ADEVĂRU-N LANȚURI, DAR NU ÎN GENUNCHI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Eliana Popa

 
Din tăcerea noastră ați făcut o crimă
Vreți ucis în noi tot ce-i românesc
Suntem condamnați pentr-o mare vină
Că păstrăm în vene duhul strămoșesc

 
Ne-ați furat cuvinte și le-ați scos din carte
Lacrima din rugă, lacrima de dor
Interzis ni-i plânsul pentru cei din moarte
Căci ați pus obrocul peste lupta lor

 
Și v-ați pus cerberii paznici peste cronici
Unde a fost jertfă, voi ați pus rușine
Patentând minciuna și zâmbind ironici
Ne-ați făcut vasalii gintelor străine!

Ați lăsat străinii să ne facă legea
Când aveam o Lege, Legea celui Viu
Fastuoasă-n jilț șade făr'delegea
Și dreptatea noastră zace în sicriu.

Unde-a fost credință, voi ați pus zăbrele
Interzis îmi este să știu cine sunt
Cine-au fost odată neamurile mele
Unde zac aceia fără de mormânt!

Arestat mi-e versul cel lăsat ca zestre
Cenzurat cuvântul care ne zidea
Fără nici o vină, Neamul nostru este
Are poate vina de a exista?

Să ne cerem scuze plângând în surdină?
Pentru marea vină de a fi români?
Căci purtăm stigmatul celor fără vină
Ce n-au stat vasali marilor jupâni?

Voi ne vreți tăcuți, însă vom rescrie
Chiar cu propriu sânge, Adevărul tot
Nu vom sta plecați, veșnic în robie
Nici trecutul nostru n-o rămane mort.

Căci genunchiul nostru n-o să se mai plece
Adevărul... știți! Nu va fi învins
Căci destinul nostru stă pe Sfânta Legea
Nu pe vrerea voastră...căci în cer s-a scris!

VIAȚA DE FĂRĂ DUMNEZEU

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Viața fără Dumnezeu
E plină de tulburare
Grijile și deznădejdea
Calcă sufletul în picioare .

Fie săraci sau bogați
Toți suntem nemulțumiți
Dacă avem bani și putere
Atunci suntem fericiți.

Ochii noștri orbiți de patimi
Nu-Lmai văd Dumnezeu
Îl chemăm în rugăciune
Numai când ne este greu.

Fericirea pământească
Pe care mulți o dorim
Duce în acelaș loc
Către o groapă în țintirim.

Cine suferă în lume
Este desconsiderat
Celui ce îi merge bine
De lume e lăudat.

Creștinii de azi fug de Cruce
Ca de lucru cel mai rău
Dar ei nu știu că ea e podul
Ce duce spre Dumnezeu.

Suntem vrednici de jelire
Atunci când păcătuim
Fiindcă noi cu voia noastră
Spre osândă ne grăbim.

Mult se bucură satana
Când omul e nepăsător
Căci de nu se va trezi
El va fi pe veci al lor.

Îngerii sunt rușinați
Plini de tristețe și mâhniți
Când văd în fiecare zi
Oameni în iad osândiți.

Ce să mai spună Dumnezeu
Când vede atâta răzvrătire
Și pământul sub noi plânge
De boli și nefericire.

Dacă nu Îl auzim
Acum când El ne mai cheamă
Când noi Îl vom căuta
Nu o să ne mai bage în seamă.

Când lumea va fi în gheara
Cumplitului antihrist
Alături de Sfinți și îngeri
Va primi din ceruri trist.

Nu vreau să vă întristez
Cu cuvinte care dor
Dar mai e dureros să pierdem
Dulcele Mântuitor.

Vremurile trec și vin
Și nu se întorc înapoi
Numai Bunul Dumnezeu
Rămâne pururi cu noi!

AUTOR : DANIELA IBRIȘIN

Odată...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Asa se odihnea... odată...
Măicuța mea...a ta... a tuturor...
O jumătate de oră..
Se odihnea ..întinsă pe ogor..

Pe-acest pământ stropit...
Cu sânge...strămoșeasc..
Pe-acest pământ...udat..
Cu lacrimi ce sporesc..

Cu lacrimi care curg...
De ani ..neîncetat...
Pe-acest pământ străbun..
Plin astăzi de păcat...

Așa muncea odată..
Măicuța mea si-a ta...
Iar azi e singuratică ..
Cu bătrânețea grea...

Ramas-a și pământul...
Plin de biruiană ...
Cine să il muncească..?
Bătrână-i a mea mamă....

Parca-ar fi o poveste...
Care incepe....asa...
,,a fost odată o măicuță..
ce-întinsă pe pământul sfânt ..se odihnea".

Maria Pintecan...

CE-I LIBERTATEA?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Eliana Popa

Ne vreți tăcuți cu frunțile-n pământ?
Și Adevărul să-l rostim în gând?
Să nu mai plângem ce-am iubit odată
Îi vreți uitați...istoria-ngropată!

Noi doar pe Dumnezeu L-avem stăpân
Ați pus cătușă mâinii de român
Ați dat o lege nouă în Carpați
Că să ne-nchideți și să ne călcați!

Dar nu vom sta-n genunchi și umiliți
Mai bine stăm pe Cruce răstigniți
Nu suntem robi pe țarina străbună
Ne umiliți prin legi și din tribună?

Ce-i libertatea dacă nu mai pot
Să spun ce vreau să spun și ce socot?
Ce-i Adevărul daca e ales
De cei ce-l vor și din istorii șters?

Vorbiți de ură, dar voi o zidiți
Cu fiecare vers ce mi-l opriți
Cu fiecare om ce nu mai are
Un drept ce l-a primit de la născare!

Vorbiți de legi? Voi... cei fără de lege
Ce semănați...cu lacrimi veți culege
Ați pus o lege ca să luați un drept
Acestui Neam ce v-a crescut la piept.

Puteți să ne chemați la judecată
Dar nu veți stinge flacăra curata
Căci nu exista lege de ateu.
Să rupă sufletul de Dumnezeu

Și dacă tot ne vreți închiși cu legea voastră
Și dacă suntem condamnați în țara noastră
Atunci cu fruntea sus ne ducem vina
Că n-am trădat și ne-am păstrat lumina!

HRISTOS A ÎNVIAT!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Coboară Hristos din nou pe Pământ,
Coboară o Sfânta Lumină.
Si iadul zdrobit se vede înfrânt
Cu porti prăbușite-n ruină.

Veniți în Lumina ce s-a răstignit,
Veniti HRISTOS A-NVIAT!
Din cer heruvimi și îngeri aprind,
În suflet, tămâia de nard.

Mormântul e gol, doar giulgiu-i lăsat,
Mormântul nu-L poate opri,
Și îngerul strigă: ,, HRISTOS A-NVIAT!
Precum a zis că va fi!"

Primiți-L pe Domnul și Sfânta Lumină!
Primiți-L pe Cel ce-a-nviat
Să-ți facă și ție, făptură de tină,
În Raiul cel sfânt, un palat.

Rămâneți cu El și vă bucurați!
Rămâneți cu El și veți fi
La Cina Iubirii de-a pururi chemați,
De-a pururi vă veți veseli!

Iubirea învinge tot răul din iad,
Iubirea nu poate pieri!
Căci, iată, din nou HRISTOS A-NVIAT,
Sa fie cu noi în Vecii!

Eliana Popa

Cu durere și profundă îngrijorare,

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Cu durere și profundă îngrijorare, mă adresez tuturor părinților din România. Această postare este pentru voi, în special pentru cei care aveți copii mici și care, poate din neatenție sau dintr-o încredere naivă în mersul lumii de azi, ați ajuns să credeți că tot ce se întâmplă în jurul nostru este firesc și lipsit de pericol.

Ne apropiem din nou de luna iunie, iar valul noii mișcări viu colorate prinde tot mai mult contur și în România Creștină. Tocmai de aceea, cred că este momentul potrivit să vorbim deschis despre simbolul curcubeului, de unde provine și ce înseamnă el cu adevărat.

Vreau să vă arăt limpede de ce a fost ales tocmai acest simbol de către unii și nu altul. Chiar dacă pentru mulți adevărul este deja evident, simt că este nevoie să-l spunem și mai clar, fără ambiguități.

Adevărul rămâne adevăr, iar ceea ce s-a mai întâmplat se va întâmpla din nou, pentru că legea cauzei și a efectului, rânduită de Dumnezeu de la Facere și până astăzi, nu iartă pe nimeni decât prin pocăință, spovedanie sinceră și prin încetarea faptelor potrivnice voii Lui.

Lumea aceasta funcționează după o rânduială clară: fiecare acțiune a noastră are consecințe. Nu există neutralitate morală. Totul lucrează fie spre bine, fie spre rău. Simplu și clar. Nu este vorba de o pedeapsă arbitrară, ci de o consecință firească a alegerilor noastre.

Ce semeni, aceea vei culege. Acesta este un adevăr vechi cât omenirea, iar Dumnezeu, în mila Sa, ne trimite mereu semne ca să ne trezim din somnul nepăsării. Până nu e prea târziu…

Vă spun cu toată seriozitatea și fără ocolișuri: de fiecare dată în istorie când o societate a părăsit rânduiala firească a lui Dumnezeu, sfârșitul a venit negreșit. A venit sub chipul războaielor, al bolilor, al catastrofelor, al prăbușirilor dure.

Faptul că unii dintre dumneavoastră refuză să accepte acest adevăr sau îl tratează cu nepăsare nu schimbă cu nimic realitatea. Necunoașterea istoriei nu este o scuză, ci o cale sigură spre repetarea greșelilor trecutului.

Cei care ignoră lecțiile lăsate de înaintașii lor ajung inevitabil să trăiască aceleași suferințe, aceleași căderi și aceleași nenorociri. Mai înainte de toate, trebuie să vă amintesc un adevăr de neocolit: răutatea, viclenia, tupeul și înșelăciunea duhurilor căzute, împreună cu cel viclean, nu au limite.

Aceste ființe potrivnice lui Dumnezeu și omului lucrează neîncetat pentru a aduce durere, tulburare sufletească și pierzare veșnică. Așa cum ne învață Domnul nostru Iisus Hristos în Sfânta Scriptură: “Diavolul de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” - (Ioan 8, 44)

Aceasta este lucrarea lui neîncetată și așa va continua până când Domnul îl va lega și îl va arunca pentru totdeauna în adâncul iadului veșnic, împreună cu toți complicii săi, fie că sunt îngeri căzuți sau oameni. Toți cei care au ales să lupte împotriva lui Dumnezeu cel Viu vor avea aceeași soartă.

Nimeni nu va scăpa. Judecata va fi dreaptă, finală și fără întoarcere. Este doar o chestiune de timp. Diavolul, împreună cu toți ai lui, este deja în agonie. Disperarea lor crește cu fiecare clipă, pentru că știu că sfârșitul le este aproape și că nu vor putea scăpa din Mâna atotputernică a Dumnezeului celui Viu și Adevărat.

Tocmai de aceea încearcă să târască după ei cât mai mulți. Acționează după un singur principiu: dacă pier ei, să piară și alții împreună cu ei. O tactică de distrugere totală, similară unui atac sinucigaș spiritual.

Si acum să vorbim despre curcubeu și despre adevărata sa semnificație, așa cum ne-a fost descoperită în Sfânta Scriptură. Curcubeul nu este doar un fenomen natural, ci un simbol sfânt, rânduit de Dumnezeu ca semn al legământului Său cu Noe și, prin el, cu toată omenirea.

Este promisiunea că nu va mai veni un potop care să piardă lumea, un legământ care rămâne valabil până la sfârșitul veacurilor.Dar diavolul, în urâciunea și viclenia lui, a întinat acest simbol. A luat tocmai semnul promisiunii divine, a șters o culoare, lăsând doar șase, și l-a folosit ca emblemă pentru o mișcare care susține păcate grele și rătăciri sufletești.

Este o provocare obraznică și directă adusă lui Dumnezeu, un gest de răzvrătire împotriva a ceea ce este sfânt, curat și rânduit de sus. Această ființă decăzută, în întunericul și mizeria ei, îndrăznește să ridice glasul împotriva lui Dumnezeu, adresându-I o provocare batjocoritoare:

„Privește, îi manipulez și îi împing pe oamenii pe care îi iubești să comită cele mai grele și rușinoase păcate, tocmai sub simbolul legământului Tău, curcubeul. Tu ai promis că nu-i vei mai distruge, iar ca Dumnezeu, nu-ți poți încălca cuvântul. Așa că ei vor continua să păcătuiască, iar Tu va trebui să privești în tăcere. La timpul potrivit, îi voi lua pe toți cu mine în pierzare.”

Domnul nu este tulburat și nu poate fi atins de provocările celui rău. El rămâne veșnic neschimbat, atotputernic și neclintit. Totuși, inima Sa de Tată suferă atunci când vede cum oamenii, pe care i-a creat din iubire, aleg să se lase amăgiți și se predau de bunăvoie în mâinile celui care caută doar pieirea sufletelor.

Aceasta este, de fapt, rațiunea pentru care curcubeul a fost ales ca simbol de către forțele întunericului. Nu întâmplător semnătura acestei mișcări este numită „mândrie”, căci mândria este boala care a dus la căderea rușinoasă a diavolului. A fost prima și cea mai distrugătoare rătăcire, izvorul tuturor păcatelor.

Lucrurile sunt atât de limpezi încât nu mai pot fi negate. Satana este cel care orchestrează toată această rătăcire globală, cu o ură ascunsă dar activă față de tot ce este sfânt. De aceea, acum mai mult ca oricând, trebuie să ne întoarcem cu toată ființa noastră la Biserică.

Numai în Hristos este biruința. Fără El, nu putem rezista niciunui val care vine asupra lumii. Diavolul nu poate suporta să fie demascat. Este datoria voastră să-l dezvăluiți în fața tuturor, fără ezitare și în orice situație.

Adevărul ne este la îndemână, trebuie doar să ne apropiem de Dumnezeu și El ni-l va descoperi. Domnul și Maica Sa Sfântă să vă binecuvânteze pe toți!

Ambasadorul Creștin Ortodox

Dumnezeule Ceresc ...TATĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                                           

Cine n-a rostit vreodata ,
Si ateu dacă ar fi ,
Dumnezeule Ceresc , TATĂ ,
Creatorul inimii ,

Ce Te-ascunzi , imi stai la pandă
De cand , Doamne , m-ai creat ,
Intr-o inimă bătândă
Iubitoare de păcat

Si să vreau să o ignor ,
S-o reduc si la tăcere ,
Să declar , făţis , amor
Celor toate efemere ,

Inima , TATĂ ceresc ,
Imi cerseste o iubire
Si un dor nepâmantesc
Ce mă arde-a nemurire .

Si-apoi , carele crestin
N-a gustat , cu Trupul pâine
Si cu Sângele in vin ,
Din Hristos , FIUL Tău , spune !

Si cine s-a-mpărtasit ,
Fie si macar o data ,
Cu Hristos Cel răstignit ,
N-a gustat din Tine , TATĂ ?

Tu , ce-ai revărsat din plin ,
In firea netrebnică ,
DUHUL SFANT , Ceresc , Divin
Ca "pecete" vesnică .

.............................................................

Oricât , TATA , m-aș ascunde ,
Oricât aș fugi de Tine ,
In inima mi-ai pătrunde
Cu toată SFANTA TREIME .

Prof. CRISTIAN OLARU

VALOAREA PÂINII

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                

de Preot Sorin Croitoru

 
Când eram în perioada anilor de studenție
Am trăit ca toți studenții, mai așa, în sărăcie,
Fiindcă-n anii facultății regula e generală:
Întâi trebuie să-ți saturi foamea intelectuală,

Iar apoi, de-ți mai rămâne câte-un șfanț prin buzunare,
Te gândești să-ți cumperi "țoale" și vreo pâine de mâncare..
Când aveam un ban grămadă, năvăleam în librărie,
Cheltuiam pe cărți "averea".. și-apoi foame, măi bădie..

Și a fost să se întâmple ca iubirea mea de carte
Să mă lase-n dese rânduri fără nici un ban deoparte;
Mai întâi cu mâna spartă cheltuiam precum eroul,
Iar apoi, în vremea"crizei", n-aveam bani să iau metroul!

Nu aș sfătui pe nimeni să urmeze calea asta,
Alternând ca subsemnatul abundența cu năpasta.
Cred că mult mai bună este sfânta cale-a prevederii,
Amintindu-ne la bine și de vremea ne-averii..

Iată-mă ajuns la zero și sătul de împrumuturi..
Caută prin buzunare și începe să le scuturi,
Cine știe, poate-ți cade vreun leuț de-o margarină,
Sau măcar de o franzelă cât de mică sau puțină..

Dar nimic n-a vrut să cadă, cum cădea în alte rânduri..
Necăzând din buzunare, am căzut atunci pe gânduri..
Nu vroiam să cer la nimeni, chiar de mi-ar fi dat băieții,
Ci am vrut să sufăr foamea ca pahar amar al vieții..

M-am închis în cămăruță (locuiam într-o chilie)
Și m-am pus pe rugăciune precum sfinții din pustie.
N-am mai vrut să merg la cursuri, căci și-așa teologiei
Tare bine îi mai prinde perioada isihiei..

Două zile-nchis în casă eu, studentul "zăvorâtul",
Pân' la urmă mă cuprinse foamea mare și urâtul..
Și îmi amintesc ca astăzi, am căzut la rugăciune
Și-am rostit un "Tatăl nostru" ce mi s-a părut minune..

Când am zis cuvântul "Tată" (vă vorbesc din amintire)
Am simțit așa, deodată, umilință și iubire..
M-am simțit precum sugarul dependent de-a sa mămică
Ce ușor îl izbăvește și de foame, și de frică..

Sentimentul dependenței îl simțeam total în mine,
Fără-mpotriviri deșarte, fără-o umbră de rușine.
Fiu al Tatălui din ceruri mă simțeam ÎN REALITATE,
Nu era așa, o vorbă, printre multe aruncate..

Rugăciunea mea smerită continua cu-a ei trăire,
Îndreptându-mi eu spre Tatăl nesfârșita mea iubire..
Când a fost să-I cer și hrana, "pâinea" dată spre ființă,
Lacrimi mi-au udat obrajii, lacrimi calde de credință!..

Parcă-abia în clipa-aceea, nemâncat de două zile,
Am simțit valoarea pâinii, unei "simple" pâini umile,
Fiindcă îndopați de-a pururi cu tot felul de cărnoase,
Am uitat de frumusețea pâinii rumene, pufoase,

Am uitat întâi a cere, cum cuvine-se a face,
Pâinea noastră cea DE ASTĂZI, ce-n cuptoare mari se coace,
Plămădită din făina unui grâu muncit o vară,
Recoltat cu mare grijă de pe câmpul cel de țară..

 
Am uitat această pâine s-o primim cu mulțumire,
Am uitat că "simpla" pâine e o formă de iubire,
Am uitat că Tatăl nostru este cel ce-o dăruiește
Unei lumi ce, din păcate, astăzi rar Îi mulțumește..

Da, în rugăciunea-aceea spusă-n liniștea chiliei,
Ars în focul foamei mele datorată sărăciei,
Am aflat valoarea pâinii și-am știut cu umilință
S-o cer Tatălui din ceruri plin de lacrimi de credință..

Poezia se termină, doar atât doream a spune,
Nu știu, poate dumneavoastră așteptați și vreo minune
Și-ajungând acum la capăt, v-a cuprins dezamăgirea,
Negăsind acea minune când ați terminat citirea..

Nu m-am ostenit degeaba, sunt convins că întâmplarea
E destul de ziditoare, meritându-se răbdarea.
O, de-am învăța cu toții cum se spune-o rugăciune,
Fiecare ar fi martor, da, la PROPRIA minune..

ÎNȚELEPCIUNE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                   

de Preot Sorin Croitoru

M-am săturat să-mi spun părerea,
Vorbind ORICÂND despre ORICE.
Îmi văd de treburile mele,
Și dacă-ați ști ce bine e..

Căci când eram la începuturi
Vroiam mereu să spun ceva,
Chiar dacă treaba-n chestiune..
Adeseori nu mă privea!

Cădeam de multe ori în plasa
Unor agenți provocatori,
Că-s pline vremurile noastre
De farisei ispititori..

Da, îmi cereau să-mi spun părerea
Și să dezbat orice subiect,
Iar eu, luat adesea-n pripă,
Nu răspundeam chiar la obiect..

Doar nu suntem în viața noastră
Mereu ÎN TOATE specialiști..
Mai bine să nu-ți dai părerea,
Decât, vorbind greșit, să riști!

Și-atunci când zici ceva la oameni
Să spui că e PĂREREA TA,
Căci, bineînțeles, se poate
Să fie și greșeli prin ea..

Dar nu, în vremurile alea
Credeam, naiv, că-n tot ce spun
E doar înțelepciune pură..
Credeam că tot ce zic e bun!

Iar când, șezând pe un fotoliu,
Din când în când mai reciteam,
Descoperindu-mi vreo eroare,
În suflet tare mă mâhneam..

Pe frunte-mi apărea sudoarea
Și mâna mi-o treceam prin păr,
Văzând cu groază cum eroarea
Eu o numisem.. ADEVĂR!

E-o spovedanie aceasta?..
Putem să o chemăm și-așa,
Dar din greșelile-mi trecute
Aș vrea să învățați ceva,

Anume că Hristos nu-ți cere
Să spui CEVA despre ORICE,
Ci să vorbești cu multă grijă,
Iar dacă taci, mai bine e!

Iar când vorbești despre credință..
Să fii atent, că este foc!
De n-ai citit Filocalia,
Mai bine nu vorbi deloc!

Căci numai sfinții din vechime
Prin viața lor, primit-au har
Și ori interpretezi Scriptura
CA EI, ori totu-i în zadar!

Deci, fraților, vă rog din suflet:
Să nu vă credeți teologi;
Decât să semeni cunoștința,
Mai bine-ți este să te rogi.

Iar eu vorbesc de-acum încolo
Doar ce îmi este de folos,
Slăvindu-L cât mă ține gura
Pe Domnul meu Iisus Hristos!

Fii o candelă aprinsă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Fii o candelă aprinsă
Și prin pilda vieții tale...
Pune în suflete lumină
Pace...binecuvântare..


Fii o candelă aprinsă
Care calea o luminează..
Pentru cel ce-n întuneric
De Hristos se îndepărtează..


Fii o candelă aprinsă..
Si prin pilda vieții tale..
Indrepteaza la credință
Pe cei rătăciți pe cale...


Fii o candelă aprinsă..
Care arde neîncetat...
La icoana Celui care..
A iertat multul păcat.


Iar când vei pleca din lume...
Va rămâne în urma ta...
Altă candelă aprinsă..
Cu focul din jertfa ta...


Maria Pintican...

Argatul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!


N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!


Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!


Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:


-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi,
Ce am...cât am putut s-adun...


..........
De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!


Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...


-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...


..........
Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...


..........
La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...


stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi că...toate-s ale mele!


Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul,
Și cât Îl vezi, e tot al meu!


Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!


E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!


Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!


............
De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea să vă mai zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!


.............
Bogat, nu e acela care,
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat, e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!

--------------------------------------------

Dorel Mărgan

LUPUL ȘI OILE (fabulă de Diana Sava Daranuța)

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

– Sunt cu voi! le zise lupul
Oilor în adunare.
Eu de azi îmi schimb statutul –
Mă declar: smerită „OAIE!”

Simt că inima îmi bate
Doar la unison cu voi
Și visez eu zi și noapte
Să mă fac cioban la oi!

Stâna voastră îmi e dragă,
Frații mei și dragi surori,
Vă prezint o listă-ntreagă
De principii și valori!

Eu sunt calea voastră bună,
La-ndoială nu mai stați,
Să luptăm toți împreună
Cu dușmanii cei colțați!

De aveți vreo întrebare,
Eu vă rog, nu ezitați,
Chiar acum la încercare,
Să mă puneți, dragi fârtați!

Dacă vreți, vă scriu pe foaie,
Nu gândiți că dau din fleancă!
Pot să-mbrac cojoc de oaie
Și să-mi pun la gât talancă!

Eu vă zic, că nu-i minciună –
Martor cerul și pământul,
Că în nopțile cu lună
Doar la voi îmi este gândul!

– Măi, ce bine-i zici matale,
Un berbec bătrân îi zise,
Am și eu o întrebare,
La mesajele transmise!

Dar mai înainte, frate,
Hai, să ne-așezăm la masă,
Să mâncăm pe săturate
Iarbă verde și mustoasă!

Printre oi se-așază lupul
Se apleacă, se îndoaie,
Încercă să pască iarbă,
Dar degeaba, că nu-i oaie...

– Totuși, care-i întrebarea,
Se-arătă el indignat,
Că n-am timp de sărbătoare,
De băut și de mâncat...

Și berbecul îi răspunse:
– Văd că nu îți place iarba...
Dar, când foamea te-a ajunge,
Ce-o să faci? Vei suge laba?

Poți să-ți pui la gât talancă,
Poți să-mbraci cojoc de oaie,
Dar nu s-a văzut vreodată
Lupul să mănânce paie...

Și-apoi, firea ta colțată
Va ieși la prima foame...
Pleacă, lup hain îndată,
Cât nu te-am luat în coarne!

Care e aici morala?

De când lumea e făcută,
Mulți se văd stăpâni la oi...
Și conduc adesea turma
Cei cu colții de lupoi...

Autor: Diana Sava Daranuța
Din volumul ”Fabule”, 2021

Adevărul si bunătatea!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un om gospodar avea un singur fiu.

 
El a înfiat un sărac, si a început să -l privească la fel ca pe un fiu de sânge. La cel înfiat a venit într -ascuns un vrăjitor negru, si l-a înduplecat să fugă din casa binefăcătorului său, făgăduindu-i că prin vrăjile sale îl va ajuta să dobândească mai mare slavă decât slava aceluia. Astfel înduplecat, cel înfiat a căutat să plece de la binefăcătorul său. Acela îsi dăduse seama de toată urzeala, însă nu s-a împotrivit, ci l-a lăsat pe fiul său de suflet să facă ce dorea. Dar i s-a făcut milă si, la despărțire, i-a dat fiului de suflet o pungă închisă, plină cu aur si cu pietre scumpe. Si s-a dus de la el cu lacrimi în ochi.
Așadar, acel sărac a purces la drum -- numai că vrăjitorul negru nu doar că nu l-a ajutat pe călătorul singuratic, ci,dimpotrivă, trimitea rudele sale negre în calea lui ca să -l jefuiască.

 
Văzându-se în primejdie, săracul se răscumpăra din mâinile tâlhărilor cu aur si cu pietre scumpe; se ruga doar să nu -i i-a punga.

Astfel călătorind, cădea mereu dintr -o cursă a negrilor în alta. Si se răscumpăra mereu cu aur si cu pietre prețioase, până ce punga i s -a golit de tot. Atunci i s-a înfățișat însusi vrăjitorul negru. Când l-a văzut, săracul i-a cerut ajutorul ca unui prirten, dar vrăjitorul negru s-a arătat deodată cum era de fapt: cel mai mare tâlhar.

 
Scrâșnind din dinți, i-a înhățat punga, încercând să i-o smulgă din mâini.

 
Între timp, gospodarul privea din depărtare ce se întâmplă cu fiul lui de suflet. S-a înduioșat de soarta lui si l-a trimis pe fiul său cel unul-născut să -l mântuiască de la pieire pe sărac. Fiul a ajuns în ultima clipă când săracul era deja istovit în lupta pentru pungă. L-a lovit pe vrăjitorul negru si l-a rănit de moarte, iar săracului i-a umplut iarăsi punga cu aur si pietre scumpe, spunându-i să se întoarcă degrab acasă, unde îl așteaptă tatăl gospodar.

 
Înțelegeți această pildă? Gospodarul e Dumnezeu. Fiul lui Dumnezeu este Iisus Hristos. Cel înfiat este Adam si neamul lui. Vrăjitorul negru este satana. Punga legată la gură e trupul omenesc. Aurul si pietrele scumpe închipuie sufletul omenesc, care e dăruit cu darurile lui Dumnezeu cele bogate.
Îndepărtîndu -se în chip necugetat de Dumnezeu, neamul omenesc si-a pierdut treptat toată bogăția duhovnicească si a rămas numai cu viața sa trupească. Când satana a încercat să si-o însușească si pe aceasta pentru a nimici astfel deplin lucrul Domnului, S-a arătat în lume Fiul lui Dumnezeu.
El l-a rănit de moarte pe satana, iar după ce l-a rănit si l-a făcut neprimejdios, l-a aruncat în adâncul iadului. Si în viața trupească a omenirii a insuflat iarăsi suflet viu si l-a umplut cu darurile dumnezeiești. În același timp a poruncit neamului lui Adam să se întoarcă cu noua bogăție în casa Tatălui ceresc.

 
Sf. Nicolae Velimirovici, Adevărul si bunătatea! 

Un om binecuvântat

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un soldat necunoscut din războiul civil american aşternuse pe hârtie următoarele cuvinte: "L-am rugat pe Dumnezeu să-mi dea putere, dar El m-a făcut slab ca să învăţ simplitatea şi smerenia. L-am rugat să mă ajute să fac fapte mari, dar El m-a micşorat ca să fac fapte bune. L-am rugat să-mi dea bogăţie ca să fiu fericit, dar El m-a făcut sărac ca să devin înţelept. L-am rugat să-mi dea toate lucrurile ca să pot gusta viaţa, dar El mi-a dat viaţa, ca să pot gusta toate lucrurile (bune). Nu am primit nimic din tot ce am cerut, dar am primit tot ce a fost mai bun pentru mine. Împotriva dorinţei mele, mi-au fost ascultate rugăciunile. Sunt printre oameni un om binecuvântat".

De ce să ne rugăm? - Pilda numărul 377

Un sfânt obişnuia să facă o scurtă vizită lui Iisus, când trecea pe lângă o Biserică. Într-o zi, un trecător îl întreabă: "Ce faceţi dumneavoastră în Biserică?". Sfântul îi răspunse: "Când ai un prieten şi te întâlneşti cu el, îl saluţi, discuţi cu el, îi împărtăşeşti bucuriile şi succesele, dar şi necazurile tale. La fel fac şi eu cu Iisus, Prietenul meu".

Omul modern, orb în faţa adevărului - Pilda numărul 378

Un om se rătăci în deşert şi nu mai avea la el nicio provizie de mâncare şi băutură. Deodată zări înaintea sa nişte palmieri. Se auzea chiar şi susurul unui râu. Dar el se gândi: "Asta-i doar o nălucă, o fata morgana. În realitate, aici nu se află nimic". Descurajat şi pe jumătate sărit din minţi se prăbuşi la pământ. Puţin timp după aceea trecură pe acolo doi beduini şi-l găsiră mort. "Poţi să înţelegi una ca asta? spuse unul către celălalt. Aşa de aproape de apă. Iar smochinele îi cresc aproape în gură! Cum a fost posibil aşa ceva?". Şi celălalt îi răspunse: "Acesta a fost un om modern, orb în faţa adevărului".

Lupul si Oaia proastă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

A fost odată un lup, iar în vecinătatea lui păștea o turmă numeroasă de oi.
În fiecare zi, lupul ataca câte una...

Speriate, oile fugeau în pădure, iar cea prinsă începea să se zbată și să zbiere – zbieretele ei îngrozeau turma.

Atunci lupul a început să vorbească cu fiecare oaie, pe rând:

„N-ai de ce te teme, eu ucid și devorez doar oile proaste. Tu ești diferită – tu ești prietena mea cea mai bună.”

După astfel de convorbiri, oile pășteau liniștite și nu mai fugeau.

Când lupul mai sfâșia o oaie, celelalte gândeau:
„A mai căzut una dintre cele proaste… mie nu mi se poate întâmpla, sunt prietena cea mai bună a lupului.”

Oile erau liniștite. Fericite chiar.

Lupul se apropia de câte una și îi spunea cu un zâmbet blajin:
„O, draga mea, n-am mai vorbit demult despre oile naive…”
Și moartea era fulgerătoare – nici nu mai apuca să-și dea seama.

Lupul le-a ridicat stima de sine, iar ele, nestingherite, pășteau mai bine, devenind astfel mai gustoase.

Cea mai sinistră parte?
Celelalte oi au început să-l ajute. Dacă vreuna dădea semne că începe să înțeleagă adevărul, „prietenele” lupului îl avertizau...
A doua zi, oaia devenea cină !

Fiecare ar trebui să creadă mai puțin în vorbe și mai mult să privească faptele.

Avem o trăsătură comună astăzi : auzim doar ceea ce ne place, iar restul îl trecem cu vederea.

E esențial să recunoști la timp lupul în blană de oaie.

BINECUVINTEAZĂ, DOAMNE!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
Binecuvintează, Doamne,
Tot ce am, ce sunt, ce pot,
Viața, gândurile mele,
Binecuvintează-mi tot!

Binecuvintează-mi somnul,
Liniștea, odihna mea,
Toate să primească, Doamne,
Binecuvântarea Ta!

Binecuvintează-mi munca,
Truda mea, oftatul meu,
Ca să le închei cu bine,
Întărit de Dumnezeu.

Binecuvintează-mi ruga,
Lacrima și-al meu suspin
Ca să pot trăi o viață
De adevărat creștin.

Binecuvântează-mi prunca
Și pe toți cei dragi ai mei,
Dă-le, Doamne, sănătate
Să mă veselesc de ei,

Dă-mi și mie viață lungă
Ca să pot să-i ocrotesc,
Să le pot purta de grijă,
Să-i îmbrac și să-i hrănesc.

Binecuvintează, Doamne,
Hrana noastră când mâncăm,
Starea noastră împreună
Când din darul Tău gustăm.

Cred că nu există-n viață
Un moment mai fericit
Ca acela când la masă
Toți cei dragi s-au întâlnit.

Binecuvintează, Doamne,
Viața noastră pe pământ
Ca în harul Tău trăind-o,
Să ne iei în Raiul sfânt

Când, sătui de osteneală,
Binecuvântați vom fi
Să ne ducem la odihnă
Sus, în ceruri, într-o zi..

Sticla cu furnici...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Lăsasem peste noapte o sticlă de cinci litri cu apă, deschisă. În ea căzuseră zeci de furnici . Se zbăteau haotic în apa limpede, fiecare părând să lupte pentru viața ei.
La început, mi s-a părut că se îneacă una pe alta, că încearcă să se salveze cu orice preț — chiar și cu prețul altora.
Gândul ăsta m-a dezgustat. M-am întors și am plecat, hotărât să nu intervin.
Dar, după două ore, curiozitatea m-a biruit. M-am întors să mai arunc o privire în sticlă.
Și ce am văzut m-a lăsat fără cuvinte:
furnicile erau în viață!
Mai mult decât atât — formaseră o adevărată insulă vie, o piramidă de trupuri, în care se sprijineau unele pe altele, rămânând la suprafață ca o colonie unită.
Am rămas nemișcat, privind cu sufletul la gură.
Cele de jos chiar se înecau… dar nu pentru totdeauna.
După un timp, erau înlocuite de cele de sus, care coborau de bunăvoie.
Cele epuizate urcau, încet, fără grabă, fără să îmbrâncească pe nimeni.
Nimeni nu se salva pe sine mai întâi.
Dimpotrivă — fiecare căuta să ajungă acolo unde era cel mai greu.
Un sistem de ajutor reciproc, perfect coordonat, m-a zguduit profund.
N-am mai rezistat.
Am găsit o lingură care încăpea prin gura sticlei și am introdus-o cu grijă.
La vederea salvării, furnicile au început să urce, una câte una, fără pic de panică.
Totul mergea bine, până când una dintre ele, slăbită, a alunecat din nou în apă, fără să reușească să ajungă la margine.
Și atunci s-a întâmplat ceva ce n-o să uit niciodată.
Ultima furnică, deja aproape afară, s-a întors brusc.
A coborât, parcă spunând:
„Rezistă, frate, nu te las!”
S-a aruncat din nou în apă, s-a agățat strâns de cea care se îneca, dar nu putea s-o scoată singură.
N-am mai stat pe gânduri.
Am apropiat lingura, și așa, împreună, au ieșit afară — vii, amândouă.
Episodul acesta m-a emoționat mai mult decât orice film sau carte despre prietenie și sacrificiu.
Am simțit o furtună de emoții:
Mai întâi, rușine — pentru că am judecat furnicile ca fiind ființe insensibile.
Apoi, uimire — pentru rezistența lor.
Admiratie — pentru disciplina și curajul lor de a se sacrifica.
Și, la final, o apăsătoare rușine... pentru oameni.
Rușine pentru noi, oamenii.
Pentru indiferență.
Pentru cât de ușor ne pierdem unii pe alții în goana după avantaje.
Pentru cât de rar mai vine cineva înapoi să-l salveze pe cel slab.
Noi construim ziduri, când am putea fi poduri vii.
Dacă niște ființe atât de mici sunt capabile de o astfel de solidaritate și dăruire…
de ce noi, oamenii, suntem atât de des surzi la suferința celorlalți?
În ziua aceea am înțeles un lucru simplu:
Adevărata putere e în unitate.
Și dacă încă nu știi cum să trăiești cu adevărat —
învață de la furnici.

sursa ATHOS

Bunica

             "Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Bunica îl privi pe nepot cu o privire aspră, plină de furie, și îi spuse, cu o voce rece și tăioasă:
— Pleacă. Ieși din casa asta. Nu vreau să te mai văd aici.

Bunicul, nedumerit și îndurerat, interveni:
— Ce faci? De ce te porți așa? Băiatul ăsta nu e doar nepotul tău... e ca un fiu pentru tine. L-ai crescut cu atâta dragoste.

Dar femeia rămase impasibilă, ca și cum nu l-ar fi auzit.
Vecinii, martori ai scenei, priveau uluiți.
Aceeași femeie care fusese cândva blândă și iubitoare, acum îl izgonea pe nepot fără nicio explicație.

Fără altă opțiune, băiatul plecă.

Pe drum, se întâlni cu cel mai bun prieten și îi povesti ce se întâmplase.
— Măcar... ți-a lăsat alocația lunară obișnuită? — întrebă prietenul.
— Nu... m-a dat afară cu mâinile goale, — răspunse băiatul, cu vocea frântă.
— Îmi pare rău... Aș vrea să te ajut, dar nu am cum — spuse prietenul, apoi plecă.

Ajunse apoi la casa unui alt prieten.
Când deschise ușa și îl văzu, acesta zâmbi:
— Ai venit să mă chemi la joacă?

Băiatul coborî privirea și, cu o voce tremurândă, murmură:
— Eu... nu mai am unde să stau. Pot să rămân la tine, te rog?

Zâmbetul celuilalt dispăru imediat.
— N-ai nimic să-mi oferi și totuși ceri ajutor? Pleacă. Cine n-are nimic... nu valorează nimic.

Rănit și plin de rușine, se îndreptă spre casa iubitei lui.
— Iubirea mea... bunica m-a dat afară. N-am decât hainele de pe mine. Te rog, ajută-mă... nu știu unde să mă duc.

Fata, emoționată de vorbele lui, îl rugă să aștepte afară cât vorbește cu părinții ei.
Când se întoarse, ochii îi erau plini de tristețe.
— Îmi pare rău... părinții mei nu vor să primească „un ratat” în casă.
Și acum, că nu mai ai nimic să-mi oferi... cred că e mai bine să ne despărțim.

Băiatul izbucni în plâns.
Toți cei pe care îi crezuse aproape l-au abandonat.

Singur, rătăci pe străzi fără țintă până se așeză, zdrobit, pe o bordură.
Șopti pentru sine:
— Deci e adevărat... Nu valorez nimic? Ce se va alege de mine?

În acel moment, când ajunsese în cel mai adânc punct al disperării, bunicul îl găsi.
— Iart-o, — îi spuse, referindu-se la bunică. — N-a vrut să te rănească.

— Și tu? — îl întrebă băiatul, cu ochii plini de reproș. — Tu de ce n-ai făcut nimic?

Bunicul, cu un ton calm, răspunse:
— Hai acasă... și o să înțelegi.

După o clipă de ezitare, băiatul urcă în mașină.
Când ajunse, bunica îi sări în brațe... dar el se trase înapoi.

Bunicul îi făcu semn să se așeze și apoi îi vorbi blând:
— Fiule... bunica ta nu te-ar fi alungat niciodată fără un motiv.
A ales să procedeze așa ca să-ți dea o lecție esențială.

Te vedea cum te rătăcești, cum oferi totul unor oameni care nu meritau: prieteni, o iubită... care te căutau doar pentru ce puteau obține de la tine.
Și astăzi, când chiar ai avut nevoie de ei, niciunul n-a fost acolo.
Ai oferit din iubire, dar când ai rămas fără nimic... te-au lăsat singur.
Prietenii tăi? Nici măcar un pahar cu apă nu ți-au dat, după ce te-au folosit atât.

Bunica a vrut să înțelegi un adevăr dur, dar esențial:
Pentru mulți oameni, valoarea ta e legată de ceea ce ai, nu de ceea ce ești.

Cu ochii în lacrimi, băiatul se întoarse spre bunica și șopti:
— Iartă-mă... astăzi m-ai învățat ceva ce n-am să uit niciodată.

Ea îl strânse tare în brațe și îi spuse:
— Te iubesc. Ești încă tânăr și vezi lumea cu ochi curați.
Dar a trebuit, în felul meu, să te învăț cum e cu adevărat viața.

Morala:
Când totul merge bine, mulți îți sunt alături.
Dar în clipele grele... doar cei adevărați rămân.

Lumea, de prea multe ori, te judecă după ce ai, nu după cine ești.
Învață să-i recunoști pe cei care te iubesc cu adevărat, de cei care doar se folosesc de tine.

Pentru că abia atunci când nu mai ai nimic... afli cine contează cu adevărat.

Și tu... știi cine te iubește pentru ceea ce ești, nu pentru ce ai?

Această poveste nu e scrisă doar ca să te emoționeze — ci ca să te trezească.
Pentru că, uneori, pierzând totul... începem să vedem cu adevărat.

Dacă această lecție ți-a atins inima, păstreaz-o.
Trimite-o cuiva care are nevoie să-și deschidă ochii.

Și dacă, măcar o dată, te-ai simțit fără valoare pentru că n-ai mai avut nimic...
scrie doar: „Înțeleg.”

Aici, împreună, învățăm să vedem... cu inima.

MĂRTURII

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Eliana Popa

 
Un ateu, la Înviere, mi-a răspuns infatuat,
(Când l-am salutat frumos cu ,,HRISTOS A ÎNVIAT")
,, - Fugi de-aici cu vorba asta! Voi visați așa frumos...
Cine îmi dă mărturie că a Înviat Hristos? "
Mărturie vrei ca Toma? Tu o ceri din răutate.
Toma n-a tăgăduit! Domnul a-nviat din moarte.
Dintre toți aceia care călcau urma lui Hristos,
( Ucenici cât și apostoli) era cel mai credincios!
A cerut să se convingă dacă Fiul cel ceresc
A-nviat și e acolo ȘI CU TRUPUL OMENESC!
Iată, el e mărturie! L-a văzut cu ochii lui
Și-a pus degetul în rană și pe urmele de cui!
Mărturia Învierii, Celui ce ne e Lumina,

 

Ne-o arată Cartea Sfântă prin Maria Magdalina.
L-a văzut în fața sa, a fost martoră minunii,
A vestit și-ncă vestește că a Înviat Rabuni .
Mărturie-ți dau martirii ce-n iubirea Lui au ars,
Toți acei ce i-au urmat precum Saul cel din Tars,
Care-n temniță și-n chinuri pe Hristos n-a lepădat,
Nici când sabia lui Nero pe grumazul lui a stat.
Și de vei citi Scriptura, unde-i mărturia Lui,
Vei vedea cum L-a-ntâlnit pe drumul Damascului!

Mărturia Învierii o dau peste veacuri sfinții
Ce s-au lepădat de lume dându-și la săraci argintii,
Mărturia stă-n Altare, în Potir, în Liturghie
Când din nou s-aduce Jertfă, Hrană Sfântă să ne fie!
Stropul de cuminecătură este veșnica dovadă
Că-n Potir e Învierea ce spre Veșnicii ne poartă!
Eu pot da o mărturie fiindcă-n beznă mult am stat,
Însă sufletu-mi, cu Domnul, spre Lumina a săltat!
Și-n pământul țării noastre, mărturii -ngropate zac
Sfinte moaște ce arată Învierea noastră-n Veac!

ÎNCEPUTUL ALTEI VIEȚI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

Doamne, Tu prin Înviere
Ne arăți și ne înveți
Că la urma urmei moartea
E-nceputul altei vieți..

De vom crede că Tu, Doamne,
Ești trimis de Tatăl Tău
Ca să scoți această lume
Din robia celui rău,

De vom crede că Tu Însuți
Ești Mesia cel promis,
Împlinind cu multă râvnă
Cele ce-n Scripturi s-au scris,

De vom crede că Tu, Doamne,
Ești și Om și Dumnezeu,
După firea Ta divină
Existând din veci mereu,

De Te vom vedea pe Tine
Dumnezeu adevărat
Care-n timpul lui Augustus
Pentru noi S-a întrupat,

De vom crede că prin Cruce
Și prin tot ce-ai suferit
Tu spălai păcatul lumii
Ascultând desăvârșit,

De vom crede că Tu, Doamne,
Ești al Tatălui Hristos,
Mielul Care Se jertfește
Pentru orice păcătos,

De vom crede și în moartea
Și în învierea Ta,
Început al învierii
Noastre ce va fi cândva,

De vom cere-n rugăciune
Harul Tău neîncetat,
Încrezându-ne în Tine,
Nu ca Petru ce-a trădat,

De ne-om strânge-n ale Tale
Praznice împărătești
Ca să Te slăvim pe Tine
În cântări bisericești,

De o vom cinsti cu râvnă
Pe Preasfânta Maica Ta,
Fiindcă-a noastră mântuire
Săvârșitu-s-a prin Ea,

Ea făcându-Ți-se scara
Coborârii pe pământ
Și cuptorul care coace
Pâinea Trupului Tău Sfânt,

Viță ce-a rodit în taină
Strugurele Cel de sus,
Și fereastră a Luminii
Soarelui Hristos Iisus,

Crinul cel cu trei petale
Și izvorul Apei Vii,
Rugătoarea pentru care
Lumea încă o mai ții,

De vom asculta, Iisuse,
De porunca-Ți de-a iubi,
Încercând a face bine,
Căutând a milui,

De Te vom vedea pe Tine
În toți oamenii sărmani,
Ajutând după putere
Văduve, săraci, orfani,

Pe toți cei ce azi se află
În necazuri și nevoi,
De vom face astea toate,
Milă vei avea de noi

Și ne vei trimite, Doamne,
Harul Tău dumnezeiesc,
Izbăvindu-ne de patimi
Ce urât ne stăpânesc,

Inimă curată, Doamne,
Întru noi Tu vei zidi
Și în inimile noastre
Duhul Sfânt va locui

Și vom învia, Iisuse,
Chiar de-aici, de pe pământ,
Și vom fi ca serafimii
Care-Ți cântă SFÂNT, SFÂNT, SFÂNT!
amin

Pâinea

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

"La un om veni odată
Un sărac cerând o pâine
Și i-a zis omul din poartă:
Lasă, bade, vino mâine.

Noaptea zboară furtunoasă
Cu aripa-i ca oțelul,
Rezemat de-un colț de casă
Răbdător stă bătrânelul.

Dimineața-n zori se scaldă
Încropind un fir de soare
În cuptor e pâine caldă,
Că e zi de sărbătoare.

Îmbrăcat în rupta haină
Zăcea rece bătrânelul
Ca o ne-nțeleasă taină
Ce-o primise-n brațe cerul.

Și din inimă amară
Bobi de lacrimi cad pe pâine
Că de-acum n-o să-i mai ceară
Că murise ieri nu mâine."

Diavolul, prefăcut în babă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Diavolul, prefăcut în babă, îi iese înaintea unei fetițe care merge la biserică, și-i zice:
-Unde te duci tu, copila?
-La Sfânta Biserică, mătușică!
-Ei, la Biserică! Ce-ai să faci tu la Biserică? Acolo se duc oamenii mari, babele şi moşnegii. Las-că tu ai vreme si de Biserică. Ia vezi colo în poieniță, ce mai hîrjoană! Du-te de te joacă și tu, acolo..!
-Bine mai zici, mătuşică! Și s-a dus fetita la hârjoana copiilor, în loc de a se duce la Sfânta Biserică, unde plecase.
Se face fetița fată mare și pleacă iar la Sfânta Biserică. Diavolul-babă îi iese înainte și o întreabă:
-Unde te duci tu, fată mare?
-La Sf. Biserică, mătușică!
-Iată, mai auzii una! Fată mare la Biserică! Fetele mari, iată-le cum sar în joc! Iată-le, cum se îndrăgostesc! Du-te și tu cu ele...!
-Că bine mai zici, mătușică! Și s-a întors fata din calea Bisericii la joc!...
După aceea se căsătorește, ajunge femeie cu bărbat şi copii... Pleacă iar la Sfânta Biserică. Diavolul-babă îi iese înainte, zicându-i:
-Unde ai plecat, nevastă?
-La Sfânta Biserică, mătușică!
-Ei, na, Biserică! Ai lăsat copiii singuri în casă să ardă, ori să îşi scoată ochii, ori poate ies pe drum și-i calcă vitele, îi rup câinii, iară bărbatul tău când vine acasă nu găsește mâncare, și-apoi huiet și înjurături... bătăi!... Întorce-te înapoi, că după ce vei înbătrâni, tot la Biserică îi fi!
-Că bine mai zici, mătuşică! Și s-a înapoiat iarăși acasă.
Ajunge nevasta, babă bătrână. Pleacă iar la Sfânta Biserică. Diavolul-babă îi iese iar înainte, întrebând-o:
-Unde te duci, babă hăi?
-Mă duc Ia... la Sfânta Biserică, mătușică!
-la, mai auzii una bună! Baba surdă, la Biserică! D-apoi, ce-ai să mai poți face tu la Biserică ? Aşa surdă, gârbovită, slabă şi sfârșită de suferință? Te dor picioarele; îți tremură tot corpul! N-auzi nimic, nu pricepi nimic. Te apucă tusea, ba și neputințele și sminteşti pe atâta lume! Du-te înapoi acasă, că după ce-i muri, tot la Biserică vei fi! Și din păcate, baba s-a întors iar din calea Bisericii şi a stat acasă până a murit, tristă și neagră de păcate....
Vedeți ?
Iată, așa a câștigat și câștigă diavolul sumedenii de suflete creștine de toate vârstele... Așa a înşelat şi înşeală diavolul pe toți și pe toate care cedează ispitelor lăsându-se amăgiți de ele.

________________
Fără Biserică, omul se pierde ușor, căci singur s-a lăsat pe sine afară din Corabia Mântuirii, și s-a lipsit de toate Darurile și Tainele Sfinte dăruite lui de Dumnezeu pentru a se mântui.
Fiți treji, privegheați, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită !
Cine are Biserica de Mamă, Îl are pe Dumnezeu de Tată !
Biserica e Trupul lui Hristos, iar El e Capul ei !

Părintele Teodor Ciurariu

Milostenia

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



          Odată un țăran a auzit la biserică pe preot spunând că dacă dai milostenie, vei primi însutit de la Dumnezeu. Când s-a întors acasă s-a înțeles cu femeia sa să dea milostenie singurul bou pa care-l aveau, iar Dumnezeu le va da 100 de boi pentru această faptă bună. Nu a șovăit deloc să-și dea boul, având deplină încredere în Dumnezeu.

Așadar a dat boul și aștepta răsplata de la Dumnezeu. Timpul trecea, dar boii nu mai veneau. Într-o dimineață a hotărât să urce pe muntele din vecinătate ca să-L afle pe Dumnezeu și să-L întrebe când îi va da cei 100 de boi, așa cum a auzit în predica preotului.

Urcând pe munte a întâlnit un pustnic, care l-a întrebat:– Unde mergi?

– Merg să-L caut pe Dumnezeu și să-L întreb când îmi va da cei 100 de boi pentru milostenia pe care am făcut-o.

– Când Îl vei găsi, i-a spus pusnicul, întreabă-L și despre mine. Spune-I că de patruzeci de ani sunt în munte și trăiesc pustnicește: Oare am dobândit Împărăția Cerurilor?

Puțin mai sus a întâlnit un bătrân cu barbă albă, care l-a întrebat:– Pe cine cauți?
– Am auzit în biserică că de fac milostenie, voi primi însutit de la Dumnezeu. Acum Îl caut pe Dumnezeu ca să-mi spună când mă va răsplăti pentru milostenia mea.

– Întoarce-te la casa ta și sapă sub copacul din curtea ta și vei afla un urcior cu lire. Nu spune nimănui despre acesta, ci numai continuă să ajuți lumea și nu vei duce lipsă de nimic în viața ta.

– Îți mulțumesc, Gheronda. Dar mai am ceva să-ți spun. În timp ce veneam să te aflu, am întâlnit un pustnic care mi-a cerut să te întreb dacă după patruzeci de ani de asceză și nevoințe duhovnicești a dobândit în cele din urmă Împărăția Cerurilor.

– Să-i spui acelui pustnic că și alți patruzeci de ani de va ședea în munte, tot nu va dobândi Împărăția Cerurilor. Acestui pustnic îi dau de patruzeci de ani câte un posmag în fiecare zi, însă astăzi, știind că vei veni tu, i-am dat doi posmagi, unul pentru el și unul pentru tine. Însă el,în loc să-ți dea ție unul, i-a ținut pe amândoi pentru sine.

Omule, faptura Mea,

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                    

Omule, faptura Mea,
Pentru ce M-ai parasit
Si pe alte cai mergand,
Drumul vietii l-ai gresit?

Iubitor de oameni sunt
Si “al milei Dumnezeu”,
Pentru ce tu te-ai facut
Rob “potrivnicului Meu”

Pentru tine, Eu-din veac-
Mantuire am lucrat,
Pogorandu-Ma de sus,
Cerurile am plecat.

Caci, luand Eu chip de rob,
Din fecioare M-am nascut
Si, smerit si prea sarac,
Pe pamant am petrecut

Suferit-am prigoniri,
Vorbe rele si ocari,
Trupul meu spre rane-am dat
Si obrazul la scuipari

Pogorandu-Ma din cer,
Ca sa te ridic la el,
Chipul slavei am lasat,
Pentru tine,cel “misel”!

Necinstire am rabdat,
Ca din nou sa te slavesc,
Intru tot sarac am fost,
Ca sa te imbogatesc.

Rane grele am primit,
Sangerandu-Ma de tot,
Ca sa-ti vindec rana ta
Si den “sangiuiri” sa te scot.

Strop de sange n-am crutat
Si de chip Eu M-am lipsit,
Ca sa-ti curat sufletul,
Intru patimi ponosit

Tu gresind de la-nceput,
Impotriva Tatalui,
Ti-am luat asupra Mea
Sarcina pacatului

Birnic mortii tu erai
- Pe vecie osandit -,
Dar luand Eu vina ta,
“Birul mortii” am platit .

Fiere beau si cu otet
Si pe lemn Ma rastignesc,
Ca din “lemnul cel amar”,
Rod prea dulce sa-ti gatesc.

Rastignit intre talhari,
- Socotitu-M-am “blestem”,
Ca, pe tine iar mostea
- La viata sa te chem.

Pentru aceasta dragoste,
Uraciune Imi platesti,
Si “pogoramantul” Meu
Pururea dispretuiesti!

Caci, in loc sa vii acum,
Cu iubire sa-Mi slujesti,
Tu iubesti pacatele
Si de patimi te robesti.

Care lipsa, spune-Mi dar,
Intru Mine ai aflat,
De-ntirzii tu, ratacind
- De la mine departat - ?

Daca vrei tot binele,
Eu sunt “binelui Izvor”,
Si aicea pe pamant,
Si in veacul viitor

Fericirea vesnica,
Daca vrei s-o dobandesti,
Eu sunt singur “Datator
Fericirii sufletesti”.

Frumusetea tu dorind
Desfatare ca s-o ai,
Eu “podoaba” lumii sunt
Si “dulceata cea din Rai”.

De ravnesti la neam slavit,
Eu sunt “Unul cel Nascut”
Din Fecioara negrait
Si din Cel fara-nceput.

Cauti slava si puteri
Ca sa ai neincetat,
Eu sunt “domn Puterilor”
Si “al Slavei Imparat”.

La averi fara sfarsit,
Daca (poate) ai ravnit,
Eu sunt “Vesnic Vistier
Bunatatilor din cer”.

Intelept voind sa fii,
Fa-te Mie urmator,
Eu sunt “Raza Tatalui”
Si “al tau luminator”

Cu prieten credincios,
Daca vrei mereu sa fii,
Eu sunt “Mire sfletesc”
In “camara” Mea sa vii.

Iar dreptate cautand,
De la oameni n-ai sa scoti,
Eu sunt “Drept judecator”
Nemitarnic pentru toti.

Intru scarbe si nevoi,
Cand Ma chemi in ajutor,
Pretutindenea degrab,
Eu iti sunt ajutor.

La durere nu slabi,
Amarandu-te prea rau,
Eu sunt “Doctor trupului
Si al sufletului tau”.

De-ntristare si necaz
Daca esti impresurat,
Alinarea ta sunt Eu,
Suflete nemangaiat

Obosit de greutati
Pe al vietii tale drum,
Eu in veci odihna sunt,
Totdeauna si acum.

Pacea sufletului tau
Daca rau s-a tulburat,
Catre Mine, vino iar,
Eu sunt pacii Imparat

Frica mortii daca ai,
Crede, nu te tulbura,
Eu sunt “viata tuturor”
Si acum si pururea.

Negura pacatelor
Cuprinzandu-ti viata ta,
Eu sunt “Soare neapus”,
Vino la lumina Mea!

Adevar neprihanit
Pe pamant nu cauta,
Eu sunt “Sfantul Adevar”
Pentru mantuirea ta.

Ratacindu-te mereu
Intral vietii greu noian,
Eu sunt “calea fara gres”
Care duce la liman.

Iar acuma daca n-ai
Povatuitor la cel,
Eu, “Pastorul tau cel Bun”
Nu te voi lasa stingher.

Daca tu cutezi sa vii,
(De pacate rusinat),
Eu, sa stii ca sunt la toti,
“Primitor prea indurat”.

Caci am zis sa vina toti
- Catre Mine-cei ce au
Osteneala si poveri,
Ca odihna sa le dau! -

.....Doar ..Dumnezeu...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Doar Dumnezeu ne stie dureri sau bucurii..
Cu noi împreună urcă mereu munții
Munți de dureri și patimi ...de vise neîmplinite..
Doar Dumnezeu le stie și alături cu noi... plânge..

Doar Dumnezeu ne vede povara sufletească..
Și face în loc de spini doar flori să înflorească
A Lui e judecata si slava și mărirea..
Al nostru e păcatul ce a ucis...Iubirea...

Doar Dumnezeu cunoaște si fapte si cuvânt ..
Tu omule esti numai o mână de pământ..
Si in pământ vom merge și tu și eu... odată..
Și judecati vom fi de Cerescul Tată....

Maria Pintican...

Undeva pe o colină..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                    


Undeva pe o colină..
Pe o cruce stă și așteaptă. ..
Cel ce pentru lume rabdă...
Zilnic...aspră judecată...

Când si când trece pe cale ..
Câte un suflet rătăcit. ..
Ce privește lung în zare...
Nu spre Domnul.... răstignit...

Când era pe la amiază. ..
Un copil pe cale vine..
Si întreabă cu sfială..
,,Spune-mi Doamne. ..iti e bine?

Stai în arșiță și vânt..
Si nu spui nici un cuvânt. ..
Flămând. ..gol și însetat...
Răstignit pe-un lemn de brad..

M-am oprit să-ți cer iertare..
Pentru multa nepăsare...
Care lumea a cuprins..
Căci răul Doamne-a învins...

Ti-am adus si-un colț de pâine. .
E mai veche dar e bună. .
Apă rece din izvor...
Scumpul meu Mântuitor...

Ei ti-au dat oțet și fiare..
Si te-au răstignit...
Dar raspunde-mi la intrebare..
Tu..ce le-ai greșit?

I-am iubit ...asta-i gresala. .
I-am iubit și îi iubesc..
Chiar dacă în fiecare clipă. .
....Ei mă răstignesc...

Lacrimi calde curg pe-obrazul..
Pruncului nevinovat...
Iartă-i Doamne...si imi iartă.. .
....Si al meu păcat...

Mâna prinsă în piroane...
....Binecuvinteaza...
Pruncul care s-a oprit..
Pe Hristos să-l vadă. ..

Pentru nevinovăția. .
Pruncilor fără de pată. .
Pentru ei încă ne iartă...
Hristos și Cerescul Tată. ...

Maria Pintican. ..

Cântare de laudă la Sfântul Mare Mucenic Gheorghe:

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

            

 
O, Sfinte Gheorghe, mare mucenice,
O, Sfinte Gheorghe, mare biruitor!
Tu prin chin amarnic ai câştigat viaţa,
Şi prin a ta moarte te-ai prea slăvit!

Tu toate le-ai socotit ca pe un nimica,
Prin comparaţie cu Adevărul Hristos!
Tu-a lumii putere şi slavă le-ai călcat în picioare,
Şi ai stat vrednic alături de Hristos.

O, Sfinte Gheorghe mare mucenice,
O, Sfinte Gheorghe mare biruitor!
Tu schinguit ai fost cu torturi cumplite,
Dar te-a ţinut pe tine dreapta lui Hristos!

Tu toate durerile le-ai socotit ca nimica,
Prin puterea ce-ţi da Hristos Dumnezeu.
Noi înaintea ta ne închinăm acuma,
Şi slăvim pururi sfânt numele tău.

O, Sfinte Gheorghe, mare mucenice,
O, Sfinte Gheorghe, mare biruitor!
Păzeşte-ne şi pe noi cu rugăciunile tale,
Milostivirea ta arat-o către noi!

Mijloceşte pentru noi cu rugăciunile tale
Înaintea Tronului lui Hristos Dumnezeu!
Înaintea Mântuitorului du rugăciunile noastre,
Şi roagă-te ca nici noi să nu ne temem de chinuri,
Ci prin îndelungă răbdare să fim biruitori!

Minunea Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe şi saracinul care a avut o vedenie în biserica sa

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Amira al Siriei a trimis pe nepotul său în cetatea Diopoli, pe care saracinii o numesc Rempli, ca să cerceteze oarecare pricini ce avea acolo. În cetatea aceea este o biserică minunată a Sfîntului Gheorghe, pe care văzînd-o de departe saracinul acela, a poruncit slugilor să-i ducă lucrurile sale în catehumena bisericii, că acolo vrea să poposească. Apoi a poruncit să ducă şi cele douăsprezece cămile ale lui în biserică, să se odihnească. Preoţii bisericii îl rugau să nu facă acest lucru necuviincios şi neplăcut lui Dumnezeu. Iar el, înfricoşîndu-i, a poruncit să le ducă. Dar cum au intrat cămilele în biserică, o, minune! au căzut toate jos şi au murit. Văzînd nepotul lui Amira semnul acesta, s-a mirat de puterea cea mare a Sfîntului Gheorghe şi a poruncit să scoată cămilele afară din biserică.A doua zi s-a dus preotul să slujească Sfînta Liturghie şi saracinul privea din catehumenă să vadă ce are să facă.

Iar iubitorul de oameni, DUMNEZEUL NOSTRU, I-A DESCHIS OCHII MINŢII LUI ŞI I-A ARĂTAT ÎNFRICOŞATĂ MINUNE CE URMEAZĂ:

În vremea cînd preotul săvîrşea dumnezeieştile Taine, saracinul a văzut cum preotul a înjunghiat un copil mic şi foarte frumos, apoi sîngele lui l-a turnat într-un pahar sfinţit, iar trupul l-a tăiat şi l-a pus într-un discos sfinţit; şi, cînd s-a isprăvit chinonicul (cîntarea de la sfîrşitul Liturghiei), a văzut saracinul pe preot că a tăiat trupul pruncului bucăţele şi împărtăşea poporul cu cărnurile şi cu sîngele pruncului şi se minuna foarte.După ce a săvîrşit preotul dumnezeiasca Liturghie, a luat prescurile cele mai bune şi le-a dus în dar saracinului, care l-a întrebat: "Ce sînt acestea?" Iar preotul a răspuns: "Acestea sînt din prescurile pe care le slujim noi în Biserica noastră". Atunci saracinul i-a zis cu mînie: "Dintru acestea ai slujit tu liturghie astăzi? Au nu te-am văzut eu că ai înjunghiat fără de milă un prunc mic şi prea frumos şi sîngele lui l-ai turnat în pahar, iar trupul lui l-ai tăiat bucăţele şi l-ai pus pe discos şi le-ai împărţit poporului? Toate acestea pe care le-ai făcut tu, necuratule şi ucigaşule, au nu le-am văzut eu?"

Acestea auzindu-le preotul, s-a cutremurat şi, căzînd la picioarele saracinului, a zis: "Slăvit să fie Domnul nostru, Care te-a învrednicit pe tine, stăpînul meu, a vedea o înfricoşătoare minune ca aceasta. Din aceasta eu cred că tu eşti mare om înaintea lui Dumnezeu şi că El vrea să te aibă numărat printre cei mîntuiţi".Saracinul, rămînînd uimit de cuvintele preotului, a zis: "Oare prescurile acestea sînt chipul celor ce am văzut eu?" Preotul a răspuns: "Aşa, domnul meu, aşa sînt şi aşa le credem; cum că pîinea şi vinul pe care le aducem la Liturghia noastră sînt Trupul şi Sîngele Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar vederea aceasta pînă acum eu nu m-am învrednicit niciodată s-o am, căci sînt păcătos, ci văd înaintea mea numai pîine şi vin. Însă, de vreme ce Domnul Dumnezeul meu te-a învrednicit pe tine, stăpînul meu, să vezi o taină ca aceasta, cred că eşti mare om; căci Părinţii cei mari ai Bisericii noastre, ca oameni prea vrednici vedeau această minunată taină".Saracinul, auzind acestea şi minunîndu-se foarte, s-a plecat jos şi s-a gîndit mult timp. După aceea, ca şi cum s-ar fi deşteptat dintr-un somn şi-a venit în sine şi, poruncind slugilor lui să iasă afară, a zis preotului: "Precum văd şi precum deplin mă încredinţez, credinţa creştinilor este adevărată; şi, vai mie! că mi-am petrecut viaţa cu minciună şi deşertăciune în credinţa saracinilor cea cu adevărat păgînă. Dar de vreme ce este voia lui Dumnezeu ca să mă mîntuiesc, botează-mă, ca să slujesc măcar de acum înainte lui Dumnezeu cu conştiinţă curată!"

Preotul i-a răspuns: "Nu îndrăznesc, domnul meu, să te botez, căci unchiul tău este împărat şi, aflînd de aceasta, mă va ucide şi pe mine şi va strica şi bisericile noastre. Dar dacă voieşti, pleacă în taină de aici şi du-te la patriarhul Ierusalimului, fără să te cunoască, şi el te va boteza".Saracinul, auzind acestea, a găsit o haină de păr şi, îmbrăcîndu-se cu dînsa, într-o noapte a fugit pe ascuns şi s-a dus la Ierusalim la patriarh, fără să fie cunoscut; şi, căzînd la picioarele lui, l-a rugat să-l boteze.Dacă s-a botezat, după a opta zi a zis către patriarh: "Cu darul lui Dumnezeu m-am făcut creştin; deci ce se cade să fac, ca să mă mîntuiesc?" Patriarhul i-a răspuns: "Dacă voieşti să te mîntuieşti, du-te la Muntele Sinai, unde se află monahi cucernici şi îmbunătăţiţi, fă-te monah şi păzeşte poruncile lui Dumnezeu".

El s-a dus la Muntele Sinai şi, făcîndu-se monah, a petrecut acolo trei ani; şi deprinzîndu-se cu toate faptele creştineşti de la monahii aceia, a ajuns în mari sporiri ale faptelor bune. După aceea, a rugat pe egumen să-i dea voie să se ducă la Rempli şi, luînd binecuvîntare, s-a dus acolo. Intrînd în Biserica Sfîntului Gheorghe, l-a întîmpinat preotul cel de Dumnezeu cinstitor, acela de care am spus mai înainte şi, arătîndu-i-se lui cine este, i-a zis: "Iată că, cu dumnezeiescul dar şi prin rugăciunile tale cele bine primite, m-am făcut creştin şi monah, însă am MARE DORINŢĂ SĂ VĂD PE DOMNUL IISUS HRISTOS. Pentru aceea te rog cu căldură, să mă înveţi ce se cade să fac ca să-mi împlinesc dorinţa".Atunci preotul, slăvind pe Dumnezeu, i-a zis:
"Du-te la Amira, unchiul tău, şi înaintea lui şi a tuturor saracinilor, mărturiseşte pe Domnul nostru Iisus Hristos, cum că este Fiul lui Dumnezeu, Făcător a toată zidirea; cum că S-a făcut om şi a făcut preaslăvite minuni în lume şi S-a răstignit, S-a îngropat şi a treia zi a înviat şi cu slavă S-a înălţat la ceruri. Deci, făcînd asta cu îndrăzneală, VEI VEDEA PE DOMNUL".

Atunci, de-a pururea pomenitul monahul acela, plecîndu-se dumnezeieştilor cuvinte ale cucernicului preot, a plecat îndată şi s-a dus la locul unde era unchiul său; iar noaptea, suindu-se în minaretul geamiei lor, a început a striga:

"Alergaţi aici, o, saracini, că am să vă spun vouă cuvînt!"

Aceia, auzind aceasta, au alergat cu făclii şi, aflînd pe monahul acela, l-au întrebat ce are să le spună. Monahul le-a zis: "Ce-mi daţi să vă spun unde este nepotul lui Amira, care a fugit pe ascuns?" Aceia au răspuns: "Dacă ne vei spune aceasta, îţi vom da bani cîţi vei voi".Monahul a zis: "Duceţi-mă la Amira, ca să-i spun!" Atunci, numaidecît l-au dus la Amira cu bucurie, zicînd: "Monahul acesta ştie unde este nepotul tău". Amira l-a întrebat de-l ştie cu adevărat. Monahul a răspuns: "Da, cu adevărat ştiu, căci eu însumi sînt; însă acum sînt creştin şi cred în Tatăl, în Fiul şi în Sfîntul Duh, într-o Dumnezeire, şi mărturisesc că Fiul lui Dumnezeu S-a întrupat din Pururea Fecioara Maria şi a făcut mari minuni în lume, apoi S-a răstignit şi S-a îngropat şi a treia zi a înviat şi S-a înălţat la Cer, apoi S-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu-Tatăl şi va să vină iarăşi, să judece viii şi morţii".

Acestea auzindu-le Amira, unchiul său şi, spăimîntîndu-se, a zis:

"Ce ai pătimit, ticălosule, de ţi-ai lăsat casa, bogăţiile şi slava ta şi umbli aşa defăimat ca un cerşetor? Nu te întorci la credinţa ta, să mărturiseşti prooroc pe Mohamed şi să vii iarăşi în starea ta cea dintîi?" Iar monahul a răspuns:

"Eu cîte bunătăţi aveam atunci cînd eram saracin, ERAU TOATE DE PARTEA DIAVOLULUI. Iar aceste haine de păr pe care le port acum sînt lauda mea, bogăţia mea şi arvună a slavei ce am să dobîndesc pentru credinţa cea adevărată a Hristosului meu; IAR PE MOHAMED, CARE V-A AMĂGIT PE VOI, ÎL DEFĂIMEZ ŞI CREDINŢA ÎN EL O URĂSC ŞI DE LA DÎNSA MĂ ÎNTORC ŞI O ANATEMIZEZ".

Cu toate acestea, lui Amira fiindu-i milă de dînsul, a zis saracinilor care se aflau acolo: "El şi-a pierdut mintea şi nu ştie ce zice; scoateţi-l afară şi izgoniţi-l!" Iar aceia au zis: "Pe acela care a anatemizat pe proorocul nostru şi credinţa noastră şi care este vrednic de cumplită moarte îl slobozeşti? Apoi şi noi ne lepădăm credinţa noastră şi ne facem creştini!"Atunci Amira, temîndu-se de dînşii să nu facă vreo răscoală asupra lui, le-a dat libertate să facă cu dînsul orice vor voi. Iar ei, scrîşnind din dinţi, au răpit pe fericitul monah şi, scoţîndu-l afară din cetate, au aruncat cu pietre în el, dar el chema numele Domnului nostru Iisus Hristos. Şi aşa s-a săvîrşit de-a pururea pomenitul, întru bună mărturisire; şi, mergînd cu îndrăzneală către Domnul, pe Care L-a dorit, a luat cununa mărturisirii.

Pentru aceea, ÎN FIECARE NOAPTE S-A ARĂTAT MULTĂ VREME O STEA STRĂLUCITOARE DEASUPRA GRĂMEZII DE PIETRE ŞI LUMINA TOATĂ PARTEA ACEEA, CARE LUCRU VĂZÎNDU-L SARACINII, SE MINUNAU. Trecînd vreme multă, Amira a dat voie creştinilor care, scoţînd sfintele moaşte ale mărturisitorului din grămada de pietre - o minune! -, le-au aflat întregi şi nestricate, avînd multă bună mireasmă. Pe care moaşte cu evlavie sărutîndu-le, le-au îngropat cu laude şi cu cîntări de psalmi, slăvind pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia I se cuvine slava şi stăpînirea în veci. Amin.