Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

sâmbătă, 28 martie 2026

UN OM..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


                    

Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!

N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!

Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!

Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:

-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi
Ce am...cât am putut s-adun...

De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!

Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...

-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...

Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...

La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...

stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?!
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi...că toate-s ale mele!

Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul
Și cât Îl vezi, e tot al meu!

Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!

E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!

Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!

De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea ca să vă zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!

Bogat, nu e acela care
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!

Dorel Mărgan

marți, 24 martie 2026

VINO, DOAMNE, UȘA-I DESCUIATĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


de Preot Sorin Croitoru
 
Ostenit-am, Doamne, de atâta
Fugă pentru cele trecătoare..
Semănăm cu Marta, amărâta,
Nu cu sora ei cea zâmbitoare.

Am uitat lucrarea rugăciunii
Și ne risipim în griji deșarte.
Viața ne-o jertfim deșertăciunii,
Care ne grăbește către moarte.

Noi ne plângem, dar a noastră-i vina
Că trăim cu sufletele-amare:
Am ales păcatul, nu Lumina,
Iar păcatul naște întristare.

Suferim, dar nu avem ce face
Câtă vreme-n toată libertatea
Am ascuns Lumina sub obroace
Și-am disprețuit Divinitatea.

Viața e așa de mohorâtă,
Oamenii au frunțile-încruntate;
Societatea s-a făcut urâtă,
Nu îmi place-această realitate..

Cel ce pe un nor la Înălțare
Te-ai întors în ceruri printre astre,
Te rugăm din suflet fiecare:
Vino iar în inimile noastre,

Luminează minți întunecate,
Descrețește frunți posomorâte,
Încălzește suflete-nghețate,
Veselește inimi mohorâte..

Fără mângâierile divine
Viața noastră, Doamne, e pustie;
Doar atunci când Te avem pe Tine
Înflorim frumos ca o câmpie.

Vino, Doamne, ușa-i descuiată,
Inima-i gătită pentru Cină,
Vino, Doamne, cum veneai odată
Și-mi umpleai ființa de Lumină..

luni, 23 martie 2026

Dreapta măsură

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Un pic de durere te face profund,
Mai multă durere te-afundă prea mult.
C-un pic de avere n-ai lipsuri în casă,
Cu multă avere n-ai somn şi te-apasă.

Un pic de-mplinire te face mai bun,
Prea multă împlinire te face nebun.
Un pic de putere te face mai tare,
Prea multă putere pe alţii îi doare.

C-un pic de respect eşti încrezător,
Cu prea mult respect devii sfidător.
Un pic de-ngrijire te ţine mai bine,
Prea multă îngrijire-i o hibă-n gândire.

C-o slujbă, desigur, ai pâine pe masă,
Dar dacă ai zece, n-ai masă, n-ai casă.
Păstrează, creştine, măsura în toate,
Deloc nu e bine, iar prea mult te-abate

Încet, dar şi sigur de la pocăinţă
Şi te pricopseşte c-o altă credinţă.

Dreapta măsură - Emil Cioran

Crucea grea.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                

Nu te plânge când ești supărat,
Că ți-e Crucea grea și-i greu de cărat,
Nu încerca să scurtezi din ea,
Luptă pentru ea,nu o abandona.

Dumnezeu ți-a dat-o după a ta putere,
Cere de la El să ai mângâiere.
Toată viața ai de dus o luptă
Să poți trece prin câte o ispită.

Luptă pentru tine,ușurează -ți chinul
Cu o rugăciune,urmează-ti destinul.
Toate sunt pentru al tău folos,
Crucea-i biruință,crucea e HRISTOS.

Nu poți birui decât doar prin rugă
DUMNEZEU ți -a lăsat o poruncă.
Iartă și iubește,pe aproapele tău.
Unde nu poți tu ,vine DUMNEZEU!

Tu doar urmează a ta Cale
Nu te mai gândi la suferințele tale.
De ai tu credință și nădejde multă,
DUMNEZEU ruga îți ascultă.

Roagă-te și crede,
DUMNEZEU te vede.
Știe cât tu poți,
Iubește -i pe toți.

Du-ți Crucea mai departe
Răbda tot cu demnitate.
Orice încercare vei întâmpina
Cheamă -l tu pe Domnul,dar nu o scurta.

Amin
Liliana Olariu

12 decembrie 2022.
Volumul de poezii. ,,Viața sufletului meu "

NU VĂ TEMEȚI DRAGI CREȘTINI...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Nu vă temeți dragi creștini
De războaiele din lume
Înarmați-vă cu post
Cu privegheri și rugăciune.

Că acolo unde e credință
Bărbăție și curaj
Fuge toată răutatea
Venită de la vrăjmași.

Nu ne vrea Dumnezeu Bunul
Temători și plângăcioși
Ci biruitori în luptă
Ca soldații curajoși.

Au mai fost de-a lungul vremii
Perioade mult mai grele
Însă moșii și strămoșii
Nu s-au temut deloc de ele...

Purtând Crucea ca un steag
Pretutindenea cu ei
Au risipit păgânătatea
Și nemiloșii atei.

Tradiția , neamul și graiul
Neatinse le-au păstrat
Și acum noi uităm trecutul
Care ne-a încununat.

Ne lăsăm învinși de vrajbă
De nepăsare și mândrie
Și ucidem bobul de credință
Ce ne duce în veșnicie.

Dacă azi la cârma țării
Ar mai sta Ștefan cel Mare
Toți hoții și corupții
Ar zace în închisoare!

Dacă am fi mai buni la suflet
N-ar mai fi atâta rău
Însă noi cu voia noastră
Ne lipsim de Dumnezeu!

Frica este de la diavol
Dragi creștini să nu uitați
Cu cât vă temeți mai mult
Pe atât putere îi dați.

Vremurile-s tot mai tulburi
Și pline de suferință
La liman nu vom ajunge
Fără plâns de pocăință!

,,NU VĂ TEMEȚI ,SUNT CU VOI"
De atâtea ori Domnul a spus
Să ne luăm în spate crucea
Și să-L urmăm pe Iisus!

AUTOR: DANIELA IBRIȘIN

duminică, 15 martie 2026

Pupăza si Maica Domnului

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

           

Se spune că, demult, într-o primăvară liniștită, când pământul abia începea să înverzească, Maica Domnului mergea pe un drum de țară, purtând în inimă rugăciune pentru lume. Trecuse prin sate tăcute și prin câmpuri încă ude de rouă, iar pașii ei erau ușori ca o adiere.

Pe marginea drumului, într-un copac bătrân, trăia o pupăză mică și sfioasă. Nu era cea mai frumoasă pasăre și nici cea mai cântătoare. De multe ori se ascundea prin ramuri, pentru că alte păsări râdeau de ea pentru penele ei ciudate.

În dimineața aceea însă, pupăza a văzut-o pe Maica Domnului trecând pe potecă. A simțit în inimă o bucurie pe care nu o mai simțise niciodată. Și, fără să se gândească, a început să cânte.

Nu era un cântec perfect. Era simplu, stângaci, dar plin de bucurie.

Maica Domnului s-a oprit și a privit spre copacul din care venea glasul. Zâmbind blând, a spus:

— Cântă, mică pasăre, căci orice glas care se ridică spre cer cu bucurie este frumos înaintea lui Dumnezeu.

Se spune că atunci pupăza și-a deschis aripile și creasta ei s-a ridicat ca o mică coroană de lumină. Din acea zi, cântecul ei a rămas vestitor de primăvară.

Bătrânii satelor spun că pupăza nu cântă doar pentru anotimpul care vine, ci pentru a aminti oamenilor că fiecare suflet, oricât de mic sau neînsemnat s-ar crede, poate aduce bucurie înaintea lui Dumnezeu.

Și mai spun că atunci când auzi pupăza cântând dimineața, este ca o chemare la rugăciune. Ca și cum natura însăși ar aminti că cerul este aproape, iar Maica Domnului veghează peste lume.

De aceea, în multe sate se spune că glasul pupăzei este o binecuvântare a primăverii, iar cântecul ei duce peste câmpuri o veste tainică:

că Dumnezeu nu uită niciodată de pământul pe care l-a creat. 

Ridică-te, creștine!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Ridică-te, creștine, de ești îngenuncheat
De jugul fărădelegii și-n lanțuri ești legat!
Ridică-te în picioare și cheamă-L pe Hristos
Să rupă orice lanțuri și jugul păcătos!

Ridică-te, creștine! Și nu te apleca
S-asculți minciuni și bârfe, ce haina-ți vor păta.
Ridică-te deasupra celor ce-asupresc
C-o dragoste divină, atunci când te lovesc!

Ridică-te, creștine! Și nu te întrista
Când alții vin s-arunce cu pietre asupra ta.
Ridică-te și luptă mai dârz, ca un viteaz,
Căci Domnul te va scoate din orișice necaz!

Ridică-te, creștine! Și nu te rușina
Lumii întregi să-i spui despre credința ta!
Ridică-te să aperi ce-i sfânt și valoros,
Chiar dacă un martir vei fi pentru Hristos!

Ridică-te, creștine! Ridică-te să-i spui
Vecinului și mamei că altă cale nu-i,
Decât prin suferință, purtându-și a lor cruce,
Pe drumul către cer la Domnul se vor duce!
 
Ridică-te, creștine! Și nu da înapoi
Căci viața de creștin e-o luptă și-un război!
Ridică-te să spui că vremea-i pe sfârșite
Și-n ceruri vor intra doar suflete smerite!

Ridică-te, creștine! Și nu tăcea acum
Când vezi pe cel căzut că-i istovit pe drum,
Ridică-te și dă-i o mână de-ajutor
Și-apoi tu să-i vorbești de-al tău Mântuitor!

Ridică-te, creștine! Și fă acum ce poți
Să-i chemi la pocăință din casa ta pe toți,
Căci vine o zi în care va fi un prea târziu
Pentru acei ce astăzi au sufletul pustiu.

Ridică-te, creștine! Și nu te îngrijora
De ziua cea de mâine și de mâncarea ta,
Căci poartă Domnul grija să ai ce-i necesar,
Chiar dacă n-ai nici pâine, nici bani în buzunar!

Ridică-te, creștine, slăvind pe Dumnezeu,
Căci El în cartea vieții a scris numele tău!
Ridică-te și spune ce Domnul ți-a făcut,
De câte ori în viață în El te-ai încrezut!

Ridică-te, creștine! Și nu fi copleșit
De-a lumii lașitate, când fi-vei ispitit!
Ridică-te să lupți cu multă înverșunare
Pentru credința sfântă ce-aduce eliberare!

(14 martie 2024)


FAPTA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


de Preot Sorin Croitoru

Vorba sună, fapta tună,
Gândul trece, fapta nu.
Fără nici o faptă bună,
Cum te duci la Domnul tu?..

Gata vorba, treci la fapte,
Lasă gânduri și păreri.
Azi durează pân’ la noapte,
Mâine azi deja e ieri.

Nu e vreme de visare,
Visul e și el frumos,
Însă nici o plată n-are
De la Judele Hristos.

Fericiți aceia care
Știu cu fapta a vorbi:
Vor primi răsplată mare
De la Domnul într-o zi!

(vineri 14 martie 2025)

vineri, 13 martie 2026

DRUMUL CRUCII

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


de Eliana Popa

Drumul Crucii, drumul Crucii, fiecare să-l urmăm
Și în haina pocăinței trupul să ni-l îmbrăcăm!
Cum și Domnul, spre Golgota, drumul Crucii a urcat
A purtat Neprihănitul Crucea lumii de pacat.

Fiecare poartă-n spate o povara, crucea sa!
Pentru unii mai ușoară, pentru altii mult mai grea,
Dar privește către Domnul, spatele și-a aplecat
Și pe umerii răniți, toate crucile-a purtat.

Iar in gloata care-și poartă ale sale multe cruci,
Se-aud bocete de mame, se-aud scâncete de prunci,
Fiecaruia îi pare că povara sa-i mai grea,
Unora li-i dragă crucea, alții n-o vor a purta.

Te-ai născut ca să-ți porti crucea ce ți s-a hărăzit ție
Ea e podul peste care o să treci in veșnicie,
Căci in viață fiecare urcă cu povara grea,
Dar de strigă către Domnul, El purta-va crucea sa.

Nu-ți porți singur neputința pe-a Golgotei grea colină
Azi, alăturea cu tine, merge Maica Sa Divină.
Urcă iar îndurerată lângă noi pe drumul Crucii
Și ne plânge suferința, cum își plânge maica pruncii.

Lângă tine stă și plânge, plânge iar ca şi atunci
Când Iisus purta pe umeri ale noastre grele cruci
Nu esti singur! Poartă-ti crucea ce te mântuie de moarte!
Chiar de cazi, El se apleacă din nou crucea ta sa poarte.

din volumul de poezii,, Cu Hristos pe drumul Crucii"

MAI RABDĂ-NE, DOAMNE !

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Eliana Popa

Mai rabdă-ne, Doamne, cum Maica îți cere!
Mai lasă Pământul și bolta cu stele!
Suflarea Ta Sfântă se află în noi,
Pliveşte-Ti doar via..și pune altoi...

Căci via Ta, Doamne, aproape-i uscată!
Si n-are nici sevă, săracă-i de roadă,
Mai pleacă-Te, Doamne, și-o blagoslovește
Căci poate atunci, bogată, rodește.

Ridică-ne, Doamne, ne strigă mai tare!
Ne pune in suflet o Sfântă Chemare
Și vindecă, Doamne, poporul român!
Și picură-n suflete, Crezul străbun!

Căci valuri înalte se-abat peste noi
Și iadul pornește cu omul război,
E ultima luptă și vaiul din urmă
Credința e slabă și lupi sunt în turmă!

În ceruri strămoșii ne plâng neputința
Vazând cum în noi se stinge credința,
Cum pentru Hristos în suflet nu-i loc,
Și Sfânta-i Lumină e azi sub obroc!

Cum jertfa Lui Sfântă acuma-i uitată
Sămânța credinței rămâne-ngropată!
Biserici avem dar parca-s pustii,
Turnati temelia Bisericii Vii!

Mai rabdă-ne, Doamne, mai dă-ne o vreme!
Chiar dacă Vicleanul ne vrea a ne cerne,
Cât încă iubirea mai licăre-n noi,
Opreste Tu, Doamne, al mortii război ...

din volumul de poezii ,, Cu Hristos pe drumul Crucii''

Iubirea....

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


Ce-o mai fi cu lumea asta..?
Știe ...Bunul Dumnezeu..
În El să avem nădejdea..
Și vom trece orice greu..

Ce-o mai fi cu omenirea..?
Stie...Maica Preacurată ..
Ea se roagă .... pururea..
Cerescului Tată...

Intrebari dar și răspunsuri..
Pentru omul credincios..
Care își pune nădejdea..
În Domnul Hristos..

Datoria noastră-i... una...
Să iubim mereu...
Fiindcă dragii mei...IUBIREA ..
Este...Dumnezeu ...

Maria Pintican...

Incepe ziua cu incredere deplină in Dumnezeu. ..si-atunci toate câte vor veni..(dureri..necazuri..bucurii) le vei primi linistit..știind că toate se întâmplă cu Voia Lui..

Doamne ajută...
https://babylenutapentrusuflet.blogspot.ro/

joi, 12 martie 2026

DOMNUL TE AȘTEAPTĂ-N RAI!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Preot Sorin Croitoru

Ce-ai pierdut o viață-ntreagă
Nu poți câștiga-ntr-o zi,
Iar tu tragi de timp, creștine,
Oare-n capul tău ce-o fi?..

Cin' te-a păcălit pe tine
Că ai timp suficient,
Când tu risipești în patimi
Orice clipă din prezent?..

Lași să treacă ce-ai în mână,
Cu speranța-n viitor?..
Ți-a promis o viață lungă
Bunul tău Mântuitor?..

Dar și dacă prin minune
Domnul Însuși ți-ar fi spus
C-o să mori de bătrânețe,
Câte zile nu s-au dus

Fără ca să miști un deget
Pentru mântuirea ta?..
Oare n-o să treacă restul
Vieții tale, tot așa?..

Hai, apucă-te de treabă,
Am intrat în Sfântul Post!
Pune mâna și-ți petrece
Toate zilele cu rost

Că așa o vreme bună
Pentru suflet, când mai ai?..
Pocăiește-te, creștine,
Domnul te așteaptă-n Rai!

O DOAMNE, VĂD!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



de Costache Ioanid

"O, Doamne, văd!
Abia acuma văd!
Abia acum-au toate-n viaţă rost!
Abia acum când toate s-au schimbat
cu-adevărat,
abia
acum
încep
să văd
ce-am fost!
O, Doamne-aud!
Abia acum aud!
Abia acum răsună glasul Tău!
Abia acum mă bucur să Te-ascult
atât de mult
pe cât am fost de surd,
de-ngust,
de rău!
O, Doamne, merg!
Abia acuma merg!
Abia acum simt calea sub picior!
Abia acum de Duhul Tău atras
fac primul pas.
Și-acum
aș vrea
s-alerg,
să cânt,
să zbor!
O, Doamne sunt!
Abia acuma sunt!
Abia acum cu-adevărat trăiesc!
Abia acum, cu tot ce-i pământesc,
pot să mă-nfrunt.
Și-acum
aud
și văd
și merg
și https://babylenutaicoaneortodoxe.blogspot.com/?m=1

luni, 9 martie 2026

DOAMNE-N CEASUL JUDECĂTII...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                        

(versuri: Eliana Popa)

Doamne-n ceasul Judecății, cum voi sta in fața Ta
Ce răspuns voi da, Stăpâne pentru toată viata mea?
Ce iti voi aduce Doamne, că-s lipsit de fapte bune
Doar păcate-am strâns de-a lungul vietuirii mele-n lume !

Doamne-n ceasul Judecății, voi fi singur, ne-nsotit
De prieteni si de neamuri ,si de cei ce m-au iubit,
Voi fi eu si cu acela, ce-mpreună călător
M-a urmat pe calea vietii: ingerul meu păzitor !

Doamne-n ceasul Judecății, voi fi slab si zdrențăros
Că nu mi-am croit din fapte, pentru cer veșmânt frumos
Nici n-am oferit eu straie, cersetorului cel gol
Ca să-mi dai un colt de rai, drept răsplată-n locul lor!

Doamne-n ceasul Judecății, lângă Tine-or sta si sfintii,
Și străbunii mei cei vrednici, tot soborul cu Părinții
Și m-or intreba cu totii, dacă am păstrat curată,
Sfântă mea credintă-n Domnul ce mi-a fost de ei lăsată!

Doamne-n ceasul Judecății, vor veni să mă acuze
Toti pârâsii mei din lume, care-atunci or să se-amuze
Că nu am voit a face socoteală de-mpăcare,
Când inca mergeam in viata, deseori pe-aceeasi cale !

Doamne-n ceasul Judecății, imi vei cere si talantul
Îngropat cu nepăsare, ne-nmultindu-l cu un altul,
Îmi vei socoti simbria...dar sunt lenesul din turmă
Că nu am venit la lucru, nici in ceasul cel din urmă !

Doamne-n ceasul Judecății, mă vei intreba de cruce
Ce mi-ai harazit-o mie să o pot cândva a duce
Am purtat-o cu cârtire, fără a-Ti mulțumi Ție
Socotind că nu e-aceea ce mi s-ar potrivi mie !

Doamne-n ceasul Judecății, rău voi plânge-n fața Ta,
Nici răspuns, nici fapte bune, nici nu știu, nici pot a-Ti da,
Șters voi fi din cartea vieții, către iad biet călător,
Chinuit pe veșnicie... fără înger păzitor!

Doamne-n ceasul Judecății, mila Ta să biruiască
Judecata si osânda, pentru fapta mea lumească,
Că nu-s vrednic de-ndurare, dar o iau mijlocitoare
Pe iubita Ta Măicuță, Preacurata Născătoare !

( din volumul de poezii : ,, Cu Hristos pe drumul Crucii")

marți, 3 martie 2026

Învață-mă. ..Doamne..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



De mic copil te-am cautat..
Intr-un târziu doar te-am aflat..
În cei flămânzi și în cei goi..
Doamne..erai lângă noi..

Si te-am văzut în cei săraci. .
În cei bătrâni ...în cei bolnavi..
În cei orfani..în cei din stradă..
Ce duc o viață atât de-amara...

Apoi ...pe cruce te-am zărit..
De oameni multi batjocorit..
Azi ...eu pot spune orișicui..
Iubire-mi esti...cu răni de cui..

Tu...esti Iisusul meu iubit..
Esti cel pe cruce ...răstignit..
Pentru a mele fărădelegi..
O...cum poti Doamne să mă ierți?

Cum poti să ierți și să iubești..
Când zilnic eu te răstignesc...?
Învață-mă să fiu ca TINE...
Să despart răul de bine..

Să pot iubi..să pot ierta..
Să fac in toate Voia Ta..
Să învăț mai mult.... să te iubesc..
Si niciodată ...să te...răstignesc.

Maria Pintecan...

PRIVEȘTE, ROMÂNIE, SPRE HRISTOS!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Eliana Popa

Privește, Românie, spre Hristos,
Asa cum au privit străbunii tăi!
Ei au trăit și au murit frumos
Și-au stat semeți ca niște pui de lei.
 
Privește, Românie, spre Hristos!
Tu ești vlăstar crescut în via Lui,
Nu te usca, căci ești pământ mănos
Și rod bogat la Tronul Sfânt să-i pui.
 
Te-ai gârbovit amarnic, Românie,
Nu mai privești la Cer, doar la pământ!
Te plâng străbunii îngropați în glie
Căci lui Hristos i-ai cumpărat mormânt!

Strămoșii tăi cei purtători de Cruce
Te cheamă sub stindardul lui Hristos,
Să te călești în baia lor de sânge
Să fii lumină-n veacul păcătos!

Așteaptă Domnul un popor viteaz
Călăuzit sub semnul Crucii Sfinte
Să-nvingă al iadului cumplit talaz
În numele Iubirii Răstignite!

Crezi că trăiești în pace, Românie?
Dar nu e pace fără Dumnezeu
Și lege ai, dar unde-i Legea Vie
Pe care ți-a lasat-o neamul tău?

,,Eu sunt cu voi" a spus Mântuitorul,
În loc Lui să te pleci, mai mult te-nalți!
El pentru tine azi e cerșetorul
Și iar Îl scuipi și cuie-n trup Îi bați!

Uitând pe Domnul, ți-ai uitat străbunii
Ce în lumina Slavei ca aștrii s-au aprins
Nu-i mai cinstești pe ei, ci toată știința lumii
Și pe Hristos în chivot L-ai închis!

Privește către Domnul, Românie,
Poporul Lui sa fii, popor frumos!
Iar lege sfantă, Legea Lui să-ți fie
Să naști și azi martiri pentru Hristos!

duminică, 1 martie 2026

BABA DOCHIA

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


             

Se spune că demult, pe când munții încă mai șopteau tainele lumii, trăia o bătrână aspră la inimă, pe nume Dochia. Avea o turmă de oi și un suflet încercat de ierni grele. Unii zic că era soacră rea, alții că era doar o femeie aprigă, crescută în vremuri aspre, care nu știa să-și arate blândețea.

Într-un an, iarna părea că nu se mai sfârșește. Zăpezile se topeau pe alocuri, iar soarele își arăta fața timid, doar cât să amăgească. Dochia, nerăbdătoare, a vrut să creadă că primăvara a venit. Și-a pus pe umeri nouă cojoace groase și a pornit cu oile spre munte, hotărâtă să fie ea cea care întâmpină întâia iarba verde.

Pe drum, soarele a încălzit din ce în ce mai tare. Bătrâna, simțind căldura, a lepădat un cojoc. Apoi încă unul. Și încă unul. Cu fiecare zi, își arunca o haină, crezând că iarna a fost învinsă. Dar vremea din martie nu-i statornică. Când a ajuns sus, pe crestele Bucegilor, frigul s-a întors pe neașteptate. Vântul a început să muște, norii s-au strâns, iar gerul a prins putere.

Dochia, rămasă fără cojoace, a înțeles prea târziu că fusese păcălită de soarele înșelător. Se spune că, în mândria și încăpățânarea ei, nu a vrut să coboare. A rămas pe munte, cu oile strânse în jur, iar frigul a împietrit-o. Așa s-au născut stâncile numite astăzi „Babele”, chipuri de piatră care străjuiesc platoul Bucegilor, ca o amintire a grabei omului și a puterii naturii.

În alte locuri se povestește că Dochia era de fapt o mamă care și-a încercat nora, trimițând-o să spele lână neagră până o va face albă. Cu ajutorul Maicii Domnului, fata a reușit, iar Dochia, crezând că primăvara a sosit, a urcat muntele prea devreme.

Așa a rămas în credința populară: Baba Dochia, simbol al zilelor capricioase de început de martie. În fiecare an, între 1 și 9 martie, vremea schimbătoare amintește decojoacele lepădate și de lecția ei: să nu grăbești anotimpurile și să nu te lași amăgit de aparențe.





Sfintii Zilei

Arhivă blog