"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut...

Motto:"De ziua lui,
A marelui
Vasile,
Îmi amintesc de vremuri trecute,
De vremuri acum mute,
De vremuri despre care acum, pot să vă povestesc,
Cum e și firesc,
Despre bunica mea,
Draga de ea."
Dumnezeu s-o odihnească
Pe bunica mea,
Acolo unde a plecat
În alt tărâm minunat.
Ea îmi spunea și cânta așa:
"Du-te Glută pe Vale-afundă,
Că vine Pila cu Pilau,
Să ducă supărările,
Să sece bolile!"
Bunica mea,
Mă iubea,
Și mereu îmi cânta
Cât era de lungă ziua.
Bunica mea,
Mă dansa,
În soba mare în care ardea
Focul în șpoiertul unde cocea
Colacul, ce era plăcerea mea.
Pâine și cârnați afumați
Ne dădea bunica mea,
De câte ori iarna, o colinda
Toată nepoțimea,
Ce-i umplea avlia,
Ce-i lumina, fața de bucurie
Și-i creștea inima de fericire si mândrie.
Bunica mea,
Draga de ea,
Dintre toate bunicile mele
Pe ea am iubit-o și dincolo de rele,
În toate zilele mele.
Era o femeie simplă și needucată,
Dar era atât de minunată!
Era veselă și muncitoare,
Mereu se trezea cu soarele-răsare.
Când pe Roza o mulgea,
Cu mine se juca,
Când îmi dădea
Laptele a bea,
Și mă stropea pe față,
Să-mi dea o noua și frumoasă zi din viață.
Bunica mea,
Draga de ea,
A dus o viață grea,
Dar nu se lăsa
Copleșită de ea!
Era veselă mereu,
Oricât îi era de greu.
Mă punea să-i cânt,
La capăt de rând,
Atunci când
Săpa sau plivea,
Grăgina ce o avea.
Bunica mea,
Draga de ea!
Bunica mea,
Simplă cum era,
Mă învăța.
Și doar acum am aflat,
Câte lucruri minunate m-a învățat.
Ea îmi spunea
Despre sarea
Cea bună sau rea,
Ce fără de preț era.
Sarea fără de care
Nici o mâncare
Nu e bună sub soare.
Sarea care, de blesteme ne păzea
Și lua tot răul cu ea.
Bunica mea,
Draga de ea!
În ograda sa,
Bunica mea,
Avea,
O mulțime de hoare,
Care mai de care,
Și pe toate le numea
Bunica mea.
Hoarele și le iubea
Bunica mea.
Iar hoarele o ascultau,
Și așa cum vroia ea făceau.
Ograda ei era o lume și o împărăție minunată,
De Preaînalt dată și lăsată,
De mulți neștiută și neaflată.
Era o împărăție
Plină de iubire,
Și nu știu unde a plecat fără să știe,
Spre veșnicie,
Cu bunica mea cu tot.
Era atunci când bunica a zburat
Spre locul unde de demult a plecat.
Bunica mea,
Draga de ea,
Ce dor mi-e acum de ea!
Pe bunica mea Mama Gia,
O chema.
Era mama-pământ,
Loc minunat de legământ,
Atât de sfânt!,
În Cerneteazul, sat minunat,
În care într-un timp m-am aflat.
Ca în orice alt sat de neuitat,
De unde timpul nu a plecat,
Ci a încremenit și pe loc a stat.
Era împărăția ei și a mea, vrajită,
Și mă simțeam acolo atât de ocrotită și împlinită,
Încât cât era ziua de mare,
Mereu zburam și cântam sub soare!
Bunica mea,
Draga de ea,
Ce minunată era!
Bunica mea,
Ce tânără era,
Și ce forță zăcea
Și avea în ea!
Era slabă toacă,
Dar ziua și viața-i a dansat-o parcă în joacă.
Bunica mea,
Ce minunată era!
Bunica mea,
Draga de ea,
Acum, scriind, am plâns după ea.
Ce dor îmi e acum după ea!
Ce dor îmi e de Draga de Bunica mea!
Bunica mea.
Ce mult aș vrea
Să semăn cu ea!
Acum plâng după bunica mea,
Plâng după copilaria mea!Nesselwang, 02.01.2023, ora 4,40÷5,03căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Păcatul indiferenţei - Pilda numărul 34

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

S-au întâlnit într-o după-amiază, pe uliţa unui sat, preotul din partea locului şi un ţăran din parohia sa. Cum l-a văzut, părintele l-a întrebat:
- Ieri dimineaţă am întâlnit doi săteni ce se certau dintr-o pricină oarecare şi am reuşit în cele din urmă să îi împac. Am văzut că tu ai trecut pe lângă ei fără să-ţi pese şi ţi-ai continuat liniştit drumul. Cum este posibil aşa ceva ? Crezi că ai făcut bine ?
- Părinte, i-a răspuns omul, eu nu prea cred că este important ceea ce fac. Dumnezeu este puternic şi dacă vrea să mă mântuiască mă va mântui, iar dacă nu vrea să mă mântuiască, atunci aşa va fi, indiferent de ce-aş face eu.
- Vai, fiule, cum poţi să vorbeşti aşa ?! - i-a răspuns cu blândeţe preotul. Ia spune-mi, de unde vii tu acuma cu sapa în spinare ?
- Păi, cum de unde, părinte ? De la câmp. Muncesc acolo de azi de dimineaţă. La cât m-am străduit, sper din tot sufletul ca Dumnezeu să-mi dea o recoltă bună.
- Nu crezi că este la fel, fiule, şi cu viaţa şi cu păcatele tale ? De ce te duci să munceşti la câmp ? Dacă Dumnezeu vrea să ai o recoltă bună, o să le găseşti de-a gata pe toate, dacă nu vrea, de ce te mai osteneşti ? Ţi se pare firesc ?
- Nu, părinte! Dacă nu muncesc, cum aş putea să am de-ale gurii ?
- Aşa este, fiule, dacă munceşti cu drag, Dumnezeu îţi ajută şi obţii o recoltă bună. E, tot aşa, dacă trăieşti fără păcat, purtându-ţi şi ţie de grijă, dar şi celor din jurul tău, atunci Dumnezeu se îndură şi, chiar dacă ai mai greşit în viaţă, îţi iartă păcatul, iar la Judecată vei fi mântuit.
Aşa cum buruienile năpădesc o grădină neîngrijită, tot astfel păcatele pun stăpânire pe sufletul omului rău. După cum vei căuta tu ca aceia din jurul tău să aibă linişte şi bucurie, să aibă credinţă şi speranţă în mântuire, tot astfel va căuta şi Dumnezeu ca şi tu să ai parte de toate acestea.
Să nu mai faci niciodată ca ieri! Dacă poţi să ajuţi pe cineva, chiar şi cu un sfat sau cu o vorbă bună, fă-o numaidecât, fiindcă trebuie să fim atenţi la tot ce întâlnim în viaţă, căci lumea toată este grădina de care noi toţi trebuie să avem grijă.
“Numai cine îşi iubeşte aproapele, Îl iubeşte pe Dumnezeu” - Sfânta Scriptură