Nu mi-e de-ajuns înțelepciunea,

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Nu mi-e de-ajuns înțelepciunea,
să pot să înțeleg minunea...
Oricât încerc să le dezleg,
sunt multe ce nu le-nțeleg!

De pildă...cum Pământul șade,
prins de nimica...și nu cade!
Fiindcă se-nvârte, zice știința...
Dar ce...sau cine-i dă voința?
Sau cum stau stelele pe cer,
e pentru mine un mister!
Ne-nțelegând mă-ntreb mereu,
când văd culori în curcubeu
cât de frumos sunt desenate,
ce mână le-a creat pe toate?!
Cine-a putut așa măiastru,
să facă Cerul tot albastru
și cu atâta măiestrie,
să pună verdele-n câmpie...
Lumină în atâtea stele!
Sunt multe-n gândurile mele...
Atâta artă și splendoare,
miros în fiecare floare
și tot ce ochiul mi-l încântă,
atâtea păsări care cântă...


La câte-s pe Pământ și-n Cer,
ca să dezleg orice mister,
m-ai înzestrat cu rațiune,
să înțeleg orice minune!
La tot ce este nepătruns,
mi-ai dat, Tu, Tată, un răspuns:

,,La început a fost Cuvântul,
iar apoi Cerul și Pământul
și tot ce ochiul tău azi vede...
Eu am creat câmpia verde
și Cerul l-am făcut albastru
și țin în mână orice astru!
Am pus parfum în orice floare,
lumină-n Lună și în Soare
și-n miliardele de stele!
Eu am pus cânt în păsărele...
Și tot ce vezi, sunt de la Mine,
create numai pentru tine!
Să poți să fii tu fericit...
Și știi de ce?...Că te-am iubit!
Tot ce-am creat nu mi-a fost greu,
dar L-am trimis pe Fiul Meu
să scoată lumea din păcat...
Dar L-au bătut și L-au scuipat!
Pe care tată nu îl doare,
să-și vadă fiul cum îi moare,
în mâini cu cuie pironit
și pe o cruce răstignit!
Și ca să afli adevărul,
nu mi-a fost greu ca să fac Cerul...
Să fac Pământul n-a fost greu,
dar să îl văd pe Fiul Meu,
scuipat pe cruce și bătut,
sunt Dumnezeu...dar M-a durut!

Durerea câtă este...toată,
s-a strâns în sufletul de tată!"
Acuma, Doamne,-am înțeles,
mai sunt atâtea-n Univers...
Mistere-adânci de nepătruns,
ce-așteaptă, încă, un răspuns!
Sunt multe răni care mai dor
și toate vin la timpul lor...
Necazuri multe, supărări...
E plin Pământul de-ntrebări!
-------------------------------------------------
Dorel Mărgan

Sunt aicea, Doamne

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

https://babylenuta-dinsufletpentrusuflet.blogspot.ro/

Sunt aicea, Doamne, iar m - am rătăcit,
Drumul către tine, greu e de găsit !
Caută - mă -n locuri, pline de otravă,
Sunt căzută Doamne, zac la pat, bolnavă !

Nimeni n - ar putea astăzi să m - aline,
Toti ne - am depărtat, Domnul meu, de tine !
Fiecare face după bunul plac,
Mustră, dosădesc , râul toti îl fac !

Toti vor să vorbească nimeni să asculte ,
Să le -nşirui Doamne, mi se par prea multe !
Toti avem mândria , celui ce - a căzut,
Unul decât altul e mai" priceput

 
Si această boală ne-a cuprins pe toti,
Vai de noi Iisuse,...bine e de hoti !
Că acestia fură, râul si - l plătesc,
Însă -i vai de -aceea care clevetesc !

Si mândria lumii sfinte n - are leac,
Fiecare face după bunul plac !
Caută - ne Doamne, azi pe fiecare,
Cu blândete multâ si cu îndurare !

Sunt aicea, Doamne, vino înspre mine,
Astăzi simt povara zilelor putine !
Tineretii mele i-am uitat avântul,
Asa cum adesea si - am uitat cuvântul !

Autor
Ciabrun Marusia

DRAPEL CU RĂNI ȘI CU LUMINĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                       


Eliana Popa

Sub faldul tău cu trei culori,
Drapel cu răni și cu lumină,
Au stat bărbații luptători
Ce ne sunt astăzi rădăcină.

Tu arzi cu ei în veșnicie
La piept te-au strâns ca pe-un odor
Bunica te-a cusut pe iie
Să fii pe veci nemuritor.

Sub faldul tău au stat eroi
Înfășurați pe catafalc,
Ai fost în marele război
Și în tranșee și pe tanc .

În roșu tău se-aprinde rana
Atâtor jertfe de români
Iar jertfa lor ne e icoana
Atâtor chipuri de străbuni.

În galbenul ca o lumină
Din raza soarelui pe boltă,
E pâinea noastră cea creștină
Plămada spicului din holdă.

Iar în albastru e o rugă
Un dor de cer și veșnicie
E harul care stă să curgă
Speranța noastră veșnic vie.

Azi te coboară în pridvoare,
În rănile ce încă dor,
În cântul de privighetoare
În strigătul biruitor.

Tu, steag cu răni și cu lumină
Ce fluturi încă-n Neamul meu
Îți jur, pe sângele din tină,
C-am să te port cu drag mereu.

Și de-o veni din nou urgia
Căci fiara latră la hotar,
Ne-om apăra neamul și glia
Te-om ridica la luptă iar.

Jurăm pe sfintele morminte
Nu te-om lăsa nicicând să cazi
Jurăm pe sfintele- oseminte
În care încă ești și arzi.

O, cât de multe rugăciuni,

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

O, cât de multe rugăciuni,
Am înălțat, Doamne, la Tine,
Și-am așteptat să faci minuni,
Crezând că tot mi se cuvine!

Am tot cerut, și-am așteptat,
Să primesc totul din Cer,
Dar...înapoi nimic n-am dat,
Nu am știut decât să cer!

Și, Doamne, azi, Te rog, mă iartă,
Că uneori poate-am dorit,
Să le primesc toate deodată...
Dar văd acum că m-am grăbit!

Că, Tu, în marea-Ți îndurare,
Mi-ai arătat cum să primesc,
M-ai învățat să am răbdare,
S-aștept...și să nu mă grăbesc!

Mi-ai încercat întâi credința,
Ca pentru tot ce m-am rugat,
Să vezi de cred cu toată ființa
C-o să primesc cu-adevărat!

Acum știu, Doamne, cum e bine,
Și dacă-ar fi să stau în foc,
Mă rog...și-aștept...că am în mine,
Credință...să mut munți din loc!

--------------------------------------------------------
Dorel Mărgan 

Impăratul ...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                  

Un împărat avea un servitor care, în toate circumstanțele spunea întotdeauna :
" - Stãpâne, nu fiți descurajat pentru că tot ce face Dumnezeu este perfect. El nu greșește, niciodatã !"
Într-o zi, au plecat la vânătoare și un animal sălbatic l-a atacat pe rege. Servitorul a reușit să omoare animalul, dar nu a putut împiedica ca majestatea sa, sã nu-şi piardă un deget. Furios și fără a-și manifesta recunoștința, regele a spus:
" - Dacă Dumnezeu ar fi fost bun, n-aș fi fost atacat și nu mi-aş fi pierdut degetul. Slujitorul i-a răspuns:
" - În ciuda tuturor acestor lucruri, vă pot spune doar că Dumnezeu este bun și că tot ceea ce face este perfect. El nu greșește niciodată. Înfuriat de răspuns, regele a ordonat arestarea servitorului său. În timp ce a fost dus în închisoare, i-a spus din nou împăratului:
" - Dumnezeu este bun și perfect, sã nu uitați acest lucru niciodatã !
Într-o altă zi, regele a plecat singur pentru o altă vânătoare și a fost capturat de sălbaticii care folosesc ființe umane pentru sacrificiu. Pe altar, sălbaticii au vãzut că împăratul nu avea un deget, aşa că a fost eliberat pentru că nu era considerat "complet" pentru a fi oferit zeilor. La întoarcerea sa în palat, el a ordonat eliberarea robului său și a spus:
" - Prietene, Dumnezeu a fost foarte bun cu mine. Am fost aproape ucis, dar pentru lipsa unui singur deget, am fost eliberat. Dar am o întrebare:
" - Dacã Dumnezeu este atât de bun precum spui...de ce a permis ca tu, să ajungi la închisoare?
Slujitorul său i-a răspuns:
" - Dragul meu stãpân, dacă n-aș fi fost în închisoare, aș fi plecat cu tine și poate aş fi fost jertfit. EU nu am nici un deget lipsă. Tot ce face Dumnezeu este perfect, El niciodată nu greșește !" Adesea, ne plângem de multe lucruri din viață și de lucrurile negative care ni se întâmplă zilnic, uitând că totul se întâmplă cu un scop.
Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate fi împotriva noastră?

DOUĂ MERE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Sfântul Tihon din Zadonsk

Vezi două mere care sunt la fel de frumoase şi plăcute la înfăţişare, însă în miezul lor nu se aseamănă, căci unul dintre ele este putrezit şi rău mirositor, iar celălalt este şi pe dinăuntru întocmai ca şi pe dinafară. Înţelege de aici că tot asemenea sunt şi faptele omeneşti. Isprăvile multora par deopotrivă vrednice de preţuire, însă în sinea lor se osebesc, de vreme ce nu sunt izvodite din inimi de acelaşi fel. De pildă, cineva dă milostenie din dragoste de Dumnezeu şi de aproapele, pe când altcineva o face din iubire de sine şi din trufie, vânând slava deşartă: cel din urmă este mândru şi orgolios, iar cel ce iubeşte pe Domnul şi pe aproapele său este cu adevărat milostiv. Un om îi cere iertare celui pe care l-a supărat, părându-i rău că l-a mâhnit pe aproapele său; şi altul asemenea se roagă să fie iertat de cel pe care l-a nedreptăţit, însă o face doar pentru ca acela să nu-l cheme la judecată, pricinuindu-i astfel vreo năpastă. Unul ca acesta suferă de iubire de sine, iar cel care se căieşte pentru mâhnirea aproapelui are dragoste adevărată. Întâmplarea şi cugetarea aceasta te învaţă că de vrei să fii bineplăcut lui Dumnezeu, atunci faptele tale, care părelnic sunt vrednice de laudă, trebuie să fie bune şi înlăuntru, în inimă, şi orice lucrare care poartă chipul bunătăţii se cuvine să vină dintr-o inimă binevoitoare

CHEMAREA CRUCII

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                  

Te cheamă Crucea lui Hristos
Să lepezi traiul păcătos
O,vin îndată nu mai sta
și curățește viața ta .

O,suflet trist și necăjit
De lume rea năpăstuit
Îndepărtează pașii tăi
De calea oamenilor răi.

Ca praful spulberat de vînt
Cei răi se șterg de pe pămînt
Se-mprăștie ca fumu-n zbor
Puterea și mărirea lor .

Bogații care asupresc
și în noroi se tăvălesc
Averea lor pe-acest pămînt
E numai pulbere de vînt .

O,suflet greu năpăstuit
De suferință mistuit,
Vino s-aduci durerea ta
La Crucea de pe Golgota .

Căci Crucea lui Iisus a strîns
Întreg al omenirii plîns
Iar spinii de pe Capul Sfînt
Sunt spinii vieții pe pămînt .

De aceea toți cei apăsați
Năpăstuiți și-ndurerați
Hristos i-a socotit pe ei
Ca frățiorii mici ai săi .

Tu rabdă suferința grea
Căci asta este Crucea ta
Durerile te înfrățesc
Cu Fiul Tatălui Ceresc .


A tale lacrimi ce presar
Cărarea strîmtă de calvar
Ca roua cîmpului frumos
Vor străluci întru Hristos

Nu blestema și nu cîrti
Pe Cruce nu te zvîrcoli
Căci suferința fără har
Fără iubire e-n zadar .

O,Cruce sfîntă a lui Iisus
Atîta pace mi-ai adus
Atîta dragoste și har
și mîngîieri fără hotar .

Eu voi urma chemarea Ta
Lăsînd această lume rea
Urcînd prin spini și prin dureri
Pe serpentina către cer .

Iar dacă singur n-oi putea
Să duc o cruce -așa de grea
Întinde-mi Doamne , mîna Ta
și împreună -o vom purta .

Amin.

MIORIȚĂ, LAIE, BANII ȚI SE TAIE!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Pe-un picior de plai,
E jale și „vai!”
Iată vin în cale,
Taxele fiscale
Pentru cetățeni,
Pro-europeni.
Turmele de oi,
Ca să le jupoi,
Ai doi ciobănei,
Ca lupii la miei.
Unu-i cotrocean,
Altu-i bolojan,
Și-unu-i suveran,
Bun de fript la ban.


Iar Nicușor Dan,
Și cu bolojan,
Mări, se vorbiră,
Ei se sfătuiră,
Ca să mi-l omoare
Cu impozitare,
Pe cel suveran,
C-are strâns un ban.
Și câni mai bărbați,
Care-s netaxați,
De-i cioban cu stare,
Bagi TVA mare.


Dar cea mioriță,
Ce-a votat de fiță,
De trei zile-ncoace,
Taxa nu-i mai place:
- Mioriță laie,
Proastă ca o oaie,
De trei zile-ncoace,
Gura nu-ți mai tace
Iarba nu-ți mai place,
Jointul pe jos zace!
Taxele te-ndoaie,
De grevă n-ai @oaie.
Ori ești bolnăvioară,
De nicușoreală?

- Drăguțule bace,
Dă-ți banii-ncoace,
La negru de-i faci,
De ANAF să taci,
Fă evaziune,
La nimeni nu spune!
Stăpâne, stăpâne,
Nu mai ai nici câne,
Cel mai bărbătesc
Și cel mai georgesc.
O să mi te-omoare
Cu impozitare,
Baciul bolojan
Și Nicușor Dan.


- Oiță bârsană
Ești europeană,
Și de-a fi să mor,
De-un prost de Bihor,
Zi-i lu' bolojan
Și lu' cotrocean,
Să nu taie tare,
Banii de-ngropare,
Mi-or ajunge, oare
De incinerare?
De-o fi să mă-ngroape,
Aicea, pe-aproape,
Ca să am un rost,
Să mă fac compost.

Iar în dosul stânii
Să mă plângă cânii,
Cânii dacă latră,
Să-i taxeze-ndată.
Aste să le spui,
Iar la cap să-mi pui
Decizie de-ANAF,
Mult te face praf,
Decizie de fisc,
Casa ți-o confisc,
Decizie de șoc,
Arză-i-ar un foc!

Vântul, când a bate,
Prin ele-a răzbate
Ș-oile s-or strânge,
Pe mine m-or plânge ,
Cu lacrimi de sânge
C-au votat nătânge.
Iar tu de omor,
Să nu le spui lor.
Să le spui curat,
Că am emigrat,
Și sunt în offshore,
Unde mi-e ușor.
Și fac nuntă iar,
O nuntă cu dar,
Primesc cash curat,
Neimpozitat,
Iar din contul meu,
Nu mai văd un leu.

NE IA DE MÂNĂ DUMNEZEU

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                 


de Preot Sorin Croitoru
Pe fiecare-l ia de mână Dumnezeu
Și îi arată adevărul cu blândețe,
Deci dacă încă nu-l cunoști, zic eu
Că tu nu vrei să-L lași să te învețe.

Când un creștin îți sugerează blând
Să-încerci să te apropii de credință
Tu te opui și îi răspunzi râzând
Că ești prea tânăr pentru “pocăință”.

Când mama, tata, poate vreun bunic
Te sfătuiesc să mai citești Scriptura,
Din sfatul lor tu nu primești nimic
Și iritat le-închizi îndată gura.

Când un coleg de muncă credincios
Încearcă să te-învețe doar de bine
Vorbindu-ți despre Iisus Hristos,
Tu îl repezi cu vorbe de rușine.

De câte ori, te-întreb, s-a întâmplat
Să intre “popa” satului în slujbă,
Iar tu, deși știai că e păcat,
Te-ai apucat să tai butuci la drujbă?..

Tu nu te duci la slujbe, ce, ești prost?
Credința este o “mistificare”
Și nu-i găsești Bisericii alt rost
Decât că cere bani la fiecare,

Dar de ai merge, multe s-ar schimba,
Căci ai descoperi o altă lume,
Lumina ar pătrunde-n mintea ta
Și ți-ar vorbi, chemându-te pe nume..

N-a fost vreodată-n lume vreun creștin,
Oricât de slabă i-ar fi fost credința,
Să intre gol și să nu iasă plin,
Apoi să nu iubească pocăința.

Prin glasul Sfintei noastre Liturghii
Vorbește Duhul Sfânt cu voce blândă,
Grăiește Tatăl cu ai Săi copii,
Se vindecă mioara cea plăpândă.

Cu fluieraș de soc Iisus Hristos
Își păstorește turma cea smerită;
El vede în creștinul păcătos
O biată oaie slabă și rănită.

Adesea am văzut de la Altar
Cum vine omul plin de slăbiciune
Și cum apoi se vindecă prin Har
Prin Sfinte Liturghii și rugăciune.

Ne ia de mână Bunul Dumnezeu,
Ne dă nădejde, dragoste, credință,
Și-atâta cere de la noi mereu:
Să nu ne pierdem sfânta pocăință.

Iar pocăința nu e altceva
Decât o minunată transformare
Din omul vechi, cu îngâmfarea sa,
În omul ce trăiește-n ascultare..

Ce-ar fi Doamne ....

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Ce-ar fi Doamne viaţa noastră, fără fraţi şi rugăciune?
Când în lume-i totul numai, temeri şi deşertăciune.

Ce-ar fi bucuria noastră, fără starea Ta de faţă?
Când e numai spurcăciune, în ce lumea se răsfaţă.

Ce-ar fi lacrimile noastre, fără dulcea Ta lumină?
Când în orice plâns din lume-i, numai patimă şi vină.

Ce-ar fi-n gândurile noastre, fără-ndemnurile Tale?
Când doar curse şi primejdii, sunt în lume pe-orice cale.

Ce-ar fi-n inimile noastre, făr-a Ta iubire sfântă?
Când e numai chin şi blestem, tot ce-n lume se frământă.

Dar de când Te-avem pe Tine, şi ne dai atâta pace,
Chiar şi pentru această viaţă, nu ştim preţul ei cât face.

Ai răsărit, Hristoase, în fiecare dimineață

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                     


Ai răsărit, Hristoase, în fiecare dimineață,
Cu blândul Tău surâs și cu cereasca-Ți față.
Ne-ai luminat cărarea, ne-ai așezat sub har,
Dar noi, cu fruntea-n grijă, căutăm în zadar.

Ne trezești cu roua, cu liniște-n fereastră,
Cu soarele ce bate-n inima noastră.
Dar gândul fuge-n lume, în planuri, în nevoi,
Și nu-Ți mai simțim raza, venită pentru noi.

Pe când Tu ne aștepți, tăcut, cu milă vie,
Să ne-ntoarcem pașii spre cer și veșnicie,
Noi alergăm prin ceață, în zgomot și-n uitare,
Uitând că Tu ești pacea, lumina răsărită-n zare.

Te simte doar o floare, o pasăre, un nor,
Dar omul Te tot pierde în goana lui de zori.
Și totuși vii, Iisuse, și azi, și mâine iar,
Și ne aștepți cu lacrimi, pe drumul Tău de har.

Ai răsărit, Hristoase, cu dragoste curată,
Dar noi purtăm poveri și inimă-nghețată.
Ne iartă, Doamne sfinte, și bate iar ușor,
La inima ce-așteaptă, dar nu-Ți mai știe dor.

Aprinde-n noi lumina cu care vii mereu,
Să Te privim în zori, ca pe un Dumnezeu.
Să Te primim în casă, în suflet, în tăcere,
Și să trăim cu Tine o sfântă Înviere.

sursa

Constantin Dumitru

Un judecător musulman a invitat odată la el acasă un călugăr ortodox.

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                      


Un judecător musulman a invitat odată la el acasă un călugăr ortodox.
Era vremea cinei și după ce familia magistratului islamic s-a așezat la masă împreună cu oaspetele lor, judecătorul l-a întrebat pe monahul creștin:
- Te rog, omule bun, luminea­ză-mă.
Eu sunt musulman și caut să-mi trăiesc viața după lege, după legea religiei mele.
Judec cu dreptate pe cât e posibil omenește, nu primesc mită, îi hrănesc pe cei săraci, mă rog și postesc după puterile mele.
În tot ce fac, încerc să-mi trăiesc viața onest și conform voinței lui Dumnezeu.
Dacă voi merge pe linia aceasta, nu voi moșteni Împă­răția cerurilor?
Monahul, uimit de virtuțile musulmanului, l-a întrebat:
- Judecătorule, ai copii?
- Am, a aprobat magistratul.
- Dar servitori, ai și din aceștia în casa ta?
- Da, desigur, am și servitori.
- Te rog să-mi spui care dintre ei, copiii sau slugile tale, te ascultă mai mult?
- Servitorii, bineînțeles. Ei sunt atenți la cea mai mică dorință a mea și sunt gata s-o împlinească fără crâcnire.
Dar copiii mei sunt uneori neascultători și încăpățânați; câteodată nu mă înțeleg cu ei fiindcă ies din voia mea, spuse zâmbitor omul legii.
- Cu toate astea, atunci când vei îmbătrâni și va trebui să părăsești acest pământ, cine te va moșteni, copiii sau slugile tale? continuă călugărul cu întrebările lui.
- Fără îndoială, odraslele mele, a exclamat musulmanul.
- Vezi, judecătorule, la fel este și cu Împărăția cerurilor. Poți fi un servitor, o slugă exemplară, dar numai fiii sunt moștenitorii.
Și singura cale pentru a dobândi înfierea cea duhovnicească este prin Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria prin voința Tatălui. Căci scrie Apostolul Pavel în Epistola către Galateni, spunând: „Acum nu mai ești rob, ci fiu, iar dacă ești fiu, ești și moștenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos” (Galateni 4, 7).
"Cât aveţi Lumina, credeţi în Lumină, ca să fiţi fii ai Luminii.

MINUNILE DIMINEȚII

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

În primii zori ai dimineții,
Trezindu-mă voios din somn,
Îl laud pe Stăpânul vieții
Și-al mântuirii mele Domn.

Un soare vesel strălucește,
Umplând pământul de culori..
Prin inima ce se trezește
Îmi trec ai harului fiori..

Această zi începe bine,
Căci Duhul Sfânt e generos:
Eu pot, cu harul Lui în mine,
Să-L simt aproape pe Hristos!

Ridic privirea către Domnul
Și-ncep timid să-I mulțumesc
Că mi-a vegheat prin îngeri somnul,
Că, păcătos fiind, trăiesc,

Că darurile Sale bune
Eu le primesc, nemeritând..
Mă rog, o sfântă rugăciune
Cum face un creștin oricând..

Dar începând să se-nfierbânte
De focul harului de Sus,
Începe inima să-I cânte
Cântări de slavă lui Iisus..

Acea timidă rugăciune
Ce o șopteam la început,
A căpătat, ca prin minune,
Un zel cum nu s-a mai văzut..

Un fel de dulce amnezie
Întreaga minte mi-a robit;
Prezentul pare veșnicie,
Căci timpul parcă s-a oprit..

Deși sunt singur în cămară,
Eu simt că-n mine SUNTEM doi;
E Duhul Cel ce mă-nfioară
Și eu-l mi-l preface-n NOI!

Coboară raza dimineții
Pe chipul Domnului Hristos,
Umplându-l de lumina vieții,
Ce-l face încă mai frumos..

Eu Îl admir în rugăciunea
Ce parcă rugăciune nu-i,
Și Îl privesc, sorbind minunea
De-a fi din nou în fața Lui..

Minune este însăși viața
Ce încă, iată, o trăiesc,
Minune este dimineața
În care pot să-L mai iubesc,

Minune este și lumina
Ce intră veselă pe geam..
Și cred că-n clipa cu pricina
Chiar eu.. minune deveneam!

CERUL

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Când cerul își pleacă fruntea-n senin,
Iar norii plutesc parcă pe ape,
Larma se stinge și mă închin,
Altarul acesta, îmi este aproape.

O candelă arde, e vie acum,
Îngerul ține potirul în mână,
În rugăciune smerită mă adun
Și suntem cu toții în rugă împreună.

Osana răsună, îngeri în cor,
Cerul coboară în Liturghie
Cațuia se-aprinde în inima lor
O taină de veacuri aprinsă și vie!

Soborul acesta înalță un imn
De slavă, și ruga încă mai crește
Pe trepte de taină, iar mă închin,
Doamne ce-i bine în lume sporește!

Zile senine și pace-n între frați,
Lumină și har să curgă-n biserici
Cu toți să trecem prin lume curați
Înalța-i la Tine pe mai marii clerici.

Cu mirul iertării, pe toți să ne ungi,
Rana din piept se vrea vindecată
Sulița vorbei deșearta să înfrângi,
Lumea acesta să fie curată!

Strana răsună, clipele curg,
Apa cea vie, izvorul de veacuri,
Revarsă Părinte din cerul senin
Haruri, credință și sfintele leacuri!

Când cerul își pleacă fruntea-n senin,
Iar clopotul crapă liniștea-n două,
Cu mirul credinței iar mă închin
Viață acesta să fie ca nou!

foto sursa internet
http://confluente.org/camelia_cristea_1560612788.html
Camelia Cristea

Cum înșală diavolul pe om!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



O pildă care oglindeste nepăsarea și amânarea vieții spirituale...
Diavolul, prefăcut în babă, îi iese înaintea unei fetițe care merge la biserică, și-i zice:
-Unde te duci tu, copila?
-La Sfânta Biserică, mătușică!
-Ei, la Biserică!
Ce-ai să faci tu la Biserică?
Acolo se duc oamenii mari, babele şi moşnegii. Las-că tu ai vreme si de Biserică. Ia vezi colo în poieniță, ce mai hîrjoană! Du-te de te joacă și tu, acolo..!
-Bine mai zici, mătuşică! Și s-a dus fetita la hârjoana copiilor, în loc de a se duce la Sfânta Biserică, unde plecase.
Se face fetița fată mare și pleacă iar la Sfânta Biserică. Diavolul-babă îi iese înainte și o întreabă:
-Unde te duci tu, fată mare?
-La Sfânta Biserică, mătușică!
-Iată, mai auzii una!
Fată mare la Biserică!
Fetele mari, iată-le cum sar în joc!
Iată-le, cum se îndrăgostesc! Du-te și tu cu ele...!
-Că bine mai zici, mătușică! Și s-a întors fata din calea Bisericii la joc!...
După aceea se căsătorește, ajunge femeie cu bărbat şi copii...
Pleacă iar la Sfânta Biserică.
Diavolul-babă îi iese înainte, zicându-i:
-Unde ai plecat, nevastă?
-La Sfânta Biserică, mătușică!
-Ei, na, Biserică! Ai lăsat copiii singuri în casă să ardă, ori să îşi scoată ochii, ori poate ies pe drum și-i calcă vitele, îi rup câinii, iară bărbatul tău când vine acasă nu găsește mâncare, și-apoi huiet și înjurături... bătăi!...
Întorce-te înapoi, că după ce vei înbătrâni, tot la Biserică îi fi!
-Că bine mai zici, mătuşică! Și s-a înapoiat iarăși acasă.
Ajunge nevasta, babă bătrână.
Pleacă iar la Sfânta Biserică. Diavolul-babă îi iese iar înainte, întrebând-o:
-Unde te duci, babă hăi?
-Mă duc Ia... la Sfânta Biserică, mătușică!
-la, mai auzii una bună! Baba surdă, la Biserică! D-apoi, ce-ai să mai poți face tu la Biserică ? Aşa surdă, gârbovită, slabă şi sfârșită de suferință? Te dor picioarele; îți tremură tot corpul! N-auzi nimic, nu pricepi nimic. Te apucă tusea, ba și neputințele și sminteşti pe atâta lume! Du-te înapoi acasă, că după ce-i muri, tot la Biserică vei fi! Și din păcate, baba s-a întors iar din calea Bisericii şi a stat acasă până a murit, tristă și neagră de păcate....

___________________

Vedeți ?

Iată, așa a câștigat și câștigă diavolul sumedenii de suflete creștine de toate vârstele...

Așa a înşelat şi înşeală diavolul pe toți și pe toate care cedează ispitelor lăsându-se amăgiți de ele.

 
Fără Biserică, omul se pierde ușor, căci singur s-a lăsat pe sine afară din Corabia Mântuirii, și s-a lipsit de toate Darurile și Tainele Sfinte dăruite lui de Dumnezeu pentru a se mântui.

Fiți treji, privegheați, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, umblă, răcnind ca un leu, căutând pe cine să înghită!(1 Petru 5:8)

 
Cine are Biserica de Mamă, Îl are pe Dumnezeu de Tată! Biserica e Trupul lui Hristos, iar El e Capul ei!

IATĂ, NOUĂ NI S-A DAT..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!I

(cântecul Sfintei Cruci)

de Preot Sorin Croitoru

 
Creștinule, să-ți amintești
De stai, de vii sau de te duci,
Pe trup să te pecetluiești

Mereu cu Semnul Sfintei Cruci!

Căci iată, nouă ni s-a dat
Ca să ne fie de folos,
Din ceruri Semnul minunat:

Chiar Crucea Domnului Hristos!

Creștinule, când te trezești
O cruce repede să-ți faci..
Pe Dumnezeu să Îl slăvești,

De vrei Stăpânului să-I placi.

Când ai plecat la muncă iar,
Cu crucea să te însemnezi,
Ca să nu-ți fie în zadar

Sudoarea frunții, când lucrezi.

Creștinule, când te hrănești,
Și de începi, și de-ai gătit,
Cu cruce tu să-I mulțumești

Lui Dumnezeu ce te-a hrănit!

Iar în necaz și în dureri,
Când nu te poți opri din plâns
Și milă Domnului Îi ceri

Tu Semnul Crucii ține-l strâns!

Atunci când tu ești mulțumit
Și toți ai tăi sunt fericiți
Că Dumnezeu v-a miluit,

Cu Semnul Crucii să-L slăviți!

Iar noaptea când te duci la somn,
De greul zilei ostenit,
Văzând pe Cruce pe-al tău Domn,
Să te gândești cât te-a iubit..

amin

Mi-am promis...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Mi-am promis ca niciodată, când durerile mă frâng,
N-am să cer nimic la oameni! Chiar de sufăr, n-am să plâng.
În cămara mea de taină, locul cel mai drag al meu,
L-am chemat să mă mângâie, doar pe Bunul Dumnezeu!


Am primit destule lecții, de la cei de lângă mine,
Fiindcă n-am știut să tac, nici la greu și nici la bine.
Am primit atâtea șuturi de la oameni, de la viață,
Am trecut peste durere, doar cu zâmbetul pe față.

Dumnezeu mi-a dat putere, n-am rămas mult timp căzută,
El mi-a întărit voința când m-a aruncat în luptă,
Am crezut prea mult în oameni, în prieteni, în iubire,
M-au lovit, mi-au râs în față, însă mi-am venit în fire.

Iar atunci când sunt mai slabă, sufletul putere n-are,
Dar eu strig la Dumnezeu, El m-ascultă cu răbdare.
Din necaz și suferință m-a scăpat de-atâtea ori,
Și m-am ridicat mai tare din furtuni și din vâltori.

Versuri : Eliana Popa...

ADEVĂRU-N LANȚURI, DAR NU ÎN GENUNCHI

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Eliana Popa

 
Din tăcerea noastră ați făcut o crimă
Vreți ucis în noi tot ce-i românesc
Suntem condamnați pentr-o mare vină
Că păstrăm în vene duhul strămoșesc

 
Ne-ați furat cuvinte și le-ați scos din carte
Lacrima din rugă, lacrima de dor
Interzis ni-i plânsul pentru cei din moarte
Căci ați pus obrocul peste lupta lor

 
Și v-ați pus cerberii paznici peste cronici
Unde a fost jertfă, voi ați pus rușine
Patentând minciuna și zâmbind ironici
Ne-ați făcut vasalii gintelor străine!

Ați lăsat străinii să ne facă legea
Când aveam o Lege, Legea celui Viu
Fastuoasă-n jilț șade făr'delegea
Și dreptatea noastră zace în sicriu.

Unde-a fost credință, voi ați pus zăbrele
Interzis îmi este să știu cine sunt
Cine-au fost odată neamurile mele
Unde zac aceia fără de mormânt!

Arestat mi-e versul cel lăsat ca zestre
Cenzurat cuvântul care ne zidea
Fără nici o vină, Neamul nostru este
Are poate vina de a exista?

Să ne cerem scuze plângând în surdină?
Pentru marea vină de a fi români?
Căci purtăm stigmatul celor fără vină
Ce n-au stat vasali marilor jupâni?

Voi ne vreți tăcuți, însă vom rescrie
Chiar cu propriu sânge, Adevărul tot
Nu vom sta plecați, veșnic în robie
Nici trecutul nostru n-o rămane mort.

Căci genunchiul nostru n-o să se mai plece
Adevărul... știți! Nu va fi învins
Căci destinul nostru stă pe Sfânta Legea
Nu pe vrerea voastră...căci în cer s-a scris!

VIAȚA DE FĂRĂ DUMNEZEU

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Viața fără Dumnezeu
E plină de tulburare
Grijile și deznădejdea
Calcă sufletul în picioare .

Fie săraci sau bogați
Toți suntem nemulțumiți
Dacă avem bani și putere
Atunci suntem fericiți.

Ochii noștri orbiți de patimi
Nu-Lmai văd Dumnezeu
Îl chemăm în rugăciune
Numai când ne este greu.

Fericirea pământească
Pe care mulți o dorim
Duce în acelaș loc
Către o groapă în țintirim.

Cine suferă în lume
Este desconsiderat
Celui ce îi merge bine
De lume e lăudat.

Creștinii de azi fug de Cruce
Ca de lucru cel mai rău
Dar ei nu știu că ea e podul
Ce duce spre Dumnezeu.

Suntem vrednici de jelire
Atunci când păcătuim
Fiindcă noi cu voia noastră
Spre osândă ne grăbim.

Mult se bucură satana
Când omul e nepăsător
Căci de nu se va trezi
El va fi pe veci al lor.

Îngerii sunt rușinați
Plini de tristețe și mâhniți
Când văd în fiecare zi
Oameni în iad osândiți.

Ce să mai spună Dumnezeu
Când vede atâta răzvrătire
Și pământul sub noi plânge
De boli și nefericire.

Dacă nu Îl auzim
Acum când El ne mai cheamă
Când noi Îl vom căuta
Nu o să ne mai bage în seamă.

Când lumea va fi în gheara
Cumplitului antihrist
Alături de Sfinți și îngeri
Va primi din ceruri trist.

Nu vreau să vă întristez
Cu cuvinte care dor
Dar mai e dureros să pierdem
Dulcele Mântuitor.

Vremurile trec și vin
Și nu se întorc înapoi
Numai Bunul Dumnezeu
Rămâne pururi cu noi!

AUTOR : DANIELA IBRIȘIN

Odată...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Asa se odihnea... odată...
Măicuța mea...a ta... a tuturor...
O jumătate de oră..
Se odihnea ..întinsă pe ogor..

Pe-acest pământ stropit...
Cu sânge...strămoșeasc..
Pe-acest pământ...udat..
Cu lacrimi ce sporesc..

Cu lacrimi care curg...
De ani ..neîncetat...
Pe-acest pământ străbun..
Plin astăzi de păcat...

Așa muncea odată..
Măicuța mea si-a ta...
Iar azi e singuratică ..
Cu bătrânețea grea...

Ramas-a și pământul...
Plin de biruiană ...
Cine să il muncească..?
Bătrână-i a mea mamă....

Parca-ar fi o poveste...
Care incepe....asa...
,,a fost odată o măicuță..
ce-întinsă pe pământul sfânt ..se odihnea".

Maria Pintecan...

CE-I LIBERTATEA?

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Eliana Popa

Ne vreți tăcuți cu frunțile-n pământ?
Și Adevărul să-l rostim în gând?
Să nu mai plângem ce-am iubit odată
Îi vreți uitați...istoria-ngropată!

Noi doar pe Dumnezeu L-avem stăpân
Ați pus cătușă mâinii de român
Ați dat o lege nouă în Carpați
Că să ne-nchideți și să ne călcați!

Dar nu vom sta-n genunchi și umiliți
Mai bine stăm pe Cruce răstigniți
Nu suntem robi pe țarina străbună
Ne umiliți prin legi și din tribună?

Ce-i libertatea dacă nu mai pot
Să spun ce vreau să spun și ce socot?
Ce-i Adevărul daca e ales
De cei ce-l vor și din istorii șters?

Vorbiți de ură, dar voi o zidiți
Cu fiecare vers ce mi-l opriți
Cu fiecare om ce nu mai are
Un drept ce l-a primit de la născare!

Vorbiți de legi? Voi... cei fără de lege
Ce semănați...cu lacrimi veți culege
Ați pus o lege ca să luați un drept
Acestui Neam ce v-a crescut la piept.

Puteți să ne chemați la judecată
Dar nu veți stinge flacăra curata
Căci nu exista lege de ateu.
Să rupă sufletul de Dumnezeu

Și dacă tot ne vreți închiși cu legea voastră
Și dacă suntem condamnați în țara noastră
Atunci cu fruntea sus ne ducem vina
Că n-am trădat și ne-am păstrat lumina!

HRISTOS A ÎNVIAT!

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Coboară Hristos din nou pe Pământ,
Coboară o Sfânta Lumină.
Si iadul zdrobit se vede înfrânt
Cu porti prăbușite-n ruină.

Veniți în Lumina ce s-a răstignit,
Veniti HRISTOS A-NVIAT!
Din cer heruvimi și îngeri aprind,
În suflet, tămâia de nard.

Mormântul e gol, doar giulgiu-i lăsat,
Mormântul nu-L poate opri,
Și îngerul strigă: ,, HRISTOS A-NVIAT!
Precum a zis că va fi!"

Primiți-L pe Domnul și Sfânta Lumină!
Primiți-L pe Cel ce-a-nviat
Să-ți facă și ție, făptură de tină,
În Raiul cel sfânt, un palat.

Rămâneți cu El și vă bucurați!
Rămâneți cu El și veți fi
La Cina Iubirii de-a pururi chemați,
De-a pururi vă veți veseli!

Iubirea învinge tot răul din iad,
Iubirea nu poate pieri!
Căci, iată, din nou HRISTOS A-NVIAT,
Sa fie cu noi în Vecii!

Eliana Popa

Cu durere și profundă îngrijorare,

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Cu durere și profundă îngrijorare, mă adresez tuturor părinților din România. Această postare este pentru voi, în special pentru cei care aveți copii mici și care, poate din neatenție sau dintr-o încredere naivă în mersul lumii de azi, ați ajuns să credeți că tot ce se întâmplă în jurul nostru este firesc și lipsit de pericol.

Ne apropiem din nou de luna iunie, iar valul noii mișcări viu colorate prinde tot mai mult contur și în România Creștină. Tocmai de aceea, cred că este momentul potrivit să vorbim deschis despre simbolul curcubeului, de unde provine și ce înseamnă el cu adevărat.

Vreau să vă arăt limpede de ce a fost ales tocmai acest simbol de către unii și nu altul. Chiar dacă pentru mulți adevărul este deja evident, simt că este nevoie să-l spunem și mai clar, fără ambiguități.

Adevărul rămâne adevăr, iar ceea ce s-a mai întâmplat se va întâmpla din nou, pentru că legea cauzei și a efectului, rânduită de Dumnezeu de la Facere și până astăzi, nu iartă pe nimeni decât prin pocăință, spovedanie sinceră și prin încetarea faptelor potrivnice voii Lui.

Lumea aceasta funcționează după o rânduială clară: fiecare acțiune a noastră are consecințe. Nu există neutralitate morală. Totul lucrează fie spre bine, fie spre rău. Simplu și clar. Nu este vorba de o pedeapsă arbitrară, ci de o consecință firească a alegerilor noastre.

Ce semeni, aceea vei culege. Acesta este un adevăr vechi cât omenirea, iar Dumnezeu, în mila Sa, ne trimite mereu semne ca să ne trezim din somnul nepăsării. Până nu e prea târziu…

Vă spun cu toată seriozitatea și fără ocolișuri: de fiecare dată în istorie când o societate a părăsit rânduiala firească a lui Dumnezeu, sfârșitul a venit negreșit. A venit sub chipul războaielor, al bolilor, al catastrofelor, al prăbușirilor dure.

Faptul că unii dintre dumneavoastră refuză să accepte acest adevăr sau îl tratează cu nepăsare nu schimbă cu nimic realitatea. Necunoașterea istoriei nu este o scuză, ci o cale sigură spre repetarea greșelilor trecutului.

Cei care ignoră lecțiile lăsate de înaintașii lor ajung inevitabil să trăiască aceleași suferințe, aceleași căderi și aceleași nenorociri. Mai înainte de toate, trebuie să vă amintesc un adevăr de neocolit: răutatea, viclenia, tupeul și înșelăciunea duhurilor căzute, împreună cu cel viclean, nu au limite.

Aceste ființe potrivnice lui Dumnezeu și omului lucrează neîncetat pentru a aduce durere, tulburare sufletească și pierzare veșnică. Așa cum ne învață Domnul nostru Iisus Hristos în Sfânta Scriptură: “Diavolul de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” - (Ioan 8, 44)

Aceasta este lucrarea lui neîncetată și așa va continua până când Domnul îl va lega și îl va arunca pentru totdeauna în adâncul iadului veșnic, împreună cu toți complicii săi, fie că sunt îngeri căzuți sau oameni. Toți cei care au ales să lupte împotriva lui Dumnezeu cel Viu vor avea aceeași soartă.

Nimeni nu va scăpa. Judecata va fi dreaptă, finală și fără întoarcere. Este doar o chestiune de timp. Diavolul, împreună cu toți ai lui, este deja în agonie. Disperarea lor crește cu fiecare clipă, pentru că știu că sfârșitul le este aproape și că nu vor putea scăpa din Mâna atotputernică a Dumnezeului celui Viu și Adevărat.

Tocmai de aceea încearcă să târască după ei cât mai mulți. Acționează după un singur principiu: dacă pier ei, să piară și alții împreună cu ei. O tactică de distrugere totală, similară unui atac sinucigaș spiritual.

Si acum să vorbim despre curcubeu și despre adevărata sa semnificație, așa cum ne-a fost descoperită în Sfânta Scriptură. Curcubeul nu este doar un fenomen natural, ci un simbol sfânt, rânduit de Dumnezeu ca semn al legământului Său cu Noe și, prin el, cu toată omenirea.

Este promisiunea că nu va mai veni un potop care să piardă lumea, un legământ care rămâne valabil până la sfârșitul veacurilor.Dar diavolul, în urâciunea și viclenia lui, a întinat acest simbol. A luat tocmai semnul promisiunii divine, a șters o culoare, lăsând doar șase, și l-a folosit ca emblemă pentru o mișcare care susține păcate grele și rătăciri sufletești.

Este o provocare obraznică și directă adusă lui Dumnezeu, un gest de răzvrătire împotriva a ceea ce este sfânt, curat și rânduit de sus. Această ființă decăzută, în întunericul și mizeria ei, îndrăznește să ridice glasul împotriva lui Dumnezeu, adresându-I o provocare batjocoritoare:

„Privește, îi manipulez și îi împing pe oamenii pe care îi iubești să comită cele mai grele și rușinoase păcate, tocmai sub simbolul legământului Tău, curcubeul. Tu ai promis că nu-i vei mai distruge, iar ca Dumnezeu, nu-ți poți încălca cuvântul. Așa că ei vor continua să păcătuiască, iar Tu va trebui să privești în tăcere. La timpul potrivit, îi voi lua pe toți cu mine în pierzare.”

Domnul nu este tulburat și nu poate fi atins de provocările celui rău. El rămâne veșnic neschimbat, atotputernic și neclintit. Totuși, inima Sa de Tată suferă atunci când vede cum oamenii, pe care i-a creat din iubire, aleg să se lase amăgiți și se predau de bunăvoie în mâinile celui care caută doar pieirea sufletelor.

Aceasta este, de fapt, rațiunea pentru care curcubeul a fost ales ca simbol de către forțele întunericului. Nu întâmplător semnătura acestei mișcări este numită „mândrie”, căci mândria este boala care a dus la căderea rușinoasă a diavolului. A fost prima și cea mai distrugătoare rătăcire, izvorul tuturor păcatelor.

Lucrurile sunt atât de limpezi încât nu mai pot fi negate. Satana este cel care orchestrează toată această rătăcire globală, cu o ură ascunsă dar activă față de tot ce este sfânt. De aceea, acum mai mult ca oricând, trebuie să ne întoarcem cu toată ființa noastră la Biserică.

Numai în Hristos este biruința. Fără El, nu putem rezista niciunui val care vine asupra lumii. Diavolul nu poate suporta să fie demascat. Este datoria voastră să-l dezvăluiți în fața tuturor, fără ezitare și în orice situație.

Adevărul ne este la îndemână, trebuie doar să ne apropiem de Dumnezeu și El ni-l va descoperi. Domnul și Maica Sa Sfântă să vă binecuvânteze pe toți!

Ambasadorul Creștin Ortodox

Dumnezeule Ceresc ...TATĂ

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                                           

Cine n-a rostit vreodata ,
Si ateu dacă ar fi ,
Dumnezeule Ceresc , TATĂ ,
Creatorul inimii ,

Ce Te-ascunzi , imi stai la pandă
De cand , Doamne , m-ai creat ,
Intr-o inimă bătândă
Iubitoare de păcat

Si să vreau să o ignor ,
S-o reduc si la tăcere ,
Să declar , făţis , amor
Celor toate efemere ,

Inima , TATĂ ceresc ,
Imi cerseste o iubire
Si un dor nepâmantesc
Ce mă arde-a nemurire .

Si-apoi , carele crestin
N-a gustat , cu Trupul pâine
Si cu Sângele in vin ,
Din Hristos , FIUL Tău , spune !

Si cine s-a-mpărtasit ,
Fie si macar o data ,
Cu Hristos Cel răstignit ,
N-a gustat din Tine , TATĂ ?

Tu , ce-ai revărsat din plin ,
In firea netrebnică ,
DUHUL SFANT , Ceresc , Divin
Ca "pecete" vesnică .

.............................................................

Oricât , TATA , m-aș ascunde ,
Oricât aș fugi de Tine ,
In inima mi-ai pătrunde
Cu toată SFANTA TREIME .

Prof. CRISTIAN OLARU

VALOAREA PÂINII

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                

de Preot Sorin Croitoru

 
Când eram în perioada anilor de studenție
Am trăit ca toți studenții, mai așa, în sărăcie,
Fiindcă-n anii facultății regula e generală:
Întâi trebuie să-ți saturi foamea intelectuală,

Iar apoi, de-ți mai rămâne câte-un șfanț prin buzunare,
Te gândești să-ți cumperi "țoale" și vreo pâine de mâncare..
Când aveam un ban grămadă, năvăleam în librărie,
Cheltuiam pe cărți "averea".. și-apoi foame, măi bădie..

Și a fost să se întâmple ca iubirea mea de carte
Să mă lase-n dese rânduri fără nici un ban deoparte;
Mai întâi cu mâna spartă cheltuiam precum eroul,
Iar apoi, în vremea"crizei", n-aveam bani să iau metroul!

Nu aș sfătui pe nimeni să urmeze calea asta,
Alternând ca subsemnatul abundența cu năpasta.
Cred că mult mai bună este sfânta cale-a prevederii,
Amintindu-ne la bine și de vremea ne-averii..

Iată-mă ajuns la zero și sătul de împrumuturi..
Caută prin buzunare și începe să le scuturi,
Cine știe, poate-ți cade vreun leuț de-o margarină,
Sau măcar de o franzelă cât de mică sau puțină..

Dar nimic n-a vrut să cadă, cum cădea în alte rânduri..
Necăzând din buzunare, am căzut atunci pe gânduri..
Nu vroiam să cer la nimeni, chiar de mi-ar fi dat băieții,
Ci am vrut să sufăr foamea ca pahar amar al vieții..

M-am închis în cămăruță (locuiam într-o chilie)
Și m-am pus pe rugăciune precum sfinții din pustie.
N-am mai vrut să merg la cursuri, căci și-așa teologiei
Tare bine îi mai prinde perioada isihiei..

Două zile-nchis în casă eu, studentul "zăvorâtul",
Pân' la urmă mă cuprinse foamea mare și urâtul..
Și îmi amintesc ca astăzi, am căzut la rugăciune
Și-am rostit un "Tatăl nostru" ce mi s-a părut minune..

Când am zis cuvântul "Tată" (vă vorbesc din amintire)
Am simțit așa, deodată, umilință și iubire..
M-am simțit precum sugarul dependent de-a sa mămică
Ce ușor îl izbăvește și de foame, și de frică..

Sentimentul dependenței îl simțeam total în mine,
Fără-mpotriviri deșarte, fără-o umbră de rușine.
Fiu al Tatălui din ceruri mă simțeam ÎN REALITATE,
Nu era așa, o vorbă, printre multe aruncate..

Rugăciunea mea smerită continua cu-a ei trăire,
Îndreptându-mi eu spre Tatăl nesfârșita mea iubire..
Când a fost să-I cer și hrana, "pâinea" dată spre ființă,
Lacrimi mi-au udat obrajii, lacrimi calde de credință!..

Parcă-abia în clipa-aceea, nemâncat de două zile,
Am simțit valoarea pâinii, unei "simple" pâini umile,
Fiindcă îndopați de-a pururi cu tot felul de cărnoase,
Am uitat de frumusețea pâinii rumene, pufoase,

Am uitat întâi a cere, cum cuvine-se a face,
Pâinea noastră cea DE ASTĂZI, ce-n cuptoare mari se coace,
Plămădită din făina unui grâu muncit o vară,
Recoltat cu mare grijă de pe câmpul cel de țară..

 
Am uitat această pâine s-o primim cu mulțumire,
Am uitat că "simpla" pâine e o formă de iubire,
Am uitat că Tatăl nostru este cel ce-o dăruiește
Unei lumi ce, din păcate, astăzi rar Îi mulțumește..

Da, în rugăciunea-aceea spusă-n liniștea chiliei,
Ars în focul foamei mele datorată sărăciei,
Am aflat valoarea pâinii și-am știut cu umilință
S-o cer Tatălui din ceruri plin de lacrimi de credință..

Poezia se termină, doar atât doream a spune,
Nu știu, poate dumneavoastră așteptați și vreo minune
Și-ajungând acum la capăt, v-a cuprins dezamăgirea,
Negăsind acea minune când ați terminat citirea..

Nu m-am ostenit degeaba, sunt convins că întâmplarea
E destul de ziditoare, meritându-se răbdarea.
O, de-am învăța cu toții cum se spune-o rugăciune,
Fiecare ar fi martor, da, la PROPRIA minune..

ÎNȚELEPCIUNE

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                   

de Preot Sorin Croitoru

M-am săturat să-mi spun părerea,
Vorbind ORICÂND despre ORICE.
Îmi văd de treburile mele,
Și dacă-ați ști ce bine e..

Căci când eram la începuturi
Vroiam mereu să spun ceva,
Chiar dacă treaba-n chestiune..
Adeseori nu mă privea!

Cădeam de multe ori în plasa
Unor agenți provocatori,
Că-s pline vremurile noastre
De farisei ispititori..

Da, îmi cereau să-mi spun părerea
Și să dezbat orice subiect,
Iar eu, luat adesea-n pripă,
Nu răspundeam chiar la obiect..

Doar nu suntem în viața noastră
Mereu ÎN TOATE specialiști..
Mai bine să nu-ți dai părerea,
Decât, vorbind greșit, să riști!

Și-atunci când zici ceva la oameni
Să spui că e PĂREREA TA,
Căci, bineînțeles, se poate
Să fie și greșeli prin ea..

Dar nu, în vremurile alea
Credeam, naiv, că-n tot ce spun
E doar înțelepciune pură..
Credeam că tot ce zic e bun!

Iar când, șezând pe un fotoliu,
Din când în când mai reciteam,
Descoperindu-mi vreo eroare,
În suflet tare mă mâhneam..

Pe frunte-mi apărea sudoarea
Și mâna mi-o treceam prin păr,
Văzând cu groază cum eroarea
Eu o numisem.. ADEVĂR!

E-o spovedanie aceasta?..
Putem să o chemăm și-așa,
Dar din greșelile-mi trecute
Aș vrea să învățați ceva,

Anume că Hristos nu-ți cere
Să spui CEVA despre ORICE,
Ci să vorbești cu multă grijă,
Iar dacă taci, mai bine e!

Iar când vorbești despre credință..
Să fii atent, că este foc!
De n-ai citit Filocalia,
Mai bine nu vorbi deloc!

Căci numai sfinții din vechime
Prin viața lor, primit-au har
Și ori interpretezi Scriptura
CA EI, ori totu-i în zadar!

Deci, fraților, vă rog din suflet:
Să nu vă credeți teologi;
Decât să semeni cunoștința,
Mai bine-ți este să te rogi.

Iar eu vorbesc de-acum încolo
Doar ce îmi este de folos,
Slăvindu-L cât mă ține gura
Pe Domnul meu Iisus Hristos!

Fii o candelă aprinsă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Fii o candelă aprinsă
Și prin pilda vieții tale...
Pune în suflete lumină
Pace...binecuvântare..


Fii o candelă aprinsă
Care calea o luminează..
Pentru cel ce-n întuneric
De Hristos se îndepărtează..


Fii o candelă aprinsă..
Si prin pilda vieții tale..
Indrepteaza la credință
Pe cei rătăciți pe cale...


Fii o candelă aprinsă..
Care arde neîncetat...
La icoana Celui care..
A iertat multul păcat.


Iar când vei pleca din lume...
Va rămâne în urma ta...
Altă candelă aprinsă..
Cu focul din jertfa ta...


Maria Pintican...

Argatul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Cândva, un om, un biet argat,
Creștin, cu inima curată,
Lucra la un stăpân bogat,
Aproape pe nimica toată!


N-avea nimic, sărac lipit,
Trăia așa de azi pe mâine,
Muncind la omul înstărit,
Pentru un pat și-un colț de pâine!


Dar, într-o zi, și-au luat bucate
Și au pornit la drum, călare,
Bogatul vrând să îi arate,
Argatului său, tot ce are!


Șezând în șa, mândru, pe cal,
Fiind timp frumos, ziua senină,
Îl duse pe argat pe-un deal
Și-i spuse, întinzând o mână:


-Privește-n zare...tot ce vezi,
Păduri, câmpii...tot ce-i mai bun...
Nu poți nici să-ți imaginezi,
Ce am...cât am putut s-adun...


..........
De-acolo, de pe deal, săracul,
Privind în jos, în depărtare,
Printre copaci, văzu conacul,
În toată marea lui splendoare!


Uitându-se în jur, apoi,
La umbră, pe lângă copaci,
Pășteau turme întregi de oi,
Sute de cai...și mii de vaci...


-Pământu-l vezi cât se întinde?
Nici nu mai știu să mai socot...
Tot ce cu ochii poți cuprinde,
Chiar și mai mult...al meu e tot...


..........
Era o zi caldă de vară,
Fără un nor, s-aducă ploi,
Și se făcuse deja seară,
Cât au vorbit pe deal cei doi...


..........
La-ntoarcere, pe-același drum,
Argatul, plin de Dumnezeu,
Șopti: -Aș vrea să-ți spun acum,
Ce bogăție am și eu...


stăpâne...uită-te în sus,
Vezi tu, cât sunt de multe stele?
Eu până astăzi nu ți-am spus...
Să știi că...toate-s ale mele!


Tu nu poți să-nțelegi misterul,
Ce multe bogății am eu...
Privește și mai sus...e Cerul,
Și cât Îl vezi, e tot al meu!


Chiar dacă, astăzi, pe pământ,
N-am decât țoala de pe mine,
Am încheiat un Legământ,
Care, de Cer, legat mă ține!


E greu ca să poți înțelege,
Dar va veni o zi în care,
Acolo sus, în Cer, voi merge,
Unde e veșnic sărbătoare!


Azi, toate ale tale sunt,
Dar vei pleca de-aici, stăpâne,
Că viața este frunză-n vânt,
Și nu vei lua nimic cu tine!


............
De-a înțeles ce-a spus argatul,
Nu aș putea să vă mai zic,
Dar la întoarcere, bogatul,
Tot drumul, n-a mai zis nimic!


.............
Bogat, nu e acela care,
Adună saci cu bani, mereu...
Bogat, e omul care-L are,
În inimă, pe DUMNEZEU!

--------------------------------------------

Dorel Mărgan