LUPUL ȘI OILE (fabulă de Diana Sava Daranuța)

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

– Sunt cu voi! le zise lupul
Oilor în adunare.
Eu de azi îmi schimb statutul –
Mă declar: smerită „OAIE!”

Simt că inima îmi bate
Doar la unison cu voi
Și visez eu zi și noapte
Să mă fac cioban la oi!

Stâna voastră îmi e dragă,
Frații mei și dragi surori,
Vă prezint o listă-ntreagă
De principii și valori!

Eu sunt calea voastră bună,
La-ndoială nu mai stați,
Să luptăm toți împreună
Cu dușmanii cei colțați!

De aveți vreo întrebare,
Eu vă rog, nu ezitați,
Chiar acum la încercare,
Să mă puneți, dragi fârtați!

Dacă vreți, vă scriu pe foaie,
Nu gândiți că dau din fleancă!
Pot să-mbrac cojoc de oaie
Și să-mi pun la gât talancă!

Eu vă zic, că nu-i minciună –
Martor cerul și pământul,
Că în nopțile cu lună
Doar la voi îmi este gândul!

– Măi, ce bine-i zici matale,
Un berbec bătrân îi zise,
Am și eu o întrebare,
La mesajele transmise!

Dar mai înainte, frate,
Hai, să ne-așezăm la masă,
Să mâncăm pe săturate
Iarbă verde și mustoasă!

Printre oi se-așază lupul
Se apleacă, se îndoaie,
Încercă să pască iarbă,
Dar degeaba, că nu-i oaie...

– Totuși, care-i întrebarea,
Se-arătă el indignat,
Că n-am timp de sărbătoare,
De băut și de mâncat...

Și berbecul îi răspunse:
– Văd că nu îți place iarba...
Dar, când foamea te-a ajunge,
Ce-o să faci? Vei suge laba?

Poți să-ți pui la gât talancă,
Poți să-mbraci cojoc de oaie,
Dar nu s-a văzut vreodată
Lupul să mănânce paie...

Și-apoi, firea ta colțată
Va ieși la prima foame...
Pleacă, lup hain îndată,
Cât nu te-am luat în coarne!

Care e aici morala?

De când lumea e făcută,
Mulți se văd stăpâni la oi...
Și conduc adesea turma
Cei cu colții de lupoi...

Autor: Diana Sava Daranuța
Din volumul ”Fabule”, 2021

Adevărul si bunătatea!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un om gospodar avea un singur fiu.

 
El a înfiat un sărac, si a început să -l privească la fel ca pe un fiu de sânge. La cel înfiat a venit într -ascuns un vrăjitor negru, si l-a înduplecat să fugă din casa binefăcătorului său, făgăduindu-i că prin vrăjile sale îl va ajuta să dobândească mai mare slavă decât slava aceluia. Astfel înduplecat, cel înfiat a căutat să plece de la binefăcătorul său. Acela îsi dăduse seama de toată urzeala, însă nu s-a împotrivit, ci l-a lăsat pe fiul său de suflet să facă ce dorea. Dar i s-a făcut milă si, la despărțire, i-a dat fiului de suflet o pungă închisă, plină cu aur si cu pietre scumpe. Si s-a dus de la el cu lacrimi în ochi.
Așadar, acel sărac a purces la drum -- numai că vrăjitorul negru nu doar că nu l-a ajutat pe călătorul singuratic, ci,dimpotrivă, trimitea rudele sale negre în calea lui ca să -l jefuiască.

 
Văzându-se în primejdie, săracul se răscumpăra din mâinile tâlhărilor cu aur si cu pietre scumpe; se ruga doar să nu -i i-a punga.

Astfel călătorind, cădea mereu dintr -o cursă a negrilor în alta. Si se răscumpăra mereu cu aur si cu pietre prețioase, până ce punga i s -a golit de tot. Atunci i s-a înfățișat însusi vrăjitorul negru. Când l-a văzut, săracul i-a cerut ajutorul ca unui prirten, dar vrăjitorul negru s-a arătat deodată cum era de fapt: cel mai mare tâlhar.

 
Scrâșnind din dinți, i-a înhățat punga, încercând să i-o smulgă din mâini.

 
Între timp, gospodarul privea din depărtare ce se întâmplă cu fiul lui de suflet. S-a înduioșat de soarta lui si l-a trimis pe fiul său cel unul-născut să -l mântuiască de la pieire pe sărac. Fiul a ajuns în ultima clipă când săracul era deja istovit în lupta pentru pungă. L-a lovit pe vrăjitorul negru si l-a rănit de moarte, iar săracului i-a umplut iarăsi punga cu aur si pietre scumpe, spunându-i să se întoarcă degrab acasă, unde îl așteaptă tatăl gospodar.

 
Înțelegeți această pildă? Gospodarul e Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu este Iisus Hristos. Cel înfiat este Adam si neamul lui. Vrăjitorul negru este satana. Punga legată la gură e trupul omenesc. Aurul si pietrele scumpe închipuie sufletul omenesc, care e dăruit cu darurile lui Dumnezeu cele bogate.
Îndepărtîndu -se în chip necugetat de Dumnezeu, neamul omenesc si-a pierdut treptat toată bogăția duhovnicească si a rămas numai cu viața sa trupească. Când satana a încercat să si-o însușească si pe aceasta pentru a nimici astfel deplin lucrul Domnului, S-a arătat în lume Fiul lui Dumnezeu.
El l-a rănit de moarte pe satana, iar după ce l-a rănit si l-a făcut neprimejdios, l-a aruncat în adâncul iadului. Si în viața trupească a omenirii a insuflat iarăsi suflet viu si l-a umplut cu darurile dumnezeiești. În același timp a poruncit neamului lui Adam să se întoarcă cu noua bogăție în casa Tatălui ceresc.

 
Sf. Nicolae Velimirovici, Adevărul si bunătatea!