.jpg)
La o mânăstire frumoasă din Moldova veneau mereu în vizită pelerini din toată ţara. Într-un cerdac la o chilie de lemn stătea un monah bătrân şi binecuvânta pe aceştia şi dădea cuvânt de folos oricui cerea de la dânsul.
Într-o zi se abătu pe la acest monah o familie venită în pelerinaj – soţul, soţia şi cei doi copii ai lor. Soţia foarte evlavioasă merse la părinte şi primi binecuvântare împreună cu copii, iar soţul stătea un pic retras fiind necredincios şi chiar împotriva acestor gesturi de evlavie faţă de un om.
Femeia zăbovi puţină vreme alături de bătrânul monah, încercând să afle de la dânsul cum să-l îndrepte şi pe soţul ei pe calea credinţei.
La un moment dat soţul nervos, pentru că el venise în pelerinaj doar ca simplu turist, merse spre părintele bătrân cu gândul de al ispiti şi a-i pune într-o lumină proastă întreaga credinţă. Şi zise monahului:
- Auzi bătrâne! Spune-mi te rog frumos, Dumnezeul ăsta al vostru, care-L tot propovăduiţi şi cu care prostiţi lumea, ar putea să creeze ceva atât de greu încât El însuşi să nu poată ridica?
Bătrânul zâmbi cu faţa-i senină şi răspunse necredinciosului bărbat:
- Dumnezeul Cel Adevărat, este un Dumnezeu al iubirii, nu creează lucruri abstracte, toate au un rol în lumea asta. Priveşte Universul şi minunează-te de el! Toate se mişcă într-o armonie perfectă. Dumnezeu este armonie, El aduce pacea, bunătatea, înţelegerea şi tot binele din lumea aceasta. Răul nu este creat de Dumnezeu. Acolo unde apare răul înseamnă că nu există binele. De ce? Pentru că pe om l-a făcut liber şi-i respectă libertatea. Avem un Dumnezeu tandru şi iubitor şi am putea spune că e atât de gentil, încât nu intră în sufletul omului cu bocancii.
- Vezi, zise bărbatul necredincios, i-am spus eu nevestei mele că sunteţi nişte înşelători şi vrăjiţi lumea cu limbajul ăsta sofisticat! Eu ţi-am pus o întrebare şi tu ai ocolit răspunsul precum politicienii.
- Frăţia ta nu m-a lăsat să termin! Eu încercam să-ţi explic câteva lucruri despre Dumnezeu, înainte să-ţi dau răspunsul. De aceea ţi-am spus că Dumnezeu nu face lucruri nesăbuite. Tu mi-ai pus o întrebare prin care încerci să mă ispiteşti!
- Gata m-am lămurit, bătrânule, nu eşti capabil să-mi răspunzi şi te-ai făcut de râs şi faţă de copii aceştia care aşteptau şi ei un răspuns concret de la mata. Adunaţi în jurul vostru toţi proştii şi toţi naivii, ca să-i păcăliţi voi! Dacă vine unul mai deştept, aşa ca mine, gata vă pune cu botul pe labe!
Monahul cu faţa senină şi zâmbitoare spuse:
- Da, Dumnezeu poate să creeze ceva ce nu poate ridica!
- Ha, ha, ha! Auzi un Dumnezeu care poate face ceva pe care nu poate ridica! Şi ce ar putea face el aşa de greu să nu poată ridica? Te rog să-mi răspunzi, să văd şi eu cât e de slab!
Atunci bătrânul monah zâmbind răspunse necredinciosului:
- Un prost ca tine, nu poate ridica! Dumnezeu te-a făcut, ţi-a dat inteligenţă, raţiune, suflet viu, sănătate şi tot ceea ce-ţi trebuie să poţi răzbi în viaţă şi să-L recunoşti ca şi Creator al tău. Vrea să te ridice din prostia în care zaci, şi nu poate pentru că tu nu vrei. El îţi respectă libertatea şi nu te ridică cu forţa. Iar tu eşti atât de prost şi greu la minte, că nu te poate ridica.
Atunci copii au început să râdă, şocaţi fiind de înţelepciunea monahului şi de felul în care l-a ruşinat pe tatăl lor necredincios. Ruşinat omul necredincios zise bătrânului:
- Vreau părinte să stăm de vorbă! Aveţi timp şi pentru mine?!?!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.