În vremea Sfântului Ioan Gură de Aur (sec. IV) trăia un bogat, care ţinea, împreună cu soţia lui, de erezia lui Macedonie. Odată, ascultând învăţătura sfântului, s-a pocăit şi s-a întors la adevărul Sfintei Biserici. Soţia lui însă, în timp ce din gură mărturisise credinţa ei în ortodoxie, inima ei trăia încă în erezie.
La o mare sărbătoare a Bisericii, când se obişnuia să se împărtăşească mulţi creştini, s-a întâmplat următorul fapt:
Soţia bogatului s-a dus pe ascuns la preoţii ereticilor să se împărtăşească. Dar nu s-a împărtăşit, ci luând în mâinile ei pâinea, a dat-o pe ascuns slugii ei să o păstreze fără ca cineva să-şi dea seama ce a făcut.
(La începuturile creştinismului, creştinii luau Sfintele Taine separat. Adică luau în mâna dreaptă Sfântul Trup şi după aceea, separat, Sângele Mântuitorului. Această ordine s-a schimbat se pare în secolul al VIII-lea, iar astăzi numai preotul se împărtăşeşte cu Sfintele Taine separat.)
Când mai târziu se săvârşea Sfânta Liturghie a ortodocşilor, femeia s-a dus împreună cu bărbatul ei să se împărtăşească. Când a venit rândul ei, a luat Sfântul trup din mâna Sfântului Ioan Gură de Aur, însă nu s-a împărtăşit, ci a luat pe ascuns pâinea ereticilor.
Însă imediat s-a cutremurat de o minune. Pâinea ereticilor s-a transformat în gura ei în piatră. Femeia s-a înfricoşat. Cu o voce tare a povestit tuturor întâmplarea şi a crezut din tot sufletul în Biserica Ortodoxă. Sfântul Ioan Gură de Aur a aşezat acea piatră în chivot ca să amintească minunea.