Într-un sat, nişte părinţi credincioşi
şi-au însurat fiul. Nora avea o fire blândă şi îngăduitoare. În ajunul
postului Sf. Apostoli Petru şi Pavel, socrul i-a spus: „Draga mea, noi,
în familie, avem un obicei – în timpul postului mâncăm mai simplu.
Slănina o ascundem în cămară şi postim.
- Eşti de acord să ţii post?”.
- „Da”, a răspuns nora.
Ea lucra la colhoz. A doua zi când a ieşit la lucru, şi-a adus de acasă mâncare de post.
Toţi au luat-o în râs: „Ia vedeţi!
O sfântă a apărut între noi! S-a făcut călugăriţă şi acum posteşte!”
A suportat o zi. A doua nu a mai răbdat.
Supărată, a venit acasă:
– Nu mai postesc. Toţi îşi bat joc de mine. Nu mai suport. Oamenii nu postesc şi vreau să fiu şi eu în rând cu ei!
– Cum voieşti! I-a spus socrul. Noi nu obligăm pe nimeni. Şi i-a deschis cămara unde se păstra slănina.
În ziua următoarea, la lucru, în timpul pauzei, în văzul tuturor, a scos slănina, dar de data aceasta nimeni nu a mai spus nimic.
Ea a mâncat şi a adormit. Pauza s-a terminat, dar ea a continuat să adoarmă.
Au încercat să o trezească, însă nu au reuşit. Ea doar tresărea şi somn şi gemea. Aşa a dormit mult timp. Când s-a trezit a spus doar:
– Râdeţi de mine cât vă posteşte inima, eu voi posti mai departe!
Şi a povestit următoarele: cum a adormit, s-a apropiat de ea un bătrân, a apucat-o strâns de mână şi i-a spus:
– Să mergem!
A dus-o pe un drum îngust şi înfricoşător.
În depărtare se auzeau gemete omeneşti.
El a condus-o la o prăpastie în care fierbea ceva. În jur se auzeau doar strigăte şi gemete.
– Sari! I-a spus bătrânul, că doar tu spuneai: „vreau să fiu în rând cu ei”. Vezi cum ajung oamenii….
– Nu, bunicule, te implor, iartă-mă! Voi posti până la moarte. Şi voi povesti tuturor ce pedeapsă îi aşteaptă dacă nu postesc.
Urmele degetelor lui i-au rămas pe mână până la sfârşitul vieţii.
ganduridinierusalim.com
- Eşti de acord să ţii post?”.
- „Da”, a răspuns nora.
Ea lucra la colhoz. A doua zi când a ieşit la lucru, şi-a adus de acasă mâncare de post.
Toţi au luat-o în râs: „Ia vedeţi!
O sfântă a apărut între noi! S-a făcut călugăriţă şi acum posteşte!”
A suportat o zi. A doua nu a mai răbdat.
Supărată, a venit acasă:
– Nu mai postesc. Toţi îşi bat joc de mine. Nu mai suport. Oamenii nu postesc şi vreau să fiu şi eu în rând cu ei!
– Cum voieşti! I-a spus socrul. Noi nu obligăm pe nimeni. Şi i-a deschis cămara unde se păstra slănina.
În ziua următoarea, la lucru, în timpul pauzei, în văzul tuturor, a scos slănina, dar de data aceasta nimeni nu a mai spus nimic.
Ea a mâncat şi a adormit. Pauza s-a terminat, dar ea a continuat să adoarmă.
Au încercat să o trezească, însă nu au reuşit. Ea doar tresărea şi somn şi gemea. Aşa a dormit mult timp. Când s-a trezit a spus doar:
– Râdeţi de mine cât vă posteşte inima, eu voi posti mai departe!
Şi a povestit următoarele: cum a adormit, s-a apropiat de ea un bătrân, a apucat-o strâns de mână şi i-a spus:
– Să mergem!
A dus-o pe un drum îngust şi înfricoşător.
În depărtare se auzeau gemete omeneşti.
El a condus-o la o prăpastie în care fierbea ceva. În jur se auzeau doar strigăte şi gemete.
– Sari! I-a spus bătrânul, că doar tu spuneai: „vreau să fiu în rând cu ei”. Vezi cum ajung oamenii….
– Nu, bunicule, te implor, iartă-mă! Voi posti până la moarte. Şi voi povesti tuturor ce pedeapsă îi aşteaptă dacă nu postesc.
Urmele degetelor lui i-au rămas pe mână până la sfârşitul vieţii.
ganduridinierusalim.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.