CÂND DOMNUL SE RETRAGE..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!


                     

de Preot Sorin Croitoru

 
Când vede Domnul că noi suntem
Atât de plictisiți de El,
Ne dă pe mâna unor bestii,
Ca să ne "scuture" nițel.

Și uite-așa încep în lume
Deodată, parcă din senin,
Necazurile "pandemiei"
Și frica de acel vaccin..

Poporul nu mai înțelege
Nimic din ce-i în jurul său;
S-a dus încrederea în oameni,
Nu știm ce-i bine și ce-i rău..

E ca și cum această lume,

Pierzând protecția de Sus,
A fost luată-n stăpânire
De toți vrăjmașii lui Iisus.

Deodată albul pare negru,
Iar negrul pare luminos.
Deodată moartea-nseamnă viață,
Iar "viața" nu mai e Hristos..

În nici doi ani de pandemie
Dispar valorile pe rând;
Pământul intră-ntr-o sclavie
Ce n-a mai fost pe el nicicând.

În timp ce multă lume moare
Pe paturile de spital,
Guvernele se preocupă
Prin legi de actul sexual.

În timp ce unii se sufocă,
Cerșind un dram de oxigen,
Guvernele din toată lumea
Se preocupă doar de.. "gen"!

De ce în timpul pandemiei
Apar ca din senin mârlani
Ce vor să le vorbească-n școală
De sex la pruncii de trei ani??

Apar ca din senin antene
Ca să emită în cinci ge,
În timp ce lumea se întreabă:
"La ce vor folosi, la ce?.. "

Păi cum, în timp de pandemie
Mai marii lumii n-ar avea
Cumva probleme mai stringente
Decât acelea.. de rețea?..

Nu știu de-o fi sfârșitul lumii,
Dar este un sfârșit oricum,
Căci n-a mai fost nicicând minciuna
La mare cinste, ca acum..

Din cerurile sfinte Domnul
Mâhnit privește înspre noi..
Nu L-am dorit în timp de pace
Și iată, azi ne-a dat război.

N-am vrut să-L căutăm cu râvnă,
N-am vrut să Îl slăvim în rugi
Și iată, astăzi ne comandă
Chiar ale diavolului slugi!

Ne-a mai rămas doar pocăința,
Ca la acei niniviteni.
De ar vedea în noi căința,
Cum ne-ar scăpa de cei vicleni..

Revarsă peste noi, Iisuse,

Curajul primilor creștini,
Iar dacă ne-a lipsit credința,
Măcar de astăzi fă-ne plini.

Trezește-ne din moleșeala

Acestei vieți de până ieri
Și firii noastre slăbănoage
Să-i dai duhovnicești puteri,

Iar de-ai ales sfârșitul lumii

Să se întâmple chiar cu noi,
Prin harul Tău, Iisuse Sfinte,
Din oameni lași ne fă eroi!

Precum l-ai întărit pe Samson

Și-ntreg palatul l-a surpat,
Precum l-ai ridicat pe David
De l-a ucis pe Goliat,

Precum l-ai întărit pe Moise

Și i-a învins pe egipteni,
Iar Iosua prin Tine, Doamne,
I-a cucerit pe filisteni,

Trimite-ne, Te rog, Stăpâne,

Tăria ce le-ai dat-o lor
Ca să mărturisim credința
În Tine-n fața tuturor,

Ajută-ne ca-n viața asta

Să fim lumină pe pământ
Și umple inimile noastre
De pacea Duhului Cel Sfant

NU VREAU DECÂT SĂ PLÂNG SMERIT..

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

de Preot Sorin Croitoru

 
Nu vreau decât un colț ascuns
Să pot să plâng în el smerit,
Cerându-I Domnului răspuns
De-mi iartă tot ce I-am greșit.

Mă spovedesc, e-adevărat,
Dar tocmai pentru că repet
Mereu greșeli, mereu păcat,
De-aceea vreau să plâng încet,

Cerându-I Domnului Hristos
Deși sunt rău, să mă mai vrea
Așa cum sunt, un păcătos,
Cu toată-ntinăciunea mea..

Sunt slab, Iisuse-al meu, și cad
Și-n suflet mult amar am strâns,
Atât de mult, că parcă-i iad,
Și vreau să scap de el prin plâns,

Să plâng acolo-ncetișor,
Retras în colțul meu ascuns,
Să-mi curgă lacrima de dor,
Cerându-Ți, Doamne-acel răspuns

La întrebarea: "Mă iubești
Așa, în patimi rău căzut?",
Iar dacă da, să mă primești
Să Te slujesc ca la-nceput..

Acasă

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Când ai un loc unde-i ,,acasă"
Și liniște e unde stai,
O pâine dacă ai pe masă,
Locul acela-i colț de Rai!

Să știi că te așteaptă-n prag,
Acolo-n locul liniștit,
Un suflet bun, un suflet drag,
Poți spune că ești fericit!

Nu ai nevoie de-un palat,
Ori vilă cu etaj, luxoasă,
Când sufletul ți-e împăcat,
Ești fericit în orice casă!

Și dacă încă ai o mamă,
Acolo-n camera din spate,
Care din când în când te cheamă,
Fii fericit...că ai de toate!

Să-i mulțumești Lui Dumnezeu,
Că ești bogat și ai din plin,
Căci alții o duc mult mai greu
Și-s mulțumiți...cu mai puțin!

Dorel Mărgan

Pribeagul...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!



Trudit și-mpovărat de-al vieții drum,
Îmi las umil la crucea Ta durerea,
Trece-mi, Iisuse, păcatul cu vederea
Și iartă-mă că vin abia acum!

Am rătăcit pribeag din anii tinereții,
Numai pe drumuri pline de păcate
Și-acum, când viața mi-e la jumătate,
Mă-ntorc smerit din labirintul vieții!

Nu sunt decât un abur pe pământ
Și-mi cer iertare, că sunt vinovat
Și chiar dacă de multe ori Te-am întristat,
Primește-mă, Te rog, așa cum sunt!

La Tine vin, Iisuse, cu durerea mea,
Căci nu am unde merge, doar la Tine,
Sunt bulgăr de pământ, îndură-Te de mine
Și fă-mă să lucesc...precum o stea!

Dorel Mărgan

STRĂINUL

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Dorel Mărgan

Mi-a bătut un om la poartă,
Trist, cu sufletul pustiu,
Și i-am spus că-i încuiată,
Că e seară...și-i târziu!

Mi-a cerut apă și pâine,
Că-i flămând și însetat,
Dar i-am zis să vină mâine...
Și, străinul...a plecat!

N-am putut ca să-i văd fața
Din locul unde stăteam,
Însă, omul, dimineața,
Mi-a bătut din nou la geam...

-Am dormit în frig afară,
Mi-a vorbit cu glasul blând,
Și-am venit acuma iară,
Să-mi dai ceva, că-s flămând!

-Nu am timp să-ți dau acum,
Mă grăbesc, am multă treabă...
Și-am lăsat străinu-n drum
Și-am plecat de-acasă-n grabă!

Mă-ntorsesem după-masă,
Și străinul...iar în stradă...
Însă, am intrat în casă,
Prin spate, să nu mă vadă!

Înspre seară, obosit,
După un pahar de vin
Ca un prunc am adormit
Și uitasem de străin!

Târziu, pe la miezul nopții,
Fiind, de somnul greu răpus,
Am visat, că-n lemnul porții,
Să deschid...bătea IISUS!

Și cu vocea-i minunată,
Caldă, dulce și ușoară,
Mi-a șoptit: -De astă dată,
Am venit a patra oară!

Ca ars am sărit din pat,
Și cum eram buimăcit,
Cu glas stins L-am întrebat:
-DOAMNE, când ai mai venit?!

Însă, m-am trezit în zori
Și mi-am amintit, plângând,
Că venise de trei ori,
Prin străinul cel flămând!

......................................................
Pastorul american Jeremiah Stepeek s-a mascat într-un cerșetor murdar și s-a dus la serviciul divin de dimineață, în biserica de 10.000 de membri unde trebuia să fie prezentat ca fiind noul pastor al adunării.

S-a plimbat în jurul bisericii timp de 30 minute înainte de începere și, cum era o foarte mare afluență de oameni care veneau la adunare, doar un foarte mic procent de credincioși l-au salutat pe cerșetor. Unora le-a cerut câțiva bănuți pentru mâncare…dar absolut nimeni nu i-a dat nimic.

A intrat apoi in biserică și a încercat să se așeze în față, dar diaconii de serviciu i-au cerut să se așeze în spate. A încercat să salute sau să vorbească cu oamenii din adunare, dar ei întorceau capul cu dezgust după ce îl priveau din cap până în picioare, scrie in Snopes!

Cum era el aşezat în spatele imensei biserici, a început serviciul divin și imediat unul din responsabili s-a dus la amvon și a declarat că este fericit să facă un anunț important : „Astăzi vom prezenta Biserica noastră pastorului Jeremiah Steepek! Oamenii au început să aplaude privind în jur curioși și fericiți să îl cunoască pe noul pastor…Cand cerșetorul care a fost așezat în spate s-a ridicat și a început să înainteze pe culoarul ce ducea spre amvon, toate aplauzele au încetat. Toți se uitau cu stupoare la el!
Dupa ce a ajuns în fața lor, a stat un moment în tăcere, apoi a luat microfonul și a spus : Atunci Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: „Veniți binecuvantații Tatălui Meu de moșteniti Împărăția care v-a fost pregatită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămand, și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete, și Mi-ați dat de băut; am fost străin, și M-ați primit; am fost gol, si M-ați îmbrăcat; am fost bolnav, și ați venit să Mă vedeți; am fost în temniță si ați venit pe la Mine.” Atunci cei neprihaniți îi vor răspunde: „Doamne, cand Te-am văzut noi flămand și Ți-am dat să mănânci? Sau fiindu-Ți sete și Ți-am dat de ai băut? Cand Te-am vazut noi străin și Te-am primit? Sau gol și Te-am îmbrăcat? Cand Te-am văzut noi bolnav sau în temniță și am venit pe la Tine?” Drept raspuns, Împăratul le va zice: „Adevarat vă spun că, ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia din acești foarte neînsemnați frați ai Mei, Mie Mi le-ați făcut.”

După ce a citit acest text din Matei 25:34-40, a privit membrii bisericii și a povestit ce s-a întamplat în dimineata aceea, chiar sub privirea lor nepăsătoare. Mulți au început să plângă și numeroase capete se plecau jenate…

Atunci pastorul spuse : „Astăzi văd numai niște oameni adunați, dar nu văd Biserica Lui Hristos; lumea este plină de oameni dar nu are destui discipoli, urmași ai lui Isus. CAND VEȚI DEVENI UCENICI ???” a intrebat dansul.

După un timp de tăcere el a încheiat serviciul divin și a spus : „La revedere…pe săptămâna viitoare!” A fi creștin înseamnă ceva mult mai mult decât un principiu pe care îl apărați și la care ţineți din obişnuință! A fi creștin este ceva ce trăiești în realitate ( nu în teorie ) și împărtășești cu alții!”

Neofit,

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Un pustnic din Muntele Athos cu numele Neofit, a avut într-o amiazăzi o vedenie: stând afară din coliba sa, vede trecând o căpetenie de diavoli cu 2 căpăstre în mână.
Văzându-l pe acesta, pustnicul îl întreabă unde se duce și ce face cu acele 2 căpăstre? La care diavolul îi răspunse zicând:
,, Mă duc să mă lupt cu patriarhul și împăratul vostru pentru a le pune acest căpăstru, pentru ca mai apoi să-i duc pentru a împlini voia mea și a tatălui nostru Lucifer.”
Mirat de aceasta, pustnicul îl întreabă pe diavol:
,,Dar pentru mine nu ai căpăstru?"
La care diavolul îi răspunse:
,,Pentru tine, călugăre, nu îmi trebuie căpăstru. Că de voi birui pe patriarh și pe împărat, prin poruncile, și legile ce vor fi date oamenilor, (de către aceștia), va trebui să urmezi și tu acelor legi care sunt date de la tatăl nostru Lucifer. ”

Pastorul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                                  

Am un fost coleg, preot. Fiu de preot. Când era student la teologie, auzise că într-un sat alăturat de-al lui, la o casă de adunare evanghelistă, trebuia să vină un mare predicator din Ardeal. Era vânzoleală mare, oamenii din câteva sate trebuiau să se adune să asculte predica acelui pastor neo-protestant.
Tatăl lui avea multe probleme cu eterodocșii (ca să nu le spun sectari, că se supără). Mulți ortodocși din satul lui fuseseră amăgiți cu frigidere, aragazuri second-hand să treacă la adunătura aia. Câteva zeci.

Colegul meu s-a îmbrăcat la costum, cravată, și s-a prezentat la casa de adunare din satul vecin cu o oră înainte de venirea pastorului. Știa de la un băiat bețiv, prieten, care mergea pe acolo, că oamenii nu îl cunoșteau pe mărețul pastor.

A intrat oficial, a zâmbit tuturor. A zis: Slavă lui Isus. Toți oamenii - erau vreo sută - au răspuns respectuos. Erau ortodocși săraci, cu bun simț, atrași de niscaiva firfirei din străinătate.

Teologul a început să vorbească: fraților, cine L-a iubit cel mai mult pe Iisus? Mama Lui scumpă. Și El a iubit-o pe ea. Trebuie să o cinstim, să o iubim dacă Îl iubim pe El. Câțiva au murmurat: Da pastorul trecut zicea că nu.

Apoi și-a făcut o Cruce mare. Fraților, cum scăpăm de draci, dacă nu făcând Crucea plină de Sângele lui Dumnezeu pe trupul nostru? Toți și-au făcut Cruce. Să mergem la mormintele strămoșilor noștri să le facem rugăciune. Să ne rugăm lui Dumnezeu și sfinților Lui care ne ajută, se roagă pentru noi. Iisus a lăsat puterea Sa preoților de 2000 de ani. Iisus a zis: Luați, mâncați, acesta este Trupul Meu. Sfânta Împărtășanie, Trupul lui Dumnezeu în noi.

Oamenii făceau ochii mari. Babele începuseră să plângă. Da, părinte. După o oră de misiune Ortodoxă pură, teologul a zis: și acum, toți, mergem la Biserica din deal. Acolo sunt osemintele părinților noștri.
Stă mama în pământ acolo plângând, și nu plangi pentru ea, nu aprinzi o lumină pe mormânt?
Toți s-au urnit și au plecat la Biserică.

Teologul s-a urcat în mașină și a plecat.

După vreo oră a sosit spilcuit, ascuțit, și pastorul sectar. Nu mai era nimeni la casa de adunare. Toți erau la Biserică, se închinau ca strămoșii lor de 2000 de ani.

Dauna a fost ireversibilă. Zeci de familii au încetat să se mai adune acolo să asculte orgă, să zbiere Isus și să se îndoape cu prăjituri. S-au dus și s-au miruns înapoi la Biserica Ortodoxă. Numa vreo zece familii mai radicale, sectare, pline de ură pe ortodocși, au rămas.

Iată cum niște mielușei luați cu japca de secte, au fost mânate înapoi în Staulul de 2000 de ani al lui Hristos, Biserica cea adevărată, Singura.

Slavă lui Dumnezeu!!!

Pr. lect. univ. Dr. Ioan Istrati - Constanța

Diavolul și fierarul

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

                        

«Vocea din spatele lui se auzi atât de neașteptat, încât fierarul tresări...
S-a întors încet, în timp ce un client foarte neobișnuit stătea în fața lui.
Era Moartea însăși.

- Poți să-mi dai o coasă sau să o ascuțiți pe asta a mea, dacă este posibil, întrebă oaspetele cu o voce feminină, dar ușor răgușită.
Ei bine, ăsta e sfârșitul, gândi fierarul, aruncă cârpa din mână într-un colț și oftă. Se uită la coasă... erau într-adevăr multe urme pe lamă, se subțiase iar lama în sine începuse să se onduleze.
- Sunt pentru prima dată în această situație și nu știu cum să procedez...
Moartea a început să râdă încet : - Nu, nu sunt după tine. Trebuie doar să-mi repar coasa.
Fierarul a luat-o în mâini și a început să o examineze din diferite unghiuri.
- Mă vei ierta că sunt atât de sincer, dar nu-mi vine să cred că țin în mâini un obiect care a secerat atâtea vieți! Nicio armă din lume nu poate egala atâta distrugere... Acest lucru este cu adevărat incredibil!

- Armă, ai spus? Moartea, a sărit în sus cu o mișcare fulgerătoare și a fost într-o clipă chiar în fața fierarului. Marginile glugii ei tremurau ușor :
- Câți oameni crezi că am ucis? şuieră ea printre dinţii scrâşnind. Moartea l-a prins de bărbie și i-a ridicat capul :

- Deci câți?

- De unde știu câți au fost? mârâi fierarul, încercând să-și îndepărteze privirea.
Moartea îi dădu drumul bărbiei și tăcu câteva secunde. Apoi, cocoșată, se întoarse pe bancă și se așeză cu un oftat greu.

- Deci nu știi câți au fost? - spuse moartea în liniște și fără să aștepte un răspuns a continuat, - dacă îți spun că nu am ucis niciodată, ascultă, n-am ucis niciodată o singură persoană, ce-mi spui? Nu am ucis niciodată oameni. De ce aș face eu asta când voi înșivă vă ucideți, făcând aceste fapte groaznice... Pentru scopuri nobile, pentru mânie și ură, din dragoste și răzbunare, poți chiar să ucizi doar pentru competiție sau chiar pentru distracție. Și cu strategii stupide începeți războaie și vă ucideți unii pe alții cu miile, cu milioanele. Iar partea ipocrită este că este mult mai ușor să dați vina pe mine!
Făcu o scurtă pauză: - Știi măcar cum eram înainte? Eram o tânără frumoasă, întâmpinând sufletele oamenilor cu flori și însoțindu-i la locul unde trebuiau să ajungă. Am râs cu ei și i-am ajutat să uite ce s-a întâmplat. Dar asta a fost cu mult timp în urmă... Uite ce mi s-a întâmplat!

Ea a țipat ultimele cuvinte, a coborât cu pași mari de pe bancă și și-a dat la o parte gluga de pe cap. În fața ochilor fierarului apăru aproape un craniu, un chip încrețit al unei femei foarte bătrâne... Iar mai înspăimântători dintre toate erau ochii ei, complet opaci, lipsiți de expresie... Uite cine am devenit! Și știi de ce? - a făcut un pas spre fierar.

- Nu, clătină el din cap.

- Bineînțeles că nu, a râs ea. Voi, oamenii, m-ați făcut așa! Am văzut oameni ucigându-și părinții, frații, prietenii, vecinii, am văzut mame ucigându-și copiii, am văzut bărbați ucigând cu ușurință o sută, două sute, trei sute de oameni într-o singură zi!
Ochii morții scânteiau: - Mi-am schimbat atunci frumoasa rochie cu această rochie neagră, astfel încât sângele oamenilor pe care i-am întâlnit să nu fie vizibil pe ea. Mi-am pus gluga, ca oamenii să nu-mi vadă lacrimile. Nu le mai dau flori. Au făcut din mine un monstru. Și apoi m-au acuzat de toate păcatele lor. Bineînțeles, era cel mai simplu...
Se uită la fierar cu o privire rigidă: - Însoțesc oamenii, le arăt drumul, dar nu omor oameni... Dă-mi coasa, prostule!

În timp ce Moartea smulse coasa din mâinile fierarului, se întoarse și se îndreptă spre ieșirea atelierului.

- Pot să vă pun o întrebare? spuse fierarul când ea ajunse în prag.

- O să mă întrebi de ce am nevoie de o coasă, nu-i așa? întrebă Moartea, oprindu-se la ușa deschisă fără să se întoarcă.
- Da.
- Știi, drumul oamenilor spre rai... este străbătut atât de rar, că este mereu acoperit de iarbă înaltă...»

__________

Textul este bazat pe folclorul din Țara Bascilor...
,, Diavolul și fierarul " se numește și e transmis pe cale orală din generație în generație de multe secole.

sursa

Preot 

Teodor Ciurariu

Titanicul nu a fost invincibil...

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Biblia, totuşi, vorbeşte despre o corabie invincibilă: „În ziua aceea când s-a înserat a zis către ei: Să trecem pe ţărmul celălalt. Şi lăsând ei mulţimea, L-au luat cu ei în corabie, aşa cum era, căci erau cu El şi alte corăbii. Şi s-a pronit o furtună mare de vânt şi valurile se prăvăleau peste corabie, încât corabia era aproape să se umple. Iar Iisus era la partea dindărăt a corăbiei, dormind pe căpătâi. L-au deşteptat şi I-au zis: Învăţătorule, nu-Ţi este grijă că pierim? Şi El, sculându-se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare. (Marcu 4: 35-38).`

Ucenicii puneau o întrebare stupidă lui Hristos. El venise în lume ca ei să nu piară, iar acum ucenicii îl întrebau: „Nu-ţi pasă?" Nu a trăit niciodată cineva pe pământ căruia să-i pese mai mult că noi pierim! El, cea de a doua Persoană a Dumnezeirii a luat o fire asemănătoare cu a păcatului, şi a devenit om, ca un al doilea Adam, ca să biruie acolo unde primul Adam a căzut! El a trăit o viaţă desăvârşită şi prin credinţa în El, noi avem viaţă! El a gustat moartea a doua şi prin credinţa în El cei morţi în Hristos pot învia! „Căci dragostea lui Hristos ne stăpâneşte pe noi care socotim aceasta, că dacă unul a murit pentru toţi, au murit deci toţi (2 Corinteni 5:14). Nu-ţi pasă că pierim? au întrebat ucenicii. Dar lui Iisus îi pasă. Şi El, sculându-se, a certat vântul şi a poruncit mării: Taci! Încetează! Şi vântul s-a potolit şi s-a făcut linişte mare.

Pentru Titanic s-a făcut reclamă spunându-se că ar fi un vas invincibil, dar singura navă invincibilă este aceea în care se află Iisus Hristos, adică Sfânta Biserică Ortodoxă. Nu există pericol atunci când El este Căpitanul! 1500 de oameni au pierit la bordul vasului Titanic. Dar pe Marea Tiberiadei, în bărcuţa cea mică, în care se afla Iisus, toţi pasagerii au supravieţuit. Marea şi vântul au ascultat de vocea Creatorului lor. Dacă ne punem nădejdea în Hristos, nu avem de ce să ne temem!

„Şi le-a zis lor: „Pentru ce sunteţi aşa de fricoşi? Cum de nu aveţi credinţă? Şi s-au înfricoşat cu frică mare şi ziceau unul către altul: Cine este, oare, Acesta, că şi vântul şi marea i se supun? (Marcu 4:40- 41).

În faţa noastră se află o furtună şi furia ei este neîndurătoare. În faţa noastră sunt aisberguri şi ne aşteaptă multe necazuri. Dar barca vieţii noastre va sosi în siguranţă la liman dacă Iisus Hristos este la cârma sufletelor noastre.

Sunt două cazuri în Biblie când Iisus se afla în barcă şi a început furtuna: odată El dormea, şi altădată a venit pe ape, iar atunci când El a intrat în barcă, marea s-a liniştit imediat.

Ucenicii s-au luptat cu toate puterile lor să învingă furtuna, dar nu au reuşit! Dacă vom încerca să ajungem la limanul din ceruri, prin propriile noastre eforturi, dacă încercăm să vâslim singuri contra furtunii, cu siguranţă ne vom scufunda! Numai Iisus îl poate salva pe acela care vine la El în credinţă – care intră în corabia Sa prin credinţă.

Singura cale de a supravieţui în faţa furtunii vieţii este să avem pe Iisus Hristos în inima noastră! El ne va conduce în siguranţă în Împărăţia Cerurilor!

Credinciosul şi frizerul necredincios

"Unii se laudă cu mașinile lor, alții cu casele lor dar eu mă laud cu numele Domnului, Dumnezeului meu. Aceștia s-au împiedicat și au căzut iar eu m-am sculat și m-am îndreptat." Doamne ajută!

Se spune că un creştin a fost odată la un frizer pentru un „tuns şi ras”. Cum se întâmplă de obicei, cei doi au început un dialog şi au discutat despre o mulţime de lucruri. În general, cei doi au fost cam de aceiaşi părere, dar când au ajuns la subiectul credinţei, frizerul s-a grăbit să spună categoric: „Eu nu cred că Dumnezeu există!“ „De ce spui asta?“, l-a întrebat omul nostru.

„Pentru că este suficient să ieşi în stradă ca să vezi lucrul acesta. Dacă Dumnezeu există cum se face că sunt aşa de mulţi oameni nenorociţi şi bolnavi? Ce părinte atotputernic ar îngădui aşa ceva? Care tată şi-ar lăsa fiii de izbelişte? Dacă ar exista Dumnezeu n-ar trebui să fie în lume nici durere şi nici suferinţă. Nu-mi pot imagina cum ar putea un Dumnezeu bun să îngăduie toate aceste lucruri“.

Clientul s-a gândit puţin şi s-a hotărât să nu spună nimic, ca să nu stârnească o ceartă. A tăcut până la sfârşit, a plătit şi a ieşit afară din frizerie. Ca din „întâmplare” însă, primul om cu care s-a întâlnit a fost un cerşetor beţiv cu o claie de păr răvăşită şi cu barba neîngrijită. Era murdar şi avea o privire pierdută. Ca străfulgerat de un gând, creştinul a intrat înapoi în frizerie şi a spus: „Dacă ai dreptate şi Dumnezeu chiar nu există, atunci nici frizerii nu există!“ „Ce vrei să spui?“ i-a răspuns mirat frizerul. „Eu sunt unul dintre ei şi stau în faţa dumneavoastră. Nu te-am tuns eu?” „Nu“, a continuat cu un zâmbet creştinul, „frizerii nu există, că dacă ar exista, n-ar mai exista oameni netunşi şi neraşi ca cerşetorul acesta de pe stradă“.

„Ah! Asta era problema?! FRIZERII EXISTĂ! Netunşi sunt numai aceia care nu vin la mine ca să-i tund şi să-i rad cum se cuvine“. „Exact!“ continuă creştinul. „Tot aşa este însă şi cu Dumnezeu! EL EXISTĂ, dar lumea arată aşa cum arată pentru că oamenii nu vin la El ca să fie ajutaţi şi ca să-i facă El aşa cum ar trebui să fie. De aceea este aşa de multă răutate şi suferinţă în lume“.

Lacrimile Liturghiei

Un preot tânăr slujea Liturghia și în timpul ce se ruga a început să plângă, încât nu mai putea să slujească.
Căzu în genunchi și peste 30 de minute nu se mai putu ridica.
Toată lumea credea ca e bolnav, că are ceva... un necaz...
Iar un consilier al Bisericii, spuse:
- Sunt lacrimile slavei deșarte.
Altul a spus:
- Nu vezi ca e bolnav psihic?
- Da, spuse o doamnă, să mergem la Episcopie să ne dea un preot cu har, bun și care sa nu mai fie smiorcăit ca ăsta.
Zis și făcut.
Episcopul i-a ascultat și chemă pe preot.
- Părinte, ce se întâmplă de plângi așa mult?
- Plâng, Preasfinția Voastră, și e adevărat. După ce are loc prefacerea euharistică spun: "Pe Preasfânta Curata..." și îmi vine un plâns!!! Mă gândesc la mama mea care a murit .
- Dar cum te gândești, de nu mai poți sluji?
- Așa cum mă rog la Maica Domnului cu multă durere și recunoștință, apoi îmi vine să plâng...
- Ce a făcut mama pentru Sfinția Ta de este așa o durere?

- I-am spus mamei că nu am chef să merg la magazin.
A mers ea...
I-am spus mamei că nu îmi găsesc cămașa.
Mi-a căutat-o ea...
I-am spus mamei că nu-mi place acel fel de mâncare.
Mi-a preparat altceva...
I-am spus mamei că n-am bani de excursie cu clasa.
Mi-a dat ea din banii din care trebuia să-și cumpere haine...
I-am spus mamei că vreau și eu telefon. A făcut abonament...
I-am spus mamei că nu vreau să vorbesc astăzi cu nimeni.
Mi-a trimis mesaje...
I-am spus mamei ca nu pot sa postesc.
Ea nu a mai mâncat carne de atunci toată viața.
I-am spus că nu pot să mă rog.
Mama se ruga ore întregi toată noaptea.
I-am spus tot ce nu trebuie, dar nu i-am spus destul de des cât de mult o iubesc.
Ea m-a iubit în liniște, a făcut ca totul să pară atât de simplu, dar, de fapt, îi era atât de greu!
Eu am crescut orfan. Tata a murit .

- Da. Greu! Atunci, Părinte, a spus Episcopul cu lacrimi în ochi, mergi și fă Liturghia.
Roagă-te cu smerite lacrimi și pentru mine și parohienii sfinției tale și spune-le că fără lacrimi nu au ei har în viață.

~Anul acela consilierul a învățat să plângă, deoarece a i-a murit soția.
~Cel care a spus că e bolnav psihic preotul, s-a internat la psihiatrie.
~Doamna care l-a reclamat la episcopie a paralizat.
Preotul atâta făcea: slujea cu lacrimi Liturghia, iar Parohia devenise o catedrala cu sute de oameni în jurul Euharistiei.
Se împărtășeau copii tineri și bătrâni la Liturghie și slăveau pe Milostivul Dumnezeu.
~Cum voi numi Biserica ta, Născatoare de Dumnezeu: liman duhovnicesc, Raiul hranei celei cerești, pricina vieții celei nesfârșite?
Că toate bunătățile le ai.
Roagă- te, dar, totdeauna Lui Hristos să se mântuiască sufletele noastre!