Sfânta Treime

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui

preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:

- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt

trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul

Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una

cu cealaltă?

- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai

presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de

greu de priceput. Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de

foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl. Apoi, să spunem că

lumina care ne vine de la soare este Fiul, lisus Hristos, Ce a venit să

ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate. Apoi, căldura, care vine tot

de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, Care, cu

dragostea Sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi

tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi

lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre

fiecare? La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt

Unul şi Acelaşi Dumnezeu, Căruia noi, credincioşii, ne închinăm.

Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de

Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi

înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale

Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că

nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu,

le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea,

ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.

„Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul,

Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire

Ţie!” (Sfântul Ioanichie).

Predica izvorului

Trei călători poposiră în drumul lor lângă un izvor. Izvorul avea apa limpede şi curată, iar călătorii şi-au potolit uşor setea. Deasupra izvorului cineva scrisese:
„Faceţi şi voi ceea ce fac eu...“
„Oare ce să însemne aceste cuvinte?“ se întrebară călătorii.
– Eu cred, zise primul călător, că izvorul vrea să ne spună: «Vedeţi, eu alerg mereu şi mă strecor printre pietre şi straturi de pământ şi de aceea sunt limpede şi curat; lucraţi, alergaţi mereu şi voi, căci munca vă ţine curaţi».
– Eu cred, zise al doilea călător, că izvorul vrea să ne spună altceva. El parcă zice: «Vedeţi, eu vă dau apa mea cea limpede în dar, fără plată, deci şi voi să daţi în dar şi fără plată altora bogăţiile şi bunurile voastre cu care v-a învrednicit bunul Dumnezeu».
– Eu cred, zise al treilea călător, că izvorul vrea să ne spună altceva, şi anume: «Vedeţi cât de curată şi de limpede este apa mea acum, dar de îndată ce ea se va tulbura, nu mai sunt bun de nimic, nu mai poate bea nimeni din ea, călătorul fuge de ea...»
Aşa e şi viaţa noastră cea sufletească. De îndată ce o tulbură păcatul, ea nu mai este bună de nimic. Ea devine urâtă şi în faţa lui Dumnezeu şi în faţa oamenilor...
Trei păreri aveau cei trei călători şi toţi trei aveau dreptate.
Iată ce predică minunată ne poate oferi un izvor cu apa lui limpede şi curată.