Ajută-mă, Doamne!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Dă-mi, Doamne, puterea şi crezul,

Că toate în viaţă-s deşarte,

Dă-mi, Doamne, încrederea-n tine,

Curat să rămân de păcate.

Dă-mi, Doamne, lumina din stele,

Să pot lumina, ca şi ele,

Dă-mi, Doamne, a pietrei putere,

Să pot răsturna clipe grele.

Dă-mi, Doamne, etern cursul apei,

Ce roade încet şi granitul,

Şi lasă-mi etern sacrul clipei,

Să pot suporta asfinţitul.

Şi lasă-mi răgaz de uimire,

Când omul e plin de mistere,

Cuvântul să-mi fie ‘mplinire,

Şi ochii – ocean de iubire.

Şi iartă-mă, Doamne, de toate,

Păcate mereu efemere,

Să pot ca să merg mai departe,

Scăpat de ruşini şi mistere.

Simina Silvia Şcladan

sursa

Alina Fanuria Radulescu 

Simina Silvia Şcladan

ÎNCREDINȚEAZĂ-ȚI SOARTA - TRAIAN DORZ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Încredințează-ți soarta în Mâna lui Hristos,
în Mâna cea străpunsă pe Cruce pentru tine,
nu poate fi-altă mână, să-ți poarte mai frumos,
de grijă sorții tale, în tot ce ți-e spre bine.

Încredințează-ți fiii în Mâna lui Isus,
de când nici nu-s pe lume și până se vor duce,
căci cine fiii-n Mâna lui Dumnezeu și-a pus,
încrezător să fie, că bine-i va conduce.

Încredințează-ți soțul lui Dumnezeu, oricând,
ca El să ți-l îndrume și El să ți-l ferească
și până se va-ntoarce, te roagă așteptând,
că nu-i ca rugăciunea putere să-l păzească.

Încredințează totul în Mâna Celui Bun,
și dragostea și teama și viitorul - toate,
ferice toți aceia ce-n M/na Lui le pun,
le vor avea frumoase și binecuvântate.

Din nou e ziua răstignirii

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Din nou e ziua răstignirii
şi cerul tot e-nvolburat,
de greutatea ispăşirii
pământul s-a cutremurat.

Uimită, firea-ntreagă plânge
şi soarele-a fugit de sus,
curg picăturile de sânge
din trupul sfânt al lui Iisus.

Cad peste fruntea-mi din ţărână
şi peste sufletul meu stins
şi parcă cea mai moale mână
uşor şi dulce m-a atins.

Da, numai spinii de la cruce
pot izvorî aşa alin,
că orice chin de-al meu se duce
cum nu l-ar arde nici un spin.

Din orice rană-mi creşte-o floare,
din orice plâns, un cântec sfânt:
că-a învierii sărbătoare
răsare numai din mormânt.

O, Dumnezeule-al iubirii,
aşa-mi ajută, necârtind,
pe crucea grea a pătimirii
şi jertfa mea să Ţi-o întind.


Cutremuratu-s-a pământul,
scârbit de-al lumii greu păcat;
pe cer şi-a-nsângetat veşmântul
al nopţii astru întristat.

Şi soarele-a fugit cu groază,
în umbra negrei nopţi ascuns,
pe-al Vieţii Soare să nu-L vază
pe cruce atârnat, străpuns.

Văzduhul tot, cu ploi de lacrimi,
pe-al cerului Stăpân jelea –
şi numai omul, prins în patimi,
nepăsător sărbătoarea.

Sărbătorea o liberare
de-un incomod Acuzator,
crezând că va avea scăpare
şi că va fi biruitor.

O, numai omul – pentru care
trimis-a cerul ce-avea sfânt –
orbit, în ura cea mai mare,
îngroapă Cerul în pământ.

O, dulce vreme a iertării,
să nu te duci aşa curând,
chiar dacă tronul nepăsării
tot pare neclintit şezând.

Căci Golgota mai este încă
Mijlocul de pământ ceresc
pe care-n jertfă grea şi-adâncă
păcatele se ispăşesc.

Cu cât mai greu calvar urca-va
spre ceruri câte-un păcătos,
cu-atât mai mare va fi slava:
biruitor e-n veci Hristos!
sursa

Ovidiu Florin

Calculul lui Iisus

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Cand ai o suta de parai
Si zece lei din ei ii dai,
Cu cat ramai din tot ce-ai dat?
Rosti bunicul apasat!

Cu nouazeci…Rostira ei,
In cor hazlii prichindei!…
Caci daca zece lei ii dai
Doar nouazeci mai poti sa ai!…

Ei, mai copii - batranu-a spus.
In calculul pentru IISUS,
E diferit de ce-ar putea
Sa calculeze cineva…

Caci cat ai dat, cu-atat ramai !
In cer doar zece lei tu pui
Iar nouazeci ii cheltuiesti
Pe lucrurile pamantesti!…

Si tare s-au mai minunat
Copiii cand l-au ascultat
Cum calculeaza Dumnezeu
Cand faci un bine tu si eu!…

Dar ca s-avem in cer comori
Si sa nu facem nici erori,
Noi sa ne daruim mereu
Cu bani cu tot Lui Dumnezeu!

ALE MÂNTUIRII CĂI !

(versuri: Eliana Popa)

Tu, Sodoma..tu, Gomora, Domnul v-a mai ars cândva
Dar v-ati ridicat din moarte, ati mai renăscut din ea ?
V-au zidit acum in trupuri si in suflete si-n minte
V-au fortificat cu patimi, chiar si fe?ele ,,cinstite"!

Dumnezeule al milei si al celor in nevoi ,
Cum l-ai scos pe Lot din ele, asa sa ne scoti pe noi !
Sa ne izbavesti de patimi, sa ne scoti din astă lume
Merele cele stricate, vor strica pe cele bune !

Ne tot cearta Cel din ceruri, prin cutremure si semne
Prin necazuri, boli cumplite...ne mai rabda iar o vreme,
Ne trimite a Sa milă, ne mai dă o dimineată
Poate ne-om opri sa punem, un nou inceput in viată !

Falsi crestini, chiar si-n biserici, L-au pe Domnul doar in minte
Iar in suflete mandrie, farisei in cele sfinte,
Unii prea cunosc Scriptura,altii pe Sfintii Parinti,
Si stiind toate acestea, cred ca-s, Doamne, mântuiti !

Dacă-n suflet au mândria, dacă-i stăpâneste ura
Degeaba citează Sfintii, degeaba cunosc Scriptura
Dacă mintea isi inaltă,cu dispret privesc la frati
Ce-n Biserica cea Una, ca si ei sunt botezati,

N-au nici plată, nici răsplată, nici cununi de mucenici
Si cu cât mai mult se-naltă, cu atât devin mai mici,
Cum a spus cu sfânta-i gura si Apostolul odată:
Celui ce-i pare că stă,aminteste-i să nu cadă !

Unii tot repedă-ntruna ca ei sunt in Adevăr,
Să nu uite ca si Eva, a căzut de la un măr
Si Adam fiind in Slavă, si in gra?ia divină
A fost izgonit de Tatal, din Cereasca Sa Grădină !

Iară Lot trăind sărmanul in cetatea desfrânată
Dumnezeu trimis-a ingeri si nu l-a lăsat să cadă,
Numai Dumnezeu cunoaste care sunt alesii Săi,
Nestiute-s uneori, ale mântuirii căi

Sfantul Nectarie

În pustiita lume, cu doruri prea deşarte, 
A înflorit în taină un iubitor de carte, 
Ce-a vrut ca tot ce-nvaţă, în adevăr să fie, 
Gând transformat în faptă, exemplu cu tărie. 

Dârzenia-i e blândă, el are darul milei, 
Pe oameni îi ajută şi-aşteaptă geana Zilei; 
Trăieşte-n veşnicie, deşi este în lume, 
Cinsteşte-n toate cele al Domnului Sfânt nume. 

Îi străluceşte chipul, îi străluceşte viața, 
În orice loc slujeşte, fapta îi e măreaţă; 
Cuvântul lui alină, ruga - vindecătoare, 
Răbdarea lui sporește în orice-mprejurare! 

Cu ochiul înspre moarte, ca punte înspre viaţă, 
Păşeşte, Sfânt Episcop, fără să se oprească, 
Păşeşte înspre inimi amarnic zăvorâte, 
Pentru a le deschide în sfinte doruri, mute... 

Moaştele-nmiresmate le-mparţi între biserici, 
Dorind s-ajuţi pe oameni pierduţi în întuneric; 
Reverşi minuni nespuse, cu har de la Stăpânul, 
Nealinat nu pleacă, de la tine, niciunul! 

Îţi mulţumim, Părinte, pentru oblăduire, 
Picură har din ceruri, prin a ta mijlocire! 

Autor: Prof. Religie Mirela Șova

Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă,

Şi-n seara asta, Doamne-ţi bat la uşă,
Cu inima tot frântă ca şi ieri.
M-am adunat şi astăzi din cenuşă,
Ca să fiu martor altei Învieri.

Iar am ucis, iar Te-am văzut pe pâine!
Ia-mi bolovanul ăsta, tare-i greu!
Şi mai îngăduie-mă până mâine,
Că nu mai sunt stăpân pe mine, eu!

Să nu mă spui la oameni că-Ţi fac rugă
Şi nici că stau cu Tine noaptea-n prag.
Mi-a încăput măgarul ăsta slugă,
Tocmit la carul morţii, pe ciomag.

Şi n-aş mai vrea ca oamenii să ştie
Că înnoptez cu Tine pe furiş.
Ar fi să-njunghi o nouă liturghie
În rostogolul meu pe povârniş.

Le-am spus că nu mai ştiu nimic de Tine,
Că m-ai trăzni-ntr-o clipă dac-ai fi;
Şi-n ochii lor, neputincios, vezi bine,
Te răstignesc în fiecare zi.

Însângerând în ghimpii remuşcării,
Mă înhăitez de mână cu cei răi
Şi stau de frică-n praştia vânzării,
Bolovăniş pentru trimişii tăi.

De groază-mi creşte-o gheară nevăzută
Şi râcâiesc icoane pe obraz,
Să fie-n cale toată munca slută.
Cum mă mai milui, Doamne, cu răgaz.

Să fi avut o cruce mai uşoară,
Eram şi eu cu ceilalţi la ospăţ
N-aş mai avea azi rană să mă doară,
Nici n-aş fi stat la Nichipercea-n hăţ.

Aş vrea să-ţi spun o vorbă la ureche:
„Am smuls o pană de heruv cândva
Şi-o am aici, într-o cămară veche,
Ţi-aş da-o Ţie, dacă m-ai ierta!?”

N-am altceva, primeşte-mă de milă,
Că tare mai sunt singur şi sărac,
Aprinde-mi iar în suflet o feştilă,
Să mă ridic din zgura-n care zac.

Şi cată de-mi trimite mai degrabă
Un oaspe megieş cu cerul Tău,
Să-mi târnosească calea pe tarabă
Peceţile părerilor de rău.

Poate că mâine-am să-ţi străpung iar coasta
Şi-am să-ţi mai bat în palmă încă-un cui,
Dar Te-oi căta din nou ca-n seara asta:
„Auzi. Nu mă mai spune nimănui!”

de Măgirescu Eugeniu 

Cerșetorul și străinul

        

I
La un cap de pod într-o localitate oarecare
Cerșea un biet milog pomană de la lumea trecătoare
Pe vânt , pe ploaie , căldură sau năpraznic ger
Venea și cerșea la capul podului de fier

Era sărac lipit , că de multe ori , el și cu ai lui
Mâncau vise și se săturau din pofta gândului
Se aciuase cu soția și copii la margine de sat
Într-o cocioabă de care nimeni nu s-a mai interesat

Într-o zi , pe o căldură mare , lângă el un om s-a oprit
Venea de departe cu treburi în sat , și era foarte obosit
Intră cu el în vorbă , și din una în alta , necazul i-l cunoaște
Uimit de ceea ce aude , mila de el , fără să vrea se naște

Iar la plecare , când își ia bun rămas , cu ceva îl miluiește
Câțiva bănuți , după datină , așa cum se obișnuiește
Bietul milog , îi mulțumește și îi mai spune ceva la repezeală
Străine , să știi de la mine; O să treacă și asta după rânduială

II

Peste ani de zile , câți or fi fost , cine să mai știe
Stăinul vine iar spre sat în a lui călătorie
La pod nu-l mai găsește pe cerșetorul de odinioară
Dar se oprește și întreabă pe un bătrân lângă o moară

Bătrânul îi spune călătorului amănunțit
Ce s-a întâmplat cu cerșetorul pomenit
Despre necazul , dar și bucuria de care-avut parte
Și îi arată casa unde locuiește ce nu-i prea departe

De la un fulger , cocioaba a ars toată într-o noapte
Printr-o minune , el și cu ai lui , au scăpat de moarte
A doua zi , familia lui de durere și necaz părtunsă
Au căutat prin scrum , și au găsit o comoară ascunsă

Din acea comoară , cerșetorul o casă și-a construit
Pe ce-i ce i-au cerut , cu dărnicie pe toți i-a miluit
Acum trăiește liniștit înconjurat de familia lui
Și pentru darul primit , zilnic dă slavă Domnului

De vrei , poți merge la el , de străini e foarte primitor
Toți care-au fost la el , spun că-i bun găzduitor
Străinul mirat , pornește grăbit spre casa arătată
Ajunge repede la ea , și bate-acum în poartă

Este întâmpinat de cel ce-a fost odată cerșetor
Pe care el l-a cunoscut la pod și i-a fost miluitor
De cel care i-a spus , toate trec pe lume și totul trece
Chiar dacă necaz și bucurie , pe rând vor să te înece

Acesta îl poftește cu mult repect să intre în casă
Unde soția lui cu ospitalitate îl invită la masă
Este rugat să rămână și peste noapte
Să se odihnească și să vorbească deste toate

Trece seara , trece noaptea vine și dimineața
Când tot ce-i pe pământ , de la lumină își reia viața
Fostul cerșetor , străinului de toate i-a spus
Cum viața , și bune și rele , pe rând i-a adus

L-a plecare , își i-au la revedere în mod deosebit
La poartă îl conduce , cum este obiceiul cel obișnuit
Iar la despărțire îi spune ; Să știi că și asta o să treacă
După rânduiala Celui de sus , care toate adapă și seacă

III

Și astfel , mai trecu o vreme și alti ani s-au dus
Străinul iar drum are prin satul între dealuri ascuns
Intră în el și merge-ntins la casa prietenului știut
Insă , casa nu mai este , de pe pământ a dispărut

Mirat , întreabă pe unul dintre trecători
Ce s-a întâmplat cu casa și ai ei locuitori
Și acesta , trist , îi spune din suflet amărât
La cutremur , casa s-a dărâmat și pe toți ia omorât

Rămâne împietrit de cele ce aude , în suflet este consternat
De soarta prietenului său și a familiei sale este-ndurerat
Cu ochii-n lacrimi , glasul slab cu durere-amestecat
Vrea doar să știe , și întreabă este acum înmormântat

Este acolo în vale lângă râu , în cimitirul satului
Și el , și toți care-au murit atunci în jurul lui
Merge la cimitir și la mormânt aprinde o lumânare
Varsă lacrimi de durere și de adâncă întristare

Rămâne însă împietrit când pe cruce citește , înainte să plece
Scris sub numele său ;Totul este trecător , și asta va trece
Este deja a treia oară , când aude și vede aceste cuvinte
Și se întreabă,ce ar putea să mai fie de acum înainte

IV

Pleacă abătut și întristat la treburile ce le are
Peste alți ani , ajuns în sat , merge să aprindă iar o lumânare
La mormântul prietenului din cimitirul de lângă râu
Când ajunge , cimitirul nu mai era , ci doar apă până la brâu

A plouat cu găleata maică , îi spune o bătrână
Râul a crescut , a luat cimitirul și-a dărâmat biserica străbună
Străinul rămâne mut , dar își aduce aminte acum
Că cerșetorul i-a spus : O să treacă și asta,toate sunt fum

Povestea o știu de când era copil , de la un bătrân
Care s-a dus și el de mult , pe celălat trărâm
Atunci n-am înțeles-o cum o înțeleg acum
Că pe pământ și în pământ : Omul are necunoscut drum.

16 sept.2018
Preot Ion Predescu

De eşti creştin

de Sanda Neagu

De eşti creştin, dar pe vecin
Tu nu-l ajuţi şi nu-l cinsteşti
Sau pe bogat îl pizmuieşti
Şi pe sărac nu-l miluieşti,
Creştin zadarnic te numeşti.

De eşti creştin, dar nu munceşti
Ci munca altuia râvneşti,
Biserica o ocoleşti,
De suflet nu te îngrijeşti
Creştin zadarnic te numeşti.

De eşti creştin, dar minţi şi furi,
Spui vorbe rele şi înjuri
Sau băutura o-ndrăgeşti
Şi în desfrâu mereu trăieşti,
Creştin zadarnic te numeşti.

De eşti creştin, dar prigoneşti,
În nedreptate tu trăieşti,
Cu nedreptatea tu trăieşti,
Pe oameni tu îi învrăjbeşti,
Creştin zadarnic te numeşti.

De eşti creştin cu adevărat,
Desparte-te de-al tău păcat,
Cu Duhul Sfânt să vieţuieşti,
Cu lumea-n pace să trăieşti,
Şi atunci creştin tu te numeşti.

BINECUVANTAREA LUI DUMNEZEU

Sase pui si-o biata mama

Mai de mult, o rândunica avea-n cuibu-i sase pui
Si privea la ei sarmana, ca la chipul soarelui:
De cu zori pornea -sageata- cautând, pe deal si vai,
Hrana pentru puii sai
Si-n iubirea-i nu odata
S-a culcat ea nemâncata,
Dar destul de fericita ca nu s-a-ntâmplat nicicând:
Dintre pui, s-adoarma vre-unul ars de sete sau flamând,
Nici n-a fost mai mândra mama decât ea-ntre rândunici,
Când vazu-ntr-o zi ca puii se facusera voinici,
Si n-a mai avut odihna nici cât ai clipi, sub soare,
Pâna când, pe fiecare pui nu l-a-nvatat sa zboare,
Dar, când toti puteau sa plece încotro voiau sub slava,
Rândunica, istovita, a cazut în cuib bolnava
Si cu ochii plini de lacrimi tinta-n ochii fiecui,
Zise celor sase pui:
Dragii mamii, eu de-aseara, simt în inima un cui:
Aripile greu ma dor
Si nici vorba sa mai zbor...
Dumnezeu mi-a dat putere, - oricât am avut nevoi, -
Sa gasesc într-una hrana pentru voi...
Astazi fiindca sunt bolnava, dragii mamii, se cuvine, -
Mari cum v-a facut maicuta, sa-ngrijiti si voi de mine
Si ca nimeni dintre puii-mi sa nu simta ca mi-e rob,
Fiecare, sa-mi aduceti, zilnic, numai câte-un bob;
Ale voastre sase boabe milostive, ma vor tine
Pâna când o sa vrea cerul sa ma faca iarasi bine...
Ascultând cuvântul mamei, au zburat cei sase pui
Si-au adus, vre-o sase zile, fiecare bobul lui...
Mai departe însa puii, - beti de-al slavilor înalt, -
Fiecare-având nadejdea ca-i va duce celalalt, -
N-a mai dus nici unul bobul si, uitata mucenica,
A murit atunci de foame cea mai sfânta rândunica.
Si-a ramas apoi povestea trista, neluata-n seama,
Orisicui ai sta s-o spui,
Ca o mama îsi hraneste:sase, opt sau zece pui,
Însa zece pui, adesea, nu pot toti hrani o mama.

Vasile Militaru

IISUS VĂ CHEAMĂ

Iisus vă cheamă, veniţi la El,
Căci mântuire e numai prin El,
De-atâta vreme nu-L auziţi
Duios zicând: ”Veniţi!”

 Ce frumos va fi în clipa când
Curăţiţi şi slobozi de păcat
Vom fi în ceruri toţi cu Iisus,
În casa cea de sus!

Veniţi la Mine, vă cheamă El,
Odihnă, pace şi har să găsi
Căci jugul crucii este uşor,
Nu-ntârziaţi, veniţi!

De-atâta vreme v-aşteaptă-n drum
Ca să vă-ntoarceţi din calea cea rea;
Lăsaţi păcatul toţi chiar acum,
Veniţi sub crucea Sa!

El Şi-a dat viaţa pe Golgota
Şi cu-a Lui jertfă pe toţi ne-a scăpat,
Ca noi curaţi să avem prin El
Iertare de păcat.

Nimeni nu poate să spun-acum
Că la Iisus el nu poate veni,
Când El îi cheamă şi-aşteaptă-n drum
Cu dragoste-a-i primi

O PIERDERE ATAT DE MARE...

La ce-mi foloseste oare
Viata asta trecatoare?
Daca mi-o petrec in rău,
Departe de Dumnezeu?

La ce-mi foloseste, frate,
Să am bani să am de toate,
Cand nimic nu voi lua,
Din lume cand voi pleca?

La ce-mi foloseste mie
Să am mare bogatie,
Cata vreme eu traiesc
Far` de Fiul cel Ceresc.

De-as avea toata stiinta,
Dar de-mi va lipsi credinta,
In zadar m-am ostenit,
Caci nimic n-am folosit.

Dar eu stiu ca toate-s bune,
Atunci, cand prin rugaciune,
Mă apropii tot mereu,
De prea Bunul Dumnezeu.

Sectantii

Patima mâniei

Un călugăr, ce trăia într-o mănăstire şi care era din fire susceptibil şi violent, a luat hotărârea de a trăi în singurătate, căci, îşi spunea el, dacă nu voi avea pe nimeni să mă necăjească şi să mă cert, poate se va potoli şi această patimă a mea.
Dar, pe când stătea el în pustietate, într-o zi, s-a întâmplat ca ulciorul de apă pe care îl aşezase jos, să se răstoarne. El la umplut din nou, dar pentru că aceasta s-a mai repetat de vreo trei ori, a luat ulciorul şi, în mânia sa, l-a trântit de pământ, spărgându-l în bucăţi.
Când şi-a revenit în fire şi recunoscând că mânia îl biruise din nou, şi-a spus: Iată, acum sunt singur şi totuşi mânia iar m-a biruit… Iată, mă voi întoarce din nou în mănăstire şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, voi lupta oriunde împotriva patimii acesteia a mea”.

Vi s-a întâmplat şi dumneavoastră să trântiţi ceva, pentru că...?

Golgota

 

Zorica Laţcu Teodosia

Te vindem iar cu sărutări viclene,
Prin nepăsare oarbă şi prin lene.
Te biciuim cu vorbe de ocară,
Te pălmuim cu ură ca de fiară.

Te adăpăm cu suc de-amărăciune,
Din pofte rele şi din stricăciune.
Te ţintuim pe cruci de nedreptate,
Prin cuiele uciderii de frate.

Iar împletim blestemele de tată,
Să-ncingem, Doamne, fruntea-nsângerată.
Tu iarăşi zici, în blândă rugăminte:
”Nu ştiu ce fac. Îngăduie-i, Părinte”.

MANGAIE-NE, DOAMNE!

Mangaie-ne, Doamne, tu, cununa vietii,
Sfinte, miluieste-ne pe noi,
Vino si ne unge zorii diminetii
Cu Lumina vietii de apoi –
…
Iarta-ne tot raul, da-ne bunatate,
Bunule de suflete Pastor,
Tu esti Viata care viata ne imparte,
Vindeca-ne ranile ce dor –
….
Bunule Parinte, Fiu al celor Sfinte,
Reazama-ne crucea capatai,
Mila da-ne noua, suflet de Parinte,
Si credinta-n Tine, mai intai –
…
Uite, Doamne, cina ce-a jertfit Lumina
Pentru lacomia de arginti,
Mielule pe cruce, n-ai stiut ce-i vina,
Iarta-ne parintii de parinti –
…
Leaga-ne, Prea Sfinte, lacrima de minte,
Inima trezeste-ne-o din somn,
Sa iti fim copiii, tu ne fi Parinte,
Si iubirii, Blandul Nostru Domn –
…
Doamne, o minune, da-ne, rugaciunea
Si rabdarea-n numele Tau Sfant,
Inima cea franta sa iti bea minunea
Fapta sa-ti aduca la Cuvant –
…
Doamne Prea Puternic, suflete cucernic,
Tine-ne ispitele in frau,
Pasii de Lumina sa-ti urmam, si Sfetnic
Vesnic fi in fiii tai de grau –
…
Doamne, ne invata, sa-ti urmam povata,
Scalda-ne in sfantul tau Botez,
Dragostea si mila, Calea Ta si Viata
Sa ne fie dragoste si crez
…
Iti cantam Lumina ce ne spala vina,
Bunule si Sfant Mantuitor,
Mangaie-ne, Doamne, cand ne doare tina,
Si ne e de Tine-atat de dor
…
Suflete, slaveste, Domnul se gateste
Sa iti vina-acum in ajutor,
Suflete mareste si pe romaneste,
Sfintii care vin din viitor
…
Suflete, primeste Domnul Tau, cereste,
Bea din cupa lacrimilor lui,
Rugaciunea-ti fie paine, vin si creste
Slava Tatalui si Fiului
…
Fratilor, din Tata, noi venim in tata,
Si plecam la Domnul intr-un gand,
Sa –si infese turma, pe Lumina, roata
Sa-i mangaie sufletul plapand
…
Fratilor, sa plangem, lacrima cantare
Fie Dumnezeului de Sus,
Slabi de suntem, Doamne, lacrima-nchinare
Fie-Ti, Dumnezeule Iisus

(Liviu-Florian JIANU)

Trei paşi

Tu m-ai chemat când nu eram,
Şi nu ştiam ce har mă cheamă,
Tu m-ai chemat când nu ştiam
Ce este dragostea de mamă.

Când ne-am văzut, m-ai strâns la piept
Cu-n dor nebun, de pus în ramă,
Şi mi-ai şoptit: de când te-aştept,
Copilul meu, nemângâiat de mamă!

Regret c-am mers pe căi deşarte,
Străin de bravi şi căuzaşi,
C-am stat atâta timp departe,
Deşi, eram la doar trei paşi…

Când am făcut, fricos, întâiul pas,
Privindu-mi fraţii uriaşi,
Mi-ai zis, cu bucurie-n glas,
Copilul meu, mai fă trei paşi!

Când am căzut şi m-am rănit,
Împins fiind de cei pizmaşi,
Tu iarăşi, dulce, mi-ai şoptit:
Ridică-te şi fă trei paşi!

Văzându-ne în greu necaz,
Înconjuraţi de mulţi vrăjmaşi,
Din nou ne spune mama azi:
Copiii mei, mai sunt trei paşi!

Vegheaţi copii, vegheaţi mereu,
C-aveţi la ceruri bravi chezaşi,
Iar lângă voi e Dumnezeu,
La mai aproape de trei paşi!

Şi tot ce e proorocit,
Se va-mplini, iubiţi ostaşi,
V-aşteptă cerul, pregătit,
Mai faceţi încă vreo trei paşi!

Nu auziţi din cer cum cheamă
Atâţia sfinţi şi îngeraşi:
Să ascultaţi de-a voastră mamă!
Mai sunt trei paşi, mai sunt trei paşi!

CRUCEA VIETII OMENESTI

Un crestin odinioara
Tot se caina mereu:
Grea mai este Crucea asta
Ce mi-a dat-o Dumnezeu!
Cum o dau nu-mi merge bine,
DE NECAZURI NU MAI SCAP,
Si muncesc din greu ca boul,
Pana cad langa “protap”!
Iaca, altii sunt mai lenesi
Si traiesc mai in belsug,
Numai mie (vorba ceea)
“Boii nu-mi mai trag la jug”!
Si ofta crestinul nostru
Si mereu era cartind:
Nimeni nu putea odata
Sa-l auda multumind.
Insa cel de sus Parinte
Care ajuta pe “misel”
Cautand din cele sfinte
Cercetatu-l-a pe el
Noaptea cand dormea trudit
Si, luand pe om de mana,
L-a urcat pe deal la Schit.
Se facea ca este ziua
Si erau numai ei doi
Intre niste cruci frumoase,
Felurite dupa soi.
Unele erau de aur,
Altele de fier si lemn,
De argint si de arama,
Fiecare cu un semn.
Zice Ingerul atuncea:
“Ia-ti o cruce care vrei!
Numai potriveste-o bine
Si te intoarce la bordei!”
Lacom el apuca in graba
Cea de aur mai intai,
Incepand s-o tabarceasca
Pe voinicii umerii sai.
De prea multa stralucire
Nu te poti uita la ea.
Dar voind ca sa o ridice,
Vede ca-i nespus de grea.
Se mai uita dar, incearca,
Pana ce isi ia de seama
Sa-si aleaga alta cruce-
Tot frumoasa de arama.
Dar in ciuda lui si aceea-
Pentru dansul- este grea,
Cea de marmura mai tare
Cea de fier cam tot asa.
Langa ele mai la vale
Vede sub un copacel
Cruce de stejar usoara,
Numai buna pentru el.
O ridica deci si pleaca,
Iara ingerul pe drum
Il intraba pentru cruce,
Daca-i multumit acum.
“ Slava Domnului raspunde,
Tare-s multumit de ea,
Ca din toate numai asta
Este dupa vlaga mea!”
Ingerul atunci ii zice:
“Omule nemultumit!
Pentru crucea vietii tale
Totdeauna ai cartit!
Astazi te-am adus anume
Ca sa-ti fie tie semn
Ca nici una nu poti duce,
decat crucea cea de lemn.
Asta este “Crucea Vietii”
Data tie de cand esti,
Deci lui Dumnezeu da slava
Si de-acum sa nu cartesti.
Cele de metaluri scumpe
Sunt a oamenilor sfinti
Care sufar pana la sange
Intre grele nevointi.
Iara tu cu saracia
Lesne te vei mantui
Daca vei pazi credinta
Si rabdand, vei multumi!”

Sfantul Ioan Hozevitul de la Neamt