Faceți căutări pe acest blog

Creştinism Ortodox

marți, 24 mai 2016

Pietrele preţioase


 

O doamnă foarte avută, căreia îi plăceau nespus de mult pietrele scumpe, cu care umbla mereu împodobită, s-a abătut odată şi pe la o moară. Văzând-o astfel împodobită, morăriţa, o femeie cinstită şi evlavioasă, nemaivăzând vreodată astfel de podoabe, a întrebat-o ce fel de pietre sunt acelea pe care le poartă şi ce foloase îi aduc ele. 
Vanitoasa doamnă i-a spus ca sunt diamante, nişte pietre foarte preţioase, apoi însă a început a se plânge cum că de fapt acelea i-ar aduce mai mult cheltuială decât foloase, deoarece trebuie frecvent curăţate şi stă mereu cu frică, deoarece ar putea fi oricând atacată de hoţi… 
Atunci morăriţa, luând puţină îndrăzneală, i-a spus că şi ea are două pietre extrem de preţioase, moştenite de la tatăl şi de la bunicul ei, şi care le-au adus mari foloase, atât lor cât şi ei. 
Atunci, doamna vanitoasă, vrând să afle ce fel de pietre avea morăriţa a rugat-o să i le arate şi ei, iar morăriţa prinzând-o de mână i-a arătat cele două pietre ale morii spunându-i: 
- Iată, diamantele moştenite de la tatăl meu, cu acestea şi-a câştigat traiul bunicul şi cu tatăl meu şi tot ele îmi procură şi mie un trai îmbelşugat!... 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

„Mulţumesc” e un cuvânt uşor de spus. Adaugă-i un zâmbet, puţin suflet şi rosteşte-l cât de des poţi, verbal sau în gând. Cu fiecare mulţumesc îţi înmulţeşti ocaziile de a fi recunoscător, aşa cum cu fiecare zâmbet îţi creşti calitatea relaţiei cu ceilalţi.

Sfintii Zilei

Arhivă blog