Odată, la Sf. Liturghie a intrat în biserică un tânăr desculţ, cu hainele prea mari pentru el şi pătate cu mâncare. Şi-a căutat un loc să se aşeze, dar nu a găsit, iar credincioşii nu s-au îngrămădit puţin pentru a-i face loc. Tânărul, mergând până în faţă în căutarea unui loc, a ajuns în faţa pupitrului de la care preotul rostea Evanghelia şi s-a aşezat pe podea. Abia atunci s-a îndreptat spre el unul din veteranii consilieri ai bisericii. Era un om în vârstă care mergea cu un aer de demnitate, eleganţă şi de autoritate.
Credincioşii se gândeau: nimeni nu-l poate acuza pe acest bătrân, care e un model de corectitudine, că îl va da afară pe tânărul ireverenţios. Preotul tocmai terminase de citit Evanghelia. S-a făcut linişte. Se auzea doar zgomotul făcut de bastonul bătrânului. Şi când acesta a ajuns la tânăr, s-a întâmplat un lucru extraordinar. Acel bătrân atât de demn a pus bastonul pe podea şi apoi, cu greutate, s-a aşezat lângă tânăr, pentru ca acesta să nu mai fie singur acolo pe toată durata Sf. Liturghii. Preotul şi-a început predica astfel:
“Ceea ce vă voi spune acum veţi uita, dar ceea ce tocmai aţi văzut sper să nu uitaţi niciodată şi să faceţi la fel!”
sursa
**********************
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.