Pietrele preţioase

 

O doamnă foarte avută, căreia îi plăceau nespus de mult pietrele scumpe, cu care umbla mereu împodobită, s-a abătut odată şi pe la o moară. Văzând-o astfel împodobită, morăriţa, o femeie cinstită şi evlavioasă, nemaivăzând vreodată astfel de podoabe, a întrebat-o ce fel de pietre sunt acelea pe care le poartă şi ce foloase îi aduc ele. 

Vanitoasa doamnă i-a spus ca sunt diamante, nişte pietre foarte preţioase, apoi însă a început a se plânge cum că de fapt acelea i-ar aduce mai mult cheltuială decât foloase, deoarece trebuie frecvent curăţate şi stă mereu cu frică, deoarece ar putea fi oricând atacată de hoţi… 

Atunci morăriţa, luând puţină îndrăzneală, i-a spus că şi ea are două pietre extrem de preţioase, moştenite de la tatăl şi de la bunicul ei, şi care le-au adus mari foloase, atât lor cât şi ei. 

Atunci, doamna vanitoasă, vrând să afle ce fel de pietre avea morăriţa a rugat-o să i le arate şi ei, iar morăriţa prinzând-o de mână i-a arătat cele două pietre ale morii spunându-i: 

- Iată, diamantele moştenite de la tatăl meu, cu acestea şi-a câştigat traiul bunicul şi cu tatăl meu şi tot ele îmi procură şi mie un trai îmbelşugat!... 

Fiecare pentru el

Era într-un sat o creştină care nu lipsea duminica de la biserică, dar soţul ei nu vroia să meargă, deşi era un om cu frică de Dumnezeu, se ferea să nu facă rău la nimeni, se ruga şi el acasă. Când îl ruga soţia să meargă la biserică, îi răspundea: « Nu te duci tu şi pentru mine, la ce să mai merg şi eu!? » Dar ea se ruga cu lacrimi şi cu metanii ca să meargă şi soţul ei la biserică. Şi iată că Dumnezeu i-a auzit rugăciunea dându-i un vis cu tâlc soţului ei. Parcă muriseră amândoi şi mergeau pe o pajişte verde. Mergând aşa mereu şi tot urcând prin locuri necunoscute, au ajuns la porţile unei cetăţi frumoase care deodată se deschid şi apare un înger luminat. Îngerul pofteşte pe soţie înăuntru, dar când a vrut să păşească şi el, l-a oprit zicând:  « Nu e nevoie să mai intri şi tu, că intră soţia şi pentru tine aici! Tu pleacă!” Şi a închis porţile. Când s-a văzut singur, a început să plână căindu-se că a pierdut raiul. În acest zbucium s-a trezit, s-a închinat şi a zis: « Bine că a fost un vis!” A sculat-o pe soţie, i-a povestit visul şi de acum nu mai zicea să se ducă ea şi pentru el. De multe ori pleca chiar înaintea ei la biserică.

https://luminapentrucandeladinsuflet.wordpress.com/2013/07/