Nu mi-e de-ajuns înțelepciunea,
să pot să înțeleg minunea...
Oricât încerc să le dezleg,
sunt multe ce nu le-nțeleg!
De pildă...cum Pământul șade,
prins de nimica...și nu cade!
Fiindcă se-nvârte, zice știința...
Dar ce...sau cine-i dă voința?
Sau cum stau stelele pe cer,
e pentru mine un mister!
Ne-nțelegând mă-ntreb mereu,
când văd culori în curcubeu
cât de frumos sunt desenate,
ce mână le-a creat pe toate?!
Cine-a putut așa măiastru,
să facă Cerul tot albastru
și cu atâta măiestrie,
să pună verdele-n câmpie...
Lumină în atâtea stele!
Sunt multe-n gândurile mele...
Atâta artă și splendoare,
miros în fiecare floare
și tot ce ochiul mi-l încântă,
atâtea păsări care cântă...
La câte-s pe Pământ și-n Cer,
ca să dezleg orice mister,
m-ai înzestrat cu rațiune,
să înțeleg orice minune!
La tot ce este nepătruns,
mi-ai dat, Tu, Tată, un răspuns:
,,La început a fost Cuvântul,
iar apoi Cerul și Pământul
și tot ce ochiul tău azi vede...
Eu am creat câmpia verde
și Cerul l-am făcut albastru
și țin în mână orice astru!
Am pus parfum în orice floare,
lumină-n Lună și în Soare
și-n miliardele de stele!
Eu am pus cânt în păsărele...
Și tot ce vezi, sunt de la Mine,
create numai pentru tine!
Să poți să fii tu fericit...
Și știi de ce?...Că te-am iubit!
Tot ce-am creat nu mi-a fost greu,
dar L-am trimis pe Fiul Meu
să scoată lumea din păcat...
Dar L-au bătut și L-au scuipat!
Pe care tată nu îl doare,
să-și vadă fiul cum îi moare,
în mâini cu cuie pironit
și pe o cruce răstignit!
Și ca să afli adevărul,
nu mi-a fost greu ca să fac Cerul...
Să fac Pământul n-a fost greu,
dar să îl văd pe Fiul Meu,
scuipat pe cruce și bătut,
sunt Dumnezeu...dar M-a durut!
Durerea câtă este...toată,
s-a strâns în sufletul de tată!"
Acuma, Doamne,-am înțeles,
mai sunt atâtea-n Univers...
Mistere-adânci de nepătruns,
ce-așteaptă, încă, un răspuns!
Sunt multe răni care mai dor
și toate vin la timpul lor...
Necazuri multe, supărări...
E plin Pământul de-ntrebări!
-------------------------------------------------
Dorel Mărgan
