Musafirul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Mi-a batut iarna-n fereastra
Ca un calator grabit,
S-a scuturat de zapada
Si apoi mi-a multumit.

A stat departe de soba
Si n-a vrut sa se dezbrace,
A intrat cu mine-n vorba
Cerandu-mi doua cojoace.

M-am uitat la ea mirat
Ca avea deja vreo noua,
Si razand am intrebat
La ce-i mai trebuiesc doua ?

Ridicand incet privirea
Am simtit pe frunte bruma,
Precum si dezagirea
Ca nu prea gustase gluma.

Se facuse-n casa frig,
Iarna se simtea mai bine,
Dar n-a intrebat nimic
Despre ce-o sa fie maine .

Si mi-am luat inima-n dinti
Si i-am pus o intrebare,
Baba iarna sa nu minti,
Cand esti gata de plecare ?

Enervandu-se atunci
A scrasnit printre masele ,
N-ai sa poti sa ma alungi
Esti poet si n-ai putere.

Dar nu vreau sa te alung
Uneori esti chiar frumoasa,
Vino-n brate sa te strang
Nu mai sta langa fereastra.

S-a apropiat de mine
Si-a simtit incet cum ard,
Si i-am spus strangad-o bine
Vei pleca , nu te mai rabd !

Si-a iesit atunci pe usa
Intristata si mofluza ,
A plecat ca o papusa
Ce misca doar dintr-o buza ...

Iarna, daca as fi vrut
C-un cuvant sa te topesc,
La usa cand ai batut
Ti-as fi spus doar...TE IUBESC...!

autor...Dorin Dumitriu.
Sursa foto internet

Scaunul gol...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

A rămas un scaun gol
Într-o toamnă mohorâtă,
Printre frunzele ce mor
Plânge-o inimă rănită.

Plânge cu lacrimi amare
C-au rămas doar frunzele,
Cui să-i spună ce o doare
Cui să-i dea lacrimile ?

Toată casa are-un scaun
Care plânge cu mult dor,
Poți să-l înveleşti cu aur
Însă el, rămâne gol.

Este scaunul tăcerii
Pomilor ce rămân goi,
Şi leagănul mângâierii
Celor duşi de lângă noi.

Leagăn viu al amintirii
Aşteptând pe cei plecați,
Semnul trist al despărțirii
Şi îndemnul - NU-I UITAȚI !

A rămas un scaun gol
Înc-o inimă ce plânge,
DOAMNE, mâine dacă mor
Să mă plângi pe el cu frunze.

autor...Dorin Dumitriu

CE VEŢI LĂSA ?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                         


Voi nu simţiti cuţitu-n os ?
Cum asistăm pasivi la parastasul Ţării ?
Înaintaşii ne-au murit frumos
Dar noi, ne stingem în ghenele trădării !

Nişte mişei cu colţi de fiară
Se cred acum pe ea stăpâni,
Şi-abia aşteaptă ca să moară
Ca să ne ia mândria de a fi români !

Azi, "marile puteri" sunt prea calice
Şi de-ar putea, ne-ar jefui de tot,
De n-ar mai fi câţiva să se ridice
Şi să arate marele complot !

Şi parcă patrioţii trag să moară
Nu-i mai găseşti într-un partid,
Când veneticii fac ţara de ocară
Să-i contrazici, pare deja stupid !

Ne-a afectat o maladivă ciumă
Iar hoţii tâlhăresc pe drum,
Justiţia e azi un fel de glumă
Tot decapând dosarul cu teldrum !

E atât de ruptă şi murdară
Condusă de corupţi sadea,
Care scandează -"corupţia omoară"
Fără să vadă ce se-ntâmplă chiar în Ea !

Mulţi, au crezut că-n ea ne e salvarea
Şi-au pus-o la un loc de cinste,
Dar din procese, lipseşte apărarea
Se dau sentinţe pe culoare sri-iste !

N-avem făină de prescură
Şi am uitat că mai există Rai,
Trăieşte bine cel ce fură
Cel ce munceşte, a ajuns cobai !

Cam toţi visăm doar o minune mare
Ce-i tipică pentru popoarele din Est,
Şi nu vedem că România moare
Că ne-au furat şi pâinea de sub ţest !

Mai sunt în ţara asta patrioţi ?
Ce s-a-ntâmplat, v-au ars de vii ?
De ce-n tribună stau doar hoţii
Ce veţi lăsa voi, moştenire la copii ?

autor...DORIN DUMITRIU