CÂND DOMNUL SE RETRAGE..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


                     

de Preot Sorin Croitoru

 
Când vede Domnul că noi suntem
Atât de plictisiți de El,
Ne dă pe mâna unor bestii,
Ca să ne "scuture" nițel.

Și uite-așa încep în lume
Deodată, parcă din senin,
Necazurile "pandemiei"
Și frica de acel vaccin..

Poporul nu mai înțelege
Nimic din ce-i în jurul său;
S-a dus încrederea în oameni,
Nu știm ce-i bine și ce-i rău..

E ca și cum această lume,

Pierzând protecția de Sus,
A fost luată-n stăpânire
De toți vrăjmașii lui Iisus.

Deodată albul pare negru,
Iar negrul pare luminos.
Deodată moartea-nseamnă viață,
Iar "viața" nu mai e Hristos..

În nici doi ani de pandemie
Dispar valorile pe rând;
Pământul intră-ntr-o sclavie
Ce n-a mai fost pe el nicicând.

În timp ce multă lume moare
Pe paturile de spital,
Guvernele se preocupă
Prin legi de actul sexual.

În timp ce unii se sufocă,
Cerșind un dram de oxigen,
Guvernele din toată lumea
Se preocupă doar de.. "gen"!

De ce în timpul pandemiei
Apar ca din senin mârlani
Ce vor să le vorbească-n școală
De sex la pruncii de trei ani??

Apar ca din senin antene
Ca să emită în cinci ge,
În timp ce lumea se întreabă:
"La ce vor folosi, la ce?.. "

Păi cum, în timp de pandemie
Mai marii lumii n-ar avea
Cumva probleme mai stringente
Decât acelea.. de rețea?..

Nu știu de-o fi sfârșitul lumii,
Dar este un sfârșit oricum,
Căci n-a mai fost nicicând minciuna
La mare cinste, ca acum..

Din cerurile sfinte Domnul
Mâhnit privește înspre noi..
Nu L-am dorit în timp de pace
Și iată, azi ne-a dat război.

N-am vrut să-L căutăm cu râvnă,
N-am vrut să Îl slăvim în rugi
Și iată, astăzi ne comandă
Chiar ale diavolului slugi!

Ne-a mai rămas doar pocăința,
Ca la acei niniviteni.
De ar vedea în noi căința,
Cum ne-ar scăpa de cei vicleni..

Revarsă peste noi, Iisuse,

Curajul primilor creștini,
Iar dacă ne-a lipsit credința,
Măcar de astăzi fă-ne plini.

Trezește-ne din moleșeala

Acestei vieți de până ieri
Și firii noastre slăbănoage
Să-i dai duhovnicești puteri,

Iar de-ai ales sfârșitul lumii

Să se întâmple chiar cu noi,
Prin harul Tău, Iisuse Sfinte,
Din oameni lași ne fă eroi!

Precum l-ai întărit pe Samson

Și-ntreg palatul l-a surpat,
Precum l-ai ridicat pe David
De l-a ucis pe Goliat,

Precum l-ai întărit pe Moise

Și i-a învins pe egipteni,
Iar Iosua prin Tine, Doamne,
I-a cucerit pe filisteni,

Trimite-ne, Te rog, Stăpâne,

Tăria ce le-ai dat-o lor
Ca să mărturisim credința
În Tine-n fața tuturor,

Ajută-ne ca-n viața asta

Să fim lumină pe pământ
Și umple inimile noastre
De pacea Duhului Cel Sfant

NU VREAU DECÂT SĂ PLÂNG SMERIT..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
Nu vreau decât un colț ascuns
Să pot să plâng în el smerit,
Cerându-I Domnului răspuns
De-mi iartă tot ce I-am greșit.

Mă spovedesc, e-adevărat,
Dar tocmai pentru că repet
Mereu greșeli, mereu păcat,
De-aceea vreau să plâng încet,

Cerându-I Domnului Hristos
Deși sunt rău, să mă mai vrea
Așa cum sunt, un păcătos,
Cu toată-ntinăciunea mea..

Sunt slab, Iisuse-al meu, și cad
Și-n suflet mult amar am strâns,
Atât de mult, că parcă-i iad,
Și vreau să scap de el prin plâns,

Să plâng acolo-ncetișor,
Retras în colțul meu ascuns,
Să-mi curgă lacrima de dor,
Cerându-Ți, Doamne-acel răspuns

La întrebarea: "Mă iubești
Așa, în patimi rău căzut?",
Iar dacă da, să mă primești
Să Te slujesc ca la-nceput..

Acasă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Când ai un loc unde-i ,,acasă"
Și liniște e unde stai,
O pâine dacă ai pe masă,
Locul acela-i colț de Rai!

Să știi că te așteaptă-n prag,
Acolo-n locul liniștit,
Un suflet bun, un suflet drag,
Poți spune că ești fericit!

Nu ai nevoie de-un palat,
Ori vilă cu etaj, luxoasă,
Când sufletul ți-e împăcat,
Ești fericit în orice casă!

Și dacă încă ai o mamă,
Acolo-n camera din spate,
Care din când în când te cheamă,
Fii fericit...că ai de toate!

Să-i mulțumești Lui Dumnezeu,
Că ești bogat și ai din plin,
Căci alții o duc mult mai greu
Și-s mulțumiți...cu mai puțin!

Dorel Mărgan

Pribeagul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Trudit și-mpovărat de-al vieții drum,
Îmi las umil la crucea Ta durerea,
Trece-mi, Iisuse, păcatul cu vederea
Și iartă-mă că vin abia acum!

Am rătăcit pribeag din anii tinereții,
Numai pe drumuri pline de păcate
Și-acum, când viața mi-e la jumătate,
Mă-ntorc smerit din labirintul vieții!

Nu sunt decât un abur pe pământ
Și-mi cer iertare, că sunt vinovat
Și chiar dacă de multe ori Te-am întristat,
Primește-mă, Te rog, așa cum sunt!

La Tine vin, Iisuse, cu durerea mea,
Căci nu am unde merge, doar la Tine,
Sunt bulgăr de pământ, îndură-Te de mine
Și fă-mă să lucesc...precum o stea!

Dorel Mărgan

STRĂINUL

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Dorel Mărgan

Mi-a bătut un om la poartă,
Trist, cu sufletul pustiu,
Și i-am spus că-i încuiată,
Că e seară...și-i târziu!

Mi-a cerut apă și pâine,
Că-i flămând și însetat,
Dar i-am zis să vină mâine...
Și, străinul...a plecat!

N-am putut ca să-i văd fața
Din locul unde stăteam,
Însă, omul, dimineața,
Mi-a bătut din nou la geam...

-Am dormit în frig afară,
Mi-a vorbit cu glasul blând,
Și-am venit acuma iară,
Să-mi dai ceva, că-s flămând!

-Nu am timp să-ți dau acum,
Mă grăbesc, am multă treabă...
Și-am lăsat străinu-n drum
Și-am plecat de-acasă-n grabă!

Mă-ntorsesem după-masă,
Și străinul...iar în stradă...
Însă, am intrat în casă,
Prin spate, să nu mă vadă!

Înspre seară, obosit,
După un pahar de vin
Ca un prunc am adormit
Și uitasem de străin!

Târziu, pe la miezul nopții,
Fiind, de somnul greu răpus,
Am visat, că-n lemnul porții,
Să deschid...bătea IISUS!

Și cu vocea-i minunată,
Caldă, dulce și ușoară,
Mi-a șoptit: -De astă dată,
Am venit a patra oară!

Ca ars am sărit din pat,
Și cum eram buimăcit,
Cu glas stins L-am întrebat:
-DOAMNE, când ai mai venit?!

Însă, m-am trezit în zori
Și mi-am amintit, plângând,
Că venise de trei ori,
Prin străinul cel flămând!

......................................................
Pastorul american Jeremiah Stepeek s-a mascat într-un cerșetor murdar și s-a dus la serviciul divin de dimineață, în biserica de 10.000 de membri unde trebuia să fie prezentat ca fiind noul pastor al adunării.

S-a plimbat în jurul bisericii timp de 30 minute înainte de începere și, cum era o foarte mare afluență de oameni care veneau la adunare, doar un foarte mic procent de credincioși l-au salutat pe cerșetor. Unora le-a cerut câțiva bănuți pentru mâncare…dar absolut nimeni nu i-a dat nimic.

A intrat apoi in biserică și a încercat să se așeze în față, dar diaconii de serviciu i-au cerut să se așeze în spate. A încercat să salute sau să vorbească cu oamenii din adunare, dar ei întorceau capul cu dezgust după ce îl priveau din cap până în picioare, scrie in Snopes!

Cum era el aşezat în spatele imensei biserici, a început serviciul divin și imediat unul din responsabili s-a dus la amvon și a declarat că este fericit să facă un anunț important : „Astăzi vom prezenta Biserica noastră pastorului Jeremiah Steepek! Oamenii au început să aplaude privind în jur curioși și fericiți să îl cunoască pe noul pastor…Cand cerșetorul care a fost așezat în spate s-a ridicat și a început să înainteze pe culoarul ce ducea spre amvon, toate aplauzele au încetat. Toți se uitau cu stupoare la el!
Dupa ce a ajuns în fața lor, a stat un moment în tăcere, apoi a luat microfonul și a spus : Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniți binecuvantații Tatălui Meu de moșteniti Împărăția care v-a fost pregatită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămand, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit; am fost gol, si M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță si ați venit pe la Mine.” Atunci cei neprihaniți îi vor răspunde: „Doamne, cand Te-am văzut noi flămand și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de ai băut? Cand Te-am vazut noi străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Cand Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?” Drept raspuns, Împăratul le va zice: „Adevarat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.”

După ce a citit acest text din Matei 25:34-40, a privit membrii bisericii și a povestit ce s-a întamplat în dimineata aceea, chiar sub privirea lor nepăsătoare. Mulți au început să plângă și numeroase capete se plecau jenate…

Atunci pastorul spuse : „Astăzi văd numai niște oameni adunați, dar nu văd Biserica Lui Hristos; lumea este plină de oameni dar nu are destui discipoli, urmași ai lui Isus. CAND VEȚI DEVENI UCENICI ???” a intrebat dansul.

După un timp de tăcere el a încheiat serviciul divin și a spus : „La revedere…pe săptămâna viitoare!” A fi creștin înseamnă ceva mult mai mult decât un principiu pe care îl apărați și la care ţineți din obişnuință! A fi creștin este ceva ce trăiești în realitate ( nu în teorie ) și împărtășești cu alții!”

Neofit,

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un pustnic din Muntele Athos cu numele Neofit, a avut într-o amiazăzi o vedenie: stând afară din coliba sa, vede trecând o căpetenie de diavoli cu 2 căpăstre în mână.
Văzându-l pe acesta, pustnicul îl întreabă unde se duce și ce face cu acele 2 căpăstre? La care diavolul îi răspunse zicând:
,, Mă duc să mă lupt cu patriarhul și împăratul vostru pentru a le pune acest căpăstru, pentru ca mai apoi să-i duc pentru a împlini voia mea și a tatălui nostru Lucifer.”
Mirat de aceasta, pustnicul îl întreabă pe diavol:
,,Dar pentru mine nu ai căpăstru?"
La care diavolul îi răspunse:
,,Pentru tine, călugăre, nu îmi trebuie căpăstru. Că de voi birui pe patriarh și pe împărat, prin poruncile, și legile ce vor fi date oamenilor, (de către aceștia), va trebui să urmezi și tu acelor legi care sunt date de la tatăl nostru Lucifer. ”

Pastorul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                  

Am un fost coleg, preot. Fiu de preot. Când era student la teologie, auzise că într-un sat alăturat de-al lui, la o casă de adunare evanghelistă, trebuia să vină un mare predicator din Ardeal. Era vânzoleală mare, oamenii din câteva sate trebuiau să se adune să asculte predica acelui pastor neo-protestant.
Tatăl lui avea multe probleme cu eterodocșii (ca să nu le spun sectari, că se supără). Mulți ortodocși din satul lui fuseseră amăgiți cu frigidere, aragazuri second-hand să treacă la adunătura aia. Câteva zeci.

Colegul meu s-a îmbrăcat la costum, cravată, și s-a prezentat la casa de adunare din satul vecin cu o oră înainte de venirea pastorului. Știa de la un băiat bețiv, prieten, care mergea pe acolo, că oamenii nu îl cunoșteau pe mărețul pastor.

A intrat oficial, a zâmbit tuturor. A zis: Slavă lui Isus. Toți oamenii - erau vreo sută - au răspuns respectuos. Erau ortodocși săraci, cu bun simț, atrași de niscaiva firfirei din străinătate.

Teologul a început să vorbească: fraților, cine L-a iubit cel mai mult pe Iisus? Mama Lui scumpă. Și El a iubit-o pe ea. Trebuie să o cinstim, să o iubim dacă Îl iubim pe El. Câțiva au murmurat: Da pastorul trecut zicea că nu.

Apoi și-a făcut o Cruce mare. Fraților, cum scăpăm de draci, dacă nu făcând Crucea plină de Sângele lui Dumnezeu pe trupul nostru? Toți și-au făcut Cruce. Să mergem la mormintele strămoșilor noștri să le facem rugăciune. Să ne rugăm lui Dumnezeu și sfinților Lui care ne ajută, se roagă pentru noi. Iisus a lăsat puterea Sa preoților de 2000 de ani. Iisus a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Sfânta Împărtășanie, Trupul lui Dumnezeu în noi.

Oamenii făceau ochii mari. Babele începuseră să plângă. Da, părinte. După o oră de misiune Ortodoxă pură, teologul a zis: și acum, toți, mergem la Biserica din deal. Acolo sunt osemintele părinților noștri.
Stă mama în pământ acolo plângând, și nu plangi pentru ea, nu aprinzi o lumină pe mormânt?
Toți s-au urnit și au plecat la Biserică.

Teologul s-a urcat în mașină și a plecat.

După vreo oră a sosit spilcuit, ascuțit, și pastorul sectar. Nu mai era nimeni la casa de adunare. Toți erau la Biserică, se închinau ca strămoșii lor de 2000 de ani.

Dauna a fost ireversibilă. Zeci de familii au încetat să se mai adune acolo să asculte orgă, să zbiere Isus și să se îndoape cu prăjituri. S-au dus și s-au miruns înapoi la Biserica Ortodoxă. Numa vreo zece familii mai radicale, sectare, pline de ură pe ortodocși, au rămas.

Iată cum niște mielușei luați cu japca de secte, au fost mânate înapoi în Staulul de 2000 de ani al lui Hristos, Biserica cea adevărată, Singura.

Slavă lui Dumnezeu!!!

Pr. lect. univ. Dr. Ioan Istrati - Constanța

Diavolul și fierarul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                        

«Vocea din spatele lui se auzi atât de neașteptat, încât fierarul tresări...
S-a întors încet, în timp ce un client foarte neobișnuit stătea în fața lui.
Era Moartea însăși.

- Poți să-mi dai o coasă sau să o ascuțiți pe asta a mea, dacă este posibil, întrebă oaspetele cu o voce feminină, dar ușor răgușită.
Ei bine, ăsta e sfârșitul, gândi fierarul, aruncă cârpa din mână într-un colț și oftă. Se uită la coasă... erau într-adevăr multe urme pe lamă, se subțiase iar lama în sine începuse să se onduleze.
- Sunt pentru prima dată în această situație și nu știu cum să procedez...
Moartea a început să râdă încet : - Nu, nu sunt după tine. Trebuie doar să-mi repar coasa.
Fierarul a luat-o în mâini și a început să o examineze din diferite unghiuri.
- Mă vei ierta că sunt atât de sincer, dar nu-mi vine să cred că țin în mâini un obiect care a secerat atâtea vieți! Nicio armă din lume nu poate egala atâta distrugere... Acest lucru este cu adevărat incredibil!

- Armă, ai spus? Moartea, a sărit în sus cu o mișcare fulgerătoare și a fost într-o clipă chiar în fața fierarului. Marginile glugii ei tremurau ușor :
- Câți oameni crezi că am ucis? şuieră ea printre dinţii scrâşnind. Moartea l-a prins de bărbie și i-a ridicat capul :

- Deci câți?

- De unde știu câți au fost? mârâi fierarul, încercând să-și îndepărteze privirea.
Moartea îi dădu drumul bărbiei și tăcu câteva secunde. Apoi, cocoșată, se întoarse pe bancă și se așeză cu un oftat greu.

- Deci nu știi câți au fost? - spuse moartea în liniște și fără să aștepte un răspuns a continuat, - dacă îți spun că nu am ucis niciodată, ascultă, n-am ucis niciodată o singură persoană, ce-mi spui? Nu am ucis niciodată oameni. De ce aș face eu asta când voi înșivă vă ucideți, făcând aceste fapte groaznice... Pentru scopuri nobile, pentru mânie și ură, din dragoste și răzbunare, poți chiar să ucizi doar pentru competiție sau chiar pentru distracție. Și cu strategii stupide începeți războaie și vă ucideți unii pe alții cu miile, cu milioanele. Iar partea ipocrită este că este mult mai ușor să dați vina pe mine!
Făcu o scurtă pauză: - Știi măcar cum eram înainte? Eram o tânără frumoasă, întâmpinând sufletele oamenilor cu flori și însoțindu-i la locul unde trebuiau să ajungă. Am râs cu ei și i-am ajutat să uite ce s-a întâmplat. Dar asta a fost cu mult timp în urmă... Uite ce mi s-a întâmplat!

Ea a țipat ultimele cuvinte, a coborât cu pași mari de pe bancă și și-a dat la o parte gluga de pe cap. În fața ochilor fierarului apăru aproape un craniu, un chip încrețit al unei femei foarte bătrâne... Iar mai înspăimântători dintre toate erau ochii ei, complet opaci, lipsiți de expresie... Uite cine am devenit! Și știi de ce? - a făcut un pas spre fierar.

- Nu, clătină el din cap.

- Bineînțeles că nu, a râs ea. Voi, oamenii, m-ați făcut așa! Am văzut oameni ucigându-și părinții, frații, prietenii, vecinii, am văzut mame ucigându-și copiii, am văzut bărbați ucigând cu ușurință o sută, două sute, trei sute de oameni într-o singură zi!
Ochii morții scânteiau: - Mi-am schimbat atunci frumoasa rochie cu această rochie neagră, astfel încât sângele oamenilor pe care i-am întâlnit să nu fie vizibil pe ea. Mi-am pus gluga, ca oamenii să nu-mi vadă lacrimile. Nu le mai dau flori. Au făcut din mine un monstru. Și apoi m-au acuzat de toate păcatele lor. Bineînțeles, era cel mai simplu...
Se uită la fierar cu o privire rigidă: - Însoțesc oamenii, le arăt drumul, dar nu omor oameni... Dă-mi coasa, prostule!

În timp ce Moartea smulse coasa din mâinile fierarului, se întoarse și se îndreptă spre ieșirea atelierului.

- Pot să vă pun o întrebare? spuse fierarul când ea ajunse în prag.

- O să mă întrebi de ce am nevoie de o coasă, nu-i așa? întrebă Moartea, oprindu-se la ușa deschisă fără să se întoarcă.
- Da.
- Știi, drumul oamenilor spre rai... este străbătut atât de rar, că este mereu acoperit de iarbă înaltă...»

__________

Textul este bazat pe folclorul din Țara Bascilor...
,, Diavolul și fierarul " se numește și e transmis pe cale orală din generație în generație de multe secole.

sursa

Preot 

Teodor Ciurariu

Titanicul nu a fost invincibil...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Biblia, totuşi, vorbeşte despre o corabie invincibilă: „În ziua aceea când s-a înserat a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt. Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii. Şi s-a pronit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim? Şi El, sculându-se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare. (Marcu 4: 35-38).`

Ucenicii puneau o întrebare stupidă lui Hristos. El venise în lume ca ei să nu piară, iar acum ucenicii îl întrebau: „Nu-ţi pasă?" Nu a trăit niciodată cineva pe pământ căruia să-i pese mai mult că noi pierim! El, cea de a doua Persoană a Dumnezeirii a luat o fire asemănătoare cu a păcatului, şi a devenit om, ca un al doilea Adam, ca să biruie acolo unde primul Adam a căzut! El a trăit o viaţă desăvârşită şi prin credinţa în El, noi avem viaţă! El a gustat moartea a doua şi prin credinţa în El cei morţi în Hristos pot învia! „Căci dragostea lui Hristos ne stăpâneşte pe noi care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi (2 Corinteni 5:14). Nu-ţi pasă că pierim? au întrebat ucenicii. Dar lui Iisus îi pasă. Şi El, sculându-se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare.

Pentru Titanic s-a făcut reclamă spunându-se că ar fi un vas invincibil, dar singura navă invincibilă este aceea în care se află Iisus Hristos, adică Sfânta Biserică Ortodoxă. Nu există pericol atunci când El este Căpitanul! 1500 de oameni au pierit la bordul vasului Titanic. Dar pe Marea Tiberiadei, în bărcuţa cea mică, în care se afla Iisus, toţi pasagerii au supravieţuit. Marea şi vântul au ascultat de vocea Creatorului lor. Dacă ne punem nădejdea în Hristos, nu avem de ce să ne temem!

„Şi le-a zis lor: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este, oare, Acesta, că şi vântul şi marea i se supun? (Marcu 4:40- 41).

În faţa noastră se află o furtună şi furia ei este neîndurătoare. În faţa noastră sunt aisberguri şi ne aşteaptă multe necazuri. Dar barca vieţii noastre va sosi în siguranţă la liman dacă Iisus Hristos este la cârma sufletelor noastre.

Sunt două cazuri în Biblie când Iisus se afla în barcă şi a început furtuna: odată El dormea, şi altădată a venit pe ape, iar atunci când El a intrat în barcă, marea s-a liniştit imediat.

Ucenicii s-au luptat cu toate puterile lor să învingă furtuna, dar nu au reuşit! Dacă vom încerca să ajungem la limanul din ceruri, prin propriile noastre eforturi, dacă încercăm să vâslim singuri contra furtunii, cu siguranţă ne vom scufunda! Numai Iisus îl poate salva pe acela care vine la El în credinţă – care intră în corabia Sa prin credinţă.

Singura cale de a supravieţui în faţa furtunii vieţii este să avem pe Iisus Hristos în inima noastră! El ne va conduce în siguranţă în Împărăţia Cerurilor!

Credinciosul şi frizerul necredincios

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Se spune că un creştin a fost odată la un frizer pentru un „tuns şi ras”. Cum se întâmplă de obicei, cei doi au început un dialog şi au discutat despre o mulţime de lucruri. În general, cei doi au fost cam de aceiaşi părere, dar când au ajuns la subiectul credinţei, frizerul s-a grăbit să spună categoric: „Eu nu cred că Dumnezeu există!“ „De ce spui asta?“, l-a întrebat omul nostru.

„Pentru că este suficient să ieşi în stradă ca să vezi lucrul acesta. Dacă Dumnezeu există cum se face că sunt aşa de mulţi oameni nenorociţi şi bolnavi? Ce părinte atotputernic ar îngădui aşa ceva? Care tată şi-ar lăsa fiii de izbelişte? Dacă ar exista Dumnezeu n-ar trebui să fie în lume nici durere şi nici suferinţă. Nu-mi pot imagina cum ar putea un Dumnezeu bun să îngăduie toate aceste lucruri“.

Clientul s-a gândit puţin şi s-a hotărât să nu spună nimic, ca să nu stârnească o ceartă. A tăcut până la sfârşit, a plătit şi a ieşit afară din frizerie. Ca din „întâmplare” însă, primul om cu care s-a întâlnit a fost un cerşetor beţiv cu o claie de păr răvăşită şi cu barba neîngrijită. Era murdar şi avea o privire pierdută. Ca străfulgerat de un gând, creştinul a intrat înapoi în frizerie şi a spus: „Dacă ai dreptate şi Dumnezeu chiar nu există, atunci nici frizerii nu există!“ „Ce vrei să spui?“ i-a răspuns mirat frizerul. „Eu sunt unul dintre ei şi stau în faţa dumneavoastră. Nu te-am tuns eu?” „Nu“, a continuat cu un zâmbet creştinul, „frizerii nu există, că dacă ar exista, n-ar mai exista oameni netunşi şi neraşi ca cerşetorul acesta de pe stradă“.

„Ah! Asta era problema?! FRIZERII EXISTĂ! Netunşi sunt numai aceia care nu vin la mine ca să-i tund şi să-i rad cum se cuvine“. „Exact!“ continuă creştinul. „Tot aşa este însă şi cu Dumnezeu! EL EXISTĂ, dar lumea arată aşa cum arată pentru că oamenii nu vin la El ca să fie ajutaţi şi ca să-i facă El aşa cum ar trebui să fie. De aceea este aşa de multă răutate şi suferinţă în lume“.

Lacrimile Liturghiei

Un preot tânăr slujea Liturghia și în timpul ce se ruga a început să plângă, încât nu mai putea să slujească.
Căzu în genunchi și peste 30 de minute nu se mai putu ridica.
Toată lumea credea ca e bolnav, că are ceva... un necaz...
Iar un consilier al Bisericii, spuse:
- Sunt lacrimile slavei deșarte.
Altul a spus:
- Nu vezi ca e bolnav psihic?
- Da, spuse o doamnă, să mergem la Episcopie să ne dea un preot cu har, bun și care sa nu mai fie smiorcăit ca ăsta.
Zis și făcut.
Episcopul i-a ascultat și chemă pe preot.
- Părinte, ce se întâmplă de plângi așa mult?
- Plâng, Preasfinția Voastră, și e adevărat. După ce are loc prefacerea euharistică spun: "Pe Preasfânta Curata..." și îmi vine un plâns!!! Mă gândesc la mama mea care a murit .
- Dar cum te gândești, de nu mai poți sluji?
- Așa cum mă rog la Maica Domnului cu multă durere și recunoștință, apoi îmi vine să plâng...
- Ce a făcut mama pentru Sfinția Ta de este așa o durere?

- I-am spus mamei că nu am chef să merg la magazin.
A mers ea...
I-am spus mamei că nu îmi găsesc cămașa.
Mi-a căutat-o ea...
I-am spus mamei că nu-mi place acel fel de mâncare.
Mi-a preparat altceva...
I-am spus mamei că n-am bani de excursie cu clasa.
Mi-a dat ea din banii din care trebuia să-și cumpere haine...
I-am spus mamei că vreau și eu telefon. A făcut abonament...
I-am spus mamei că nu vreau să vorbesc astăzi cu nimeni.
Mi-a trimis mesaje...
I-am spus mamei ca nu pot sa postesc.
Ea nu a mai mâncat carne de atunci toată viața.
I-am spus că nu pot să mă rog.
Mama se ruga ore întregi toată noaptea.
I-am spus tot ce nu trebuie, dar nu i-am spus destul de des cât de mult o iubesc.
Ea m-a iubit în liniște, a făcut ca totul să pară atât de simplu, dar, de fapt, îi era atât de greu!
Eu am crescut orfan. Tata a murit .

- Da. Greu! Atunci, Părinte, a spus Episcopul cu lacrimi în ochi, mergi și fă Liturghia.
Roagă-te cu smerite lacrimi și pentru mine și parohienii sfinției tale și spune-le că fără lacrimi nu au ei har în viață.

~Anul acela consilierul a învățat să plângă, deoarece a i-a murit soția.
~Cel care a spus că e bolnav psihic preotul, s-a internat la psihiatrie.
~Doamna care l-a reclamat la episcopie a paralizat.
Preotul atâta făcea: slujea cu lacrimi Liturghia, iar Parohia devenise o catedrala cu sute de oameni în jurul Euharistiei.
Se împărtășeau copii tineri și bătrâni la Liturghie și slăveau pe Milostivul Dumnezeu.
~Cum voi numi Biserica ta, Născatoare de Dumnezeu: liman duhovnicesc, Raiul hranei celei cerești, pricina vieții celei nesfârșite?
Că toate bunătățile le ai.
Roagă- te, dar, totdeauna Lui Hristos să se mântuiască sufletele noastre!

VIN IISUSE SĂ-ȚI ADUC

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

(29 Septembrie ziua Mondială a inimii ❤️)

Autor.✍Nicu Fasolă.

Vin Iisuse, să-ți aduc
Inima-mi zdrobită,
Ce de-atâția ani a fost
Frântă și rănită,

Intră Tu în ea cu drag
Și dă-i alinare,
Cu balsamul Tău Ceresc,
Pune-i vindecare.

Vin Iisuse, să-ți aduc
Inima-mi săracă,
Gânduri, frământări, nevoi
Gata-s s-o desfacă,

Pune Tu în ea de azi
Duhul Tău so-ndrume,
Fă din ea Lăcaș Ceresc
Pentru Sfântu-Ți Nume.

Vin Iisuse, să-ți aduc
Inima-mi uitată,
Știu că-i plină de păcat
Știu că-i vinovată,

Dar, de azi ți-o pun cu drag
Ție la picioare,
Pune Tu pe veci în ea
Milă și iertare

                

DINTR-U SLAVA TA IISUSE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Dintr-u Slava Ta Iisuse
Pe pământ de-ai mai veni
Oamenii ca și atunci
Pe Cruce Te-ar răstigni!

Aceleași glasuri mânioase
Ar striga necontenit:
,,Să se răstignească , să se răstignească
Mielul cel neprihănit!!!"

Pe tâlharul , pe Baraba
Și acum l-ar prefera
Că le-ai vindecat bolnavii
Nici astăzi nu le-ar păsa!

Oamenii acestui veac
De te-ar vedea cu Crucea în spinare
Ți-ar pune una și mai grea
Să te doară și mai tare!

Cu răutate te-ar împinge
Cu vorbe și grele și sudalme
Ți-ar scuipa Sfântu-Ți obraz
Și Ți-ar da pe față palme!

Pătimirea Ta Hristoase
Ar fi fost mult mai amară
Fiindcă noi suntem mai răi
Decât cei de odinioară!

 
Lumea stă acum sub gheara
Prea cumplitului satan
Căci puțini creștini se luptă
Să ajungă la liman!

Nu pentru arginți te-ar vinde
Iudele ce sunt acum
Pentru lucruri pieritoare
Ce se risipesc în fum!

Pentru bani și faimă
Și pentru celebritate
Te-ar închide într-un ospiciu
Fără milă ,Împărate!

Încă porți povara Crucii
Pentru multele păcate
Fiindcă Tu pe toți ne vrei
În Raiul Tău Preaîndurate!

AUTOR: DANIELA IBRIȘIN

Doctorul si preotul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un doctor s-a adresat odată, aşa... cam în batjocură, unui preot, cu următoarele vorbe:
-Sfinţia ta te numeşti păstor de suflete; spune-mi, te rog, ai văzut vreodată un suflet?
-Nu, răspunse preotul!
-Dar de auzit, l-ai auzit?
-Nu!
-Dar de gustat, l-ai gustat?
-Nu!
-Atunci, poate că l-ai mirosit?
-Nici aceasta!
-Nici nu l-ai simţit?
-Ba da, l-am simţit! răspunse preotul.
-Va să zică, încheie doctorul cu un aer de învingător, din cele cinci simţuri ce le ai, patru vorbesc contra sufletului şi numai unul pentru suflet.
Şi dumneata încă tot mai crezi că este suflet?
Atunci preotul îl întrebă pe doctor aşa:
-Dumneata eşti medic?
-Da!
-Spune-mi, ai văzut dumneata vreodată o durere?
-Nu!
-Dar de auzit, ai auzit-o?
-Nu!
-Dar de gustat, ai gustat-o?
-Nu!
-Atunci, poate ai mirosit-o?
-Nici aceasta!
-Nici n-ai simţit-o?
-Ba da, am simţit-o!
– Iată dar, zise preotul, din cele cinci simţuri ce le ai, patru vorbesc contra durerii şi numai unul pentru ea.
Şi dumneata tot mai crezi că este durere?

Doctorul înţelese lecţia şi plecă ruşinat.

sursa

https://www.facebook.com/isaia.berzunti

IUBIREA UNEI MAME

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Eliana Popa

Într-o casă, mititică, străjuită de doi nuci,
Cu șindrilele căzute și cu rosturi în uluci,
O mămică și-un pruncuț, iar pe-o masă un colț de pită
Doar copilu-i e comoară și o face fericită!
Este tânără vădană, greul o apasă mult
Mai că-i vine să-și blesteme, ziua-n care s-a născut.
Dar privind la prunc cum suge, înfășat într-o maramă
Îl sărută cu iubire și cu un fior de teamă!
O, ce gând mai e acesta? Parcă răul stă să vină,
Și pruncuțul plânge des, n-are pace, nici odihnă!


Este-o noapte friguroasă, dintr-o iarnă timpurie,
Cineva îi bate-n geam! Cine ar putea să fie?
A deschis cu teamă ușa și puțin nedumerită
A văzut, în fața sa, o bătrână gârbovită!
A dat buzna în colibă, nepoftită, nechemată
Și s-a așezat pe scaun lângă foc, sub o corlată.
I-a făcut un ceai fierbinte, gazda noastră, necăjită,
Apoi s-a întins să doarmă fiind tare obosită.
Dar când zorii dimineții i-au aprins lumini în tindă
A văzut că nu-i copilul și nici baba gârbovită.
Și-a-nțeles, atunci, femeia că în cea, trecută, noapte,
În căsuța ei intrase, musafir, cumplita Moarte!

Și atunci, ca o nebună, jeluindu-și copilașul,
Alergă strigând cu ură:,, Moarte, ți-ai găsit nănașul!
Nu te las sa-mi iei copilul, de ți-oi da sufletul meu,
Chiar de-ar fi să trec hotarul pân' la Bunul Dumnezeu!.
Dar deodată vede-n cale o femeie-n strai cernit:
,, - Spune-mi, rogu-te și mie, dacă cumva ai zărit
Moartea hâdă, nemiloasă, încotro a apucat?
Cu pruncuțul meu cel dulce în maramă înfășat! "
,, - Am să-ți spun, grăi femeia cu ochi reci ca doua stele,
Dacă-mi cânți, acum și mie, toate-acele cântecele,
Care-ți înfloreau pe buze, cum înfloare trandafirul,
Și țeseau o rugă sfântă când îți legănai copilul!
Eu sunt Noaptea și adesea, te-ascultam lângă fereastră
Parc-o vrajă mă lega lângă bătătura voastră! "

Și cu lacrimi de durere, mama a-nceput să-i cânte
Toată jalea ei cea mare se lovea de văi și munte,
Și plângea cu ea în cântec, tare-nduioșată Noaptea
Care-i arătă drumeagul spre care pornise Moartea.
Și porni, din nou, sărmana alergând pe drumul Morții
(Și rugându-i pe toți sfinții ca să i se schimbe sorții)

Merse preț de-o zi întreagă și dădu într-o răscruce,
Se opri nedumerită, neştiind pe un' s-apuce!
Dar văzu lângă picior, cam uscați, doi mărăcini
Arțăgoși nevoie mare și împodobiți cu spini!
,, - Măi ciulini, fie-vă milă, n-ați văzut de dimineată
Moartea hâdă și bătrână cu un pruncuşor în brață? "
,, - Am văzut-o, am văzut-o, ducea-n brațe pruncuşor
Însă dacă vrei ați spune, au grăit spinii în cor,
Să ne strângi la pieptul tău, ca să înflorim și noi
Iară lacrimile tale să ne fie stropi de ploi!"
Și femeia-i strânse-n brațe, curgea sângele șiroaie
Lacrimile ei, de mamă, îi udară ca o ploaie
Sângele cădea rubine, furând sărutări luminii
Şi-mbrăca în flori de nard, iarba și cu mărăcinii!

Fericiți, nevoie mare, i-arătară din răscruce
Peste care deal să treacă și pe unde s-o apuce!
Însă alt necaz, mai mare, se abate și o-ncurcă
Când în fața ei se-ntinde un lac cu o apă adâncă.
De durere și de ciudă, neștiind ce să mai facă,
Încercă să-i soarbă apa, poate astfel o să-l treacă.
Însă lacul, plin de gheață, îi vorbi din unda-i rece :
,, - Nu mai încerca degeaba, numai eu, pe mal, te-oi trece!
Însă vreau în schimb să-mi dai, din a ta înfățișare,
Ochii tăi frumoși și limpezi ca două mărgăritare!
Atunci mama plânse, plânse, ochișorii s-au uscat
Margărite prețioase, jertfă lacului s-au dat!
Atunci lacul a cuprins-o ridicând-o pe un val
Și-a trecut-o ca pe-un fulg de pe-un mal, pe un alt mal.

Acolo simți miresme, de rămase fără grai!
Flori alese, soiuri multe de credeai că ești în Rai
Însă își veni în fire și strigă în gura mare:
,, - Unde să-mi găses copilul? Știi, tu, iarbă? Știi, tu, floare? "
,, - Cum să îți găsești copilul, dacă nu mai poți vedea,
Îi grăi o bătrânică care florile păzea.
Dă-mi cosița ta de aur și de mână te voi duce,
Printre florile acestea (ce nu-s flori să se usuce)
Poate-ți vei găsi copilul, fiindcă multe inimioare
Se ascund, înmiresmate, în potirele de floare.
Tu ascultă-le atentă, poți de vrei, să le mângâi
Și-ai să afli, într-o floare, bătând inimioara lui!

Și atunci, cu bucurie și simțindu-și biruința,
Și-a smuls biata mamă părul și i-a dăruit cosița!
Și a mers, cu ea, bătrâna pe la fiecare floare
Și a ascultat atentă, multe, multe inimioare!
În sfârșit, găsi copilul într-o floare delicată,
Însă Moartea se arată și-i strigă înfuriată:
,, - Cum ai îndrăznit, femeie, să ajungi până aici? "
,, - Dorul mamei, tu nu-l știi, n-are temere nici frici!
Am venit să-mi iau copilul, l-ai răpit precum o hoață
Îmbrăcată-n zdrențe negre și cu chip de cotoroanță!"
,, - N-ai să poți ați lua copilul, fiindcă n-am să te las eu!
Căci răspund de fiecare în fața lui Dumnezeu!"
,, - Dă-mi copilul! strigă mama, punând mâna pe-alte flori,
Altfel smulg toată grădina, chiar de-ar fi să mă omori! "

Speriată, hâda Moarte, de-așa dragoste de mamă
O lăsă un pic mai moale, lângă o cișmea o cheamă
,, - Hai, privește în fântână! Iată am adus cu mine,
Ochișorii tăi din lac și-ai să vezi cu mult mai bine!"
Se-apleacă, atunci, femeia, peste marginea fântânii
Unde Dumnezeu arată soarta pruncilor și-a lumii!
Și văzu înmărmurită, mai să i se facă rău,
Ce amar și ce durere, ce chin pe copilul său!
În genunchi cazu sărmana, ca un trunchi, lângă fântână
Și strigă spre cer umilă :,, Doamne, voia Ta e bună!
Nu mă asculta pe mine, ține-L în a Ta grădină
Decât rob în întuneric, lasă-l floare în Lumină! "

( după o poveste de Hans Christian Andersen)

EVANGHELIA VERSIFICATĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                           

(Marcu Cap.8, 34-38)

Autor Nicu Fasolă.

A chemat Iisus odată ucenicii să-L asculte
Şi cu ei veni norodul cu necazurile multe,
Şi Le-a zis atunci;

-De este cineva din voi să fie,
Şi doreşte după Mine a veni cu bucurie,
Trebuie întâi să lase tot ce-n lumea asta-l ţine
Bogaţii, averi, prieteni, să se lepede de sine,

Să-şi ia crucea lui pe umeri, zi de zi cu drag s-o poarte
Şi-apoi, să-Mi urmeze Mie, cine vrea și cine poate!
-Căci va spun!...oricine viaţa va-ncerca să o scutească
În curând el o va pierde şi aşa o să sfârşească,

Dar oricine o s-o piardă din pricina Mea vreodată
Şi purta-va-n el Lumina Evangheliei curată,
Va primi nespus mai multe în Cereasca-mpărăţie
Când va fi ca el sa-ajungă lângă Mine-n-veşnicie!

-Căci, ce-i foloseşte oare unui om ce-ar vrea să creadă
Ca-şi câştigă lumea toată însă sufletul să-l piardă?
Şi ce va putea să facă cu a lui avere multă?
Dacă sufletul şi-l pierde, e şi viaţa lui pierdută!

Pentru că oricine-n lume se va ruşina de Mine,
Şi de-a Mea învăţătura lepădându-se de bine
Se va ruşina şi Fiul Omului când va să vie
În a Tatălui Său Slava şi-a Lui Sfântă-mpărăţie!

Adevăr vă zic că unii, care sunt aici de faţă
Ei nu vor muri ci martori vor rămâne-n a lor viaţă,
Până vor vedea cu ochii lor Cereasca-mpărăţie
Şi-a Lui Dumnezeu putere când va fi din nou să vie!

*
Doamne-ajutăne şi nouă tuturor cu bunătate
Să putem a duce Crucea, de poveri şi de păcate,
Fără a cârti vreodată că-i prea grea ori, e prea mare
Cum şi Tu ne-ai dus-o nouă dăruindu-ne IERTARE!...Amin
O cântare potrivită acestei Evanghelii ,,Nu tăia mereu din cruce" o puteți asculta în continuare pe acest link
https://youtu.be/KkLQyuhgojo?si=FcB8dVNVjvBX-w6b

MAI ROAGĂ-TE O DATĂ!*

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

*Dacă târziu tu te trezești, stai prea puțin în rugă,*
*Nici nu ai timp să studiezi, mereu mănânci în fugă,*
*Când de la masă te ridici e ora-ntârziată,*
*Chiar înainte ca să pleci... . mai roaga-te o dată!*


*Când dimineaț-aștepți prea mult tramvaiul ca să vină*
*Sau cu mașina ai făcut o pană de benzină,*
*Când stai destul la semafor sau la calea ferată,*
*Închide ochii și în gând... mai roagă te o dată!*


*Când întuneric e pe drum sau ai pierdut cărarea*
*Sau peste tot în jurul tău e agitată marea,*
*Când vântul e-împotriva ta cu ura lui turbată,*
*Ridică-ți ochii către cer... mai roagă-te o dată!*


*Când se revarsă ape mari sau vine uraganul*
*Iar un cutremur de pământ ți-a prăbușit tavanul,*
*Când fără casă tu rămâi și pierzi averea toată,*
*În loc să murmuri și să plangi... mai roagă-te o dată!*


*Când vrei să pui în gura ta un frâu pentru vorbire,*
*Să nu răspunzi la provocări, te lupți cu vechea fire,*
*Când îți apare-n calea ta ispita deghizată,*
*De vrei să fii biruitor... mai roagă -te o dată!*


*Când vezi oriunde-n jurul tău că se păcătuiește*
*Și că din ce in ce mai mult iubirea se răcește*
*Iar adunarea unde mergi e apostaziată,*
*Ca și Iisus în Ghetsemani... mai roagă-te o dată!*


*Când ai aflat din profeții că vremea se-mplinește*
*Și toate-n jurul tău vestesc că totul se sfârșește,*
*Te uiți spre ceruri și nu vezi că Domnul se arată,*
*Ca și Ilie, pe genunchi... mai roagă-te o dată!*

Un om care-L are pe Dumnezeu niciodată nu este singur. Singurătatea nu-l omoară, ci dimpotrivă, se simte fericit în singurătate. Toţi cei din singurătate, toţi călugării din mănăstire nu se simt singuri, ci se simt mai aproape de Dumnezeu. Ei stau de vorbă cu Dumnezeu pentru toată lumea.

IPS Iustinian Chira

CRUCEA PERSONALĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                      

de Preot Sorin Croitoru

 
Nu am primit răspuns mereu
La orice întrebare
Atunci când sufeream din greu
A vieții încercare..

În fel și fel de supărări
Îl întrebam pe Domnul,
Cuprins de grele întristări
Ce-mi alungau și somnul:

"De ce, Stăpâne, mă lovești
Cu rele fără număr,
Ce fel de cruce îmi proptești,
Atât de grea pe umăr?.."

Și Domnul nu îmi răspundea,
Văzându-mi disperarea..
În inima ce mă durea
Eu îmi pierdeam răbdarea..

Dar mai apoi, când se-ntâmplau
Schimbări majore-n bine,
Cuvintele mă usturau
Și îmi era rușine..

Abia atunci înțelegeam
Eu vremurile grele:
Trecând prin ele, eu creșteam,
Mă întăream prin ele!

În viață nu-i deloc ușor
Să crești duhovnicește..
Doar lacrima aduce spor,
Căci lacrima smerește..

Durerea, plânsul ne'ncetat,
Suspinul fără număr,
Pe-acestea Domnul ni le-a dat,
Sunt crucea de pe umăr.

Iisus prin Cruce a ajuns
La Sfânta Înviere
Cu Trupul Său de cui străpuns
În geamăt de durere..

La fel și noi, urmașii Lui,
Gusta-vom Învierea
De vom răbda, în loc de cui,
În inimă durerea..

"POVESTEA “IDIOTULUI”

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Cica, intr-un bar dintr-un sat, zilnic, un grup de oameni se distrau pe seama unui sarman pe care il poreclisera "idiotul satului".

 
Era un biet nefeticit, care traia din ce primea cand facea mici servicii si din ce i se oferea de pomana.
In fiecare zi, grupul satenilor din bar intindeau pe o masa diferite bancnote: de 20, de 50, de 100, de 500 si de 1000 de pesos si il chemau sa isi aleaga una.
Intotdeauna el o alegea pe cea albastra, de 20 de pesos - era culoarea lui favorita, zicea.
Si acela era motiv de batjocura si ras in hohote, pentru toti cei prezenti.
Intr-o zi, un domn care urmarea cum se distrau oamenii aceia pe seama bietului inocent, il cheama deoparte si il intreaba cum de inca nu si-a dat seama ca bancnota pe care o alege de fiecare data are cea mai mica valoare.

 
Iar acesta ii raspunde:

 
“- Stiu, sigur ca stiu, nu sunt atat de idiot.

 
Stiu ca bancnota pe care o aleg valoreaza doar 20 de pesos, dar in ziua in care aleg alta bancnota jocul se termina si nu voi mai putea castiga 20 de pesos zilnic, de la aceștia.”
Povestioara aceasta se poate incheia aici, ca o simpla gluma, dar ar fi cazul sa tragem niste invataminte:

 
Primul: Cine pare idiot, nu este intotdeauna.

Al doilea: Cine erau adevaratii idioti din poveste?
Al treilea: O ambitie disproportionata, poate ajunge sa iti taie sursa de venit.
Al patrulea - si cel mai interesant:
Putem sa fim bine, chiar si atunci cand altii nu au o parere buna despre noi.
De aceea, nu ceea ce gandesc altii despre noi conteaza, ci doar ce gandim noi despre noi.
MORALA:
In fata idiotilor care se cred inteligenti, orice persoana inteligenta poate parea idioata.

GLASUL BUNULUI DUMNEZEU

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

,, Îți știu lacrimile tale
Îți știu suferința grea
Căci mă plec cu multă milă
Către rugăciunea ta!

Nu mai spune că ești singur
Eu tot timpul sunt cu tine
Îți trimit mulțimi de îngeri
Cu aripile să te aline!

Oriunde te poată pașii
În viața asta trecătoare
Eu merg alăturea de tine
Prin furtuni, vânt și ninsoare!

Se întâmplă uneori să cazi
Dar îndată te ridic
Nu-mi pasă că lumea spune
Că nu ești bun de nimic!

Nu îmi pasă că umbli în zdrențe
Sau că umbli prin noroi
Ai suflet mult mai curat
Decât cei cu haine noi!

Știu că tu muncești cu trudă
De cu zori și până în seară
Și fiecare zi ce trece
Ți se pare o povară!

Dar mai știu că pentru toate
Tu mereu Îmi mulțumești
Cu mult drag privesc spre tine
Când din suflet te smerești!

 
Nu te plânge niciodată
Când suferi și pătimești
Eu, Mi-am dat viața pe Cruce
Ca tu să te mântuiești!

În piroane lungi și groase
Mi-au străpuns Trupul firav
Și tu mult plângi când te doare
Sau când zaci la pat bolnav!

Chiar dacă păcătuiești
Eu nu cert niciodată
Îmi ajunge rugăciunea
Și o inimă curată!

Îți știu suspinele tale
De multe am plâns cu tine
Lasă -mă în inima ta
Și Am să te duc la ape line!"

AUTOR: DANIELA IBRIȘIN

IUBIRE, E NUMAI IUBIREA CURATĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!




Autor.Nicu Fasolă.

Iubire, e numai iubirea curată
Ce poartă în ea doar ceresc și divin,
Ce scoate din struna frumos acordată
Miresme din lacrimi, din plâns și suspin.

Iubire, iubire ce dulce cuvânt
Nu-i alta ca tine aici pe pământ ,
Mireasmă din Domnul si floare din Rai
Și dragoste sfântă în inimi ne dai!

Iubirea e numai iubirea ce știe
Să sufere-alături de toți și mereu,
Răbdând glorioasă, puternica, vie,
Nicicând să nu spună că-i mult s-au că-i greu.

Iubirea e numai iubirea ce are
Izvorul din Cruce, din Jertfă, din spini,
Aleargă prin lume cu dor si răbdare
Iar unde-i durere ea seamănă crini.

Iubirea e numai iubirea ce poate
Iubi cum și Tatăl pe noi ne-a iubit,
Iubindu-L pe Domnul din inima toată
Atunci și pe-aproapele-l faci fericit.

Iubire, iubire ramai neschimbată
Statornică, sfântă, frumoasă mereu,
Și-n muncă, și-n faptă rămâi preacurată
Să semeni în toate cu Mirele Tău!...Amin.
(Din volumul de poezii,, LA POARTA VEȘNICIEI ")

Melodia acestei poezii click aici

https://youtu.be/MHKnHJIqRXI

Brutarul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Demult, traia intr-un sat un brutar renumit pentru painea sa. Dar, intr-o zi, brutarului i se paru ca sunt cam usoare bucatile de unt pe care tocmai le cumparase de la un taran si le aseza pe cantar. Cand colo, ce sa vezi ?! In loc de 1 kg, cat trebuia sa aiba o bucata, fiecare cantarea doar 800 de grame. Suparat foc, omul s-a dus degraba la judecatorie, spunand ca taranul insala lumea si cerand, bineinteles, pedepsirea acestuia.

N-au trecut nici doua ceasuri si taranul a fost adus in fata judecatorului, care l-a amenintat:
- Daca este adevarat ce spune brutarul, ca ii inseli pe oameni la cantar, te bag imediat la inchisoare.
- Sa-mi fie iertat - zise taranul - dar sunt nevinovat.

- Cum indraznesti sa minti ? - sari brutarul. Chiar astazi am cumparat aceste bucati de unt de la tine. Domnule judecator, trebuie sa-l inchideti pe acest sarlatan, care a incercat sa ma pacaleasca!
- Asa este, omule ? - spuse atunci judecatorul. Este untul acesta al tau ?

- Al meu este, insa, vedeti dumneavoasta, eu nu am prea multi bani. Mi-am cumparat un cantar, dar nu am mai avut bani si pentru greutati, asa ca pun unt pe un brat al cantarului, iar pe celalalt pun o paine de-a brutarului, care - zice el - are 1 kg. Acum, daca painea brutarului n-a avut 1 kg, eu ce vina am ?
Auzind una ca asta, judecatorul a cantarit imediat o paine si, intr-adevar, aceasta nu avea decat 800 de g. In locul taranului, la inchisoare a ajuns adevaratul vinovat, brutarul, care nu doar ca insela oamenii, dar mai dorea si sa fie aspru pedepsit cel care ar fi facut exact ca el.

Cel ce vrea sa insele, singur se insala. Chiar daca nu vede nici un om greseala sa, Dumnezeu ii vede pacatul; iar atunci cand il mai descopera si oamenii, rusinea este cu atat mai mare.
"Cu nimic nu-L manii pe Dumnezeu atat de mult ca atunci cand nedreptatesti pe cineva."

SUNT SĂTUL!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
Sunt sătul de guri bogate,
(Sunt sătul întâi de-a mea..)
De intenții declarate:
"Dacă Domnul o să vrea"..

Nu știu cum, dar când e vorba
Despre alții, Dumnezeu
Parcă nu vrea niciodată,
Dar cu noi.. El vrea mereu!

Ne mințim cu nonșalanță
Cu aceste formulări,
Dar, se vede de departe,
N-avem chef de implicări!..

Fapte, nene, fapte bune,
Nu intenții și atât..
Nu ne cere Domnul totul,
Dar să facem cât de cât..

Cei mai mulți dintre creștinii
Care Raiul l-au pierdut
Au promis o viață-ntreagă:
"O să fac..", dar n-au făcut!

Mana Dumnezeirii

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Da-mi Doamne timp si-ntelepciune
Sa inteleg, ce viata-mi spune.
Da-mi gand curat si minte luminata
Si-o inima ce iubeste si iarta.

Din lumea mea de poezii si carte
Din versuri, flori si bucurii
Iti creionez, azi chipul bunatatii Tale
Si ma inchin Parinte, Tu o stii.

 
Si daca in urcusul greu al vietii
Eu cad adesea si Tu ma ridici
E semnul bunatatii Tale
Adus in lume, pentru cei mici.

 
Te simt aici, in casa vietii mele
In candela ce arde, palpaind
In floarea tineretii odraslei mele
Si in curcubeul dupa ploaie rasarind.

 
Tu esti lumina care da putere
Si mangie un suflet chinuit
Esti soare in amurg si cer cu stele
Parinte Sfant, esti mana-n tinsa 

Ce m-a ocrotit.

 
Camelia Cristea.

VULPEA LA JUDECATĂ (Fabulă)

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                   

– Onorata mea instanță, lumea asta-i rea de gură,
Mă vorbește pe la spate, mă urăște și mă-njură!
Dar eu sunt nevinovată, jur pe soare și pe lună,
El, cocoșul din poiată, a pierit de moarte bună!

Judecați și după pene, nu mai credeți gogonețe,
Acea pasăre, se vede, a murit de bătrânețe!
Nu-nțeleg de ce se-ntâmplă astă mare nedreptate
Și-acum plâng în băsmăluță... oare pentru ce păcate?

Și-apoi vreți acum să credeți ce v-au spus niște găini?
Asta-i pură calomnie, vai de mine, ce păgâni...
– Totu-i clar, zise măgarul, ce era judecător,
Dar mai sunt și alte plângeri, de la iepuri și cocori!

Zice iepurele, iată, că l-ai prins și l-ai mușcat
De-un picior și-acum, sărmanul, umblă șchiop și mutilat...
– Aoleu, nenorocire! Minte el, pentru că-i laș –
Nu l-am întâlnit vreodată, pe-acest june iepuraș!

Și-apoi, buna mea instanță, eu vă jur, de n-ați știut,
Mi-a căzut de-un an un dinte și nu pot mușca demult!
– Tocmai asta-i și dovada, zice cel judecător,
Ți-a rămas colțul acela în beteagul lui picior!

– Sper că asta e o glumă, zise vulpea. Ce tupeu!
Unde scrie că acela ar fi dințișorul meu?
Zău că inima mă doare, pentru bietul iepuraș,
Nu mănânc, vedeți, eu carne, mă hrănesc cu... fluturași!

– Zău așa? Măgaru-i zise, iată martor un cocor,
Și-ncă doi țistari simțit-au colții tăi de carnivor...
Și au mai venit ca martori puii cei de potârniche –
I-ai lăsat orfani de mamă, într-un lan de măzăriche...

– Care martori, lume dragă? Of, of, of, că lăcrimez!
Eu, cu inima bolnavă, cum să rabd? Aveți dovezi?
Pentru că am fost cinstită și pe toți i-am ajutat,
Am rămas și fată mare și nici nu m-am măritat...

Și acuma, uite frate, cum v-ați adunat aici,
Reputația mea bună mi-o călcați ca pe opinci!
Onorata mea instanță, spuneți sincer, cum vă pare,
Eu, atât de educată, seamăn cu o infractoare?

Dimpotrivă, chiar acuma, jur pe vârful meu de coadă,
Că toți martorii aceștea sunt și falși... și de fațadă.
Chiar dacă-aș lihni de foame, eu pe nimeni n-aș răni,
Le-aș da zile de la mine la cocoși, țistari, găini!

Inima mi-e doar iubire, fără interes de bani,
Și acum mă frige tare când îi văd pe-acești orfani
Puișori de potârniche, așa mici, așa zglobii...
Mă ofer să-i cresc ca mamă, dacă tot nu am copii...

Onorata mea instanță, eu din suflet vă implor
Să nu vă gândiți la mine, ci la viitorul lor!
Unde bieții se vor duce, cine oare să-i hrănească,
Dacă nu le-oi fi eu mamă, cine-atuncea o să-i crească?

Ascultă atent măgarul a vulpiței pledoarie,
Și citi apoi verdictul, clar notat pe o hârtie:
– După multă cercetare, n-am găsit dovezi de faptă,
Hotărârea judecății: vulpea e... nevinovată!

Și ieși pe ușă vulpea de la judecătorie
Cu doi pui de potârniche subsuori și cu mândrie.
Le știa prea bine soarta și-o durea de ei în cot,
Cum ajunse după poartă, se lingea deja pe bot.

Morala

Într-o lume vicioasă, nedreptatea e oriunde,
Căci justiția ignoră adevărul și-l ascunde.
Și ajunge infractorul declarat nevinovat,
Când decizii ia măgarul ce se crede învățat.

Autor Diana Sava Daranuța
Ilustrație de Diana Sava Daranuța
Din volumul „Fabule”, 2021