SĂ PRIVIM ÎN SUS!

(istorioară pentru copii mici și mari)
de Preot Sorin Croitoru

Un țăran și-a luat băiatul
Să-l ajute ca să fure
Cucuruzi de pe ogorul
Ce era lângă pădure..

Își făcuse bine planul
Badea-al nostru cel ursuz:
"Plodul o să-mi stea de pază
Cât fur eu la cucuruz".

Deci în seara cu pricina
Mai devreme s-au culcat,
Iar în miez adânc de noapte,
De la somn s-au ridicat.

Când ajunseră pe câmpul
Plin de galbenii știuleți,
Încruntat, îi zice tatăl
La copilul cel isteț:

"Ni' la mine măi băiete,
Dacă vezi pe cineva
Că se uită spre căruță,
Fluieri ca o cucuvea"!

A plecat țăranu-'n holdă
Și pe adunat s-a pus,
Iar copilul cam cu teamă
Se uita mereu în sus..

Deci țăranul nostru lacom
Nici prea bine nu-'ncepu,
Că își auzi băiatul:
"Cucuvau!" și "Buhuhu"!

Într-o clipă se-'nspăimântă
Și o rupe la picior.
Ajungând lângă căruță,
Îl întreabă pe fecior:

"Zi copile cin' ne vede,
Că nu văd pe nime' eu"!
Dar băiatul zise-'n șoaptă:
"Ba ne vede.. Dumnezeu"!

Auzind răspunsul ăsta,
Tatăl foarte năucit
Murmură ca pentru sine:
"Doamne, mult am mai greșit"..

Deci urcându-se-'n căruță,
Fără cucuruz s-au dus,
Iar istoria ne-'nvață
SĂ PRIVIM MEREU ÎN SUS!

Suflet întunecat

Într-o iarnă grea, un călugăr a plecat din mănăstire spre satul de la poalele muntelui, să vadă de sănătatea unui copil pe care boala îl ţintuise la pat. La marginea pădurii, a găsit, căzut în zăpadă, un cerb mort de foame şi frig, dar şi-a continuat drumul. Ajuns în casa băiatului, 1-a chemat pe tatăl acestuia şi i-a spus:- Am găsit, nu departe de aici, un cerb pe care frigul şi foamea 1-au răpus.
Haide să îl iei şi veţi avea hrană pentru o vreme!
Bucuros, omul i-a mulţumit călugărului şi 1-a urmat la locul cu pricina. Lângă cerbul mort însă, zăcea acum un lup, care, găsind între timp animalul, îl devorase. Neştiind să se oprească la timp, mânat doar de o lăcomie exagerată, lupul mâncase mult mai mult decât i-ar fi trebuit şi decât ar fi avut nevoie. Acum zăcea mort, ucis de propria lui lăcomie.
Văzând toate acestea, călugărul îi spuse ţăranului:
- Vezi tu, unii sunt asemenea cerbului, răpuşi de griji şi nevoi, de lipsuri şi
greutăţi. Sufletul lor se întunecă şi "îngheaţă" în atâtea necazuri. Aceştia uită de Dumnezeu şi de cele sfinte, furaţi de viaţa grea pe care o trăiesc, când doar credinţa le-ar mai putea încălzi sufletul. Numai dragostea şi mila lui Dumnezeu îi pot întări; nu trebuie decât să le caute, însă alţii - vai de aceia! - sunt asemenea lupului. Au ce le trebuie, au chiar mai mult decât le-ar trebui şi, cu toate acestea, sunt şi ei morţi sufleteşte. Trăiesc doar pentru ei, când ar putea să dea şi altora. Sufletul lor este "îngheţat" de egoism, întunecat de lăcomie. Vai de ei, căci păcatul lor este cu atât mai mare! Să fii copleşit de greutăţi este o neputinţă, însă să fii doborât de plăceri este o ruşine! La Judecata ce va veni curând, va fi rău de sufletul îngenunchiat de greutăţi, dar va fi vai şi amar de sufletul îngenunchiat de plăceri.

"Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile, vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită. E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi, cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte. "
(Sfântul Vasile cel Mare )