Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

vineri, 1 aprilie 2016

Porunca regelui


Se povesteşte din vechime că un rege voia să construiască o catedrală măreaţă spre gloria lui Dumnezeu. Niciun alt om nu avea voie să contribuie cu bani la această construcţie. Toată lucrarea voia s-o facă din avuţia sa proprie. Când se termină construcţia, dădu ordin să se scrie pe o placă de marmură, cu litere aurite, următoarele cuvinte: "Această catedrală a fost construită numai din banii regelui". A doua zi dimineaţa toţi înmărmuriră, deoarece nu mai era scris numele regelui, ci numele unei biete femei. Regele dădu imediat ordin ca numele să fie schimbat. A doua zi se repetă povestea.
Atunci regele recunoscu că purta în inima sa o mare mândrie pentru acest lăcaş sfânt. Ordonă să fie căutată femeia şi să fie adusă la el. Ea intră la el tremurând. "Spune-mi tot adevărul, îi spuse regele prieteneşte. Ai contribuit cu ceva la construcţia acestei catedrale, cu toate că era interzis acest lucru?". Atunci femeia căzu în genunchi la picioarele regelui şi-i spuse cu lacrimi în ochi: "Iartă-mă, maiestate! Trebuie să-mi câştig pâinea cea de toate zilele torcând. Totuşi am economisit câţiva bani şi cu mare plăcere doream să-i dau spre slava lui Dumnezeu. Dar cunoşteam porunca ta şi mă temeam de pedeapsă. De aceea am cumpărat puţină iarbă şi am dat-o boilor care cărau pietre la catedrală. Astfel mi-am îndeplinit dorinţa şi totuşi nu am încălcat porunca ta!".
Şi regelui îi păru rău de egoismul său şi-i dădu femeii atâţia bani, încât din acel moment ea n-a mai trebuit să lucreze.

marți, 29 martie 2016

Lecţia Mânzului


La poalele unui munte trăiau o iapă cu mânzul ei, care se tinea tot timpul pe urmele ei.
Într-o zi, iapa i-a spus mânzului.
- Dragul meu, acum esti destul de mare, poti să faci ceva pentru mine?
Desigur, mi-ar plăcea foarte mult!
Iapa a zâmbit si a spus fericită.
- Ce mânz drăgut esti! Atunci ia sacul ăsta de grâu si du-l la moară. si i-a pus sacul de grâu în spate.
Mânzului nu i s-a părut greu, dar i-a zis mamei lui:
- Vii si tu cu mine?
- Atunci de ce ti-as mai fi cerut tie să duci sacul, dacă trebuie să merg cu tine? A zis ea. Pleacă mai repede si să te întorci devreme, să luăm cina împreună.
si mânzul a plecat singur la moară.
Ca să ajungă la moară, trebuia să treacă printr-un râu. Ajungând la malul râului s-a speriat de apă.
- Să trec sau să n-o trec? Mama nu este lângă mine, ce ar trebui să fac? si-a zis mânzul, dorind ca mama să fi fost lângă el.
Dar nici urmă de mama. A văzut numai un bivol care păstea iarbă pe malul apei. Mânzul s-a apropiat de el si l-a întreba:
- Unchiule bivol, poti să-mi spui dacă pot sau nu să trec apa?
- Apa nu e adâncă, i-a răspuns bivolul. Nu ajunge nici până la genunchii mei, cum să nu poti s-o treci?
Auzind mânzul, a fugit la râu.
- Hei, asteaptă putin! s-a auzit o voce.
- Cine este? s-a mirat mânzul.
S-a oprit si când s-a uitat a văzut o ververită.
Veverita stătea pe creanga unui copac si, dând din coada-i stufoasă, i-a zis.
- Nu te lua după vorbele bivolului! Apa este foarte adâncă si o să te îneci.
- De unde stii tu că apa este adâncă? A întrebat-o mânzul.
- Dacă nu e adâncă, atunci cum de s-a înecat ieri prietena mea când a vrut s-o treacă? Nu te lua după vorbele bivolului.
- Până la urmă râul este adânc sau nu? S-a întrebat mânzul nedumerit.
Mai bine mă duc să o întreb pe mama.
- Gata, te-ai si întors?
- Râul este prea adânc nu pot să-l trec.
- Cum să fie adânc? a zis iapa. Unchiul măgar l-a trecut de nu stiu câte ori cu legătura de lemne în spate. El a spus că apa-i ajunge numai până la burtă, nu-i deloc adâncă.
- Asa mi-a spus si mie unchiul bivol, că apa nu ajunge decât până la genunchii lui.
- Atunci de ce n-ai trecut râul;
- Dar…veverita mi-a spus că apa-i foarte adâncă si că ieri s-a înecat prietena ei când a vrut să o treacă.
- Dar nu te-ai gândit bine la ce au vrut să spună ei?
- M-am gândit putin, dar nu stiu cine are dreptate.
Râzând, mama i-a spus:
- Ia gândeste-te cât de mare este bivolul si cât de mică este veverita!…
- Am înteles, a zis mânzul si a luat-o la fugă spre râu. Când să-l treacă, a constatat că apa nu era nici cum spusese bivolul, nici cum spusese veverita. De abia îi ajungea până la genunchi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog