Încredere

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Un om călătorea pe un drum de ţară, împreună cu soţia sa. Obosiţi de atâta mers şi văzând că îi prinde noaptea pe drum, cei doi călători au vrut să tragă la un han. Dar hangiul, om rău, a refuzat să-i primească, spunându-le că nu mai are camere libere. Nevasta omului s-a arătat nemulţumită. - Ei, lasă, femeie, a încercat să o liniştească omul, lasă, că ştie Dumnezeu ce e mai bine!

- Mai, omule, zise atunci femeia sa, dar ce poate fi bine când, uite! - nu avem unde sta peste noapte?!
În sfârşit, au plecat mai departe şi, spre bucuria lor, au întâlnit un ţăran, om sărac, dar bun la suflet.
Văzând că i-a prins noaptea pe drum, ţăranul i-a primit cu drag în căsuţa lui.

Dar a doua zi dimineaţa, când au vrut să plece mai departe, ţăranul le-a dat o veste uluitoare celor doi călători: peste noapte, hanul fusese atacat de hoţi, care îi jefuiseră pe toţi călătorii. - Vezi, i-a mai spus omul femeii - trebuie să avem încredere în felul în care Dumnezeu le rânduieşte pe toate.
Ţii minte ce ţi-am spus aseară? "Lasă, ştie Dumnezeu ce e mai bine".


"Fără nicio îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre mai bine decât am putea-o face noi înşine".

Glasul iertării

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                     


Un călugăr a fost nevoit a merge într-o bună zi într-un oraş mare, însoţit fiind de o rudenie a sa.
În mijlocul vacarmului citadin monahul a pretins că a auzit un greiere, deşi tovarăşul său de drum nu l-a crezut.

Trecând strada şi căutând atent sub un copac, călugărul a găsit greierele, spre stupefacţia rudei sale.
– Trebuie că ai un auz supraomenesc!
– Nu. Urechile mele nu sunt diferite de ale tale. Totul depinde însă de ce asculţi cu ele.
– Nu se poate! Eu n-aş putea auzi un greiere în acest zgomot!
– Depinde de ceea ce este important pentru tine. Să facem o demonstraţie.
Apoi monahul a scos cateva monede pe care le-a lăsat să cadă discret pe asfaltul trotuarului. Pe dată, cu tot zgomotul asurzitor al oraşului, toţi oamenii dimprejurul lor şi’au întors capetele speriaţi că banii căzuţi erau ai lor.
– Înţelegi acum? Totul depinde de ceea ce este important pentru oameni… Dacă privim şi ascultăm zilnic ştirile morbide şi gâlcevitoare ale televiziunilor, urechile noastre se vor fixa doar pe ceea ce este urât şi rău. În felul acesta se induce frica şi astfel devenim temători şi neputincioşi!

După care spunem:
„E greu, oamenii sunt răi, trăim într-o lume nesigură şi urâtă, în care nu mai poţi avea încredere în nimeni şi nimic…”.

Iar între timp greierii cântă, frunzele foşnesc, apele curg…iar noi nu le auzim.
(Traducere din limba greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu).

"Un bătrân ascet învăţa: „Cu fiecare «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!», pe care-l spunem, batem la poarta milei si iertării dumnezeieşti, în ceruri. Dinăuntru se aude un sunet ca un tunet, ba chiar mai puternic decât tunetul, mai puternic decât toate trâmbiţele: «Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul!». Şi răspunde Domnul Cel atotprezent: «Fiule, iertate îţi sunt păcatele»”.

Când spunem Rugăciunea lui Iisus, diavolul este deranjat şi pleacă, iar harul divin lucrează pentru noi, ne răcoreşte, iar pe duhurile rele le arde.

(Efrem ieromonahul, stareţul Manastirii Vatoped)