat. Ce ți-am spus eu, măi moșnege? Să dai covorul cu cât îl dai. De ce mi-ai trimis covorul acasă?
Dar moșneagul nu știa.
– Babă hăi, ce covor? Ce vorbești? Tu nu vezi cu câte am venit eu?
– Dar ce ai acolo?
– Am cumpărat pentru ziua Sfântului Nicolae.
– Dar de ce ai trimis covorul acasă?
Dar nu ți l-am trimis deloc. Mi l-a cumpărat un bătrân. Când i-am spus că a costat zece galbeni, zece mi-a dat.
A început a plânge baba.
– Vai de mine! Sfântul Nicolae a cumpărat covorul nostru. Și ți-a dat zece galbeni?
– Zece. Și nici doi galbeni n-am cheltuit. Vezi câte am cumpărat eu? Ceilalți îi am. Uite-i!
– Mi-a adus covorul și mi-a spus că îi prieten cu tine de când era tânăr și l-ai rugat să aducă covorul acasă.
– Dar cum era?
– Un om bătrân, cu barbă albă, cu chip cuvios, blând așa.
– Vai de mine, Sfântul Nicolae. El mi l-a cumpărat, eu m-am dus și am târguit și a venit și ți-a adus covorul acasă.
Atunci a început a plânge baba.
– Mare minune a Sfântului Nicolae.
S-au dus ei. A făcut baba plăcinte pentru Sfântul Nicolae, s-a pregătit pentru biserică, și-a făcut sarmale pentru praznic. Și a făcut un praznic de Sfântul Nicolae ca niciodată în viața lor, și le-au mai rămas și opt galbeni.
Este scrisă în Prolog. Minunea Sfântului Nicolae cu covorul. Așa face Sfântul Nicolae, pentru cei care au credință. Mari minuni.
Părintele Ilie Cleopa.
Seară în lumină !!