Socrate și mantaua murdară

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au impiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o zi, cineva l-a insultat grav pe Socrate în public, strigând în piață:
- Ești un bătrân, un ticălos, irelevant și băutor!
Socrate nu răspunse, doar zâmbise, clătinând din cap.
Un aristocrat bogat cunoscut lui Socrate, văzând această scenă, l-a întrebat pe Socrate:
- Cum poți tolera astfel de insulte? Nu te simți aiurea?
Socrate a zâmbit din nou și a spus: „Vino cu mine”.
Cunoscutul său l-a urmat într-un depozit vechi și prăfuit. Socrate a aprins o torță și a început să caute în jur, până a găsit o manta inutilă, zdrențuită și perforată. El i-a dat-o bărbatului și a spus: „Poartă-o, ți se potrivește.”
Omul s-a uitat la mantaua zdrențuită și a spus indignat:
- Ești bine, Socrate? Voi purta această cârpă?!Și a aruncat mantia înapoi spre el.
„Vezi”, i-a spus Socrate, „bineînțeles că nu ai fost de acord să porți o mata murdară. În același mod, nu m-au atins cuvintele prostești și murdare pe care le-a spus acel om.
„Când cineva îți dă ceva ce nu îți dorești și tu nu-l accepți, cui aparține darul respins?”
A fi afectat și supărat pe cel care îți adresează insultele, înseamnă a accepta să porți zdrențele aruncate asupra ta de alții.

Statuia fără cap

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-un orăşel din sudul Franţei se află o statuie fără cap. La întrebarea care este istoricul acestei statui şi de ce nu are cap, ghidul răspunde: Este vorba de un preot care a dovedit că secretul spovedaniei nu poate fi divulgat sub nici o formă.
Şi iată cum:
Acest preot a fost acuzat într-o zi că a ucis un om. Poliţia a dovedit că la locui crimei nu s-a aflat decât el. A fost judecat şi cu toate că era nevinovat, a fost decapitat în faţa conducătorilor săi.

După o perioadă de timp, în faţa judecătorului s-a prezentat o femeie, care i-a zis: „Eu am ucis pe omul acela pentru care l-aţi decapitat pe preot. Mă mustră conştiinţa şi nu mai pot rezista. De aceea am venit să vă spun adevărul. Şi încă acesta nu este totul. Cu o seară înainte de a fi decapitat, am mers la preot şi i-am spus, la spovedanie, că eu l-am omorât pe acel om. În ziua procesului putea să mă pârască, dar a preferat să moară fără să divulge ceea ce-i spusesem eu la spovedanie.

În amintirea preotului martirizat fără de voie locuitorii orasului au ridicat o statuie care îl înfățișează pe preot fără de cap.

Greu cuvânt și mare taină aici. Mântuitorul Însuși ne-a spus: „Va da frate pe frate la moarte şi tată pe fiu şi se vor scula copiii împotriva părinţilor şi-i vor ucide și veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până în sfârşit, acela se va mântui.”
Evanghelia după Matei X, 21-22

Cu atât mai mare jertfa celui care va acoperi păcatul fratelui spre mântuirea lui. Și aici nu mă refer la păcate asemenea celui din pildă, ci la păcate mici, care adesea sunt judecate și osândite,de noi.

crestinortodox.ro

Ceasul mântuirii

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt, acoperit de păduri, trăia odată, un călugăr bătrân, căruia I se dusese vestea pentru înţelepciunea sa. Într-o dimineaţă, a venit la el un tânăr şi l-a întrebat:
- Sfinţia ta, am auzit că, pentru a ne mântui, trebuie să ne căim, să ne pară
rău de toate păcatele ce le-am săvârşit de-a lungul vieţii. Dar, părinte, cât trebuie

noi să ne căim?
- Fiule, este de ajuns dacă te căleşti o singură clipă, înaintea morţii.
- Atât de puţin, părinte?
- Da, fiul meu!
- Dar, de unde să ştiu eu când se apropie ceasul acela?
- Moartea poate veni oricând, aşa că aşteapt-o pregătit, m orice moment să
te poată găsi cu smerenie şi căinţă în suflet.

Dumnezeu este bun şi iertător. Cine regretă din suflet pentru greşelile sale şi caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viaţă frumoasă şi de liniştea sufletului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viaţa veşnică.
"Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi
oriunde şi oricând." (Fericitul Augustin)

Cei doi călugări...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Se spune că odată, doi călugări au vrut să treacă peste un râu nu prea adânc, dar peste care nu se afla niciun pod. Pe mal, o tânără fată nu îndrăznea să se încumete în lupta cu apa. Văzând-o, unul dintre călugări a luat-o în braţe, a trecut-o pe celălalt mal, apoi şi-a văzut mai departe de drum. Cel de-al doilea călugăr nu i-a spus nimic, dar spre seară, când au ajuns, în sfârşit, între zidurile mânăstirii, a răbufnit:
– Cum este posibil să ridici în braţe o fată, când noi, călugării, nu avem voie nici măcar să le privim?
Liniştit, celălalt i-a răspuns:
– Eu am lăsat fata acolo, tu, însă, o mai porţi şi acum cu tine.

„Dumnezeu nu se uită la binele ce l-ai făcut şi la cum arată acest bine, ci la intenţia cu care l-ai făcut” – Sfântul Ioan Damaschin. Amin! 
sursa:    Grupul Psaltic Martyria

Starețul, bunătatea și fericirea raiului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un stareț bătrân, foarte înaintat în vârstă și bolnav, aproape pe moarte, se ruga și vorbea în sufletul lui cu Dumnezeu. Își cerceta cu amănunțime trecutul și mersul duhovnicesc spre dobândirea roadei Duhului Sfânt. Primise de la Bunul Dumnezeu multe daruri, cel al înainte vederii, al blândeții, al dreptei socotințe și multe altele și cu toate acestea se gândea că n-a făcut în viață mai nimic bun.

Glasul lui Dumnezeu însă îi descoperea frumoasa lui trăire. La un moment dat gândul lui merse spre ucenicii mânăstirii pe care o păstorise și se gândea că dacă pe aceștia nu i-a povățuit cu dreaptă socoteală spre dobandirea iubirii desăvârșite, nici el nu se va mântui. 

Glasul lui Dumnezeu în conștiința sa însă îi spuse că abia atunci când ucenicii săi vor face la fel ca el, atunci și ei vor dobândi mântuirea.
În clipele acelea intră in chilia bătrânului un mirean ce locuia prin preajma mânăstirii și care avea mare evlavie la dânsul, cu un castronaș cu câteva fructe, spre mângâierea bătrânului și a bolii de care era răpus. Bătrânul primi cu dragoste fructele, iar mireanul ca să nu-l obosescă prea tare plecă la casa lui. La scurt timp un călugăr a venit în chilie să-l mai cerceteze pe bătrân. 

Bătrânul gândindu-se că nu mai are mult de trăit dădu castronașul cu fructe călugărului care-i purta mereu de grijă. Ucenicul primi cu dragoste fructele ca să-l facă fericit pe bătrân, dar când ieși din chilie nu îndrăzni să mânânce din ele considerându-se nevrednic de o așa pomană și se gândi să-i ducă călugărului care asuda din greu la munca câmpului.

 Acela primi la rându-i cu toată dragostea fructele, dar după ce fratele a plecat, el nu s-a înduplecat să le mănânce, gândindu-se că cel care muncește la animale are mai multă nevoie pentru că stă în mirosul acela urât. Așa că s-a dus la celălalt să-i dea. 

Acela și el a primit cu dragoste, dar nici el nu a mâncat și l-a dus altuia care era foarte slăbit de o boală pe care o trecuse cu greu. Întâmplarea face că aceste fructe s-au plimbat pe la toți călugării acelei mânăstiri și niciunul n-a mâncat, ci a dat fratelui mai departe. Ultimul care a primit fructele s-a gândit la bătrânul stareț și le-a dus lui. 

Când a intrat călugărul cu fructele în castronaș să i le aducă în dar, un glas tainic al lui Dumnezeu a spus bătrânului că acum poate muri liniștit pentru că ucenicii săi au împlinit cu prisosință iubirea aproapelui.
Astfel bătrânul și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu, fericit că nevoința vieții sale a avut roade vrednice la Dumnezeu.

PROFESOARA ATEE

O tanara profesoara cu vadite principii liberale, le spune la micutii sai elevi faptul ca ea este atee... apoi ii intreaba daca si ei sunt atei, iar care sunt sa ridice mana! Copii nestiind ce inseamna cuvantul ateu si ca sa o maguleasca pe profesoara, toti ridicara mainile sus... cu exceptia unei fetite. Profesoara o intreba:
- Tu nu esti atee?
 - Nu! raspunse fetita
 - Dar ce esti?
 - Eu sunt crestin ortodoxa, mama e crestin-ortodoxa, tata e crestin ortodox, la fel si bunicii si strabunicii nostri.

 - SI DACA MAMA SI TATAL TAU ERAU IDIOTI, TU CE ERAI? intreaba iritata profesoara - ERAM ATEE, ii raspunse zambind fetita.

SUFLET CURAT

Într-o şcoală, la ora de religie, profesorul le vorbea elevilor despre nemurirea sufletului.

Văzând chipurile nedumerite ale micuţilor, domnul profesor scoase un ceas mare de masă şi îl arătă tuturor:
- Vedeţi cum merge acest ceas ? Ca şi un om care trăieşte, tot astfel ceasul ticăie şi rotiţele lui se învârt.

După aceea, a pus ceasul pe catedră, i-a demontat cu grijă carcasa de metal şi a scos mecanismul plin de rotiţe mici, ce continuau să se învârtă.

- Vedeţi, chiar dacă am scos motoraşul din carcasă, el continuă să meargă. Tot aşa şi sufletul, când părăseşte trupul, după moarte, continuă să trăiască. Sufletul este nemuritor şi, de aceea, trebuie să ne îngrijim nu doar de trupul nostru, ci şi de suflet. Aşa cum aveţi grijă să nu vă murdăriţi hainele sau să nu vă răniţi lovindu-vă, tot aşa trebuie să fiţi mereu atenţi ca nici sufletul vostru să nu se “murdărească” de păcate sau să fie doborât de ispite şi neputinţă.

Sufletul trebuie să fie mereu curat, fără răutate şi fără păcat, fiindcă doar aşa el poate primi lumina binecuvântată a dragostei dumnezeieşti. Doar aşa sufletele noastre pot iubi şi pot fi iubite...

“Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu, iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul.” - Sfântul Ioan Gură de Aur

Rugaciunea superficiala

FIE DOAMNE MILA TA SPRE NOI, ASA CUM AM NADAJDUIT INTRU TINE! BINECUVANTEAZA-NE DOAMNE SI NU NE PEDEPSI PENTRU PACATELE NOASTRE... 

Gheorghe l-a intrebat intr-o zi pe vecinul sau daca Il iubeste pe Dumnezeu. Vecinul a raspuns afirmativ. Gheorghe a continuat: - Te rogi din toata inima Lui? - Sigur, de fiecare data cand ma rog, sunt cu gandul numai la El, a marturisit vecinul. Atunci Gheorghe a spus: - Vecine, daca vei reusi sa rostesti "Tatal nostru“ fara sa te gandesti si la altceva, iti daruiesc calul meu. Pe la jumatatea rugaciunii, vecinul a grait: - Imi daruiesti si saua? - Nici calul, nici saua, pentru ca in loc sa fii cu luare aminte la rugaciune, te-ai gandit la cal

Din viaţa Sfântului Eftimie cel Mare

        În Mânăstirea Sfântului Eftimie din Palestina era un călugăr de la Roma cu numele Emilian; acesta din tinereţile lui avea viaţă cu fapte bune, era curat la trup şi foarte cumsecade şi înţelept. Pe acest frate monah l-a pizmuit diavolul şi într-o duminică i-a dat mare război trupesc, şi nemaiputând răbda ispita, primea în mintea lui acele gânduri spurcate şi se învoia îndulcindu-se de ele. Şi când s-a dus noaptea în Biserică pentru a citi utrenia, Sfântul Eftimie s-a întâmplat să fie lângă acel frate care avea războiul trupesc şi simţea că ieşea mare putoare de la acel frate. Sfântul a înţeles ispita vrăjmaşului şi certându-l, duhul cel necurat, duşmanul omenirii l-a aruncat pe acel frate la pământ, muncindu-l. Şi el văitându-se şi plângând scotea spume din gură. Atunci Sfântul a poruncit să aducă lumină că era noapte şi întuneric, şi zise către ceilalţi părinţi: „Vedeţi fraţilor pe acesta care are fapte bune şi e curat din tinereţile lui, cum se tăvăleşte acum pe pământ la picioarele noastre, vedere jalnică şi de plâns, numai că a primit gândurile cele spurcate în mintea lui. Deci să ia seama bine fiecare şi să se împotrivească gândurilor celor spurcate, şi să le gonească din mintea lui, chiar de la început când nu au mare putere. Iar dacă le primim cu bună plăcere îndulcindu-ne, măcar că nu ne apropiem de trupul altuia, dar cu sufletul am curvit, după cum zice la Sfânta Evanghelie, şi ca cei prea curvari ne vom osândi în ziua aceea a judecăţii, când cele ascunse şi cele nepricepute se vor descoperi“.

CE VORBIM

COPILUL CU UMBRELA